3,802 matches
-
mi-a mângâiat pântecul și sânii. Și-a îngropat fața între coapsele mele și eu aproape am izbucnit în râs, atât de mare a fost șocul plăcerii. Când m-a pătruns, a fost ca și când aș fi căzut într-un lac limpede, ca și când luna însăși mi-ar fi cântat numele. Era tot ce îmi dorisem. Am dormit în brațele lui mari, legănată ca un copil, pentru prima dată de când mama mă ținuse în brațe, fie numele ei binecuvântat. Pentru acea noapte, l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
cea mai bătrână persoană pe care o vedeam. Anii i se vedeau în ridurile adânci de pe frunte și din jurul gurii, dar frumusețea tinereții încă plutea în jurul ei. Stătea la fel de dreaptă ca Ruben și era aproape la fel de înaltă. Avea ochii negri, limpezi și pătrunzători, fardați în stil egiptean - un model făcut cu kohl care chiar o făcea să arate ca cineva care vede tot. Hainele îi erau purpurii - culoarea regalității, a sfințeniei și a bogăției. Vălul de pe cap era lung și negru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
deja bărbat, doar cu câțiva ani mai tânăr decât fusese tatăl lui când îl văzusem eu pentru prima oară în casa tatălui său. Pe muchia dinspre maturitate, Re-mose era cu o jumătate de cap mai înalt decât Nakht-re, avea ochii limpezi și era drept ca un copac. Re-nefer și eu stăteam una lângă alta pentru prima dată după mult timp și-l admiram pe copilul-bărbat care ne dăduse amândurora un sens în viață. Mâna mea o mângâia pe a ei, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
picioarele, iar mâinile îmi erau înțepenite, dar mă consideram norocoasă, pentru că nu eram nici neputincioasă, nici cu mințile duse. Aveam destulă putere să mă ocup de casă și de Benia. El rămăsese la fel de puternic și de sigur, cu ochii la fel de limpezi, cu aceeași dragoste neclintită și neschimbată ca soarele pentru munca lui și pentru mine. Ultimii mei ani au fost buni. Kiya a mai avut doi copii, încă un băiat și o fată, care i-au umplut inima și casa soțului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
cînd erau copii, Gildas și Loïc Kermeur fuseseră din punct de vedere fizic foarte diferiți. Cei patruzeci de ani care trecuseră peste ei Îl modelaseră pe fiecare după chipul și asemănarea celuilalt, precum două pietre șlefuite de mare. Aceeași privire limpede a ochilor adînciți În orbite, același mod de a se mișca, un rîs identic, iuți la mînie amîndoi. Singura deosebire: părul. Blond Închis, părul lui Gildas Îi venea acestuia pînă la umeri. Loïc, care semăna cu mama lor, Încărunțise foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Calmează-te, Stéphane, nu mai zbiera așa... Ce? Nu Înțeleg nimic... Cum?... Dar potolește-te odată! Vin imediat. Închise telefonul, trase adînc aer În piept și se sili să expire cît mai lent spre a-și recăpăta calmul și gîndirea limpede. Se uită la Christian, care abia se mișcase În somn, și Încercă să iasă din pat cît mai discret cu putință. Dar pe neașteptate brațul logodnicului ei ieși din așternuturi și o Înlănțui, readucînd-o brusc lîngă el. Încercă să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
văzuseră cu toții prăbușindu-se pe chei, cu două ceasuri În urmă. Numai că ăsta era chiar ultimul lucru de care s-ar fi sinchisit. La fel ca ceilalți, Își petrecuse noaptea În port, iar ochii ei, de obicei atît de limpezi, erau Înroșiți de durerea de a-l fi pierdut pe cel pe care-l iubise dintotdeauna. Încerca să alunge oribila imagine a trupului iubitului ei, umflat de apa mării, mutilat de mușcăturile peștilor și crustaceelor, dar știa că acele imagini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
că fac progrese. Vreme de ore Întregi, clădiseră, stricaseră, reconstruiseră, Încrucișaseră ipoteze, dar nici una nu reușea să integreze ansamblul datelor. Nu aveau decît secvențe de soluții care nu se lipeau Între ele. Și mai cu seamă le lipsea un mobil limpede. Doar cîteva informații pe care izbutiră să le culeagă mai lămuriră un pic tabloul. Mai Întîi, poliția științifică le confirmă faptul că, după cum credeau, benzile video despre menhiri fuseseră trucate. La telefon, Lucas Îi făcu de două parale pe tehnicieni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
În spatele lui și-l strigă cu glas scăzut. Numai că el era În altă parte de acum. Departe. Foarte departe În timp... Fixa imaginile unui film de 8 mm proiectat pe zid. Un tînăr Înalt de șaptesprezece ani, cu privirea limpede, schița un salut radios spre obiectivul aparatului, Înainte de a se lansa Într-un salt cu brațele desfăcute la orizontală, de sus, din vîrful farului. Erwan. Frumos ca un zeu. MÎndria lui. Soarele lui. Imaginea următoare Îl arăta ieșind din spuma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
pe Ronan aplecat spre ea, neliniștit. Biruindu-și amorțeala, se Îndreptă cu dificultate și-l liniști rapid pe tînăr. Îi dădu Înapoi păpușa lui Pierric; acesta Între timp se calmase și Îi zîmbea din toată inima. Privirile li se Încrucișară, limpezi, luminoase, complice. Se lipi de pieptul lui, spontan. - Mulțumesc, Îi șopti ea din adîncul inimii. Apoi, printre lacrimile care Îi Împăienjeneau ochii, se uită după ei cum se Îndepărtau. Abia atunci băgă de seamă că Ryan nu mai era cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
mea a intrat în fine pe făgașul mult așteptat ; când am crezut că totul e perfect. Nu, zic, sforțându-mă ca vocea să nu-mi trădeze tulburarea. Nu s-a întâmplat așa. Iris mă privește cu niște ochi atât de limpezi și de plini de înțelegere că aproape că-mi vine să cred că e în stare să-mi citească gândurile. Nu fi atât de aspră cu tine, puișor, spune. Cu toții avem momentele noastre de debusolare. Nu mi-o pot deloc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
din mâinile lor. Pricepuse ce rost avea Krog și, din cauza asta, i-a pus pe ceilalți să-l cinstească și să-i dea toate cele de trebuință, pentru că eu, Krog, eram norocul lor, din cauza mea aveau de mâncare și ape limpezi și curate - așa le-a spus. Le-a mai spus că eu eram trimisul Tatălui pe pământul nostru, de vreme ce Tatăl le vorbise atât de supărat, fiind gata-gata să-i pedepsească amarnic. - Ai știut mereu că cel ce rostește vorbele astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
of. Ce mai apă aveau și ăștia! Verzuie, călduță și cu gust dulceag. Moale și cleioasă, precum pământul din jur, stătut și bălos, abia bătut de vânt, nu ca glia din munții mei Înalți și falnici, din care izvorau ape limpezi și reci, izbite de viscole năprasnice. Cum de-or fi În stare să bea oamenii ăștia asemenea apă, m-am Întrebat și am căutat izvorul care se vărsa În băltoacă. L-am găsit, dar apa era la fel de lâncedă și, pe când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
anume ca să-ți facă drumul mai ușor. Luna dădea o lumină mai palidă decât În munții mei. Eu sunt... aici, m-am trezit că găsesc imediat un cuvânt, iar munții mei sunt... acolo. Aici. Acolo. Nu erau cuvinte pentru lucruri limpezi, dar erau ușor de priceput. Pădurea dădea tot soiul de sunete. Scârțâituri. Foșnete. Cârâituri. Pfuuh, pădurea era loc de oameni lași. Aveau unde să se ascundă ca să lovească fără să fie văzuți, nu ca pe munții mei Înalți unde vrăjmașul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
se ascundă ca să lovească fără să fie văzuți, nu ca pe munții mei Înalți unde vrăjmașul te vede din zare. Pe munții mei ne luptam știind că o să ne luptăm. De aia și făcuse Moru mai mult cuvinte pentru lucruri limpezi. Nu m-aș fi gândit la cuvinte precum aici și acolo la mine În munți, unde totul se zărește ca În palmă dar, În pădure, unde lucrurile și vânătorii se văd În ultima clipă și unde totul poate să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Tatăl. Eram eu. Suntem vii pentru că am avut noroc, nu pentru că mi-ar fi ascultat Tatăl ruga. Se trase Îndărăt și clătină din cap. - Nu. Am auzit glasul acela ca tunetul și vorbele acelea Încurcate, ca un susur de ape limpezi. Nu putea să fie decât Tatăl. Și pe urmă, cum de-au venit femeile taman după ce l-ai strigat? - L-am strigat pe Tatăl numai pentru că-mi era frică, măi Enkim, măi! Uite! Și i-am rostit din nou În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
o ia la vale, i-am spus, răsuflând precum un câine fugărit. Mersul ăsta pe pietre ne seacă de puteri. - Ai curaj să lași, totuși, urme? mă Întrebă ea atunci. Soarele prinsese să coboare când am ajuns noi În pajiștile limpezi de pe munte. Abia mai puteam să-l cărăm pe Enkim, dar Runa mă Îndemnă să nu mă opresc. De-acum, nici că-i mai păsa că lăsam urme cu nemiluita, doar spunea: - Hai, hai. Se făcuse beznă când Runa scoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ajuns pe o limbă Îngustă de nisip și atunci l-am săltat pe Enkim din culcuș și am luat-o la fugă spre apă, el țopăind În piciorul sănătos. Eram așa de Însetați Încât ne-am repezit În apele ei limpezi și reci, am pus palmele căuș și am dat să sorbim câteva guri lacome. Pfuaah! - mi-a venit să dau afară și m-am chircit: apa aia limpede și frumoasă era sărată potroacă! Nici cea mai veche carne pusă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
sănătos. Eram așa de Însetați Încât ne-am repezit În apele ei limpezi și reci, am pus palmele căuș și am dat să sorbim câteva guri lacome. Pfuaah! - mi-a venit să dau afară și m-am chircit: apa aia limpede și frumoasă era sărată potroacă! Nici cea mai veche carne pusă la păstrat nu era așa de sărată ca marea asta blestemată! Enkim tușea de-și dădea mațele afară, iar Runa scuipa mai abitir decât o mâță Încolțită. - Tatăl din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
cu ai săi, dincolo de munții pe care Îi vezi colo, la Apus. Iar de la munții ăia, s-a dus pe pământul tare, acolo unde te duc și eu pe tine. Pământul tare: era plin de păduri dese și de râuri limpezi și avea țărmuri Încărcate de flori. Dyas mi-a spus că de-aci Înainte era treaba mea de toiag al Tatălui să văd unde m-oi mai duce și ce-oi mai face. Am dat să-l Îmbrățișez, numai că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
O să ne scoată peri albi. L-am mirosit eu... (Către ARTUR.) Aruncați-le din mână cât mai e timp! ARTUR: Sunt frumoase... Cine le-a scris? GARDIANUL: Aruncați-le, domnule... Sunt vechi... Nu se mai aplică... ARTUR: Dar sunt foarte limpezi. De ce nu se mai aplică? CĂLĂUL: Nici nu ne mai luăm după regulament, noi ne luăm după guvernator... Vă stricați ochii, domnule. E beție de cuvinte ce zice acolo... ARTUR: Uite ce zice... După fiecare execuție călăul are dreptul să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
pene! Cele trei pene cenușii-albastre plutesc lin în soare. Micuțul din cărucior s-a oprit din molfăit și le urmărește cum sticlesc din rostogol în rostogol, caligrafiind pe aer cu litere străvezii, ronde, un singur cuvânt: Nobunu Limpede, în văzduhul limpede: Nobunu În limba sticleților și a țâncilor acest cuvânt înseamnă ferește, păzea, fii cu ochii în patru! Te afli într-o lume plină de primejdii, rămâi treaz. Ești înnădit într-un farmec puternic. Ai grijă! Ai grijă! Maică-ta e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
pe care cu greu i-l puteam lua în nume de rău. Nu-l știam pe Hugo decât de jumătate de oră, dar puteam deja să-mi dau seama când îi ardea buza să facă o observație; când ochii săi limpezi și grei îi întâlniră pe cei ai lui Bill, afișă o expresie suspect de impenetrabilă. Pe măsură ce Bill ne povestea despre diferitele alimente pe care le mâncase de dimineață - suc, grapefruit, mic dejun englez, cereale, pâine prăjită - în loc să remarce că, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
ziarul Herald de obicei. Dar era despre o sculptură a ta, nu? Un mobil ca acestea pe care le faci pentru noi. Margery Pickett își scoase ochelarii și mă privi. Avea ochii căprui deschis, cu un machiaj atent și foarte limpezi. Și mobilul ăsta a ucis un om, nu, după ce l-ai instalat? Era atârnat unde trebuia, când i-a picat cuiva în cap și l-a omorât. *** Margery Pickett era perfect îndreptățită să facă asta. Dacă aș fi fost administrator
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
văzut. Într-adevăr, părea de-a dreptul înfloritoare; era ca și cum moartea lui Philip Cantley ar fi acționat asupra ei ca o doză de săruri. Purta un ruj roz strălucitor, pomeții îi luceau datorită fardurilor, și erau la fel de strălucitori și de limpezi ca ai unui câine sănătos. Abia m-am abținut să nu-i pun mâna pe nas să văd dacă e umed. — Chiar mă simt mai bine, recunoscu ea, puțin cam rușinată. Deși e îngrozitor. Întotdeauna mi-a fost extrem de greu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]