KorAP: Find »[drukola/base=linge & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...75 76 77 ...85 >

2,115 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393

PARASCHIV se ține strâns de MACABEUS, plânge cu fața lipită de picioarele acestuia; MACABEUS nu poate coborî din cauza lui PARASCHIV, încearcă să-l împingă înapoi cu picioarele și să se strecoare de tot prin deschizătură.): Arde! PARASCHIV: Maco! Maco! (Îi linge picioarele.) MACABEUS: Fugi dracului de aici! Fugi odată! PARASCHIV: Maco, sunt un prost! MACABEUS: Jos, jos! PARASCHIV: Ce-i’? MACABEUS (Luptându-se din greu cu PARASCHIV pentru a-l face să coboare și încercând să închidă capacul.): Jos! S-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
cu tine. MACABEUS: Știu eu, știu... Toți sunteți așa... Mă chinuiți după ce mor, mă jupuiți de piele... Altădată nici nu căscai gura... Știu eu... Vrei să mă lași să mor de foame... Vrei să mă târăsc de foame, să-ți ling picioarele puturoase... Știu tot. PARASCHIV (Cântă; mirat, se oprește; meditează o clipă.): Știi că acum aș putea să-ți bag trompeta asta în fund? MACABEUS: Ce secătură ești... Vai, ce secătură ești... Dacă știam că ești așa o secătură, vai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
mirat, se oprește; meditează o clipă.): Știi că acum aș putea să-ți bag trompeta asta în fund? MACABEUS: Ce secătură ești... Vai, ce secătură ești... Dacă știam că ești așa o secătură, vai, cum te mai puneam să-ți lingi rahatul și să-ți sugi limba... Vai, cum te mai puneam... Te-aș fi pus să-ți lingi toate bubele, să ți le lingi și să te otrăvești cu ele... Vai, cum te mai puneam... PARASCHIV (Cântă; scuipă; tușește.) MACABEUS

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
MACABEUS: Ce secătură ești... Vai, ce secătură ești... Dacă știam că ești așa o secătură, vai, cum te mai puneam să-ți lingi rahatul și să-ți sugi limba... Vai, cum te mai puneam... Te-aș fi pus să-ți lingi toate bubele, să ți le lingi și să te otrăvești cu ele... Vai, cum te mai puneam... PARASCHIV (Cântă; scuipă; tușește.) MACABEUS: Da’ nici tu nu mai ai mult... PARASCHIV (Furios.): Ce-ai zis? MACABEUS: Am zis că nici tu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
secătură ești... Dacă știam că ești așa o secătură, vai, cum te mai puneam să-ți lingi rahatul și să-ți sugi limba... Vai, cum te mai puneam... Te-aș fi pus să-ți lingi toate bubele, să ți le lingi și să te otrăvești cu ele... Vai, cum te mai puneam... PARASCHIV (Cântă; scuipă; tușește.) MACABEUS: Da’ nici tu nu mai ai mult... PARASCHIV (Furios.): Ce-ai zis? MACABEUS: Am zis că nici tu mai ai mult. PARASCHIV: Cum adică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
ZIARUL (Molfăind.): O s-avem apă-n pivniță, să vedeți... Or să dea fântânile p-afară... DOAMNA CU VIOLONCELUL: Dar cu violoncelul ce facem? BĂRBATUL CU ZIARUL (Care nu o aude și n-o vede, nici el, pe DOAMNA CU VIOLONCELUL; lingându-și degetele.): Bună. (Pauză. DOAMNA CU VIOLONCELUL alunecă de la unul la altul, dar treptat întrebarea ei obsedantă și neauzită se va orienta spre sală.) DOAMNA CU VIOLONCELUL: Dar cu violoncelul ce facem? BĂTRÎNUL CU BASTON (Către BĂRBATUL CU ZIARUL.): Huh

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
gât? Te doare aici? Te doare la genunchi? ȘEFUL GĂRII: Mi-au rupt oasele. Nu mai pot pune piciorul jos. Ia vezi! S-au rupt tare? S-a înroșit? S-a înnegrit? Au, au... (GRUBI aleargă după apă; CASIERUL își linge rănile de unul singur, bea apă, se spală, se tamponează cu batista.) HAMALUL: Poftim apă... ȘEFUL GĂRII (Privindu-l pe GRUBI cu înduioșare.): Grubi... Numai tu mi-ai mai rămas... Numai tu... (Bea.) Ce apă grețoasă! HAMALUL: E veche de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209

urăsc să mi se pună condiții! De data asta, treacă de la mine, totuși... Îți dau, dar am și eu o condiție: să mi-l dai Înapoi. Azi e ziua ta norocoasă: nu pretind dobândă... - Daaa? Așa, deci... Gata, te-ai lins pe bot: mai binele e dușmanul binelui, tu ai spus-o. Hai, ține lista și uită-te la litera finală a ultimului număr de cont. Care este? - A... - Remarcabil! Și acum, penultima de la contul anterior, dacă ești drăguț... - Este: L

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407

fermecător de solid, din granit Întunecat, rămas de la un Paște pe care nu-l mai țin minte; aveam obiceiul să mestec un colț al cearșafului până se uda complet și apoi Înfășuram strâns oul În el, ca să pot admira și linge din nou luciul brun-roșcat al fațetelor frumos Înfășurate, care răzbătea prin țesătură cu o miraculoasă perfecțiune de strălucire și culoare. Dar nu atunci m-am apropiat cel mai mult de starea În care să mă hrănesc din frumusețe. Cât de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
cu o tablă mare de șah proptită Între ei. Acum, privind blazonul cu atenție, am constatat dezamăgit că de fapt sunt doi lei - niște fiare cam maronii poate și exagerat de flocoși, dar nu arată deloc a urși - care Își ling fălcile, arătând cu aroganță spre scutul nefericitului cavaler, care este doar a șaisprezecea parte din tabla de șah, alternând ultramarinul cu roșu Închis și cu o cruce sub formă de trifoi, argintată, În fiecare pătrat. Deasupra se vede ce a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
tema principală a acestui capitol. Cândva, pe parcursul iernii următoare, Lenski a născocit groaznica idee de a prezenta o dată la două duminici proiecții educative cu Lanterna Magică, În casa noastră din St. Petersburg. Își propunea să ilustreze („abundent“, cum spune el, lingându-și buzele subțiri) lecturi instructive În fața unui grup care - Își imagina el cu drag - va consta din băieți și fetițe vrăjiți, Împărtășind o experiență memorabilă. Se gândea că, pe lângă Îmbogățirea bagajului nostru de cunoștințe, aceasta ar putea contribui la transformarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
albastru argintiu cu porțiuni superbe de purpuriu-albăstrui În depărtare, produse de curenții calzi În colaborare și coroborați cu (auzi pietrele cum se rostogolesc când se retrage valul?) vechi poeți elocvenți și cu comparațiile lor surâzătoare. Și printre bobițele de sticlă linse de mare, ca niște bomboane - cu lămâie, cu cireșe, cu mentă -, printre pietricelele adunate de valuri și printre micile scoici canelate, lucioase pe dinăuntru, apăreau uneori cioburi de ceramică, Încă frumoase, cu smalțul și culorile intacte. Ne erau aduse ție

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371

-i pot identifica. Derulez câteva imagini răzlețe, stăruind asupra cadrului cu femeia șoptindu-i ceva la ureche bărbatului. Mă concentrez, urmărind ca într-un prim-plan din ce în ce mai dilatat buzele femeii. Lipite de urechea lui, ușor întredeschise, lăsau limba să-i lingă, în cel mai grețos și firesc lins, lobul. Bucuria m-a inundat. Îi recunoscusem. Erau ei, cei care, în urmă cu ani, veneau la măsuța mea din Expresul de pe Apolodor, unde duminica îmi beam berile de la ora zece. Locuiam atunci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
o adun din fragmente de astfel de însemnări disparate, disperate. Îi vorbesc știind că eu încă stau în ușa „Gambrinus“-ului, ezitând dacă să intru și să mă apropii de masa mea, la care cei doi orbi continuă să-și lingă, rând pe rând, urechile. Stau buimac în ușa berăriei, luptându-mă încă, detașat, dezinvolt, știind totuși că biruința este de partea mea. Stomacul se mai crispează încă, mai mult dintr-o inerție a încrâncenării de a mă deranja, de a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
prin cercuri de tineri protestatari. Bea cu Vîsoțki și alți vreo câțiva. „Ca să mă pedepsească, m-au trimis aici. Să învăț aici. Ce să învăț de la voi, frate? Ce să învăț, când și voi nu mai știți cum să-l lingeți pe Ceaușescu ăsta al vostru că v-a dat patriotismul și securiștii.“ Amețisem. De unde pornisem și unde ajunsesem. Se întunecase de-acum. Început de noiembrie. Înserare cețoasă. Probabil și plouase, nu de mult, cât timp stătuserăm noi în bodegă. I-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
Simțeam cum mă lua apa și pe mine și mă temeam să nu fac vreo boacănă. Stai că mai am una, și mai tare, surâse Bumbu. Ia să vezi: „N-are cur și n-are coaie Ceaușescu Niculae, cât să lingă într-un an p...“. Aici se opri brusc. Nu merge. E o calomnie. Băiatul e talentat. Eu am avut grijă și de el. Dar ca banc, așa, ca rimă, ține. Folclorul nu te iartă. De-asta are românul geniu, că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
mă văd ieșind din restaurantul „Cișmigiu“, privind buimac lumea din stația troleibuzelor și, fără a mai gândi ceva, zorind spre „Gambrinus“. Trec pe lângă mine - cel încă rămas în ușă, ezitând să se ducă la masa sa, cu cei doi orbi lingându-și obrajii - și mă reped pe scărița de lângă tejgheaua cu halbe pline. Sus, în bar, în întunecimea săliței, cu zumzetul crâșmei urcând spre mine, ghemuit la o măsuță cu scaune incomode, un fel de taburete orientale, încerc să mă adun

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
mai ales, mizeria orașului. În această dimineață obosită, parcă cea mai obosită a anului. Când orașul, amorțit, pare a fi fugit din sine, retrăgându-se în cotloane neștiute spre a se pregăti pentru dezlănțuirea de la noapte. Parcă pentru a-și linge rănile de peste an și a mai pune un strat de fard peste coșcovelile amărăciunii. Cobor, ca de obicei, spre Cișmigiu, privind peste umăr la mine, cel ce încă mai stă în ușa berăriei, șovăind între intenția de a intra și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
fără să mă gândesc la altceva decât la scris. Îmi place acum, de exemplu, scriind, să mă văd rămas pe treptele berăriei, ezitând dacă să intru sau nu, să mă așez la masa mea, unde cei doi orbi încă își ling urechile. Mă voi așeza sau nu indiferent îmi este acum. Pot sta așa tot restul acestor pagini, acolo, în ușă, buimac de ciuda că mi-am pierdut servieta aceea afurisită în care erau nu doar cheile de la ușa garsonierei mele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
prea beau (voi încerca să par modest). — Ei, lăsați. În seara asta ați fost campion. Ați tot dus la pahare, de parcă aveați focul lu’ Prometeus în burtă. Chiar mă miram. „Mamă, ce bine se ține cetățeanu’, la câtă pileală a lins“, ziceam și vă admiram, în felul meu modest, că nu am cum să mă exprim mai artistic, în cuvinte de talente, ca la literatura pe care am auzit că o scrieți. Eu sunt așa, mai directă, fără poezie, că, dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
textului-narator. Există un centru (mobil, bineînțeles) al romanului: punctul în care naratorul ezită în fața intrării de la „Gambrinus“, după o noapte cruntă de beție. La masa lui obișnuită se află o pereche de orbi care se alintă, într-un limbaj misterios, lingând fiecare celuilalt lobul urechii. Acest centru mobil va reveni, din ce în ce mai des, mai plin de semnificație, până la sfârșitul cărții. Este centrul ce face legătura între toate textele (amintirile) care formează o viață. Ca s-o spun mai pe șleau, romanul, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
șir plictisitor de dezamăgiri (de multe ori autoprovocate), comunismul lasă loc măreței perioade post-decembriste... Și, de fiecare dată, asemeni unei teme muzicale, se revine la punctul în care naratorul ezită în pragul berăriei „Gambrinus“, privind cei doi orbi care-și ling urechile, scenă de film suprarealist. Pasiunea cu care naratorul bea nu este altceva decât o îmbrățișare plină de voluptate a Morții, o alunecare semi-conștientă întru Luminare, o luminare despre care acesta nu știe nimic pe moment, dar care-și promite

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334

mult decît avusese vreodată Iguana Oberlus. Îngrămădite ca niște struguri pe un ciorchine prea Îndesat, iguanele marine - de un negru murdar și cu o amenințătoare creastă spinoasă - se călcau În picioare, supărîndu-se și luptîndu-se pentru un centimentru din abrupta stîncă linsă de mare, Într-un gregarism absurd fără nici o explicație logică, de vreme ce la doar cinci metri mai Încolo, o altă stîncă, la fel de abruptă și de scăldată de mare, era cu desăvîrșire pustie. Nu reușise niciodată să priceapă, În pofida faptului că petrecuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584

normală doar pe lângă mine - de fapt, e și ea o babă grăsană. Deci scrisoarea lu’ Crystal chiar mi-a deschis ochii, cum se zice. M-am uitat în jos la borcanu’ de iaurt și cum îl curățasem de tot. Îl linsesem până-l curățasem, ca să zic adevăru’, cum zice mama. Arăta de parc-a fost spălat. Nici o urmă de roz pe el; nu se vedea nici picior de rubarbă. M-a deprimat al naibii. Chestia asta n-o să țină, Stacey, mi-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
în mână. Arăta așa plină de iubire, serios, și așa mândră. Cam așa arăta și tipu’. Nu sinistru, nu cu ochi din ăia holbați oribil pe care-i au ciudații când se uită la mine, parc-ar vrea să mă lingă sau așa ceva. —Să te conduc spre casă, Stacey? Asta m-a neliniștit un pic, aveam instrucțiuni așa stricte să „nu fraternizăm cu clienții“ sau cum zicea doamna P, și-auzisem atâtea povești de groază că nu puteam să nu mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]