2,404 matches
-
mari, ca Eminescu și Blaga)101 Cu o imensă forță de sugestie, poezia Blandianei pur și simplu te răvășește prin larghețea și profunzimea ideilor, prin puterea cuvântului poetic, prin liniștea și căldura pe care le strecoară ușor în mediul tău livresc"102. În completare, ideea asupra căreia insistă Alex Ștefănescu, analizându-i poezia Anei Blandiana, pornește din "rațiunea care nu lasă să se înțeleagă că poeta exploatează efectul pe care îl are ingenuitatea feciorelnică asupra unor conștiințe mature, răscolite de nostalgia
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
ei enorm/ Reverberat în nouri, ca-n murii unui templu/ Pe când viața-mi trece și turmele îmi dorm". Fiind o contemporană desăvârșită, creațiile Anei Blandiana se caracterizează, prin sinceritate și rafinament, construindu-și propria reacție, în fața lumii: una esențialmente culturală, livrescă, a citatului intertextual și a parafrazei, încorporând, în propriul text, fragmente de text și experiențe ale altora, și ale sieși, recunoscându-le și numindu-le explicit"161. Cel mai recent volum de poezie al autoarei, Patria mea A4, apărut în
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
pe care o manifestă Ana Blandiana, devine la Ileana Mălăncioiu teroarea reîntoarcerii către universul rural, care continuă și în următoarele două volume care îi succedă primului, Către Ieronim (1970) și Inima reginei (1971), volume care marchează evoluția spre o paradigmă livrescă, epurată de sensibilitatea acestui expresionism elementar. Demitizarea spațiului blagian, dominat de sat, constituie o amprentă personală, în termenii deconstrucției canonului paradigmatic. De asemenea, "erotismul imposibil, tragic, funest devine substanța poeziei. Unele poeme aparțin tot universului rural, dar nota distinctivă o
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
răspândit. Ion Simuț, în volumul Incursiuni în literatura actuală, Oradea, Editura Cogito, 1994, amintește ca reprezentanți puri ai acestui gen de literatură estetică pe Ștefan Augustin Doinaș, Ștefan Bănulescu, pe oniriști Leonid Dimov, D. Țepeneag etc. -, pe intelectualiștii ironici și livrești, de felul lui Mircea Horia Simionescu, pe textualiștii generației 80. "Apolitismul literaturii evazionist-estetiste era o formă de exil interior. Inovațiile săvârșite, revoluțiile limbajului artistic sunt evidente de la Nichita Stănescu la Mircea Cărtărescu"235. Vorbim despre o întreagă Generație șaizecistă, în
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Intram, în toamna anului 1996, plin de entuziasm și de mari așteptări, la Facultatea de Litere din Iași. Eram, cum sunt și acum, pasionat de literatură, lacom să învăț, să descopăr cărți noi, autori care să-mi mai astâmpere bulimia livrescă. Citeam zile și nopți la rând, dezordonat, neglijând, din această pricină, și cursurile facultății. Care, dacă e să fiu sincer până la capăt, nu reușiseră să mă acapareze așa cum mă așteptasem. Mă aflam, în numai câteva luni, într-un moment de
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
de editura Junimea, aflate la granița dintre doct și soft, deschid într-alt mod ochii curioșilor spre marea operă a lui Cantemir: mai cald, mai vivace, mai puțin apăsător. Ne delectăm cu un Cantemir spornic la vorbă, de o curiozitate livrescă și zvonologică nesățioasă, ne aflăm în fața unui cartograf al vieților publice și private, ne lăsăm călăuziți de un cronicar admirabil prin stăpânirea tehnicilor de colaj și colportaj narativ, călătorind pe căi de realitate și de legendă bătute după propriul gust
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
modelator, să înțelegem și să prețuim dicțiunea, marca indelebilă a autorului, în aceeași măsură cu fenomenul ancorat în istoria culturală prin care se naște literatura română. Dincolo de condiția scriptică particulară, de finalitatea istoriografică, de existența "întâmplătoare" sau, dimpotrivă, cultivată și livrescă a efectelor estetice, Cronicile ne-au apărut, astfel, în relație cu personalitatea autorilor lor, descifrați cu minuție, într-o empatică perspectivă individualizatoare. Modelele umane, explicite, ale Cronicilor, rămase în mintea noastră cu acea apăsare cu care profesorul puncta prezența lucrului
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
decenii înainte: lângă vestigiile monumentale ale Romei antice, călătorul postromantic vede o populație mizeră, mame care-și despăducheau copii în fața cocioabei, cerșetori, briganzi. Cunoaștem foarte bine acest proces și din literatura noastră: după un debut furtunos romantic de inspirație pur livrescă, Filimon reneagă modelul inițial și parodiază sângeros tipul romantic făcându-l ridicol: Mitică Râmătorian din Nenorocirile unui slujnicar, amantul poetic al slujnicelor de mahala, îmbrăcat într-o manta de carbonaro și cu galoși de gumilastic în picioare. Parodia modei romantice
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
lav, pol. mrówkolew, rus. муравьиный лев etc. Putem fi aproape siguri că avem aici unul din cazurile în care zoologii au preluat, în scopuri taxonomice precise, denumirile biblice ale unor animale mai rare, în varianta lor latinească. De aici, pe cale livrescă, formațiunea lexicală respectivă a putut pătrunde în terminologiile specifice din limbile moderne. Informații utile despre receptarea și interpretarea rarului cuvânt primim dintr-un cunoscut lexicon al limbii grecești folosită în epoca patristică (LAMPE, s.v. murmhkolevwn). Prima referire este la cel
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
de sănătate, dar și cu toate mijloacele ce sînt de trebuință spre înființarea unor asemene institute!"18 Ceea ce poate surprinde pe oricare analist, după parcurgerea atentă a întregului eșafodaj argumentativ sau motivațional al întregului proiect, nu este atât impresionantul orizont livresc al autorului, mereu dispus a face conexiuni și de a utiliza repere pilduitoare din zone mai evoluate ale continentului, cât mai ales atașamentul său după numai patru ani de conviețuire față de țara, societatea și urbea care l-au adoptat ca
[Corola-publishinghouse/Science/1576_a_2874]
-
într-un anumit context, dar această oscilație referențială nu e cîtuși de puțin colectivă. În cronicile polifonice narative pe care ni le oferă, nu există urmă de doxa, iar pluralele noi și voi sunt destul de rare. Aventura existențială și aventura livrescă sunt trăite cu toată suferința și patima unei ființe de carne care se dăruiește în carnea cuvintelor, dovedind că literatura nu ne constrînge să-i asociem un principiu de teritorialitate, deschizîndu-se, dimpotrivă, asupra unui imens spațiu de contact, un spațiu
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
sau nenumăratele amenințări ce pîndesc pe după colțul globalizării, toate pălesc la Paris, spre sfîrșitul fiecărui an, cînd librăriile, redacțiile, depozitele de carte se umplu de noua recoltă literară și limbile se dezleagă în aprige clevetiri mai mult sau mai puțin livrești. O primă constatare, care nu mai e nedumerire, ci trăsătură definitorie a timpurilor noastre, e că atunci cînd vorbim de toamna literară pariziană (la rentrée), toată lumea se apucă să numere romanele proaspăt ieșite pe piață, cifre comparate apoi cu cele
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
poartă îngustă" prin care trecem în vîrful picioarelor. Romanele nordice ale ultimilor ani îmi par cea mai bună ilustrare a acestui complex de gînduri și emoții contradictorii, de rațiuni și acțiuni de un subiectivism extrem. Cert e că un celălalt livresc ne trimite întotdeauna, prin refracție, o imagine a noastră. Acest exercițiu solitar al autocunoașterii, accederea la unitatea pe care ne-o interzicem în cotidian, sau de care am uitat că suntem capabili este, poate, cel mai remarcabil efect al lecturii
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
dominantă clinico-patetică, în cazul său, respectiv ironic-romantică la Orsenna. Amîndoi, prin sau dincolo de dragoste, caută o supapă imaginară pentru eșecul modernității noastre, pentru des-cîntarea unei lumi strîmbe. Cultului insidios al non-diferenței nu i se mai pot opune, oare, decît soluții livrești? Axa mediană a uniformității îi separă pe exaltații îndrăgostiți ai lui Orsenna himeră pe care o mîngîiem discret în vise, de vagabonzii iubirii lui Houellebecq. Cu dulcegării diplomatice, subtil trecute prin vitriol, pentru primul, sau cu arme albe zdrobind mitul
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
părăsească stingheră orizontul familiei biologice, deplasîndu-se spre solidaritatea familiei fictive, amicale, cea care devine progresiv singura adevărată, deși, paradoxal, îl ajută să se întoarcă mai senin spre cea rămasă în urmă. Asemenea multor fii rătăcitori, fără a urma neapărat "blestemul" livresc al lui Sartre, care considera că orice relație paternă e ratată, Mathieu Lindon învață să-și iubească și să-și accepte tatăl abia în urma transferului exaltat asupra unei terțe figuri, apropiate ca vîrstă de acesta. Poate mai interesant încă (aici
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
ți-e dat să afli că, de fapt, nu a fost niciodată vorba de doi gemeni... ci de un singur personaj, că acel "noi" desemna un "eu"). Aluziile și frazele echivoce abundă, copiii, epocile, locurile se amestecă rupînd orice armonie livrescă sau pact interpretativ, descurajînd orice lectură lineară și monocordă. Ajungem aproape de graniță. Îi spunem Tatei să se întindă în spatele copacului cel înalt și să nu se miște. În curînd, la cîțiva metri de noi, trece o patrulă de doi bărbați
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
identității sale literare trece prin uciderea asumată a identității lingvistice materne ; între început și sfîrșit, istoria acestei gîndiri urmează spirala vertiginoasă a unei descoperiri a lumii prin intermediul unei alte limbi și a unei desprinderi de sine în beneficiul unui eu livresc, la rîndul său sfîrtecat, fragmentar, polifonic. A existat nihilistul subversiv care adora viața, femeile și vinul bun, veghetorul ateu al unei lumi în derivă, care considera că infernul este rugăciunea interzisă, a existat pătimașul adorator al sfintelor, apoi admiratorul gnosticilor
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
admiră, precum Henri Michaux, Samuel Beckett, Paul Valet, Benjamin Fondane etc. E o supralicitare explicativă a propriului eu pe spinarea unui el, pentru a masca sinceritatea mărturisirii; iată un fragment în care vorbește despre Michaux, marele său prieten în dezastre livrești, reflexie autoficțională a lui Cioran: Îl admiram pentru clarviziunea sa agresivă, pentru refuzurile și fobiile sale, pentru suma versiunilor sale [...] mai presus de toate, prețuiam la el latura incisivă, crispată, "inumană", exploziile și ricanările sale, umorul său sfîșiat, vocația sa
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
seamănă cu Cioran, și prin ce anume ? Și are vreun rost să o facem, cînd celelalte texte publicate ale sale reiau aproape identic pasaje întregi din Caiete ? Unii scriu jurnale pentru a-și da jos masca, fie ea socială sau livrescă. E gradul lor suprem de intimitate cu ei înșiși. Dar Cioran nu este niciodată cu adevărat intim cu sine în Caiete, deși nu și-a frecventat decît propriile obsesii. Dovada în fine, o dovadă ar fi absența remarcabilă, din aceste
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
critici afirmă că termenul postmodernism face referire doar la proiectul occidental și că acest termen ar putea denumi în mod corespunzător doar o mică parte a producțiilor generației românești, mai exact acele marginale creații în care "prevalează confortul imaginar, seducția livrescă și fantezia intertextuală"92. De asemenea, Sorin Alexandrescu utilizează aceleași expresii varianta "soft" și varianta "hard" atunci când se apleacă în mod hermeneutic asupra a două "ieșiri din modernitate", reprezentate de Eliade și Cioran, care "semnifică în fond două variante de
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
mergea". Un episod comparabil cu acesta din Letopiseț nu mai există în întreaga literatură română veche. Nu se va ști, probabil, niciodată dacă, în imaginarul costinian, asaltul lăcustelor se hrănește direct din lecturile Scripturii, aplicându-se, astfel, o comodă grilă livrescă unui eveniment palpabil, sau, invers, dacă nu cumva realitatea însăși devine atât de străină, atât de altfel în ochii observatorului, încât acesta din urmă este dispus să împrumute tropi biblici ca să și-o facă familiară. În pofida ezitărilor stilistice, cauzate de
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
trebuie respectate anumite convenții diegetice, condiționate, în egală măsură, de perspectiva naratorului față de evenimentele prezentate și de atmosfera pe fundalul căreia se țese intriga nuvelei sau a romanului. În natura acestor convenții rezidă formula suspansului epic. Din perspectiva receptorului, seducția livrescă exercitată de textele de orientare realistă sau naturalistă se datorează tocmai tușelor veridice alese de naratori. Teroarea astfel generată se evidențiază prin posibilul transfer de la personaj la lector: ultimul simte, prin capilarele afective, că evenimentele petrecute în operă i s-
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
cititorul își schimbă locurile. Ca metodă, fizionomia urbană înseamnă, astfel, a privi scena metropolei în text și decor și a-i descrie „caracterul“ is toric plecând de la propria sa autodescriere. Raportarea la lu mea urbană nu este una exterioară, abstractă, livrescă, ci se des fășoară ca autentică experiență, în care expresia, limbajul provin din negocierea continuă a reprezentărilor pe care orașul, pe de o parte, și fizionomistul, pe de alta, le suprapun. Descris ca mecanism din perspectiva cititorului de presă cotidiană
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
Jugenstilului în ductul sinuos, senzual al ilustrărilor pentru revista Ileana; Pallady este elevul lui Gustave Moreau, iar primele sale picturi poartă amprenta unei sensibilități decadente, și chiar și atunci când pictorul își găsește propriul său drum, răzbat în pictura sa aluzii livrești, prezența cărților, în speță Les Fleurs du Mal a lui Baudelaire, figurând un simbolism latent, metabolizat în noua formulă plastică; pictura lui Kimon Loghi se apropie până la pastișă de cea lui Arnold Böcklin, când nu împrumută erotismului morbid de liră
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
mai precis "simbolurilor" care alcătuiesc textura decorativă a tablourilor, iar "intriga" care asigura coeziunea picturii academice dispare. Practic, compoziția se organizează pe acest plan secund al interpretării și nu al temei ca atare, prin raportarea la un model prestigios, împrumut livresc mediat de alți artiști care au abordat tema. Edward Lucie-Smith trimite la o observație de nuanță a lui Victor Brombert cu privire la romanul lui Gustave Flaubert, Salammbô, pe care o consideră valabilă și pentru pictura lui Moreau, observație privitoare la relația
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]