1,901 matches
-
este necesară. În cazul limbajului politic, asistăm frecvent la eludarea acestei maxime, atât prin lipsa unor conținuturi informative, cât și prin proliferarea unor clișee lingvistice, în strânsă legătură cu ideologia pe care o împărtășește emitentul; b) maxima calității impune ca locutorii să spună numai ceea ce cred că este adevărat și să nu afirme ceea ce nu pot dovedi. Omul politic este mai puțin interesat de adecvarea la realitate, punând mai degrabă limbajul în slujba reconstrucției realității și a denigrării adversarilor politici; c
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
interlocutorii își construiesc intervențiile verbale, gradul de claritate a acestora, structurarea logică a enunțurilor, evitarea ambiguității, a prolixității verbale, care afectează receptarea. Analiza limbajului politic evidențiază încălcări flagrante ale maximelor conversaționale, motivate, pe de o parte, de înregimentarea ideologică a locutorului, iar pe de altă parte, de finalitățile comunicării politice. Maxima cantității și maxima calității sunt eludate constant, în măsura în care manifestările discursive din domeniul politicii nu vizează prioritar prezentarea adevărului și nici transmiterea de informații privind realitatea politică. Corespunzând în limbajul curent
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
două tipuri principale de implicaturi: implicaturile convenționale, determinate de anumite itemuri lexicale sau de ocurența anumitor construcții lingvistice; implicaturile conversaționale, având originea în maximele de cantitate, de calitate, de relevanță și de modalitate pe care ar trebui să le respecte locutorii. "Implicaturile convenționale ale unei aserții sunt stipulate în mod arbitrar, în timp ce implicaturile conversaționale pot fi "restabilite" printr-un proces de gândire"143. În strânsă legătură cu teoria lui Grice, Catherine Kerbrat-Orecchioni distinge între două tipuri de conținuturi explicite și implicite
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
ai schimbului verbal și numai de ei sau mai ales de ei, fapt ce face să se stabilească între ei o anumită complicitate (pacifistă sau agresivă)"144. Insinuările au rolul de a descalifica interlocutorul sau un terț, dat fiind că locutorul face rareori insinuări la adresa propriei persoane. Caracteristic limbajului conotativ, subînțelesul recurge la o gamă variată de tropi, dintre care se disting metonimia, sinecdoca, metafora, litota, ironia și hiperbola. În general, actele discursive nu permit delimitări nete între denotativ și conotativ
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
și conotativ, dar în cazul informațiilor conotative, acestea sunt "mai degrabă sugerate, decât asertate"145. Valorificând intens conținuturile implicite, limbajul politic recurge constant la forme ale comunicării indirecte, atât pentru a evita subiecte tabu, cât și pentru a proteja imaginea locutorului. Dramatizarea - dimensiune esențială a limbajului politic Veritabilă punere în scenă, comunicarea politică implică actori și recuzite specifice, o regie prestabilită, urmărind maximum de eficiență în raport cu finalitățile. Extinzând conceptul de dramatizare la întreaga sferă a vieții sociale, Erving Goffman aprecia că
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
propoziții cu ajutorul raționamentelor în vederea întemeierii (dovedirii) altei propoziții, cu scopul de a convinge interlocutorul de adevărul sau falsitatea ei"151. Argumentarea vizează oferirea de temeiuri în sprijinul unei teze și are la bază adoptarea unei atitudini, a unui rol din partea locutorului: asentiment, confirmare, adeziune, justificare, probă, concesie, rectificare, obiecție, contestare, dezacord, critică, acuzație, reproș, teză, concluzie 152. În privința raportului dintre informare și argumentare, Sorin Stati afirmă că informarea este subordonată argumentării și că pretenția de a descrie realitatea ascunde de fapt
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
În privința raportului dintre informare și argumentare, Sorin Stati afirmă că informarea este subordonată argumentării și că pretenția de a descrie realitatea ascunde de fapt pretenția superiorității în fața opiniilor celuilalt 153. În cazul limbajului politic, dincolo de valoarea de adevăr a enunțurilor, locutorul este interesat de modificarea comportamentului interlocutorului. Vizând inculcarea unor idei, atitudini și valori particulare publicului receptor, limbajul politic este, în esența sa, un limbaj finalist, urmărind "modificarea universului epistemic al interlocutorului"154. În această viziune, în analiza limbajului politic sunt
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
că); conclusivi: deci, așadar, prin urmare; generalizatori; modali; garanți; de relativizare; de întărire; alternativi (nu cred că, nu mi se pare că, nu mă convinge teza că)156. Conectorii argumentativi semnalează, la nivelul structurii de suprafață, rolurile argumentative asumate de locutori: asentiment, confirmare, adeziune (bine spus, ai dreptate, exact, foarte bine, natural, adevărat, normal, perfect etc.); rectificare sau reformulare: adică, anume; respingere: dimpotrivă, din contra. Eufemism și comunicare oblică în limbajul politic Un element cheie în analiza pragmatică a limbajului îl
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
angajează. Înlocuirea conștientă a unor expresii lingvistice cu conotație negativă cu altele neutre sau pozitive urmărește, pe de o parte, evitarea unor efecte negative asupra publicului receptor, iar pe de altă parte, protejarea imaginii de sine pe care o promovează locutorul. Dacă în limbajul comun utilizarea eufemismului este apreciată și chiar încurajată, în cazul eufemismului politic, acesta este interpretat în mod curent ca o formă de ipocrizie, de mistificare a referențialului politic, care ar putea afecta legitimitatea situării politice a emitentului
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
apreciată și chiar încurajată, în cazul eufemismului politic, acesta este interpretat în mod curent ca o formă de ipocrizie, de mistificare a referențialului politic, care ar putea afecta legitimitatea situării politice a emitentului. În perspectiva finalităților urmărite de manifestările discursive, locutorul este obligat la selecția riguroasă a expresiilor lingvistice astfel încât acestea să nu suscite atitudini negative din partea publicului receptor. Caracterul histrionic al eufemismului în limbajul politic este subliniat și de Rodica Zafiu care susține că, "de cele mai multe ori, eufemismele nu sunt
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
idei particulare, considerate adevărate, pozitive. Relațiile cele mai frecvente sunt de motivare, valorizare, opoziție; suprafața textuală conține indici de coeziune și coordonare precum paralelismul, parafraza, repetiția. Pattern-ul global este de tip plan și diferă de schemă prin faptul că locutorul evaluează elementele în termenii scopului vizat. Pe această linie de interpretare, sintagmatica discursivă eminesciană integrează o componentă narativă N (reprezentată de organizarea secvențială a referențialului politic al epocii), o componentă descriptivă D (constând în prezentarea evenimentelor vieții politice naționale și
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
6.2.1. Analiza semantică Softul LIWC (Linguistic Inquiry and Word Count), realizat de University of Texas at Austin și University of Auckland, New Zeeland, pleacă de la premisa că limbajul verbal prezintă informații prețioase privind caracteristicile emoționale și cognitive ale locutorilor. În esență, programul primește la intrare mai multe fișiere text, în care cuantifică ocurențele unităților lexicale, grupate anterior în clase semantice, realizând astfel o analiză cantitativă a inventarului lexical al unui corpus. Discourse Analysis Tool aduce îmbunătățiri substanțiale softului american
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
sens observațiile lui Jurgen Habermas, din lucrarea Cunoaștere și comunicare (1983). Potrivit lui Habermas, nu există cunoaștere care să nu fie generată de interese și, implicit, nu există manifestare discursivă care să nu poarte amprenta unei ideologii, a unor interese din partea locutorului. 65 Olivier Reboul, Langage et idéologie, PUF, Paris, 1980, p. 32. 66 Frédéric Bon, Les discours de la politique, Economica, Paris, 1991, p. 254. 67 Paul Bois, Paysans de l'Ouest, Flammarion, Paris, 1971, pp. 363-364. 68 Mihail Bahtin, Esthétique de la
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
o stare a discuțiilor, definit de altfel drept o "valoare desuetă și suspectă". În concepția lui Lyotard, consensul, în maniera în care este înțeles de către Habermas, ca acord obținut prin intermediul dialogului, presupune validitatea povestirii de emancipare, precum și posibilitatea ca toți locutorii să ajungă la un acord în ceea ce privește regulile universal valabile pentru toate jocurile de limbaj. La fel ca și Rorty, Best și Kellner 122 consideră că în contrast atât cu Habermas, cât și cu Lyotard, există situații în care este bine
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
într-o comunitate determinată"256, astfel încât ansamblul regulilor întemeiază discursul și în cadrul lor el capătă sens. 2) Discursul este orientat. Orice discurs este construit în funcție de un scop, se transformă în timp, stă sub semnul devenirii și este ghidat de către intenționalitatea locutorului. Chiar dacă orientarea discursului pare a introduce linearitatea ca o altă trăsătură dominantă a sa, situația nu este pe deplin predeterminată dintru început; în acest sens, există un număr impresionant de procedee discursive care "maschează" linearitatea discursului, ca digresiunile, revenirile la
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
raport cu situațiile de comunicare specifice, ceea ce presupune luarea în considerare a genurilor discursive și acționale și a comportamentelor non-verbale. 4) Discursul este interactiv. Chiar dacă nu toate formele de discurs sunt interactive, ele presupun o formă de schimb cu alți locutori, fie ei reali sau virtuali. Acest lucru nu înseamnă că interacțiunea orală, în speță conversația, ar reprezenta discursul prin excelență, ci doar că orice enunțare "presupune întotdeauna prezența unei alte instanțe de enunțare căreia i se adresează locutorul și prin
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
cu alți locutori, fie ei reali sau virtuali. Acest lucru nu înseamnă că interacțiunea orală, în speță conversația, ar reprezenta discursul prin excelență, ci doar că orice enunțare "presupune întotdeauna prezența unei alte instanțe de enunțare căreia i se adresează locutorul și prin raportare la care își construiește propriul discurs"257. 5) Discursul este contextualizat. Chiar dacă este un truism a afirma că "nu există discurs în afara unui context", contextul nu trebuie înțeles în termenii unui cadru sau ai unui decor, în
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
operă. Dacă aceasta din urmă este un lucru încheiat, o marfă definitivată, scriitura, în schimb, produce desfătare, fiind sortită să rămână neîncheiată, mereu în formare. Ea excede vorbirea și devine un suplement care se înscrie într-un alt raport al locutorului cu inconștientul. Să concludem cu Barthes, înaintea lui Derrida! că vorbirea este întotdeauna în urma scriiturii. Dacă în lucrările anterioare se favorizează una dintre noțiunile de text, scriitură sau literatură, în Lecția inaugurală a Catedrei de Semiologie literară de la Collège de
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
dovedit a fi mai mult decât salutară. Iată un pasaj edificator din raportul prezentat în martie 1921: „(...) terenul din Piața Mică, nefiind împrejmuit, este un veritabil focar de infecție, dăunător sănătății publice. Aici staționează în permanență, zi și noapte, căruțele locutorilor ce vin în oraș, producându-se băltoace de urină și mormane de bălegar, iar locutorii din vecinătate depozitează în timpul nopții gunoaiele din curțile lor”. Șapte ani mai târziu, antreprenorul Paveglio Santo a demarat lucrările de amenajare a pieței aflată la
Fizionomii urbane şi structuri etno-sociale din Moldova : (1864- 1938) by Alin Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1172_a_2215]
-
martie 1921: „(...) terenul din Piața Mică, nefiind împrejmuit, este un veritabil focar de infecție, dăunător sănătății publice. Aici staționează în permanență, zi și noapte, căruțele locutorilor ce vin în oraș, producându-se băltoace de urină și mormane de bălegar, iar locutorii din vecinătate depozitează în timpul nopții gunoaiele din curțile lor”. Șapte ani mai târziu, antreprenorul Paveglio Santo a demarat lucrările de amenajare a pieței aflată la intersecția străzilor BacăuOcna cu I. S. Sturza. În jurul rondului din această intersecție a fost construit
Fizionomii urbane şi structuri etno-sociale din Moldova : (1864- 1938) by Alin Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1172_a_2215]
-
o doză de confirmare); negare, ignorarea mesajului și a persoanei. în cazul confirmării, persoana care a emis mesajul este confirmată de receptor, este recunoscută și valorizată. Receptorul se investește în dialogul cu emițătorul, recunoscându-și și recunoscând celuilalt natura de locutor. în cazul respingerii, există o confirmare parțială a persoanei emițătoare a mesajului, căci se dă un răspuns acesteia în legătură cu mesajul care nu este acceptat în totalitate. Receptorul recunoaște și aici natura comună, care-i leagă pe cei doi în dialog
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
Concluzia studiului este că fenomenul disocierii persoanelor în limbile ergative poate fi atribuit caracterului specific/definit al pronumelor în dialog. Fenomenul partiției personale a fost studiat și de Nash (1997). Autoarea adoptă explicația cognitivă menționată de Dixon pentru acest fenomen − locutorul se concepe ca fiind un agent prototipic și nu este nevoie de marcarea morfologică a acestui fapt − pentru a explica de ce sunt sensibile, în general, la marcarea cu cazul ergativ pronumele de persoanele 1 și 2 și numele proprii. Nash
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
DP, dacă se adoptă concepția actuală) agent este topic, iar VP și NP obiect sunt comentarii; spre deosebire de pasiv, antipasivul nu are funcția de a modifica topicul. Cei doi autori arată că antipasivul este motivat semantic și pragmatic. În anumite cazuri, locutorul poate avea nevoie să distingă între situațiile în care schimbarea de stare e relevantă și cele în care nu este. Polinskaja și Nedjalkov (1987: 251, 257) analizează și efectele discursive ale încorporării unui obiect (pe care o presupune antipasivul): încorporarea
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
lexicalizate, fixate în catahreze; logică lui nu e întotdeauna reductibila la opoziția adevărat/fals, ci mai degrabă la „mai mult sau mai putin adevărat”. Limba este locul continuului și al vagului. Echivalentă vagă, tipică metaforei e favorizată de uzajul selectiv: locutorul face abstracție de mai multe atribute pe care le evocă termenul metaforizat, privilegiind unul singur. În plus, identificarea metaforica necesită incompatibilitatea. Cu cat distanță dintre termenii identificați este mai mare, cu atat procesul metaforic are loc cu mai mare ușurință
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
deliberată abatere, prin formulările echivoce, de la maxima conversațională a calității prin care se impune respectarea adevărului. Folosind procedee care țin de analiza discursului obținem o clasificare diferită a tipurilor de ironie în funcție de raporturile stabilite între actanții de pe scena comicului (A1: locutorul, A2: auditorul, A3: victima conștientă a ironiei, A4: pseudo-victima insensibilă la ironie). Din posibilele scheme actanțiale rezultă următoarele variante și caracteristici ale ironiei: A1 A2 A3: ironie pe seama unui al treilea care se găsește agresat (echivalează cu sarcasmul, conform retoricii
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]