2,048 matches
-
trădător. În perioada iulie 1541 - martie 1545, marele logofăt Mateiaș s-a aflat ca ostatec la Făgăraș, fiind lăsat ca zălog acolo de Petru Rareș în locul lui Ștefan Mailat. În perioada captivității sale, domnitorul nu a numit niciun alt mare logofăt. Marele boier a fugit de la Făgăraș în perioada martie - aprilie 1545 și s-a înapoiat în Moldova prin Țara Românească. El apare într-un document al sfatului domnesc din 4 aprilie 1545. Mateiaș și-a păstrat dregătoria și în timpul domniei
Mănăstirea Coșula () [Corola-website/Science/316550_a_317879]
-
acestei bisericuțe, la sfârșitul secolului al XVI-lea, postelnicul Teodor (Toader) Movilă a ctitorit o mănăstire de călugări, zidind acolo o biserică de zid. Postelnicul făcea parte dintr-o familie boierească de vază a Moldovei, fiind fiul mai mare al logofătului Ioan Movilă și a primei sale soții Greaca. Postelnicul Teodor (Toader) Movilă a fost frate vitreg cu domnitorii Ieremia și Simion Movilă precum și cu mitropolitul Gheorghe Movilă al Moldovei. Ctitorul a înzestrat mănăstirea cu numeroase moșii și sate (Adâncata, Nagoreni
Mănăstirea Teodoreni () [Corola-website/Science/316567_a_317896]
-
fost aduși aici țărani ruteni din părțile Storojinețului, cărora li s-au dat o bucată de pământ pentru a-și construi case. Astfel s-a format satul Teodoreni. Treptat, aici s-a așezat și populație românească. Proprietarul moșiei Teodoreni, marele logofăt și cronicar Miron Costin, pe vremea când era pârcălab de Hotin, a apelat la un baci pe nume Burduja pentru a transmite mesaje către slujbașii săi din Teodoreni. Numele localității s-a schimbat astfel din Teodoreni în Burdujeni. Biserica a
Mănăstirea Teodoreni () [Corola-website/Science/316567_a_317896]
-
l-a înnoit pan Nicoară Prăjescul vel vistiernic și cneaghina lui, Maria, și copiii lor în anul 7119 (1611)"". Boierul Nicoară Prăjescu era unul dintre cei mai puternici și bogați boieri ai Moldovei, deținând dregătorii înalte în Moldova medievală: vel logofăt (1606), vel vistiernic (1610). El a primit mai multe moșii de la domnitorul Ieremia Movilă (1595-1600, 1600-1606). Biserica a fost menționată în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea în mai multe acte. În perioada medievală, în jurul bisericii a existat
Biserica Sfântul Nicolae din Suceava () [Corola-website/Science/316603_a_317932]
-
descurajat neputând realiza binele pe care-l visa și pe deasupra bolnav, se hotărî să abdice. El se gândi un moment să lase puterea fratelui său Ioan, pe care îl ridicase la slujba înaltă de mareșal al curții și de mare logofăt; dar acesta, înspăimântat de greutatea sarcinii imperiale, refuză cu încăpățânare. Soția sa încercă zadarnic să-i ridice curajul; zadarnic îi arătă ea pericolul viitor la care expunea pe ai săi, care vor fisuspectați de orice guvernare ca niște candidați eventuali
Ana Dalassena () [Corola-website/Science/315023_a_316352]
-
XIV-lea, în Principatele Române au venit evrei din Europa Centrală (evrei așkenazi), iar în timpul dominației otomane, s-au stabilit aici în special evrei de origine spaniolă, sefarzi. Jewish Enciclopedia amintește că la curtea lui Ștefan cel Mare a fost logofăt un evreu, Ițhak, fiul lui Beniamin Șor. Printre medicii lui Ștefan cel Mare era și un medic evreu. În perioada dominației otomane asupra Moldovei, au avut loc promulgarea Edictul de la Granada (1492) prin care evreii erau expulzați din Spania și
Evreii din Principatul Moldovei () [Corola-website/Science/318667_a_319996]
-
înfrumusețat, iar acum, în zilele de prea înălțatului domn Mihail Grigore Sturza voievod, din nou întocmit; și s-au împodobit din porunca Prea Fericitului Patriarh al Ierusalimului Chirie Chirio Chirii, fiind stăruitor și îngrijitor prea cuvioșia sa arhimandritul Paisie, Exarhu logofăt și cavaler, Alexandru Ghica, efor și comisul Panaite Papazoglu, epitrop asupra averilor sfântului mormânt în Moldova; la anul 1846, noiembrie 13.”" În lucrarea sa "Istoria Bisericii Românești" (București, 1908), istoricul Nicolae Iorga (1871-1940) citează tradiția locală cu privire la atestarea bisericii. ""La
Biserica Sfinții Voievozi din Scânteia () [Corola-website/Science/318798_a_320127]
-
anul 2015, având codul de clasificare . După cum atestă pisania amplasată deasupra intrării în biserică, ctitorii acestui edificiu sunt marele vistiernic Alexandru Balș și soția sa, Elena (Elencu). Ctitorul bisericii, Alexandru (Alecu) Balș (26 iulie 1801 - 14 aprilie 1864), era fiul logofătului Constantin Balș ("Ciuntul") (1744-1828) și a îndeplinit următoarele demnități: vornic, mare vistiernic și logofăt. El a fost căsătorit de două ori: mai întâi cu Casandra Cantacuzino-Pașcanu (1809-1851) și, din 1831, cu Elena (Elencu) Sturdza (1804-1854). Alecu Balș era unul dintre
Biserica Sfântul Nicolae din Poieni () [Corola-website/Science/318882_a_320211]
-
ctitorii acestui edificiu sunt marele vistiernic Alexandru Balș și soția sa, Elena (Elencu). Ctitorul bisericii, Alexandru (Alecu) Balș (26 iulie 1801 - 14 aprilie 1864), era fiul logofătului Constantin Balș ("Ciuntul") (1744-1828) și a îndeplinit următoarele demnități: vornic, mare vistiernic și logofăt. El a fost căsătorit de două ori: mai întâi cu Casandra Cantacuzino-Pașcanu (1809-1851) și, din 1831, cu Elena (Elencu) Sturdza (1804-1854). Alecu Balș era unul dintre cei mai bogați boieri din Moldova având 80.000 de fălci de pământ (1
Biserica Sfântul Nicolae din Poieni () [Corola-website/Science/318882_a_320211]
-
aceeași lucrare, să o caracterizeze astfel: ""femeie nu tocmai frumoasă, dar credincioasă, bună mamă și gospodină de frunte, era lipsită de cultură și de ideal"". Ea s-a căsătorit la 3 octombrie 1825 cu Grigore Alexandru Ghica (1807-1857), fiul marelui logofăt Alexandru (Alecu) Ghica și viitor domnitor al Moldovei (1849-1856). Cei doi soți au avut patru copii: Ecaterina (1827-1890), Constantin (1828-1874), Ioan Grigore (1830-1881) și Alexandru (1831-1903). În anul 1831, Grigore Alexandru Ghica a divorțat de domnița Elencu. Alecu Balș s-
Biserica Sfântul Nicolae din Poieni () [Corola-website/Science/318882_a_320211]
-
I. Gonța. Diacul nu putea fi decât un simplu dascăl și dacă așa au stat lucrurile, atunci putem deduce că în secolul al XVII-lea Ia Stănești exista o biserică. Dar lucrurile pot fi privite și altfel. Cu sensul de logofăt, vătaful era un dregător la curtea domnească. El putea fi căpetenie de ostași, putea conduce un anumit grup de dregători, de slujbași sau de oșteni ai domniei. Mai putea fi și boierul ce era însărcinat cu convocarea divanului. De asemenea
Stănești, Adâncata () [Corola-website/Science/316170_a_317499]
-
danii, părți din moșie fiind cumpărate sau primite prin donații de mari boieri, constituindu-se în proprietate boierească. Pe la jumătatea secolului al XVII-lea, o parte din moșie a ajuns să fie stăpânită de familia Racoviță Cehan, mai precis de logofătul Nicolae Racoviță Cehan și de paharnicul Ioan, fiul său. În jurul anului 1690, satul Solești a ajuns în stăpânirea marelui vistiernic Iordache Ruset (cca. 1645-cca. 1720), marele vornic al Țării de Jos, fiul lui Constantin Cuparul, capuchehaie la Constantinopol în timpul domniei
Conacul din Solești () [Corola-website/Science/316176_a_317505]
-
stăpânirea marelui vistiernic Iordache Ruset (cca. 1645-cca. 1720), marele vornic al Țării de Jos, fiul lui Constantin Cuparul, capuchehaie la Constantinopol în timpul domniei lui Vasile Lupu (1634-1653) și frate al domnitorului Antonie Ruset, prin căsătoria sa cu Safta Racoviță, fata logofătului Nicolae Racoviță, precum și prin danii și cumpărări proprii și ale urmașilor lui. Iordache Ruset a ajuns să fie printre cei mai bogați boieri din Moldova acelei epoci. După moartea acestuia, moșiile visternicului Iordache Ruset au fost împărțite între copiii săi
Conacul din Solești () [Corola-website/Science/316176_a_317505]
-
ale urmașilor lui. Iordache Ruset a ajuns să fie printre cei mai bogați boieri din Moldova acelei epoci. După moartea acestuia, moșiile visternicului Iordache Ruset au fost împărțite între copiii săi, moșia Solești ajungând în octombrie 1765 în proprietatea marelui logofăt Ștefan Roset (fiul lui Iordache Roset și al Saftei Racoviță) , proprietarul conacului de la Pribești. După moartea marelui logofăt Ștefan Roset (1766), moșia a trecut în stăpânirea unicului său fiu, vornicul Vasile Ruset (+ 1775), de la care a revenit fiului său, stolnicul
Conacul din Solești () [Corola-website/Science/316176_a_317505]
-
După moartea acestuia, moșiile visternicului Iordache Ruset au fost împărțite între copiii săi, moșia Solești ajungând în octombrie 1765 în proprietatea marelui logofăt Ștefan Roset (fiul lui Iordache Roset și al Saftei Racoviță) , proprietarul conacului de la Pribești. După moartea marelui logofăt Ștefan Roset (1766), moșia a trecut în stăpânirea unicului său fiu, vornicul Vasile Ruset (+ 1775), de la care a revenit fiului său, stolnicul Iordache Ruset, la împărțirea averii părintești din 1786. Iordache Ruset a cumpărat noi pământuri de la răzeși, ajungând în
Conacul din Solești () [Corola-website/Science/316176_a_317505]
-
întreg satul Solești (adică Soleștii din Deal și Soleștii din Vale). Fiul și succesorul său, postelnicul Gheorghe (Iordachi) Ruset (1796-1846) a moștenit moșia Solești prin testamentul din 4 septembrie 1819; el s-a căsătorit în 1823 cu Ecaterina Sturdza, fiica logofătului Dimitrie Sturdza de la Miclăușeni, și s-a stabilit cu mama și soția sa la Solești, construind în jurul anului 1827 în partea de sud-est a satului, pe culmea dealului Hârtop, un conac boieresc cu parter și etaj, înconjurat de un parc
Conacul din Solești () [Corola-website/Science/316176_a_317505]
-
pridvor și pronaos și între pronaos și naos, acestea fiind demantelate ulterior. Porțiunile de zid păstrate în fundație aveau câte o fractură plasată aproximativ la mijloc, aceasta putând fi cauza demolării zidurilor. Ctitorul bisericii mănăstirii Coșula este vistiernicul și apoi logofătul Mateiaș, fiul pârcălabului Grumaz. Acesta provenea dintr-o veche familie de boieri din Moldova. El a ocupat dregătoria de mare vistiernic în timpul primei domnii a lui Petru Rareș (1527-1538), prima sa menționare printre dregătorii sfatului domnesc având loc într-un
Biserica Pogorârea Sfântului Duh din Horodniceni () [Corola-website/Science/321076_a_322405]
-
între 7 martie și 13 iunie 1540), iar la 30 noiembrie 1540 este menționat ca al cincilea boier din Sfatul domnesc, dar fără dregătorie. După reîntoarcerea lui Petru Rareș pe tron în 1541, Mateiaș este numit în dregătoria de mare logofăt în locul lui Gavril Trotușan, care a fost ucis ca trădător. În perioada iulie 1541 - martie 1545, marele logofăt Mateiaș s-a aflat ca ostatec la Făgăraș, fiind lăsat ca zălog acolo de Petru Rareș în locul lui Ștefan Mailat. În perioada
Biserica Pogorârea Sfântului Duh din Horodniceni () [Corola-website/Science/321076_a_322405]
-
din Sfatul domnesc, dar fără dregătorie. După reîntoarcerea lui Petru Rareș pe tron în 1541, Mateiaș este numit în dregătoria de mare logofăt în locul lui Gavril Trotușan, care a fost ucis ca trădător. În perioada iulie 1541 - martie 1545, marele logofăt Mateiaș s-a aflat ca ostatec la Făgăraș, fiind lăsat ca zălog acolo de Petru Rareș în locul lui Ștefan Mailat. În perioada captivității sale, domnitorul nu a numit niciun alt mare logofăt. Marele boier a fugit de la Făgăraș în perioada
Biserica Pogorârea Sfântului Duh din Horodniceni () [Corola-website/Science/321076_a_322405]
-
trădător. În perioada iulie 1541 - martie 1545, marele logofăt Mateiaș s-a aflat ca ostatec la Făgăraș, fiind lăsat ca zălog acolo de Petru Rareș în locul lui Ștefan Mailat. În perioada captivității sale, domnitorul nu a numit niciun alt mare logofăt. Marele boier a fugit de la Făgăraș în perioada martie - aprilie 1545 și s-a înapoiat în Moldova prin Țara Românească. El apare într-un document al sfatului domnesc din 4 aprilie 1545. Mateiaș și-a păstrat dregătoria și în timpul domniei
Biserica Pogorârea Sfântului Duh din Horodniceni () [Corola-website/Science/321076_a_322405]
-
apare pentru prima oară cu denumirea de Pârtești. Stăpânirea localității de către mănăstirea sus-menționată a fost confirmată de domnitorii Petru Aron și Ștefan cel Mare. După jefuirea și distrugerea vechiului lăcaș de cult de către tătari (1527) și construirea unuia nou de către logofătul Toader Bubuiog (1530), o serie de alți domnitori vor confirma stăpânirea satului Pârtești de către Mănăstirea Humor. În partea de jos a satului Pârtești, pe vale (astăzi satul Pârteștii de Jos), a fost construită o biserică de lemn cu hramul "Sf.
Biserica de lemn din Pârteștii de Sus () [Corola-website/Science/321133_a_322462]
-
și sfîrșită în anul 7131, după'împărățiie"". Domnitorul Ștefan Tomșa a fost mazilit în 1623 și a murit printre străini pe malurile Bosforului. Lucrările au continuat și după mazilirea ctitorului; într-un document din 2 mai 1635 se menționează că logofătul Cîrstian ar fi construit un turn și un zid de piatră la mănăstire în timpul domniei lui Radu Mihnea (1623-1626). În această mănăstire și-a desfășurat activitatea eruditul arhimandrit Vartolomei Măzăreanul (n. circa 1710 - d. 1779). Originar din părțile Câmpulungului, acesta
Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Solca () [Corola-website/Science/321144_a_322473]
-
biserică sa zidit din temelie de fericitul întru pomenire Vasilie V(oie)vo(d) și după vremi fiind [...] stricăciune și răsipire, acum cu ajutorul lui Dumnezeu sa prefăcut precum se vede de dumnealui Toderașcu Balș vel spătar, fiul [...] Lupului Balș vel logofăt [...] și prăznuiește același hram a [...] Înălțarea Domnului”". Moșia Bozieni a intrat în secolul al XIX-lea în proprietatea boierilor din familia Balș, fiind redenumită Bozieni-Balș. Marele logofăt Lupu Balș (1791-1844), fiul marelui vornic Teodor Balș (1743-1810), a devenit proprietar al
Biserica Înălțarea Domnului din Bozienii de Sus () [Corola-website/Science/321638_a_322967]
-
precum se vede de dumnealui Toderașcu Balș vel spătar, fiul [...] Lupului Balș vel logofăt [...] și prăznuiește același hram a [...] Înălțarea Domnului”". Moșia Bozieni a intrat în secolul al XIX-lea în proprietatea boierilor din familia Balș, fiind redenumită Bozieni-Balș. Marele logofăt Lupu Balș (1791-1844), fiul marelui vornic Teodor Balș (1743-1810), a devenit proprietar al moșiei, murind la Bozieni la 5 noiembrie 1844. La 24 decembrie 1842 se dă un act privind hotărnicia prin care se delimitează moșia lui Lupu Balș de
Biserica Înălțarea Domnului din Bozienii de Sus () [Corola-website/Science/321638_a_322967]
-
Nicolae Ghica. În decursul timpului, lăcașul de cult a fost avariat, fiind necesare lucrări de reparații. În secolul al XIX-lea, în jurul anului 1851, vel spătarul Todirașcu Balș (1805-1857), fiul marelui paharnic Nicolae Balș și nepotul de frate al marelui logofăt Lupu Balș, a reparat biserica. El a construit un turn-clopotniță adosat intrării. Intrarea în biserică se face astăzi prin pridvorul aflat la parterul turnului-clopotniță. Familia Balș a înzestrat lăcașul de cult cu o catapeteasmă nouă din lemn aurit, cu o
Biserica Înălțarea Domnului din Bozienii de Sus () [Corola-website/Science/321638_a_322967]