2,956 matches
-
e identică cu totalitatea membrilor marelui partid al Centrului. Cât despre visul aievea (coșmar ) în urma căruia am fi atribuit d-lui Boerescu și unui alt asistent cuvinte pe cari nu le-ar fi rostit, se poate în adevăr ca fidelitatea logosului să nu fi fost stenografică, dar esența cuvintelor rostite e cea comunicată de noi. Sorgintea căreia - i datorim informațiile noastre e, în cazul acesta, prea sigură ca să nu preferăm a bănui pe redactorii "Presei" că se cam jenează a confirma
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
un organ decăzut și că... redactorii ei cată să se silească a o face mai citibilă... [21 ianuarie 1881] {EminescuOpXII 40} ["ARE HAZ "ROMÎNUL"... "] Are haz "Romînul". Pe cât timp d. C. A. Rosetti se mărginea a-și arunca în lume logosurile apocaliptice sau d. Costinescu apărarea celei mai populare cestiuni, a răscumpărării, lucrul era mai puțin glumeț; ba fondul discuțiunii: îmbogățirea patrioților prin pensii reversibile și prin speculă la bursa asupra hârtiilor ce făceau 18 și aveau a se cumpăra cu
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
de noi se cunoaște de acolo că, în puțin timp, a devenit populară. Mai mult, în banchetul dat d-lui de Rosny, doi oratori au făcut aluzie la teoria noastră, deși poate ilustrul sinolog n-a cunoscut ascunsul înțeles al logosului lor. Fățiș neputînd-o combate nimeni, de vreme ce înainte de toate e adevărată, s-a pus ba să zică că sunt idei învechite, ca și când realitatea ar fi o idee, ba Ionel Ciocîrdel de la " Telegraful" s-a pus să facă discuțiuni filologice, precum că
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
Kupiec Cayton, Mary, Peter W. Williams (ed.), Encyclopedia of American Cultural & Intellectual History, vol.2, Charles Scribner's Sons, New York, 2001. Lauter, Paul (ed.), A Companion to American Literature and Culture, Blackwell, Malden, MA & Oxford, 2010. Lury, Celia, Brands: The Logos of the Global Economy, Routledge, Londra și New York, 2004. Macdonald, Dwight, "A Theory of Mass Culture", în Cultural Theory and Popular Culture, John Storey (ed.), Harvester Wheatsheaf, New York și Londra, 1994, pp. 29-44. Marks, III, Frederick W., Velvet on Iron
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
al zilei a opta fără de sfârșit; ieșirea din eternitate prin creațiune sfârșește cu intrarea în eternitate prin înviere, după mișcarea prin timp"19. La eonul necreat, accesul nostru este apofatic, căci lumea e rațională în plan material și suprarațională în logosul divin, cea din urmă fiind o "raționalitate tainică" iar nu una manifestă ca în cunoașterea fenomenologică. Paradoxul cunoașterii apofatice: "în această experiență apofatică sunt date toate"20. Atunci lumea "a devenit transparentă pentru Dumnezeu"21, într-o lumină "care strălucește
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
rămâne instrument, iar nu o entitate misterioasă suficientă sieși. Rorty a intuit că, de fapt, postmodernismul lui Derrida nu e o ruptură radicală de teologia creștină, iar pretenția uciderii zeului e ambiguă, deoarece a treia Persoană a Treimii lucrează în logos, Biblia afirmând că "Întru'nceput era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Cuvântul Dumnezeu era"106. Creația s-a produs, altfel spus, arheal, prin logos. Cu alte cuvinte, dacă ducem raționamentul până la capăt, ceea ce le reproșează, în ultimă instanță
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
iar pretenția uciderii zeului e ambiguă, deoarece a treia Persoană a Treimii lucrează în logos, Biblia afirmând că "Întru'nceput era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Cuvântul Dumnezeu era"106. Creația s-a produs, altfel spus, arheal, prin logos. Cu alte cuvinte, dacă ducem raționamentul până la capăt, ceea ce le reproșează, în ultimă instanță, Rorty lui Heidegger și Derrida e că nu au eliminat din gândirea lor modernismul decât pe jumătate. Astfel, Rorty pretinde că "postmodernist" cu adevărat este neopragmatismul
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
zeul-medic Thot va introduce diferența în limbă, arătând că literele nu sunt numai otrăvitoare, dar și medicament, căci pharmakon-ul îl poate naște din nou pe om. Invenția literelor a constituit o otravă pentru cuvântul vorbit, ucigând o tradiție milenară a logosului, dar s-a dovedit și vindecătoare, căci grafemul introduce diferența în logos și astfel lui Thot i se atribuie pluritatea limbilor. Echivocul cuvântului pharmakon atinge cripticul. Dezvoltând paralela, scrierea e ucigătoare și Thamus a reacționat corect, văzând ce primejdie aduc
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
numai otrăvitoare, dar și medicament, căci pharmakon-ul îl poate naște din nou pe om. Invenția literelor a constituit o otravă pentru cuvântul vorbit, ucigând o tradiție milenară a logosului, dar s-a dovedit și vindecătoare, căci grafemul introduce diferența în logos și astfel lui Thot i se atribuie pluritatea limbilor. Echivocul cuvântului pharmakon atinge cripticul. Dezvoltând paralela, scrierea e ucigătoare și Thamus a reacționat corect, văzând ce primejdie aduc literele. Scrierea e contrară vieții. În această postură, poetul se cuvine a
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
turma de oi îl introduc întotdeauna ideologii, cei care ignoră că antitezele sunt viața. Națiunile nu sunt creații artificiale ale modernității, de la romantism încoace, cum acreditează ideologii postmodernității. Posibilitățile de apariție ale diversităților etno-lingvistice sunt arheale, în planul creator al logosului divin. În duminica cincizecimii, Duhul Sfânt s-a pogorât ca limbi de lumină și apostolii au putut propovădui creștinismul în toate limbile pe care, până atunci, nu le cunoșteau. Primejdia dezordinii din Turnul Babel nu mai era acum, sensul lumii
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
prin pozitivism și pragmatism. Adevărul ființei, ca și la Heidegger, e identificabil în Dasein, căci Sein înseamnă antiteza adevărului. Rorty preferă adevărul literal și respinge pe cel metaforic, predominant la Heidegger, la Blaga, la Noica. Pentru el, cuvântul nu e logos, nu conservă nimic dintr-o pretinsă limbă a zeilor, ci este un vehicul și nimic mai mult. Preferințele lui merg vădit către Wittgenstein. Rorty a înțeles bine că filosofarea lui Heidegger aparține unei structuri antropologice auditive. Lui Heidegger îi scapă
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
degrabă "realul" în ficțiune decât în real. Concretul echivalează, la Zerzan, cu o substituire a lui Dumnezeu, dar filosoful ignoră că Dumnezeu a creat lumea prin Cuvânt. Zeul lui Zerzan e mut, dacă mi se permite atributul, un dușman al Logosului. Zerzan ar dori, ca și postmoderniștii, o societate a bucuriei, a amuzamentului fără limite, ceea ce prin simbolurile artei nu ar fi posibil, deoarece artele s-au născut din neliniștea originară, din plânsul originar. Respingerea radicală a culturii ar vrea să
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Dumnezeu, ci viclenia diavolului, prin care ni se blochează contactul cu adevărata realitate. El ignoră că, prin cuvânt, omul depășește mediul natural în care trăiește și fără de care el ar fi înghițit de acest mediu, aidoma animalelor. Ieșirea din sacralitatea logosului duce la același triumf al lui zombie, ca și în cazul exceselor postmoderniste asupra cărora ne-a atenționat Alain Finkielkraut. De aceea, Zerzan iese din ethosul transmodernist pe care pretinde a-l sluji, postându-se la antipodul acestuia. Transmodernismul nu
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
pe care pretinde a-l sluji, postându-se la antipodul acestuia. Transmodernismul nu are a se război cu nici unul dintre curentele literare și culturale, cu atât mai puțin cu limbile pământului, cu arta și cultura, în genere. Transmodernismul vede în logos, în întoarcerea la sacru, șansa viitoare a umanității. Nimic mai străin de transmodernism decât radicalismul zerzanian care a ratat o veritabilă depășire a modernismelor și postmodernismelor veacului trecut. 5.3.Transmodernismul și provocarea islamică. Să vedem alte tentative transmoderniste apusene
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
paradigmele culturale, transmodernismul este transculturalism. Faptul ridică o problemă capitală: putem, în acest context, să vorbim de transmodernism în cultură? Deocamdată, lăsăm întrebarea în suspensie, căci din restrângerea epistemologică a părintelui Fanella soluția este negativă. Fundamentele epistemologiei transmoderniste sunt Cuvântul (Logosul divin) și Sfântul Spirit (Sfântul Duh, în limbajul ortodoxiei), acestea fiind consubstanțiale. Ele au fost clarificate de Iisus când samariteanca l-a întrebat despre căile cunoașterii: închinarea pe muntele Samaria sau în Ierusalim ? Iisus nu susține nici una, nici alta și
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
a și inventat în acest scop (numindu-l transversalie), dar ca instrument al unei hermeneutici transmoderniste 273. Dumnezeu-Spirit deține toată informația (informateria, ar spune Mihai Drăgănescu), adică e Arheul arheilor, în limbaj eminescian. Acest Dumnezeu nu a creat lumea prin logosul oral, ci este un scriptor universal. "Scrierea" lui se supune principiului transversaliilor: scrie, parcă, pe o "sugativă", căci desenele sale difuzează penetrând întregul cosmos, spiritualizându-l. În consecință, nemurirea sufletului se extinde la toate viețuitoarele, de la infuzor la om, dar
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
pe care scolastica o oferea când era acuzat] c] cercet]rile sale primejduiau credință. Descoperirea din filosofia grec] care îi interesa pe P]rinți era cea a gândirii practice (rațio practică) sau a „gândirii corecte” (recta rațio în latin], orthos logos în greac]). Atât Platon, cât și Aristotel au susținut c] exist] o facultate a gândirii raționale care era preocupat] cu identificarea modului corect de a acționa. Excelentă în exercițiul acestei puteri o constituie virtutea intelectual] a gândirii practice - phronesis (în
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
conștiinței lor. Prima din seria acestor perspective își are originile parțial în perioada presocratic] a filosofiei grecești și a fost familiar] autorilor de la începutul Evului Mediu, sub forma doctrinei stoice conform c]reia toate procesele sunt guvernate de rațiunea cosmic] (logos) și dreptul (nomos) este ceea ce acest principiu rațional universal dicteaz] pentru diferitele sfere de activitate. Aceast] idee a fost în general combinat] cu alte dou] idei, care, luate împreun], susțineau o perspectiv] mult mai teologic] a dreptului natural că ordine
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
o parte a ordinii naturale. Ei au p]strat totuși accentul pus de Aristotel pe importantă rațiunii în ființele umane, deoarece cosmologia lor plasa ordinea rațional] în centrul tuturor lucrurilor. Rațiunea uman] era astfel o scânteie din focul creator, din logos, care ordona și unifica cosmosul. Prin intermediul acestei conexiuni stoicii au fost capabili s] formuleze tr]s]tură dinstinctiv] a eticii dreptului natural; dreptul natural, dreptul naturii, este dreptul naturii umane reprezentate de rațiune. Rațiunea putea fi ins] manipulat] pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
viața contimporană) comprimate, surprinzând șarjat tipuri ale epocii, năravuri și patimi. Șarja nu este foarte intensă, dar incisivă și cu pregnanță. O siluetă grotescă, aceea a cămătarului evreu, e conturată cu oarecare finețe. Un „filosof”, aspirant la deputăție, ține un logos incoerent, inept, nu departe de caragialescul Marius Chicoș Rostogan. Maniera nu este analitică, ci mai mult pitorească și spectaculară. Schița Bucureștenii la masă ar fi un soi de cronică satirică, vădind un bun spirit de observație, dar umor mai puțin
VELLESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290484_a_291813]
-
al V-lea al Statutului angajează răspunderea funcționarului public. În doctrină se vorbește, în legătură cu obligațiile impuse de lege și cu încălcarea acestora de o deontologie<footnote Etimologic, deontologic provine din limba greacă, de la cuvântul „deon, deontos” - „ceea ce se cuvine” și „logos” - știință, adică știința a ceea ce se cuvine footnote> a funcționarului public. Într-o încercare de a surprinde esența, deontologia poate fi definită ca suma (ansamblul, totalitatea) normelor care conturează un anumit tip de comportament profesional sau privat. Situându-se la
ABUZUL ?N SERVICIU CONTRA INTERESELOR PERSOANELOR by Costel VASILACHE () [Corola-publishinghouse/Science/84374_a_85699]
-
amenințatà de spectrul apocalipsei, al destràmàrii, al îndepàrtàrii de divinitate, al neînțelegerii "semnelor" divine. Lumea e bolnavà ("Cautà universul alt zugrav,/ birtul celest își încàlzește magii,/ pe buzele lui Iuda se coc fragii;/ nàravul nou trage la vechi nàrav!") și logosul asemeni: "Gîngave vorbe într-un gînd gîngav,/ destràbàlatul verb își poartà prinții.../ În noi Iisus și-a ràstignit pàrinții,/ nàravul nou trage la vechi nàrav" (Ronsetul 36). Perfecțiunea formalà a ronsetului primește valoarea unei tentative salvatoare, în care verbul poetic
[Corola-publishinghouse/Science/85096_a_85883]
-
a poeziei orfice în literatura românà" (L. Petrescu), dar, am adàuga, a unui orfism conceput ambiguu, ca forțà a poeziei nu doar de a aduce armonia în lume, de a îmblînzi fiarele etc;, ci și ca potențial destructiv al unui logos concurent celui creator, divin (un model nedeclarat al lui Bàdescu ar putea fi orfismul eminescian, din Memento mori, de pildà). În màsura în care o formà fixà este o formà "perfectà" (și imaginarul poeticii europene o proiecteazà ca atare, dintotdeauna
[Corola-publishinghouse/Science/85096_a_85883]
-
capitală” voievodală. Pe de altă parte, nu avem nici o dovadă că populația românească din arealul Obcinilor ar fi coborât din partea de nord, din teritoriile Ucrainei actuale, pe atunci cnezatul de Halici-Volânia <footnote Alexandru Boldur, Istoria Basarabiei, Ed. Victor Frunză și Logos, București, ediția a II-a, 1992, p. 94-95 și 122-128. footnote>, rupt de Rusia Kieveană distrusă de tătari. Că lucrurile nu stau așa ne-o demonstrează dispozițiile date de Batu-Han, comandantul suprem al oștirilor mongolo-tătare, prin care se cerea românilor
600 de ani de istorie ai satului vama by Ion Cernat, Elena Lazarovici () [Corola-publishinghouse/Science/83083_a_84408]
-
o valoare de adevăr necontestată de generații, nu mai există: “totul se decide de la Înălțimea jilțului judecătoresc al rațiunii”; “Noi [rațiunea prezentă] putem ști mai bine cum stau lucrurile”<ref id=”156”>Ibid., p. 209referință </ref>. Mitul este depășit prin logos. Romanticii, Într-o manieră de loc surprinzătoare, se situează pe o poziție “oximoronică”; ei doresc o apropiere (În conștiința istorică) de trecut, pentru a evidenția distanța dintre prezentul Întinat, denaturat, rațional, calp și lumea curată, naturală, mitică, intuitivă a trecutului
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]