3,576 matches
-
42-45; Ioan Adam, Inelele lui Saturn, București, 1998, 291-296; Maria Cordoneanu, Ion Brad în oglinda criticii, București, 1999; Aurel Rău, Ion Brad, ST, 1999, 10; Petru Poantă, Un scriitor proeminent al literaturii românești, „Cetatea culturală”, 1999, octombrie; Valeriu Râpeanu, Asumarea lucidă a unui drum, „Curierul național”, 1999, 7 noiembrie; Fănuș Neagu, Miresme de razachie pe un potir de Târnave, L, 2000, 1-2; Sultana Craia, Poetul în oglindă, „Universul cărții”, 2000, 8-9; Daniel Cristea-Enache, Defilarea umbrelor, ALA, 2001, 28 martie; Popa, Ist.
BRAD. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285850_a_287179]
-
propriei mele conștiințe. Gândindu-mă pe mine Însumi, eu mă dedublez În interiorul meu, descoperindu-mă, În același timp, atât ca obiect al gândirii mele, cât și ca subiect cugetător care gândește obiectul. Dar aceasta se petrece numai În câmpul conștiinței lucide, clare. Ce se petrece cu mine, ca eu, În cazul alterării stării mele de conștiință, când aceasta Își pierde luciditatea, deci capacitatea de a mă reflecta ca dedublat? Încetez oare de a mai fi eu? Nu. Dar, În cazul acesta
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
În mod real, am murit, sau nu a fost decât o „experiență”, o stare paradoxală a conștiinței mele, care nu mai permite ca Eul meu să trăiască, să-și reprezinte propriile sale experiențe sufletești și trupești interioare Într-o manieră lucidă. Stările paradoxale ale conștiinței (confuzia, stupoarea, stările secunde sau crepusculare, coma etc.Ă produc schimbări ale persoanei, În cursul cărora Eul se reflectă pe sine schimbat, proiectat Într-o altă realitate, pe care nu o cunoaște și, prin urmare, nici
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
își răsfrânge și multiplică trăirile în povești alegorice ori poeme (Copii inocenți în cetatea ocrotită, poeziile lui Inorog Urzitorul), își travestește tragismul în parodie ori joc (sunt pagini întregi unde toate cuvintele încep cu aceeași literă), iar misticismul în ironie lucidă (Despre virilitatea duhului și contrariile ei). Calendarul cuprinde 39 de zile din perioada 21 iunie - 14 septembrie 1965, majoritatea dedicate sărbătorilor religioase (Noaptea de Sânziene, Sf. Ilie, Adormirea Maicii Domnului, Ziua Crucii), prilej pentru mai mult ori mai puțin „inocente
AVRAMESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285505_a_286834]
-
au însușit cu japca. L-au asasinat [pe tiran] ca să se cațere ei în capul mesei!” În ciuda subtitlurilor atribuite („parabolă”, „farsă”, „divertisment”) și a replicilor savuroase, adeseori de teatru bulevardier, piesele lui A. relevă adevăruri grave, uneori incomode, curajos și lucid evaluate. Reprezentate pe scenele europene și americane (Paris, Londra, Copenhaga, Ankara, Dortmund, Edmonton, Ottawa, New York, Washington etc.) au fost puse în scenă, din nou, și în țară după 1989 și, de asemenea, incluse în repertoriul teatrului la microfon. Concomitent cu
ASTALOS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285477_a_286806]
-
bibliografice: Al. Paleologu, Cuvânt înainte la George Astaloș, Vin soldații și alte piese, București, 1970; Constantin, Despre poeți, 225-226; Ciobanu, Panoramic, 255-257; Dumitru Ichim, „La lingua del canario”, „Cuvântul românesc”, 1983, 82; M. Kapetanovich, Portret literar. Georges Astaloș sau Aventura lucidă a creației, „Cuvântul românesc”, 1984, 102; Georgeta Postulea, George Astaloș. La confluența generațiilor, „Universul liber”, 1988, 74; Andriana Fianu, Cu George Astaloș despre „Teatrul intruziunii”, RL, 1990, 25; Alex. Ștefănescu, După douăzeci de ani, RL, 1991, 35; Claudiu Constantinescu, Astaloș
ASTALOS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285477_a_286806]
-
esențele spiritualității noastre, recognoscibile în construcțiile laice și religioase ce, prin „permanențele” pe care le ilustrează, dau specificitate spațiului carpato-dunărean. C., pentru care arhitectura este „cronica vie a trecutului”, „cea mai exactă expresie a istoriei sale”, se preumblă cu o lucidă încântare printre „minuni” precum palatele de odinioară, casele domnești și boierești, locuințele țărănești, bisericile, crucile de piatră. Stăruind asupra artei sătești, cu „frăgezimi” și „subtilități” desfătătoare, supunând unei febrile percepții valorile plastice de altcândva, estetul nu recomandă o cantonare în
CANTACUZINO-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286067_a_287396]
-
suferințele, chiar și când acestea fac cât o victorie, cum i s-a întâmplat lui Leonidas. Ca premoniții ale propriului destin, răsună alte secvențe ale liricii sale mereu tensionate: „Lava durerii/ Curge încet/ Nu cunoaște firescul drum/Balans de beție lucidă/Hohotind nud/Ecouri cardiace din galaxii/ Liniște apoi/Liniște stranie și nebună/Sapă mormânt/Din adâncimi/ Așteptarea ochilor/ Înșurubată în amintire/ Înfioară morții/De sub zidurile arse.” Ca pe un imens ecran, C. înregistrează clipele trăirilor omenești în marele spectacol al
CARAGIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286095_a_287424]
-
sunteți asupritorul Germaniei. - Dar nu eu am început războiul. Ba da. - Dacă te-aș grația, ce ai face? - Aș încerca din nou să vă omor. - Ori e bolnav, ori e nebun! a răcnit Napoleon. - Sunt perfect sănătos. Și mai ales lucid. Dumneavoastră sunteți un despot - a protestat tânărul. Fără să înțeleagă mobilul real al tentativei de asasinat, pentru că Napoleon nu pricepea că nu era deloc iubit de popoarele pe care le voia la picioarele sale, el a acceptat împușcarea unui tânăr
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92339]
-
lămâie În portul Smirna. În schimb, a stat Întins pe spate, nemișcat și vigilent, poruncindu-le aghiotanților - care veneau și plecau cu mesaje de pe front - să nu trântească ușa și să nu tropăie. Aceasta a fost una dintre zilele mai lucide, mai productive ale comandantului. Cu două săptămâni Înainte, când armata turcă atacase Afyonul Hajienestis crezuse că era mort și că undele de lumină reflectate pe pereții barăcii sale erau focurile de artificii ale raiului. La ora două, locțiitorul comandantului intră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
biologic. Deși nu fusese niciodată un ins religios, Își dădea seama acum că Întotdeauna crezuse În suflet, Într-o forță a personalității care supraviețuia morții. Dar cum mintea lui continua să șovăie, scurt-circuitându-se, ajunse În cele din urmă la concluzia lucidă, atât de opusă voioșiei sale tinerești, că și creierul era un organ ca toate celelalte și că atunci când se deteriora, el nu avea să mai fie. O fetiță de șapte ani nu se putea plimba la nesfârșit cu bunicul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
roșie de pe clădirea Penobscot, care se tot aprindea și se stingea. După mai multe Încercări ratate, Învăță să conducă mașina zburătoare. Nu trebuia să răsucească volanul, ci numai să vrea să o facă, de parcă ar fi fost Într-un vis lucid. Milton conduse mașina deasupra uscatului. Trecu peste Cobo Hall. Înconjură vârful hotelului Pontch, unde mă dusese cândva la masă. Dintr-un motiv sau altul, Milton nu se mai temea de Înălțime. Își dădu seama că asta se Întâmpla din cauza iminenței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
corpului meu. Vremea mea a trecut acum câteva secole. De aceea, timpul mă secătuiește de puteri și, pe măsură ce eu devin mai slab, tu devii mai puternic. Asta este era ta! Revenit cu picioarele pe dalele reci, mai calm și mai lucid, începusem să-l conștientizez pe moșneag în mintea mea, iar el își dădu seama că fusese detectat. Începeam să-l dau afară, iar el nu se opunea, ci doar pleca din fiecare colțișor al minții în care îl găseam. Curând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
pe Nick Maxwell, care tocmai s-a întors cu haina Dianei Macpherson. Am întâlnire cu cel mai eligibil bărbat din Londra. ― Cine? întreabă Ben. Oricum, se pare că e mult prea beat ca să-i mai pese. ― Nu contează. Geraldine e lucidă ca un judecător, și din fericire și-a dat seama că Ben e ultima persoană căreia i-ar putea spune, pentru că nu se știe niciodată cum ar interpreta asta Diana Macpherson. ― Mă scuzați, mai spune ea, văzând că Diana nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
în ultimul rând, despre scriitorul Al. Poamă. Așezat la vorbă și la faptă, echilibtat întotdeauna când trebuia să-și transmită sonor gândurile, Al. Poamă nu părea a se grăbi cu nimic, întreaga lui înfățișare fiind a unui țăran sănătos și lucid, tentat să-și ascundă înțelepciunea și ascuțișurile ironiei în dosul unei măști de naivitate. Îl trăda însă privirea. Dincolo de sclipirile ochilor, pentru cei ce vor fi știind să vadă, în ființa prozatorului se buluceau, dramatic, lumi aflate la antipod și
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
ar fi tăiat. Wendy Îl admira Într-atât pe Phil ca mentor, Încât s-a culcat cu el, de suficiente ori cât să poată fi calificați drept iubiți. Trupurile musculoase, a hotărât ea, nu mai prezentau importanță. Era inteligent și lucid, iar asta era o formă de seducție În sine. Îi plăcea că Phil Își făcea griji că ea nu ținea suficient de mult la el - exact opusul situației În care fusese cu Wyatt. De fapt, observase că Phil putea fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
la spitalul Universității de Medicină și Stomatologie Tokio, am văzut că se făcuse deja 11.00. Cât am așteptat acolo mi-a fost mai degrabă groaznic de frig, decât rău. Nu mi-am pierdut cunoștința. M-am străduit să rămân lucidă. Mă gândeam că dacă-mi pierd cunoștința, s-a zis cu mine. Nu m-am pierdut cu firea. Îmi era frică sau, mai bine zis, mă întrebam ce se va întâmpla cu mine de acum încolo. Dacă aș spune că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
par grozav de hain. Cred că oricine, de și-ar exprima sincer vagile impresii, ar ajunge la aceleași rezultate. De obicei sunt cu toții de rea-credință și nu-și recunosc slăbiciunile. Pentru mine, însăși această sinceritate scrupuloasă și încercare de analiză lucidă nu este o scuză? Vina mea depinde de punctul de vedere din care era privită. Irina era destul de mare ca să-și dea seama de actele comise și nu protestase în nici un fel. N-o mințisem niciodată asupra viitorului: voiam să
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
măcar tu? - Credeam că nu te interesează! M-am retras câțiva metri în noapte. Am mai auzit de câteva ori: - Dar ce e cu tine, Sandule? Te-ai dus? Apoi o fereastră s-a închis. Eram sfărâmat, și totuși mintea lucidă continua reflexiile asupra mea. Nu credea că mă interesează... Vrasăzică, nu-i făcusem impresia - nici ei, care trăise mai mult în preajma noastră - că Irina m-ar fi interesat câtuși de puțin, atât fusesem de discret, atât părusem de indiferent și
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
dă cu toți nervii, acceptă îm-brășirările cele mai intime, și totul îi devine așa de obicinuit, așa de normal, încît continuă să aibă, fără nici o falsitate, aceleași precepte învățate de acasă, să judece cu ele, indignată, pe toată lumea. Dacă amantul lucid o surprinde într-o astfel de judecată și-i atrage atenția: "Dar cu mine ce faci?", ea răspunde calm: "Cu tine e altceva". Vorbă fără de nici un înțeles, dar caracterizând așa de bine pe o femeie. Încep eu: - Într-adevăr, nu
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
în pat, începea pentru mine o existență fantastică. Nu eram nici trează, nici adormită. Adică, aveam prezente în mine, în același timp, locul unde mă culcasem, mobilele, toate preocupările pentru a doua zi, dar și imaginam aventurile cele mai extraordinare, lucidă totuși că totul este ireal. Și ziua chiar, consideram momentele acestea drept singurele clipe de fericire. Totdeauna jucai un rol, și dacă trează făceam tot ce puteam ca să te alung, noaptea te lăsam să sosești și să faci cu mine
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
avut dreptate, altul este motivul meu: carnea de lângă mine a mai fost atinsă. E tot ce rețin din trecut, restul îmi este complect indiferent. - Eterna scuză pentru cele ce-ai făcut: "Eu nu te-am iubit!" Într-adevăr, dacă socotesc lucid, sunt o mie de lucruri pe care nu le-aș face pentru tine, dar orișicine, cât de îndrăgostit ar fi, poate ajunge la aceleași constatări. Sau, după momente, ar face sau n-ar face. Pe timpul bănuielilor mele, aș fi primit
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
model de raționalitate este asumat în chip fanatic, exclusiv. În fața sa, orice altceva apare suspect, înainte de toate faptul de viață. Ajunge să sufere de o gravă afecțiune („Lumina de zi cea mai crudă, raționalitatea cu orice preț, viața la modul lucid, rece, prevăzător, conștient, fără instinct, împotrivindu-se instinctelor, toate acestea la rândul LIMITE ALE COMPREHENSIUNII 85 77. lor nu erau decât o boală, o altă boală [...]“, scrie în același loc, § 11). Devine un fenomen extins, ce face loc în cuprinsul
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
model de raționalitate este asumat în chip fanatic, exclusiv. În fața sa, orice altceva apare suspect, înainte de toate faptul de viață. Ajunge să sufere de o gravă afecțiune („Lumina de zi cea mai crudă, raționalitatea cu orice preț, viața la modul lucid, rece, prevăzător, conștient, fără instinct, împotrivinduse instinctelor, toate acestea la rândul LIMITE ALE COMPREHENSIUNII 85 77. lor nu erau decât o boală, o altă boală [...]“, scrie în același loc, § 11). Devine un fenomen extins, ce face loc în cuprinsul său
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
nevasta unui bancher. Nu mai e dicționar. E un roman în notații sugestive. Dar azi am recitit paginile lui Diogen Laerțiul despre Epicur. Ataraxie. "Apatie"... Frica de acțiune a omului lipsit de energie impulsivă... Teroarea de răspundere a intelectualului prea lucid și prea mult preocupat de urmările faptelor lui. Decadența Greciei. Antipodul "bestiei blonde". "L'homme, ivre d'une ombre qui passe, porte toujours le chîtiment d'avoir voulu changer de place 1..." 1 "Omul, amăgit de-o umbră care trece
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]