3,374 matches
-
Chioaru, Poetica temporalității, Cluj-Napoca, 2000, 188-211; Dicț. esențial, 787-792; Dimisianu, Lumea, 456-460; Micu, Ist. lit., 405-408; Marin Mincu, Poeticitate românească postbelică, Constanța, 2000, 147-165; Ion Pachia Tatomirescu, Nichita Stănescu și paradoxismul, Timișoara, 2000; Manolescu, Lista, I, 110-140; Mircea Bârsilă, Dimensiunea ludică a poeziei lui Nichita Stănescu, Pitești, 2001; C. Z. Bustiuc, Nichita Stănescu, poet al Logosului și Divinității, Constanța, 2001; Marian Chirulescu, Maria Necula, Biobibliografie Nichita Stănescu, I-II, pref. Nicolae Boaru, Ploiești, 2001; Carmen Dărăbuș, Nichita Stănescu - experiment poetic și
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
2001). Lirica lui Ț. se caracterizează prin simplitate, câteodată chiar prin simplicitate, înregistrând reacții sufletești de moment, „întâmplările” naturii și pe cele ale inimii într-o perindare de imagini vizibil desuete. Versul, lucrat cu migală, beneficiază intermitent de recursul la ludic sau de propensiunea aforistică. Adesea „iubirea și tristețea sunt puse într-o ecuație, într-o cumpănă ce balansează permanent” (Mihai Cimpoi). Multe poezii ale lui Ț. au devenit texte pentru melodiile unor compozitori cunoscuți. De succes se bucură și numeroasele
ŢURCANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290304_a_291633]
-
Majorat, Plecarea), Din viziunile Profetului (Sara pe deal), Din „Antologia poeziei de dragoste”, Din tânguirile lui Abélard, Ultima rugă a Cavalerului de la Mancha Don Quijote cel Bun (Sete), Scrisoarea lui Harap Alb către fata Împăratului Roș (Nu cerca). Deși procedeul pare ludic, se exprimă, grav și trist, o stare aproape agonică: „Sub pașii moi e ziua o povară./ Cucuta-i verde-verde. Într-o sferă/ plină cu mercur mă scald. E frig./ E început de eră./ Sunt singurul exemplar din speță ce mai
ŢURCANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290306_a_291635]
-
o jertfire de sine, în chiar sensul „îngropării” în textura versului: „Nu e adevărat că zidu-i mort”. Atașamentul intim față de vechile valori culturale, pentru gândirea de tip magic/mitic se instituie ca trăsătură paradoxală a acestui lirism, cu disponibilitate către ludic și ironie, către inovație și experiment. Ceea ce asigură vitalitatea textelor este discreta, însă continua repliere către o trăire aparte, un invizibil autobiografism al poeziei, ascuns în haina ușor parodică a „romanțului”, a baladescului, a ritualurilor hermetice. Pentru cine exist aduce
TURTUREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290314_a_291643]
-
Strania iubire (1994), Intoleranță și ultimul înger (1995), Fratele Negru - Fratele Roșu (1998), Păstorul de păsări. Romanul adolescenței (2002), Manechini și sentimente (2003) - prozatorul experimentează modalități variate, nu întotdeauna fericite. În Exerciții de existență, bunăoară, textul produce absurd cu mijloacele ludicului, prin intervertirea numelor și prin schimbarea vârstei personajelor, în real inserându-se forțat anormalul, coșmarescul și fabulosul, după cum, ostentativ, naratorul preia numele romancierului, căruia îi atribuie o identitate fictivă, menționează „prieteni” scriitori ca Marian Popa, Platon Pardău, Adrian Păunescu, Dorel
ŢUGUI-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290294_a_291623]
-
șirag de cocori,/ m-am iscălit pe un surâs/ și-am colorat tăcerea cu un greier”), indică tendința de înlocuire a mijloacelor expresive. Tradiționalismului tinde să i se substituie - și, progresiv, i se va substitui integral - un modernism de expresie ludică, altul decât cel practicat de francezi (Raymond Quéneau, Jacques Prévert) și decât cel inventat de Christian Morgenstern, neîndatorat vreunui model străin, dar consonant cu multe din modurile umoristice ale poetului de factură modernă. Format, probabil, sub efectul lecturilor din Urmuz
TOMOZEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290221_a_291550]
-
urmat în o seamă de poeme, mai ales sub impulsul poeziei lui Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Leonid Dimov, poate (în latura lingvistică) și a lui Ion Gheorghe, cu care, de altfel, are comun - în Poema Patriei, de pildă - orgoliul țărănesc, ludicul profesat de T. are surse în folclorul autohton burlesc și în versul jocurilor de copii. Acolo se găsește, între altele, modelul originar al caricaturizării sacrului: „Ajunsese-ntr-un rai/ podit cu mălai” etc., ca și al rimării deșucheate și, în
TOMOZEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290221_a_291550]
-
părți de propoziție și mai cu seamă formarea de verbe noi, prin metamorfoza ilariantă a unor substantive, utilizarea infinitivului lung ori tranzitivizarea unor verbe intranzitive. Frecvente sunt calambururile, aliterațiile, jocurile fonetice în general. Un fapt stilistic, nu lipsit de savoare ludică, rezultă de pe urma lansării de enunțuri prin analogie cu anumite sintagme frecvente: „cu iarba pe iarbă călcând”, „ninge cu voce tare”, „timpul probabil de ieri”. Prin întrebuințarea unor termeni și citate în context impropriu, prin stâlcirea unor vocabule, prin alăturarea de
TOMOZEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290221_a_291550]
-
-i pe adulți, copiii care mișună pe maidanele promiscue din jurul locuințelor-ghetou nu se mai travestesc în hoți și în vardiști ca altădată, ci în mineri și în scutieri, semn că au prins și ei din zbor regula jocului. Diverse repere ludice ale realității apar, emblematic, la tot pasul: jocul cu mingea și cu cercul, jocul de popice, jocurile infantile. Mai mult decât în cărțile anterioare, în Uscătoria de partid se manifestă nestrunit instinctul ludic al prozatorului. Făcând echilibristică pe granița fină
ŢUCULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290279_a_291608]
-
ei din zbor regula jocului. Diverse repere ludice ale realității apar, emblematic, la tot pasul: jocul cu mingea și cu cercul, jocul de popice, jocurile infantile. Mai mult decât în cărțile anterioare, în Uscătoria de partid se manifestă nestrunit instinctul ludic al prozatorului. Făcând echilibristică pe granița fină dintre normal și anormal, dintre grav și ilar, patetic și zeflemitor, real și fantastic, dintre umorul negru și cel bonom, naratorul și personajele sale se joacă de-a restaurația și de-a democrația
ŢUCULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290279_a_291608]
-
spre un lirism de tip simbolist, cu sonuri parcă împrumutate de la Ștefan Petică și Ion Minulescu. Filonul parodic e mult mai vizibil în următoarea plachetă, Respirația ceasornicelor (1975), cu precădere în ciclul Vitralii, unde lirismul este copleșit până la manierism de ludic și ironie. U. se va exprima și pe linia exultării patriotice, scriind versuri declamatorii, chiar agitatorice. Dar scriitorul se va consacra aproape total genului umoristic în proză, în schițe ce amintesc de Ion Băieșu. Textele adunate în opusculul intitulat Cu
UDREA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290323_a_291652]
-
1994 regizor-asociat la Teatrul Luceafărul din Chișinău. Din 1999 e conferențiar la Facultatea de Teatru a Universității Ecologice din București, în 2002 devenind profesor la Universitatea de Vest din Timișoara. În 1998 obține doctoratul în istoria teatrului cu teza Caragiale, ludicul. Debutând încă de pe băncile școlii în „Preludiu” (1968), U. păstrează de-a lungul anilor cadența productivității. Cu eseuri, comentarii teatrale și cinematografice, reportaje, file de jurnal, sfaturi gastronomice colaborează la numeroase publicații: „Amfiteatru”, „Ateneu”, „Contemporanul”, „Convorbiri literare”, „Cronica”, „Dacia literară
ULMU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290331_a_291660]
-
fondului muzical, a ilustrat, ca grafician, cărți și a realizat afișe. Incidental a compus versuri de reflex parodic. Îl pasionează regia, și în această ipostază (ca de altfel și în aceea de umorist) a cucerit, la diferite festivaluri, multe premii. Ludic impenitent, cu febrilități postmoderne, U., exhibând disponibilități de autor dramatic, e, ca director de scenă, un inventiv pândit întrucâtva de excesul de orgoliu. Aproape nimic în romanul Saltul (1975), debutul lui U. cu un volum propriu, nu-l prevestește pe
ULMU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290331_a_291660]
-
sau Arta & Arta culinară (2000), unde un „periplu” prin „bucătăriile literare ale lumii” vădește erudiție în domeniu. Și aici suveniruri, anecdote, istorioare, pilde lasă să se întrevadă darul de memorialist. E, într-adevăr, postura care îi vine „regizautorului” - Jurnal (de) ludic (2000), Proze trăite... proze auzite (2002), File dintr-un jurnal teatral (2003). Ochi acut și ureche așijderea, U. glosează succint, cu maliție și de multe ori cu miez, ghiduș sau amărui, pe marginea unor întâmplări comicoase (cărora le imprimă o
ULMU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290331_a_291660]
-
fizionomiei. SCRIERI: Saltul, București, 1975; Sub semnul teatrului, București, 1980; Caiete de regie, București, 1985; Povești de adormit părinții sau Carte cu copii pentru părinți, Focșani, 1990; Ce oameni originali!, Iași, 1994; Gastronomice... à la Păstorel!, Iași, 1998; Jurnal (de) ludic, Iași, 2000; Spectacolul gastronomic sau Arta & Arta culinară, Cluj-Napoca, 2000; Epistolar cu 3 proști (în colaborare cu Mircea Cavadia și Ananie Gagniuc), pref. Cornel Udrea, Reșița, 2001; Ion Creangă, dramaturg fără voie (Cinci scenarii destinate teatrului), Vaslui, 2001; Mic dicționar
ULMU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290331_a_291660]
-
detectivism, „Monitorul” (Iași), 1994, 176; Florin Faifer, „Păcăleli și mucaleli” sau... D-ale Ulmului, CRC, 1995, 6; Teodor Pracsiu, Transparențe critice, Vaslui, 1997, 172-175; Ioan Holban, Despre cultură, cu dragoste, „Evenimentul zilei” (Iași), 1998, 2 039; Vasile Popa Homiceanu, Fascinația ludicului, CL, 1998, 6; Flavia Bucov [Ioana Lupu], Bucătăria lui Ulmu, „Urzica”, 1998, 10; Sorina Bălănescu, „Jurnalul” lui Bogdan Ulmu, „Timpul” (Iași), 2000, 5; Ioan Holban, Din ludicitate, viața mi-o pierdui, RL, 2000, 43; Valentin Ciucă, Vernisaje elective, Timișoara, 2000
ULMU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290331_a_291660]
-
gastronomic, ATN, 2001, 7; Calistrat Costin, „Ion Creangă, dramaturg fără voie”, ATN, 2001, 12; Lefter, Scriit. rom. ’80-’90, III, 252-254; Mircea Morariu, „Mic dicționar Caragiale”, F, 2002, 6; Ștefan Oprea, Curat... mic dicționar, „Monitorul”, 2002, 203; Florin Faifer, Un ludic în Caragialia, CRC, 2002, 10; Ion Truică, Spectacolul lecturii, CL, 2002, 12; Busuioc, Scriitori ieșeni (2002), 422-423; Nicolae Turtureanu, Ulme, „Ziarul de Iași”, 2003, 109; Carmen Mihalache, Un suflet sterp, ATN, 2003, 4; Vasile Popa Homiceanu, Caractere. Despre realitate cu
ULMU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290331_a_291660]
-
vor fi strânse în Platon pe Internet (2003), carte ce reunește într-o secțiune și primele recenzii. Criticul, care în timp va opta pentru tonul neutru și ca metodă pentru descriptivism, semnează acum texte vii, colorate stilistic, în care inflexiunea ludică se combină uneori cu insertul biografic. În cele mai bune analize opera este întoarsă pe toate fețele pentru a i se depista mecanismele și resorturile proprii de funcționare, ca în articolul Călcâiul lui Ahile, unde se radiografiază poezia lui Mircea
URIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290376_a_291705]
-
totală, devine pretext al unui discurs polifonic, intertextual, generat de un eu liric disimulat. În poeziile coagulate în ciclurile În Litere, În Melodramă, În Lucruri, În Sonete, U. animă mituri, resemnifică elemente vegetale, minerale și animale, improvizează, iar spiritul său ludic se înrudește cu cel barbian ori stănescian: „Undeva plânge o broască/ mă plânge pe mine/ Undeva moare un rilke/ mă moare pe mine/ Undeva soare în noapte/ mă sare pe mine” (Semnalul nopții fără dragoste). Mai apropiat de forma tradițională
URSU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290392_a_291721]
-
artist, mai rar întâlnit în critica anilor ’80, unde dominau rigorile, tirania verdictului și teoriile scientiste, în dauna esteticii calofil-emoționale. Ce e drept, însăși poezia lui Emil Botta era o suculentă invitație la baroc, la ambiguitate, la extaze, ratări, alcooluri ludic folclorizante, la histrionism, bufonade tragice, lirică a rolurilor și ipostazierilor, la grotesc, parodie, degradare, la ecorșeuri (termen drag autoarei) de tot felul și la „stadiul estetic” kierkegaardian. Formele teatralității și analiza bahtiană a sărbătorescului se contrapun cu folos tragicului carnavalesc
URICARIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290378_a_291707]
-
spontaneității, și în mod cert posesor al unei formule proprii. Poetul a fost înregistrat ca aparținând familiei de spirite a lui Marin Sorescu, cu descendență indirectă din Urmuz, și i s-au evidențiat în special intransigența juvenilă, nonconformismul agresiv, spiritul ludic, dar și relativa insuficiență a suflului liric, caracterul de „exercițiu” (Florin Manolescu opina că poezia lui ar fi „nu un mod de existență, ci un mijloc de a experimenta un protest”). Și ca prozator - s-a observat în epocă - V.
VASILIU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290461_a_291790]
-
cu emoția senectuții și a fatalei singurătăți, a clipei finale, în urma căreia autorul va deveni „străbunul care încă mai promite”. Mascată în scenarii cu poantă, în surâsul blajin autoironic al înțeleptului pătruns de relativitatea celor omenești, în dispoziția colocvială și ludică, postura lirică a lui V. e, de fapt, proiecția unui spirit grav, vizitat de umbra corbului poesc și de implacabilul „Eheu, fugaces...” al lui Horațiu. Ca istoric literar, caută să restituie polemic în Coșbuc în căutarea universului liric (1980) chipul
VALEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290413_a_291742]
-
își manifestă preocuparea textualistă pentru actul scriiturii, dar și interesul pentru sens. Autorul îmbină teribilismul adolescentin al poeziei de avangardă, ostilă față de convenții, și gravitatea meditației asupra existenței într-un univers potrivnic, bântuit de fantasme, pentru a trasa jurnalul parțial ludic, dens metaforic al unei fragilități interioare. Mai puțin metaforică, însă mai accentuat narativă, lirica din volumul Despre felul cum înaintez (1983) mărturisește suferința unei lupte pierdute cu îngerul, în urma căreia poetul se simte pustiit și îl evocă pe Bacovia când
VASILIU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290459_a_291788]
-
omului (1986), care reia obsesia vieții prenatale, dezvoltată cu vigoare într-o arborescență de imagini și întregită cu fața nocturnă a vieții, pentru a putea fi împinsă spre obsesia complementară a morții. Lirica abandonează însă zona experiențelor abisale și redevine ludică în Verile după Conachi (1990; Premiul Asociației Scriitorilor din Iași). Multiplicând exercițiile de stil pe marginea încercării de a circumscrie o nouă viziune asupra Evului Mediu românesc, versurile exprimă acum o stare de spirit senzual euforică. După realizarea unor retrospective
VASILIU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290459_a_291788]
-
Un veac de singurătate ori Samuel Butler cu Erewhon): „Vladia și oamenii săi nu există și de aceea cred că nu e prea greu de inventat”. „Nevoia” de Vladia a personajului principal, Vicol Antim, se cristalizează în obsesie, o necesitate ludică de a (re)inventa un loc deja cunoscut. Vladia apare în trei imagini - vila misterelor Katerina, un „transport” iluzoriu și Vanessa Ligata, fluturele care semnalează fericirea. Autorul face de pe acum distincția între cei „proști” (neinițiații), care nu înțeleg sau nu
URICARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290379_a_291708]