2,817 matches
-
oamenii care înjurau boii ce o luau pe ogoare, însetați de libertatea vântului de primăvară. Unii bărbați își suduiau femeile că nu au uns cum trebuie roțile carului, de parcă asta nu era treaba lor. Glasuri. Zeci de glasuri. M-am lungit în car cu fața în sus și am deschis ochii. Ziua se bătea cu noaptea. Un război al norilor spart de razele mici, subțiri, timide, ale soarelui. Ici colo câte o pasăre mai spărgea frumosul răsărit în căutare de cuib
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
am luat inima în dinți, am dat ușa deoparte și am intrat. La mese erau o mulțime de bărbați care nu păreau deranjați de intrarea mea. Se vorbea mult. țoți aveau fețele trase ca după o zi de muncă și lungite de foame. - Paștele mă-si cu ce o face azi de mâncare, că ah, mamămamă dacă nu o calc în picioare. - Dudule, Dudule, mușcă-ți limba să nu te audă că ți-o furi de nu te vezi. Îi răspunse
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
pentru scăparea sa. Porni o rugăciune în timp ce lepăda veșmintele. În al treizeci și treilea an al preoției sale în sat, în ziua întăi a lunii lui cuptor, popa Cucoș, fiu de preot din tată-n fiu, s-a lungit pe patul moale cu rugăciunea în gând. Mirosea frumos, a mentă și a tămâie. Candela ardea liniștită, fără flacără și împrăștia parfumul de smirnă, împletind aromele. Rugăciunea părintelui Cucoș zbura spre Cer, purtată de pala de vânt a credinței, a
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
era sărutată de bărbatul ei, și sorbi cu sete apa din cană. - Bogdaproste, Varvară, că tare îmi era sete. D’apoi ce Dumnezeu ai făcut așa de mult, parcă ai săpat acum fântâna să dai de apă proaspătă. Mi s-o lungit ochii de sete. Fata lăsă ochii în jos. Cum să-i spuie că a întârziat stând cu Florin al Mariței de vorbă. I-a ținut drumul și ea nu s-a împotrivit. Se știu doar de copii și apoi sunt
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
Când începură să urce scara fortului, era ora cinci după-amiază. Vântul se oprise cu totul. Cerul, fără urmă de nor, era de un albastru ca peruzeaua. Frigul se făcuse mai uscat, înțepându-le obrajii. Pe la jumătatea scării, un arab bătrân, lungit lângă perete, îi întrebă dacă n-au nevoie de o călăuză, dar fără să facă vreo mișcare, ca și cum le-ar fi cunoscut, din capul locului, răspunsul. Scara, anevoioasă, în ciuda mai multor paliere de pământ bătătorit, nu se mai termina. Pe măsură ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
meu și au închis mulțumiți ușa. Sau a fost tot el, să mai arunce o privire între două sorbituri.“ Simți, poate, atunci, o mână moale pe umăr ? Tresări, șarpele luneca pe umăr. Îl simți și pe spate, umed și rece, lungindu-se. Așadar, nu se terminase, abia începea ! Mâna îi apăsa ușor umărul. Reîncepea totul... de acolo de unde se temuse mai mult ? Rezista oricât, nenorocitul ăla fără vlagă ! A mai prins putere și poftă, a mai golit o sticlă. Reîncepe de la
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Adâncurile nopții stăruie. Recuperarea se desfășoară incert, pe porțiuni fără legătură între ele. Iarăși copil, pierdut prin lungi curți interioare, năpădite de buruieni ursuze. Rătăcesc printr-un nesfârșit tunel sticlos, pustiul căruia îi dăruiesc, înfricoșat, spaimele și așteptarea. Oasele se lungesc, palide baghete muzicale. Legănare confuză. Mă gândesc la Simonetta Vespucci, la trecutul fastuos, la Sia, la trecutul apropiat și tulbure, din care s-a născut monstrul prezent, al complicităților și disperării. Sunt iarăși copilul solitar, amuțit, sub mascarada celor vârstnici
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
urâți de-a binelea. Ortansa i-ar filma cu încetinitorul înaintea și la sfârșitul programului de lucru, după opt ore împărtășite, cot la cot, unii lângă alții : în același malaxor ruginit. Capul roz rotund și anacronic al lui Mișu Varlam, lungindu-se în politețuri din alte vremi. Scăfârlia îngustă și gălbicioasă a lui Caropol. Subțiatul surâs al lui Lucian. Privirea înceată a lui Manole. Ușa s-ar putea deschide în orice clipă ; nu, n-ar dori încă să-i revadă pe
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
în care înghețaseră toți se fisurează. Vera sparge din nou firescul, scaunul ei se rotește, dintr- odată, smucit : întoarce spatele soțului chiar în clipa când el începea să facă parte din grup ! În bătaia luminii din fereastră, chipul ei se lungește. Batjocura sau doar o schimonosire dureroasă îi dislocă trăsăturile. Tensiu nea întinde fiecare fibră, ascuțind unghiurile, încrucișându-le ; hașură de riduri, rânjet. Beatitudine solitară, de parcă ar fi atins marginea lumii, a zilei, miezul sângeriu, de unde pornesc toate. Apogeul invizibil al
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
se topește. Umezeala pătrunde până la ciorapi, în vârful pantofului, la degete, pe toată talpa. — Șeful spunea că ai solicitat un concediu mai lung și te-a refuzat. Nu te-ai arătat afectat. I s-a părut suspect. Lângă cinema, se lungește coada de salariați, nerăbdători să intre în încăperea încălzită. — Am auzit că ai pleca pe-un șantier. Ar fi copilăresc... La noi te-ai simțit bine, lucrările sunt interesante. Ultimul proiect pe care l-ai avut era deosebit. Cred că
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
huzari înmărmuri și, în cele din urmă, convins că Apostol își bate joc de dânsul, ieși din odaie trântind ușa. Bologa încetă cântecul brusc, parcă de-abia atunci și-ar fi dat seama ce face. Îi păru rău și se lungi pe pat, cuprins de o tristețe ciudată. Peste câteva minute veni Petre, aprinse lumina și-i întinse o scrisoare, întrebînd: ― Oare nu-i de-acasă, don' locotenent? Bologa se aruncă asupra plicului, dar văzând că-i de la Klapka, nu se
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
nu înțelese nimic. Îi umbla prin minte să-i spună că e foarte ostenit și nu găsea cuvintele, ca și cum n-ar mai fi avut puterea să exprime nici un gând. Pe urmă se ridică de pe scaun, își tîrî picioarele și se lungi în pat... Îndată ce puse capul pe pernă, avu senzația că trupul i-a amorțit. În schimb, creierii porniră într-o goană sălbatică. Mii de frânturi de gânduri scânteiau în aceeași secundă, se ciocneau, se amestecau, se înlănțuiau. Și printre ele
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
a spus Apostol? se miră Domșa cu o scăpărare de nădejde în toată înfățișarea. A, zi, nu știi?... Apoi stai, dragă doamnă, să auzi și să te crucești, nu alta! Îi povesti foarte amănunțit, căci Domșa avea darul de a lungi vorba, cum tocmai așteptau pe Apostol, după ce Marta a avut atenția delicată să vie să-i zică ea bun sosit, fără să se uite la etichete și la mofturi, când colo, în locul lui, apare Rodovica. Ce-o fi, ce n-
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ici-colo, din ce în ce mai repede, ca și cum ar fi vrut să grăbească mersul vremii și apropierea clipei hotărâtoare. În sfârșit nu mai putu răbda lumina și stinse lampa. Mai umblă câteva minute prin odaie, dar neliniștea nu-l părăsi. Îmbrăcat cum era, se lungi în pat. Întunericul și tăcerea îl mângâiau. Își auzea bătăile inimii, ca niște gâlgâiri înăbușite. Ca să înșele vremea, se apucă să numere; nu ajunse nici până la zece și pierdu șirul... Trecu așa o veșnicie... Apoi deodată auzi, pe uliță, glasuri
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
în ruptul capului nu voia să deschidă gura. ― Ne pierdem vremea de pomană, domnule locotenent, zise în cele din urmă Vidor cu dispreț. Muierea tot muiere, din lacrimi n-o scoți nici cu șase boi... De altminteri, ce să mai lungim vorba, că fata trebuie să facă precum îi poruncesc eu! Se mai uită o clipă în ochii lui Apostol, apoi se duse la el cu mâna întinsă, rostind apăsat: ― Mare cinste ne faci, domnule locotenent... De-acu numai să fie
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
zise rugător și moale: ― Să nu mă nenorociți, domnule locotenent, din suflet vă rog!... Eu fac tot ce pot și chiar mai mult, dar să nu mă nenorociți... Apostol pricepu și zâmbi. Răspunse prin o ridicare de umeri și se lungi pe pat, obosit. Se odihni vreo zece minute, apoi începu să măsoare cu pașii odăița în lung și-n lat... Așa îl găsi pretorul, care veni, cu o servietă umflată la subsuoară, ordonând plutonierului să închidă ușa și să rămâie
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
tale, tovarășa de muncă și de idealuri, mamă eroină, că nu faci ca ea, atunci când spune ea, În momentul ăla. Nu mai târziu, că dacă te duci o secundă mai târziu se consideră afront. Mă uit... Gore și Gicu Își lungesc gâturile către Sandu. Gicu ridică și paharul și-l dă repede pe gât, ca să nu piardă continuarea. Gore clatină deja din cap, parcă așteptând să spună Sandu că a căzut de la balcon și că a avut noroc pentru că a picat
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
de mine. Dar nu despre asta este vorba. Am mai vărsat o lacrimă și când n-a mai vrut stolo să fie prim-ministru, da’ l-am Înțeles, Îi place numai preludiul, la orgasm - ia uite la Gicu, i se lungesc urechile când aude acest frumos cuvânt! - nu mai ajunge... Da’ când l-am văzut pe geonică cum pleacă el din ceseat m-am prăbușit În hohote și bocete... Mai aveam puțin și mă tăvăleam, mi-a dat a mea un
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
de la mamaia. Da’ cum stăteam eu ca robinson și mă gândeam că nu mai ajung să plătesc Întreținerea - azi e joi, trebuie să dați bani la Întreținere, nefericiților, iar voi Îi beți! - ce să vezi? Fețele partenerilor lui Sandu se lungesc pe măsură ce acesta povestește. Amândoi se trag mai aproape de masă și Îl privesc direct În ochi. Câțiva consumatori trag la rîndul lor cu urechea. Ce fețe aveți... De milogi. Apar niște femei. Da’ femei, Gicule, da’ femei, Gore, nu așa, de
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
Dar Înghite cu noduri... Sună un telefon mobil. Răspunde Sandu, al lui era. Îl duce la ureche, ascultă fără să spună nimic, apoi strigă ”Am Înțeles, să trăiți”! Și continuă: A zis nevastă-mea să ne grăbim, că am cam lungit-o, iar la Întoarcere să iau neapărat făină de la butic. De-aia ungurească, cică a lor e mai bună decât a noastră. Hai noroc! Viață de artist, noaptea vesel, ziua trist. Dacă sunteți cuminți vă invit la o felie de
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
cu bere și cu vin. Și, dacă are senzația că fugim de cârciumă, se Înșeală amarnic! Bun, și? Care-i șpilul, că situația nașparșlie din toate punctele de vedere o știm cu toții. Vorba lui Caragiale, ai un cusur, Gicule. Te lungești. Ce dracului te lungești așa? Gore râde și Își Întinde picioarele pe sub masă. Cum e rost de discuții În contradictoriu, cum se simte și el foarte bine. Îl Împunge pe Sandu cu privirea. Ei, Sandule, ăștia mai bătrâni se urnesc
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
vin. Și, dacă are senzația că fugim de cârciumă, se Înșeală amarnic! Bun, și? Care-i șpilul, că situația nașparșlie din toate punctele de vedere o știm cu toții. Vorba lui Caragiale, ai un cusur, Gicule. Te lungești. Ce dracului te lungești așa? Gore râde și Își Întinde picioarele pe sub masă. Cum e rost de discuții În contradictoriu, cum se simte și el foarte bine. Îl Împunge pe Sandu cu privirea. Ei, Sandule, ăștia mai bătrâni se urnesc greu. Așa și cu
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
poezii cu Eminescu și s-au iubit. Gicu aplaudă la mișto. Orice fraier știe de Veronica Micle, Gore, Sandu te-a verficat superficial. Eu am să te Întreb dacă ai auzit de po, edgar alan po. Fața lui Gore se lungește văzând cu ochii. De unde ai auzit tu de po, Gicule? Sandule, butonam televizorul și am dat Întâmplător peste o emisiune culturală, că de greve, discuții, promisiuni și răbdări sindicale prăjite m-am săturat. Și am auzit de po ăsta, m-
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
de la fătuca mea, mânca-o-ar tata! - se numește manipulare mas midia, cică așa se pronunță, ca la midia năvodari. Cine spune media după mas este prost de tot, habar nu are pe ce lume trăiește. Fața lui Gicu se lungește progresiv către halba de pe masă. Și e așa important dacă spunem media sau midia năvodari? Hai, mă, Sandule, ne-ai dus În altă parte, ziceai de sondaje. Eu nu sunt atent la ele, graficele mi-au dat Întotdeauna dureri de
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
drept, numa` că anu` ăsta am pus murături pe din trei. E criză. Și nu e bine. Eu cu castraveții. Gore cu gogoșarii. Tu cu gogonelele. Varza la comun. Subsolu` blocului să trăiască. Da` am o propunere. Gore și Gicu lungesc fețele. Care, Sandule? Facem plantoane la murături, serviciu de gardă, altfel nu se mai poate. Numa` dușmani prin bloc, n-ați văzut cum se uitau? E lumea amărâtă, mă, nu mai știe de capul ei! Păi dacă fiecare e pentru
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]