2,183 matches
-
arăta doar cât de înapoiați erau și închiși la minte. Zgomotul fericit al copiilor era peste tot în jurul lor, dar binecuvântarea noii generații nu era egal distribuită. Rahela a pierdut sarcina iar și iar. După ce râul de sânge i-a măturat speranțele a patra oară, a căzut la pat cu o febră care a chinuit-o trei zile și trei nopți. Asta le-a speriat atât de tare pe surorile ei încât au început să insiste pe lângă ea să nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
de a-mi ocupa zilele. Eram atrasă mai ales de scările casei și mă agățam de orice prilej ca să le urc și să le cobor, urmărind cum casa se schimbă la fiecare treaptă. Mi-am luat sarcina de a le mătura în fiecare seară și de a le spăla în fiecare dimineață și eram mândră cum nu se poate de felul în care aveam grijă de ele, fără să mă mai gândesc la nimic altceva. De câte ori aveam ocazia, mă urcam până pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
pasăre sub inimă. Am fost ca lovită de trăsnet de iubire pentru ființa pe care o purtam. Am început să vorbesc în șoaptă cu fiul meu nenăscut, când stăteam noaptea în pat, și să-i murmur cântecele copilăriei mele în timp ce măturam sau țeseam. Mă gândeam la copilul meu în timp ce-mi pieptănam părul, când mâncam, dimineața și seara. Visul sângeros cu Shalem a fost înlocuit de un vis vesel cu fiul lui, pe care îl numeam Bar-Shalem. În vis, fiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
grădina ei, așa că amândouă stăteam degeaba și ne uitam cum muncea ea. Meryt avea oroare să devină o soacră băgăcioasă, dar mâinile îi tânjeau după o ocupație. - Măcar lasă-mă să storc eu berea, zicea ea. - Eu aș putea să mătur acoperișul, mă ofeream eu. Dar Shif-re părea jignită de propunerile noastre. După o sptămână de stat, n-am mai putut. Am luat un urcior mare, gol și am anunțat: - Mă duc la fântână, și am ieșit pe ușă înainte ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
lui mătușă. Săptămâinile și lunile treceau repede, iar viața în vale și-a reluat cursul ei obișnuit. Diminețile erau cele mai ocupate, înainte să se lase căldura cea mare, bărbații plecau devreme, iar copiii se jucau pe străzi, în timp ce femeile măturau casele, făceau mâncare și aduceau apă de la fântâni, acolo unde se schimbau vești și se făceau planuri pentru următoarea sărbătoare. Deși marele fluviu nu se vedea din oraș, tot el conducea fluxul și refluxul vieții în valea aridă. Sezoanele lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
nici o importanță, în schimb trecutul meu ciopârțit, îndoielnic și tiranic mă silește să mă întorc mereu în urmă, cu ochii deschiși sau în vis, și să pun cap la cap amintirile vii, înainte ca furtuna pe care o aștept să măture și să purifice totul, pentru a înțelege cum a început (s-o numesc boală? ruptură? soartă? Dinu i-a zis o dată schizofrenie, întrucât ca psihiatru nu vroia să opereze cu noțiuni aproximative, dar nu-mi place cuvântul, sună prea brutal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mea copilărie s-a petrecut, poate, sub soarele deșertului și al junglei, pregătindu-mă, fără să știu, pentru sala cu oglinzi de la azil. Tata venea uneori să-mi facă morală. Mă învinuia că-mi pierdeam timpul și mă amenința că mătură „gunoaiele” de pe pereți; adică imperiile mele. Atunci îmi arătam colții: „Îndrăznește”. Știa la ce mă refer. Suferea de migrene teribile și era o adevărată sărbătoare pentru mine să tropăi, când îl durea capul, în camera alăturată. De aceea trântea ușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
pe tata și nu l-a mai lăsat să scape. Curând după moartea mamei, a început să se poarte ca o stăpână. Își punea mâinile în șold și dădea dispoziții: să nu mai intrați pe aici, că doar n-o să mătur în fiecare zi după voi, ia faceți bine și ștergeți-vă pe picioare, nu mă obligați să vă strig de două ori la masă, gata restaurantul s-a închis, și tu, Daniel, ce te zgâiești la mine? poate vrei să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
plimb prin oraș. Străzile erau pustii. Nici țipenie de om. În gară, a început să plouă, ciuruind întunericul ca pe o haină mâncată de molii. Mai exista încă zăpadă, dar iarna se apropia de sfârșit. Un vânt rece și umed mătura peroanele, încolțindu-i pe cei câțiva călători rebegiți de frig și de nesomn. Pe lângă noi a trecut un tren fără să ne avertizeze. Neatentă, o femeie a alunecat și trenul i-a smuls o parte din brațul drept. Nu pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cheie, explicându-mi pe același ton autoritar că urma să discutăm mai târziu. Până atunci puteam să-mi iau camera în primire și să îndeplinesc formalitățile de rigoare, prevăzute de protocolul azilului, împreună cu Arhivarul. După care Moașa m-a mai măturat o dată cu privirea, s-a întors și a ieșit pe ușă, lăsându-mă ușor nedumerit. Aveam sentimentul unui intrus, dar al unui intrus pe care Moașa nu-și îngăduia totuși să-l repeadă. Arhivarul s-a așezat la locul lui, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
știu cum arată. Mai întâi cerul se face negru ca un blestem. Apoi vântul devine besmetic. Ridică valurile, dacă suflă pe țărmul mării, sau încovoaie copacii ca aici. Mirosurile par stătute, dulcegi, ca putregaiul, și aștepți ceva care să le măture, să purifice aerul și sufletele. Nu știi dacă vei muri sau vei reînvia în acest spasm purificator, dar îți dai seama că nu poți să-l eviți. Simți o surescitare în sânge care te amețește, un început de nebunie aspră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
consolezi cu acest adevăr, nu-ți mai da aere, nu te mai învârti ca un păun, ferește-te de ridicol, domnule Daniel. Laura semăna într-un fel cu tata. Vroia să mă vâre din nou în cușca mediocrității mele, să mătur de-acolo toate cojile viselor mele, să renunț la tot, să-mi vâr nasul ca într-o murdărie în adevărul meu jalnic, să nu-mi pierd timpul în sălile cu oglinzi, și de ce? Cum de ce? Ca să respectăm adevărul, domnule Daniel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
să devin neapărat „cineva” și am disprețuit fericirea „oarecare”. Asta încă de pe vremea când am refuzat să mă joc cu pisicile și mi-am umplut camera cu poze de lei și pantere, cu „gunoaiele” pe care tata vroia să le măture de pe pereți ca să mă vâre cu nasul în realitățile din care mă refugiam. Și mai târziu când n-am pierdut nici un prilej pentru a repeta întruna: eu, mie, eu simt, eu, pentru mine, eu... Am fugit de drumurile normale, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
se suiau pe oglinzi unde mureau, acoperind oglinzile strălucitoare ca o rugină sau ca o flacără în agonie. Furnicile năvăleau parcă chiar pe mine, devorându-mi treptat picioarele, mâinile, umerii și în cele din urmă ochii, urechile, nasul, bărbia. Am măturat cu palma furnicile de pe una din oglinzi și mi-am revăzut figura. Da, arătam întocmai ca Bătrânul. Eram chiar el. Nici nu mai tremuram. Am mai auzit o dată câinele urlând. Furnicile sau flăcările s-au urcat după aceea pe toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
arătat vreo stea? - S-a arătat zise Iahuben. Când am fost întîia oară în țara Retenu, s-a arătat o stea cu coadă. - Da, știu îi spuse râzând Auta, Un preot din țara Akkad zicea că steaua a venit să măture cu coada ei de foc armata atlanților. Tefnaht zicea că, dimpotrivă, a venit să măture toate oștile din țara Retenu, din Akkad, din Sumer... Și n-a măturat pe nimeni. S-a dus cum a venit. Au pierit și soldații
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Retenu, s-a arătat o stea cu coadă. - Da, știu îi spuse râzând Auta, Un preot din țara Akkad zicea că steaua a venit să măture cu coada ei de foc armata atlanților. Tefnaht zicea că, dimpotrivă, a venit să măture toate oștile din țara Retenu, din Akkad, din Sumer... Și n-a măturat pe nimeni. S-a dus cum a venit. Au pierit și soldații atlanți, au pierit și din Retenu. Atlantida și-a încărcat corăbiile cu robi și cu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Auta, Un preot din țara Akkad zicea că steaua a venit să măture cu coada ei de foc armata atlanților. Tefnaht zicea că, dimpotrivă, a venit să măture toate oștile din țara Retenu, din Akkad, din Sumer... Și n-a măturat pe nimeni. S-a dus cum a venit. Au pierit și soldații atlanți, au pierit și din Retenu. Atlantida și-a încărcat corăbiile cu robi și cu prăzi. - Dar cine-i Ntombi? întrebă Iahuben; povestea cu stelele nu-i prea
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ar fi mâniat pe Zeul Apelor și l-ar fi bătut cu zeci de mii de curele ude. Celelalte corăbii atlante nu se mai zăreau, nici cele din față, nici cele dindărăt. Oamenii se apucau de ce puteau, ca să nu-i măture valurile de pe punte. Era ziuă, dar era aproape întuneric. Iahuben simți un gol în stomac și parcă toate măruntaiele stăteau gata să-i năvălească afară, pe gură. Auta se ținea de gardul punții, iar Iahuben apucase cu mâna marginea locașului
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
dealului din vecinătate și brațele prelungi ale portului Întinzându-se peste valurile albastre, cu creste albe, unul din ele strângând farul ca pe o lumânare Într-un pumn, formau un tablou Încântător. Dar vânturile tăios de reci băteau dispre Marea Nordului, măturând porțiunea aceasta aspră a coastei Yorkshire-ului chiar și În septembrie, iar orașul era construit pe malurile unui estuar, Într-o vale alungită și adâncă, astfel că orice Încercare de a ieși În afara lui presupunea urcușuri hotărâte, pe pante neîndurătoare. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
trimițându-și norii condensați ai răsuflării În atmosfera Înfrigurată. În aer se simțea parcă moina și Își miji neliniștit ochii În sus, Încercând să vadă cât de amenințător era cerul. — Oare vine zăpada? Îl Întrebă el pe un Îngrijitor, care mătura aleea. Nu cred, domnu’, zise omul. Orișicum, nu cine știe ce. — Mă bucur să te aud spunând asta. Bună ziua. La poartă, pe Park Lane, trecu pe lângă un cerșetor fără picioare, așezat pe un cărucior cu roți, și lăsă să cadă o jumătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
roșu ca să-mi țină și atunci de frig. Iar frigul îl voi simți ca pe un zvâcnet amorțit. Dincolo de armonie este turnul în care individul simte. Norii curgeau din cer într-un potop de lacrimi. O vântoasă era pornită pe măturat copacii. Luz Maria, Lucecita. Când cade ploaia mocănit, picăturile una câte una se adună în ochiuri de apă. Griul uniform din jur le ține de urât. Plâng norii bătuți de vânt, vine gheața bătută de ape, țipă piatra de frig
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
noastre. Și, când destinul făcea ca drumurile noastre să se intersecteze schimbam câteva replici și numai atât. În zorii unei zile de sâmbătă trecui prin fața casei mele. Casa o găsii îngrijită, văzui flori, panseluțe și petunii proaspăt plantate, aleea fiind măturată și curată, totul avea un aspect îmbucurător. Trandafirii roșii erau mari și proaspeți. Mă strecurai în casă și o văzui pe Elizabeth. Aceasta mă îmbrățișă cu tandrețe și exuberanță. Irin, scumpa mea, pe unde ai umblat? Cum putuși să pleci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
metabolismului. Necunoscutul ocoli motorul, venindu-i, din stânga, în dreptul portierei și ciocăni în foaia de geam pe jumătate coborâtă cu emisfera de argint de la extremitatea îngroșată a bastonului. Încovoindu-se o idee, cartilagiile cefei îi pocniră ca un dop de șampanie. Mătură cu privirea obiectele mizerabile din interiorul taximetrului și îndeplini formalitatea de a se informa. - Mă duci și pe mine până în orășelul nostru iubit, intoxicatule? Șoferul, intimidat o clipă de tăietura occidentală, costisitoare, a țoalelor ce-i fuseseră vârâte în ochi
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Herești. 100 DANIEL BĂNULESCU Pe capotă, recăpătîndu-și vlaga, Relu și Doru își reexpediau bezelele și bilețelele lor cu propuneri de întîlnire către niște gagici gălbioare, fălcoase, cu taliile rochiilor, moștenite de la surorile mai mari, alunecate sub șolduri și care scărpinau, măturând cu degetele încîrcite ale unor târnuri de nuiele, bătăturile curților. N-aveau ele timp de întîlnire, deși tocmai timp de întîlnire ar fi avut. Genel trase mașina, de hățuri, în fața unei vilișoare cu portița deschisă. Cu ormamente și nu știu-ce-uri
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
și șampanie, răspândite peste tot și care, desigur, azi-noapte îi puseseră capac, se împiedică, părîndu-i-se că rămăsese înfășurat în cearceaf. Și, mult mai târziu, se dumiri că era înțolit într-o cămașă de noapte, cât toate zilele. Ale cărei poale măturau, când se mișca, dușumelele. Și pe ai căror piepți fuseseră cusute versurile: "Sosuri, gemuri, cozonaci, Bărbățelului să-i faci", Capitolul 6 ZIUA A DOUA: "SĂ NU UCIZI!" ...Trebuie să nu fii fanatic, zâmbi Celestin și mângâie părul fetei. Uite, eu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]