2,843 matches
-
își ridica paharul dacă eram la pahare ciocnea cu noi, îl golea dintr-o dată, stînd apoi lung timp, dus pe gînduri. Iar dacă-l cînta cînd nu eram la pahare de vin, el ofta numai și sfîrșea cu cuvintele sale melancolice: "Of... neamul nevoii!"144. De observat că, în asemenea ocazii, Barbu Lăutaru servea poetului numai de pretext. "Lăutarul", cu cîntecul, era acum însuși Eminescu, care, deși trecuse cu puțin peste 20 de ani, se considera în ultimul ceas al vieții
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
Astfel, întâlnirea cu spectrul are nu numai forța revelării unui adevăr, dezvăluit la ceas de noapte de către fantoma atotștiutoare, ci și nebulozitatea, incoerența și confuzia unui discurs ambiguu, trăsătură datorită căreia se armonizează deplin cu acea „tristețe a nopții” a melancolicului Hamlet. În reprezentările Renașterii, melancolia este plasată sub semnul ambiguității: ca dispoziție a spiritului care face ca ființa umană să devină o pradă ușoară pentru demoni și capcanele lor, ea predispune la întâlnirea cu fantomele, în spatele cărora se ascund uneori
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
lumii și de curtenii lui Frederic uzurpatorul, un spațiu-limită izolat, unde poate fi deseori întâlnit „nebunul în straie tărcate”, înțeleptul bufon cu vorbele lui pline de tâlc, îndreptate împotriva corupților ce disprețuiesc adevărul - acest bufon atât de invidiat de Jacques melancolicul. Și totuși, pădurea rămâne ambivalentă, așa cum reiese din înseși cugetările lui Jacques în fața cerbului rănit și din imaginea pe care el o are despre vânători, acești mesageri ai spaimei și ai morții. Mai mult decât atât, Jacques asociază pădurea cu
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
pentru aceste zone mărginașe, zone-limită. Obscuritatea și pustietatea pădurii („this shadowy desert, unfrequented woods”) creează un spațiu al melancoliei, unde Valentin se destăinuie: Însingurat îmi cat aici aleanul În cântec jalnic de privighetori, Atât de potrivit durerii mele1. Refugiu al melancolicului, desigur, numai că pădurea este totodată și un loc al violenței, al dezlănțuirii instinctelor primare: Silvia, căzută în mâinile proscrișilor, este salvată de Proteus, care însă așteaptă și el să-și primească răsplata cuvenită, ceea ce o face pe Silvia să
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
se îndrăgostească de un vis (a dream), aceeași Viola, în același discurs, va recunoaște importanța privirii, forța ei și puterea unei înșelătorii bazate pe travestire. Privirea arzătoare, intensă a iubirii îl înrudește pe îndrăgostitul shakespearian cu nebunul, cu poetul, cu melancolicul, într-o lume dominată de viziune, de ceea ce vezi sau crezi că vezi, viziune în jurul căreia gravitează toate relațiile dintre adevăr și minciună, dintre adevăr și iluzie. Este însă și o lume în care viziunea și imaginea pun autoritar stăpânire
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
întâmplător, cuvântul rostit de Cymbeline atunci când prezicătorul își încheie interpretarea va fi același methought („așa s-ar părea...”), cuvânt împrumutat încă o dată din vocabularul asemănării, cuvânt esențial în definirea aparițiilor efective din vis. Miracol sau înșelătorie, apariție efectivă, halucinație a melancolicului, a nebunului sau a îndrăgostitului, iluzie fabricată, toate aceste forme ce populează în teatru spațiul dintre vis și realitate rămân, aidoma fantomelor, în zona indeterminabilului: substanțial sau nesubstanțial?Vizibil sau invizibil?Corp sau non-corp? Forța iluziei se întemeiază pe capacitatea
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
la Strindberg, este spațiul prin excelență al teatrului. Un teatru în care fantoma nu e singura reprezentare a rătăcirilor fără țintă prin locuri vag definite și primejdioase. În Drumul Damascului, Necunoscutul apare, încă de la început, ca un străin sumbru și melancolic, ca o ființă venită dintr-o altă lume și străină de lume încă din pruncie. Nu lasă el să se înțeleagă că ar fi fost schimbat în leagăn cu Cerșetorul, dublul său hoinar, aflat mereu pe drumuri, și că ar
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
de realitate a acestor entități nedefinite, condamnate să oscileze veșnic între starea lor amorfă și aspirația spre concretețe, spre materializare? Dar oare nu aceasta este, pentru Pirandello, însăși esența teatrului, miezul său tainic? Cea căreia dramaturgul îi încredințează evocarea momentului melancolic al asfințitului, când, în liniștea cabinetului său de lucru, orice autor se cufundă într-o umbră forfotind de personaje care îi dau târcoale ispitindu-l, este Fata Vitregă, cu chipul ei „transfigurat” și cu discursul ei de „somnambulă”, plin de
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
imaginației, o duce dincolo de limitele reprezentării, către un dincolo de vizibil, către un altceva decât vizibilul. Iată de ce problema fantomei în teatru atrage inevitabil și atât de des în discuție „viziunea” - cea a omului cufundat în somn, cea a nebunului, a melancolicului, a inițiatului ori a poetului -, o viziune înțeleasă ca vedere a ceva ce se află dincolo de aparențele lumii reale. Numai ochii închiși ai celui ce doarme sau ai unui orb îndreptați spre invizibil ca și privirea poetului, a nebunului ori
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
inițiatului ori a poetului -, o viziune înțeleasă ca vedere a ceva ce se află dincolo de aparențele lumii reale. Numai ochii închiși ai celui ce doarme sau ai unui orb îndreptați spre invizibil ca și privirea poetului, a nebunului ori a melancolicului pot contempla ceea ce nici un om în stare de veghe n-ar putea să vadă. Ca și întâlnirea cu fantoma, experiența teatrului este o experiență a nopții, a celei care îi învăluie și îi adăpostește pe toți cei capabili să acceadă
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
blocajului oricărui efort elaborativ. În concluzie, merită să subliniem unele diferențe față de semiologia tradițională a adultului: - adolescentul nu prezintă practic niciodată o „mască a depresiei”, fața sa nu are un aspect depresiv, trăsăturile sale nu se prăbușesc ca în „omega melancolică” (cf. cazul lui Vincent); - chiar dacă acesta spune că se plictisește, că are capul gol, că s-a săturat, el afirmă rar că este trist și cu atât mai puțin deprimat, cel puțin în mod spontan; - în mod cu totul excepțional
Depresie și tentative de suicid la adolescență by Daniel Marcelli, Elise Berthaut () [Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
ani dar, în schimb, de două ori mai multe fete decât băieți se gândesc la sinucidere (10% contra 5%), și se plictisesc (27% contra 13%), de trei ori mai multe fete decât băieți se simt deprimați (21% contra 7%) sau melancolici (32% contra 9%) și de șapte ori mai multe fete decât băieți au adesea dorința de a plânge (35% contra 5%). Autorii analizează, de asemenea, frecvența manifestărilor somatice, dintre care unele sunt legate de depresie. Astfel, 33% dintre adolescenți spun
Depresie și tentative de suicid la adolescență by Daniel Marcelli, Elise Berthaut () [Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
astfel de diagnostic. Începând cu anii optzeci, articolele sunt din ce în ce mai numeroase. Cităm spre exemplificare: - Dugas și colab. (1985), care raportează trei cazuri de sindrom Cotard, delir de negare a organelor. Este vorba de o simptomatologie bogată, întâlnită frecvent în stările melancolice, stările mixte și postmelancolice. În două cazuri (băiat de 16 ani, fată de 14 ani) autorii consideră că este vorba despre o tulburare bipolară. Al treilea caz, un băiat de 15 ani, a murit într-un context melancolic. Autorii subliniază
Depresie și tentative de suicid la adolescență by Daniel Marcelli, Elise Berthaut () [Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
în stările melancolice, stările mixte și postmelancolice. În două cazuri (băiat de 16 ani, fată de 14 ani) autorii consideră că este vorba despre o tulburare bipolară. Al treilea caz, un băiat de 15 ani, a murit într-un context melancolic. Autorii subliniază că „este o eroare să considerăm acest delir impresionant ca fiind schizofrenic, deoarece apare la un adolescent”; - Fillatre și colab., în 1990, care raportează cinci cazuri de sindrom Cotard la adolescenți și adulți tineri. După un tratament cu
Depresie și tentative de suicid la adolescență by Daniel Marcelli, Elise Berthaut () [Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
ani Christine n-a mai fost urmărită. Nu s-a mai înregistrat nici o spitalizare, nici un contact cu serviciile de psihiatrie pentru adulți. Această adolescentă a prezentat în intervalul dintre 15 ani și 17 ani și jumătate două episoade cu aspect melancolic, la interval de un an (15 și 16), o tentativă de sinucidere în cadrul unui conflict familial (17 ani) și un episod maniacal (17 ani și jumătate). Este imposibil de știut dacă starea sa timică este stabilizată în prezent. În mod
Depresie și tentative de suicid la adolescență by Daniel Marcelli, Elise Berthaut () [Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
o soră a mamei. Constatându-se starea clinică, a fost propus un diagnostic semiologic de melancolie delirantă și s-a aplicat un tratament care să asocieze un antidepresiv (clomipramină) și timoregulator (valpromidă). Evoluția va fi foarte satisfăcătoare, incluzând atenuarea semiologiei melancolice, reluarea relațiilor corecte, reimplicarea în activitatea școlară organizată în spital, urmată de discuții cu părinții pentru a accepta puțin câte puțin o separare terapeutică (într-un IME) acceptat de adolescentă. După o perioadă de diminuare a simptoamelor de șase ani
Depresie și tentative de suicid la adolescență by Daniel Marcelli, Elise Berthaut () [Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
oare un asemenea diagnostic în absența oricărei iconografii?), misticism refulat (foarte bine refulat, de vreme ce-i mai radical imanent decât Lucrețiu, să mori, nu alta...), predestinare pentru sinucidere (ce dovezi mai există în afara sfintelor alegații ale perfidului Ieronim, ucigaș-șef?), deliruri melancolice (care-s simptomele reperabile în existența lui? unde? și când?), culpabilitate de origine sexuală (impotența terapeutului proiectată asupra pacientului! ceva clasic...), dezgust față de viață și tulburări psihice (diagnosticate la douăzeci de secole distanță, fără nicio mărturie despre ceea ce a fost
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
de acțiune: asceza exagerată, refugiul în mănăstire, sentimentul de martirizare, interpretarea defetistă a dogmelor religioase, care-i conferă persoanei în cauză argumente de autoacuzare pentru greșeli exagerat considere ca iremediabile, comise pe parcursul vieții. La astfel de mistici depresivi, delirul „autoacuzator melancolic” poate evolua pînă la stadiul de „demonomaniac”, când se dezvoltă un delir de „posesiune demonomaniacă” (respectiv convingerea că-l poartă pe Diavol în corpul lor). În cazul însă al misticului euforic și cu idei megalomanice, halucinațiile vizuale și auditive pe
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
o cafea și a Început să lucreze, Îmbinând tonuri de albastru și cenușiu, ca să definească atmosfera adecvată. În timpul nopții - dormea tot mai puțin, iar somnul Îi era o picoteală nesigură - decisese că doar cu tonuri reci putea să delimiteze linia melancolică a orizontului, pe care se profilau siluetele războinicilor ce mărșăluiau pe țărmul mării. O să Învăluie totul În lumina pe care timp de patru zile se străduise s-o reflecte În mlădierile apei pe plajă, cu tușe ușoare de alb de
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
un pic peste jumătatea tabloului schițat În cărbune pe peretele alb), dar pictorul de război era mulțumit. În ceea ce privea munca din acea dimineață, plaja sub ploaie și navele care se Îndepărtau de orașul incendiat, o incintă Înnegurată În zarea melancolică, aproape cenușie Între mare și cer, toate Îndreptau ochii privitorului spre linii convergente oculte, care legau siluetele de departe, Înălțate de unele licăriri metalice, de coloana fugarilor, În special de un chip de femeie cu trăsături africane - ochi mari, linia
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
lătrând ca niște câini și gemând ca niște lupi. Gemitusque luporum. Cât despre Faulques, ultimii pași ai lui Olvido Îl redaseră pe veci umbrelor ce populau turnul: un bărbat În picioare lângă un râu negru, căutând de pe celălalt mal strigoii melancolici ai celor pe care Îi cunoștea de când erau Încă În viață. Olvido și el, și-a amintit, priviseră Îndelung de pe același mal un râu pictat Într-un tablou din palatul Uffizi: Tebaida, de Gherardo Starnina, pe care unii Îl atribuiau
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
ar Întreba dacă ai un prezervativ. Așa că - s-a uitat la ceas - hai să plecăm la hotel, dacă nu te deranjează. În acea după-amiază se Întorseseră Înainte de căderea serii, mergând agale pe jos pe malul râului Arno, Învăluiți În amurgul melancolic al soarelui de toamnă toscan, care părea copiat dintr-un tablou de Claudio de Lorena. Apoi, În odaie, cu ferestrele deschise spre oraș și spre râul imediat, din care urca la ei vuietul curentului care depășea digurile, se iubiseră Îndelung
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
blestematul ăla de englez a uitat să picteze frigul. Apoi Își Închisese gulerul gecii scurtă și, după ce-și atârnase geanta cu aparatele fotografice pe umăr, Îi zâmbise lui Faulques. Nu va mai fi niciodată alt război ca ăsta, spusese melancolic și surâzând ciudat. Îl sărutase pe obraz, repetase „niciodată” În șoaptă și plecase În urma ostașilor pe când, printre toate siluetele ce păreau suspendate pe mantaua de ceață care acoperea malul, Începeau să răsune, Întâi unul izolat, apoi două-trei și, În fine
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
și chianti, prin sufrageria cu naturi moarte pe pereți (stilleben, murmurase Olvido: vieți silențioase), pe lângă televizorul În fața căruia Chirico stătea așezat cu orele, privind imagini fără sunet. Lângă tablourile din perioada neoclasică, neliniștitoare manechine fără chip Își lungeau umbrele printre melancolice nuanțe de verde, ocru și gri, spații pustii care, puțin câte puțin, se tot restrânseseră, ca și cum, cu timpul, pictorul ar fi Început să se teamă de fiorul absurdului și de pustiul pe care el Însuși Îl evoca. În fața unei pânze
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
să compromită, prin teroare, bucuria de a trăi, ținea foarte mult la tematica fericirii și la ritmica marșului victorios. Cu alte cuvinte, bucuria era, în același timp, imposibilă și obligatorie. Cu atît mai obligatorie cu cât era mai imposibilă. Autorii melancolici erau amendați drastic, proletarul trebuia să creadă într-un viitor luminos, arta trebuia să fie tonică, mobilizatoare, euforizantă. Pînă și tragediile trebuiau să fie optimiste. Din când în când, de Ziua Națională și la 1 Mai, se organizau mari defilări
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]