KorAP: Find »[drukola/base=mira & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...75 76 77 ...473 >

11,805 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769

meditai la matematică. Întîi ți-l arăt pe Franz Marc. Franz Marc e un cal. Nu albastru, ca la pictorul german de animale, dar frumos. E cubist, glumește Russ. Mănîncă din palmă zahăr cubic. Rostogolește cu zgomot niște farfurii, mă mir că nu sparge niciuna, pune ceva la fiert. M-a anunțat ritos că o să stăm de vorbă între patru ochi ("Mă rog, trei": se vrea cu umor la capitolul boală) și numai cu cele lăsate esențial de Dumnezeu pe masă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
Voiculescu și i se purifică trecutul. Că tot sîntem în anul Caragiale: "Amice, ești idiot" dacă n-ai memorie selectivă în ce te privește. "Adaptarea (o spune și Mariana Șora, în alte memorii) e semn de vitalitate". Passim: "ne și mirăm întrucîtva cît de perfect american a devenit" amicul fost stalinist. Nu scria Luca Pițu (îmi stă mărturie cartea lui ultimă, Temele deocheate ale timpului nostru, Editura Paralela 45, 2002) că intrepida doamnă de la München kaghebea "în Francia", de unde ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
din morți?" Să știi, mai trebuia să-i spun, că detest împreunările frenetice, urletele de leu-leoaică, salturile de fiară, năvala. Le resping. Sînt respingătoare. Un juste milieu e... Idioată mai e madammm Tatatu sau cum o fi chemînd-o, cînd se miră: "Reziști o săptămînă fără un bărbat?" Și, atotștiutoare: "Sexul monogam e o barbarie". Idiot mai e și sexologul chel, cu teoriile despre cei 4-5 centimetri de carne ("cel mai bun penis e ca mînerul rotund de la ușă"), disecînd reușita "actului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
în tramvai, cu dați muzica mai încet, cu... L-a luat în brațe și-l strînge de parcă mîine ar fi sfîrșitul lumii. Băiatul trîntește un scuipat. "Nu te duci înăuntru? Hai că trebuie să mori. Du-te". De ce m-ar mira comportamentul ăsta? Tinerii sînt sfătuiți să nu se rețină de la nimic, să nu-și controleze hormonii, să se vaccineze de pudoare ca de gripă. Editurile se întrec în a publica histoires de cul. Criticii se plîng că românii n-au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
e trăsătură oximoronică pentru un critic, îmi spun, aruncîndu-mi ochii peste delirul verbal al unei prefețe. Am în mînă nici mai mult nici mai puțin decît "o poezie sub semnul trîntei cu conceptele, redefinind esența universului". Ce să mă mai mir? Avem un patakierkegaard, ba și un heidegerghel, un havelică, un kunderescu, un Sami Malraux. Ar fi un Márquez la Coarnele Caprei. Și tartufi memorialiști, cîtă frunză, cîtă iarbă! La rîndul lui, poetul lăudat își țucălește criticul: "N-am nici un dubiu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865

duce la casa preferatului ei Licorn. Numai că ea a încetat să mai vină. Și Licornul își odihnește acum capul august în poala tuturor mironosițelor din comitetul de conducere al fundației. Ce trist să-și pângărească cornul, așa, cu te miri cine. În fine, de ce ar fi el mai puțin degenerat decât alții, încearcă și el să obțină favoruri. Chiar și când ești aproape nemuritor, nu poți aștepta o eternitate. Din nou prima zi. Uvedenrode. Întâlniri cu alte creaturi fabuloase Văd

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
lucru care a rămas între noi este sinceritatea, și aș vrea să mă bucur de privilegiul ei în continuare. Au rămas multe lucruri bune între noi, pe care nu ni le poate lua nimeni, și de care și eu mă mir adeseori. Dincolo de suișuri și coborâșuri, gelozii sau pase erotice, relația noastră era în bună măsură esența prieteniei, așa cum poate exista ea între un bărbat și o femeie. În parte, tot ce a spus prietena mea era pe deplin adevărat. Aș

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
ziua prin parc la orele când lumea e în general la serviciu. De fapt, se duce s-o întâlnească pe Philomena. Dar pe mine nu mă mai interesează acum. Acum sunt liberă. De nu m-ar sâcâi procesul ăsta. Țiitorul (mirat): Procesul? Dora: Cum? N-ai auzit? Am înfățișare la curte. Sunt acuzată de trigamie. Țiitorul: Glumești? Dora: Ba nu glumesc deloc. Țiitorul: De necrezut. Imbecilul, așa cum arată, cum și-a permis și mai ales cum are tupeul să apară așa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
nici nu-l înțelege. (Dora, suspinând, ține mereu o batistă în mână.) Dora: Vă spun eu, domnilor, că n-am nicio soluție. Este o situație fără ieșire. Voi rămâne singură și neconsolată precum vecina de la opt, doamna acuzatoare. (Judecătorul se miră...) Judecătorul: Singură!? Singură spuneți? Cu un triplu soț în casă, de ce spuneți că sunteți singură? Și-apoi, adulterul este ceva cât se poate de obișnuit, după cum se și numește, este o simplă afacere între adulți... (Avocatul acuzării agită două degete

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
a cărui tovărășie nu era căutată. Marea era singura care cunoștea frământările lui. Seara, după ce bilețelul se odihnea deja șifonat în pumnul ei, se calma subit, încrețitura apelor se destindea într-o linie dreaptă. Pelicanii pluteau liniștiți și se uitau mirați la pești ca într-un acvariu prin apa cristalină, ca la o pradă prea ușoară. Albatroșii "danzantes" Dintre toate viețuitoarele pământului, albatroșii par a fi dintre cei mai înzestrați cu sentimentul cuplului și al loialității. Viața lungă a albatrosului, ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792

înfipse piroane, scoabe, sule cizmărești, spirale, șpițuri și la sfârșit, după ce tot peretele placat cu lambriuri de cireș fu încărcat de țepii oțeloși, înfipse cu forță un târnăcop. Toată lada de scule, golită într-un ceas, oftă ușurată. Se uită mirată la așezarea asimetrică a cuielor și, desigur fără să se întrebe de ce, începu să dezbrace rând pe rând, încet, atentă la detalii, fiecare manechin, fără să întâmpine reacții de împotrivire, respingere, retragere, prin gesturi sau prin mimică. Umbrele erau și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
cu scena acelor personaje cvasinecunoscute, un hibrid între ea și nedeslușirile din interiorul ei, o parțialitate pe care voia să o așeze ca în jocul de puzzle, lângă alte lingușitoare curiozități, descâlcite, descifrate, definitiv așezate în matricea existenței. Și se miră cum aleargă sprințară printre ele, cu o dispoziție cum nu mai avusese din epoca exotică a jocurilor de-a v-ați-ascunselea printre grădini îmbuibate de flori și magazii mirosind a vechi, cu obiecte nefolosite de generații, dar păstrate pe principiul "nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
văzut în picioare sau stând în cap. Dar cum inegalitatea este condimentul nelipsit nicăieri, suratele îl acceptau ca pe un rău necesar, dându-și astfel posibilitatea de autoexprimare, având totuși convingerea, undeva, într-un colțișor de suflet, că e super, mirându-se cum poate duce pe umeri atâta talent actoricesc. Ceea ce toată lumea știa era faptul că, tot mergând spre Dumnezeu, pe partea dreaptă a Infinitului se află un mic Univers, plictisit că există, pentru că în toată pustietatea aceea pipernicită, în pomișorul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
în afara zidului-convenție și să rătăcească prin lume, tot întrebând. Mioara Alimentară accepta cu înțelegere graduală tot ceea ce i se oferea. Și Mama asta-i oferea: închisoare conștientizată, înțeleasă și acceptată. Era liberă și în relațiile cu oamenii dovedea acest lucru, mirându-se pentru faptul că oamenii o priveau ciudat, ca pe un crocodil dus în lesă de Mama. Și zmeiele copiilor fugeau cu sfoară cu tot spre înalturi, mingile se rostogoleau printre Ea: Mioara copil, Mioara adolescent, Mioara analist, telefon, disc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
ore de convorbiri înfocate, bietul ministru epuizat avea să se refacă timp de 6 luni într-un sărman bungalow din Insulele Canare, deja plăpumăreasa dispăruse. Bolnavă de veșnicie, plăpumăreasa muri prin implozie, devenind o gaură neagră septică. "Cum, a murit?!" se miră întrebând doctorul. Asistentele, bucătăresele, femeile de serviciu, brancardierii (adevărata bancă de date a tuturor spitalelor) arătau spre crematoriu. Numai că aici intervenise Mioara Alimentară. DVD-ul pe care se afla toată înregistrarea războiului contra cronometru pentru salvarea plăpumăresei fusese extras

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
oameni și locuri, o, sigur, esența, dar am să mă străduiesc să strâng cât mai multe, le voi închide în perlele mele, în cristalele de cuarț de pe lada mea cu amintiri, de pe vremea când devenisem eu însămi amintire, pentru că mă miram în fiecare zi că sunt și dacă nu aveam amintiri mi le cream, nici nu știi câtă lume încape într-o cameră, și să nu râzi de mine, dacă am să-ți spun, și cerul, după cum voiam. Nu vreau să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
locul, pe atunci și mama era mai tânără, se pensionase de o boală închipuită pentru a face față bărbaților după moartea tatei și femeilor care o plăceau și animalelor; un Labrador devenise chiar animalul ei preferat, știam că lumea se mira și tu poate ai să te miri, dar eu găsisem rochia de mireasă potrivită, nu mi-o lua Mamă, nu e a ta, tu ai fost mireasă, eu niciodată, am să mă răzbun, tu știi că pentru tine fac totul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
tânără, se pensionase de o boală închipuită pentru a face față bărbaților după moartea tatei și femeilor care o plăceau și animalelor; un Labrador devenise chiar animalul ei preferat, știam că lumea se mira și tu poate ai să te miri, dar eu găsisem rochia de mireasă potrivită, nu mi-o lua Mamă, nu e a ta, tu ai fost mireasă, eu niciodată, am să mă răzbun, tu știi că pentru tine fac totul, mirele meu, așa cum sunt între patru pereți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
divinității. Târgul pierdut între 46o16''11' lat. N. și 27o58''44' long. E. devenise o a VIII-a minune a lumii. Așa se află secretul supraviețuirii locuitorilor lipsiți de viitor: transformarea perpetuă a prezentului. Peste un deceniu, să nu vă mirați dacă-l veți vedea pe Iisus venind cu mașina sau că suntem hermafrodiți... Dorința noastră este să aducem Dunărea la noi și acum ne străduim să o suspendăm pentru a nu mai întâmpina dificultăți cu pescuitul. Peștele ar pica direct

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
citească pe tabla indicatoare ceea ce refuzau ceilalți călători: destinație necunoscută. Cum aceștia apăreau din când în când în orașul la fel de retezat de lama uriașă de buldozer, cu cerul la fel de jos privindu-i de pe acoperișul gării, rezemat într-un cot și mirându-se: ăștia-s neschimbați! Cum netezeau cu pașii hârtoapele străzilor, cum anunțau pe domnii și doamnele, foștii colegi, de venirea lor. Nu se poate imagina șocul! De ce s-au deplasat ei? Militarii nici n-apucau să coboare. Luau haine de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
rămas goală ca un electron. Acum scriu cu cuvintele altcuiva. Eram pe bulevardul Karl Marx conturând cu bastonul în pietrișul aleii π-ul meu: Mitică Petrache. Din cer începură să cadă oameni: bărbați, femei, copii de vârste diferite. Se ridicau, priveau mirați în jur și o luau la fugă care încotro. Alții cădeau ca bolovanii: în cap, pe spate, în picioare sau pe burtă, unii nimereau în copaci, alții în tufele de trandafiri, mulți pe caldarâm sau acoperișuri. Ploua cu oameni goi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
mea îmi respira în brațe pe liniștea cuprinsă de întuneric. Atras de formele ei, iubeam carnea Pământului făcând dragoste cu Cerul. Vestala mea avea să se ascundă de lume până când belșugul se revărsă peste oraș și nimeni nu se mai mira de nimic: atât de firești deveniseră înspăimântătoarele utilaje care umplură cu urieșenia lor străzile. Cine ar mai fi luat în seamă o ființă uitată de mult și despre care părinții nici nu mai erau siguri dacă fusese reală sau doar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
val, țipătul fotonilor solari aruncați drept confeti din infinit se înșirau unduios, încet, ca un susur de izvor, electrizant de rece, înviorător prin șocul înțelesului din adâncimile limpezi, a tot ceea ce exprima grâul ca individ colectiv, absolut. Celui care întreabă mirat de pericolul care stă la pândă i se răspunde cu un surâs. Străinului i se pare sau magia grâului va fi fiind cauza faptului că brăilenii au înfățișarea grâului din lan? Unii chiar sunt oameni-grâu, spune străinul prietenilor de peste mări

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
pe paznic drept în ochi nu ți se pare că, după felul cum ne-am adresat unul altuia, parcă am vorbi din basmele românești? Ba da, parcă șopti paznicul ca-n transă țintuit de privirea aceea. Dar... și aici se miră de unde-i vin ideile, tot ce vorbim, stilul vreau să zic, e la fel ca pe vremea strămoșilor. Aceeași haină cu altă croială. Pe la voi e altfel? Nu, pentru că eu chiar vin de unde s-a născut vorba. De-aia și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
să facă poze la fântâna arteziană de la Primărie. Bine zise Mioara dar fântâna nu exista pe vremea aceea și Primăria era în altă parte a orașului. Contează? răspunse Mioara-fantomă. Privește. Lia-Babă se uită în album la fotografiile din copilărie! Se miră pentru că poza de luna trecută, cu Mița și Stana, babe ca și ea, se rătăcise între file. Parcă auzea susurul apei, atunci când rugaseră pe un tânăr să le imortalizeze pe peliculă. Cineva mută pozele în album, zise ea în barbă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]