2,450 matches
-
scurgeau pe tâmple șiroaie. Scoase casca din cap fiindcă îl strângea de n-o mai putea răbda. O luă de curelușă, cu mâna stângă, legănînd-o în ritmul pașilor. Deodată casca se lovi de ceva, cu zgomot metalic. Apostol se opri mirat. Pipăi. Un trunchi de brad, rășinos, încît își murdări degetele... Și iar sârmă ghimpată... Trei rânduri, cu împletituri dese... Bologa se tulbură. A nimerit tocmai cărarea pe care umblă patrulele care cercetează valea dintre liniile vrăjmașe. Dacă s-ar întîlni
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
care, între cei doi soldați, stătea aiurit, cu obrajii albi și brăzdați de nădușeală, parc-ar fi plâns. Pe când telefonistul răcnea în aparat, aghiotantul își curmă deodată imputările și, punând mâna pe brațul lui Varga, murmură cu alt glas, aproape mirat: ― Se vede c-a umblat prin sârme... Și-a sfâșiat hainele... Poate să fie zdrelit? Varga se uită repede la Bologa, încruntînd sprâncenele, și șopti cu o strângere de umeri: ― Poate... Atunci Apostol, ca și cum ar fi simțit privirile, ridică ochii
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
asupra... ― M-am răzgândit... Nu am de adăugat nimic! răspunse Apostol repede, ca și cum i-ar fi fost teamă să nu întîrzie. Pretorul, care tocmai făcuse semn plutonierului să treacă la masă și să scrie, se întoarse brusc spre Bologa, întîi mirat, pe urmă cu o satisfacție triumfătoare: ― Eram sigur! izbucni falnic. I-am și spus căpitanului Klapka... Parcă nu cunosc eu psihologia... vinovaților?... De altfel, nici n-ar fi demn pentru un ofițer, chiar în cazul d-tale, să recurgă la
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
îi conjugam în grabă un verb pe un poster lipit aiurea de un perete. Deodată l-am văzut agitat și a izbucnit amenințător :Șarpele, Luminița, șarpele ! Am izbucnit în rậs, aruncậnd imediat mărul viermănos la coș, dar am rămas foarte mirată și mậndră în același timp de mobilitatea gậndirii lui și de rapiditatea cu care substituise cuvậntul “vierme” printr-unul din același cậmp semantic. Gậndirea arabilor mi s-a părut întotdeauna construită din cậmpuri semantice, bine dispuse ca niște foldere într-
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
față, oarecum transpirat Și respiră sacadat. Îi tremură Și mâinile, dar asta poate observa doar cine este foarte atent. S-a trântit pe scaun Și a rămas câteva minute ca o stană de piatră, În vreme ce Sandu Și Gicu Îl urmăreau mirați. Primind sticla cu vin - Sandu s-a manifestat imediat, e grav, e cu lacrimi ca-n telenovele, ăsta bea bere de regulă, sau bitter -, Gore Și-a turnat rapid un pahar Și l-a dat pe gât, uitând de apa
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
suspină, cură... Pe-a lui maluri înflorite cai în umbră rătăcesc. Soarele trecănd pe codri a lui roată de-aur moale, Vârfurile verzi de codri le îndoaie-n a lui cale Și sosind la vre o luncă însuși el vede mirat Ce departe e pământul și ce nalți trunchii pădurii, Și deși călătorește pe-a lor vârfuri, totuși murii - Bolțile groase de frunze - a lui raze nu străbat. Lîng-izvoarele-nflorite pasc cai albi c-a mării spume - Zi ori noapte nu văzură
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
și hărtănit, ca după un ospăț al rechinilor. Hotărâtor este ce fac astăzi. Mâine intră deja în zona gri a imprevizibilului. Posteritatea strunjește biografiile până la cota zero. În adolescență, crezi că tu ai creat lumea. Iar la bătrânețe te întrebi mirat : care lume? Să nu facem din bătrânețe o jalnică retrospectivă a greșelilor. Timpul meu - această Ană pe care mă tem că am sacrificat-o în zadar. Și plăcerile vieții au caracter istoric. Apar pe o anumită treaptă și își rup
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
aflu? La intersecția dintre strada Crizantemelor și bulevardul Eroilor. Nu mă interesează amănuntele, domnule, în ce oraș mă aflu?...” (Ion Arcaș). „Du-mă, te rog, la gară, spune un chefliu șoferului de taxi. Dar sântem la gară, îi răspunde acesta mirat. Chefliul îi întinde o bancnotă și-i spune: -Bine, bine, dar pe viitor să nu mai conduci așa de repede. (Costache Plăcintă) „Cum ai putut să te urci la volan în halul ăsta de beție? - întreabă omul de ordine pe
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
zâna Luminii și a Soarelui ce am fost cândva. Pentru că și eu am fost vrăjită de Marco și nu îmi mai pot arăta chipul în lumina zilei, nici sufletul în liniștea nopților. -Dar cum aș putea să te ajut? întrebă mirat Andrico, neputând să nu se mire de o așa situație, și bineînțeles că trebuie să-l credem, pentru că fiecare copil ar fi mirat dacă ar auzi un pom vorbind în mijlocul amiezii. -Te voi îndruma eu ce să faci, dragul meu
Prințul Andrico by Adelina Ciocan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91480_a_92896]
-
obosiți, se apropie de mal și încep să pășească simțind nisipul tare sub tălpi. Dintre dune și bălți s-au ivit pe neașteptate două colege de la șantier. Se plimbau agale să le treacă furia lucrului de peste zi și au observat mirate mormanul de haine aruncate de-a valma pe plajă. Priveau uluite, agitate cum capetele lor pluteau deasupra mării și alunecau spre țărm. Îngrijorarea puse stăpânire pe ele: - Cine or fi în pustietatea asta? Se întrebau nedumerite până i-au recunoscut
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
stau! - zise încăpățânat Onel. Mie să îmi spuneți, de ce în ziarele de astăzi scrie, că am terminat Canalul! Eu, de mâine nu mai plătesc pe nimeni... gata băieți, nu vă mai dau nici un șfanț! Întorcându-se ca lupul, privind peretele mirat că nimeni nu se așezase în spatele lui... revenindu-și instantaneu și zărind ca prin ceață mulțimea amorfă din față. - Onel! Stai jos că vine comandantul! L-au auzit aproape strigând pe director, - Poate să vină și papa Pius; băieți, secția
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
al celorlalți, - Ce sunt alea, seminarii? întrebă Laur mai departe, - Seminariile sunt orele de teorie aplicată! veni imediat deslușirea. - Deci noi... viitorii ingineri trebuie să mergem și la biserică?! Dar eu știam, că numai în Iași este seminar! continuă el mirat culegerea de informații. Întreaga cameră se anima cu fiecare nelămurire a lui, însă deodată revine în cameră Florin; ascultă uimit dialogul care capta atenția camerei, avu un moment de ezitare, nu pricepea ce se întâmplă însă îi lăsă în pace
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
să o privesc ca să observ toate aceste detalii pentru că, în prima clipă, i-am pus mâna la ochi țiganului, carre nu înceta să necheze, parcă ar fi văzut-o pe mă-sa goală. A...tu erai", s-a întrebat ea mirată sau poate uimită de faptul că i-am pus mâna la ochi cioranului, care cred că dădea și din urechi de bucurie. "L-am adus pe Scaraoțchi ăsta să repare ventilatorul și nu vroiam să te trezesc, de-aia mă
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
Pîncota aerul s-a schimbat, a devenit fumuriu... Pîncota: pântec... Am recunoscut ca în vis alimentara scundă, cu mușcata veștedă lângă casierie, am trecut pe lângă ruinele cu zugrăveală albastră ale unor case ca din Malte Laurids Brig-ge, pe lângă bătrâne întorcînd mirate capul după mine, am înaintat cu moartea în suflet printre curți cu plozi în cărucioare și fetițe lovindu-și palmele câte două și bolborosind, am evitat privirea țigăncii din balconul sprijinit pe doi cherubi de ipsos cojit și am ajuns
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
bine / pentru că are două vârteje două vârfuri de cap". De oriunde închei citatul, îți pare rău că nu-l mai poți continua. Pentru că, în flux continuu, cu foarte rare inconsecvențe sau note false, vocea alintată, amorală, rea uneori și mereu mirată a Monicăi, un fel de Niculăiță Minciună aplecat deasupra gângăniilor, dezvoltă noi și tot mai proaspete înlănțuiri de senzații. Limbajul se generează ca în mecanismul absurd al învățării unei limbi străine, mimat aici în "Lecția de engleză": "eu trăiesc într-
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
Bătrânul cunoștea limba tobelor. - Ce veste ne trimite? întrebă arcașul. - Vin străinii după robi. - Ce fel de străini? - Stai, să ascult... spuse bătrânul. Vin de la apus, cu pielea roșie, de la apus... Cum de la apus? - N-ai înțeles poate tu! spuse mirat arcașul. Agbongbotile era foarte speriat. - Am înțeles bine: vin de la apus. Dar nu înțeleg de unde de la apus? La apus nu sunt oameni, dincolo de oaza noastră. Totuși tobele se aud dinspre apus. Și oamenii roșii trăiesc pe Pământul Negru, la răsărit
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
nu era dintre cei mai înalți. Mergea în rândul întîi. Zărindu-l pe ciudatul sclav, se uita numai la el, din când în când mirîndu-se că nu-și îndrepta deloc ochii nici spre viteazul Puarem, nici spre strălucitorul Tefnaht. Și, mirat, se uita mai departe la sclavul de pe taurul pestriț. Noaptea era rece ca toate nopțile din deșert, totuși soldații mergeau greu. Încă de la plecarea din Atlantida nu mai dormise nimeni dintre ei o noapte întreagă. Ochii voiau să se lipească
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
spre robirea celor de-o seamă cu tine. Sclavul tresări. Iahuben, dîndu-și seama ce a spus, își mușcă buzele. Dar era prea târziu. Cuvintele erau în văzduh, nu se mai puteau prinde. La lumina focului, soldatul văzu ochii mari și mirați ai lui Auta care-l priveau ca și când l-ar fi văzut întîia oară. Apoi Auta zâmbi într-un fel foarte straniu. Iahuben era speriat. Ce putea să ascundă zâmbetul sclavului? Căută să-și amintească bine cuvintele rostite adineauri. Spusese lucruri
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
îi făceau robi. Auta se uită la ei lung și ascultă ce spuneau. Le recunoscu neamul. Văzu pe unul pe care-l bănui a fi căpetenie și îl întrebă în grai daza: - E departe satul vostru? Oamenii străini îl priviră mirați. Acest om era negru, dar se vedea bine că dintr-alt neam decât ei. Și totuși știa să vorbească la fel ca ei, fără deosebire. Asta îi făcu mai bănuitori. Căpetenia nu-i răspunse. Auta își dădu seama că a
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Poate la capătul lumii. - Dar cine-i omul negru cu care ai vorbit și azi și ieri? E dintre stăpîni? Mai-Baka nu răspunse îndată. - Cine poate ști! zise vrăjitorul Tela, suspinând. - Cum, nici chiar tu nu știi? îl întrebă Mai-Baka mirat. Iată, eu nu știu, dar bănuiesc. - Ce poți bănui! se repezi Tela. - Asta bănuiesc: străinul nu ne este dușman! spuse Mai-Baka. - Ce caută aici? De ce umblă mereu prin țarc? întrebă iarăși Tatrakpo. Mai-Baka înălță din umeri. - Eu știu ce caută
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Tefnaht. Privindu-l cu aceiași ochi nemișcați, Marele Preot spuse domol. - Și înțeleptul Tefnaht te-a sfătuit să te mulțumești cu ceea ce este la îndemînă, pe pământ. Auta îl cunoștea bine. Totuși, poate fiindcă nu-l văzuse de mult, rămase mirat și tăcut. Marele Preot se aplecă ușor și-i mângâie sclavului tâmpla cu degetele. Cu toate acestea, nu se simți mai liniștit. Ținea la bătrân și pentru binele pe care i-l făcuse bătrânul scăpîndu-l de multe din greutățile robiei
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
trebuia să fie din neamurile tibbu. Îl întrebă ce căuta aici. Uitîndu-se lung la omul negru ieșit din palat, tânărul rob se lumină de un zâmbet. Fără să-i mai răspundă, îl întrebă: - Tu ești Auta? - Eu sunt, zise Auta mirat și încă nepricepând nimic. - Credeam că n-am să te pot vedea până sunt viu. Dar nu m-au ucis. - N-ai să fii ucis. Spune-mi, nu ți-a fost frică să vii aici? Nu te-ai gândit că
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Dar străinul nu înțelese. Atunci Auta porni la noroc spre turn. Străinul însă nu-l opri; în loc să se arate mânios, porni și el străduindu-se să-l urmeze cu umbletul său anevoios. Sclavul își dădu seama și încetini pașii, privind mirat trupul firav îmbrăcat cu haine argintii care se mișca încet ca și cum ar fi avut la picioare lanțuri grele de rob. Când ajunseră lângă turn, străinul rosti ceva în limba lui stranie, ușa se deschise într-o clipă și din pragul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de oală și un os de pește, cum avea totdeauna când învăța limbile străinilor pământeni. Gîndindu-se că poate stăpânii turnului vor fi având ceva asemănător, făcu la noroc semn că ar vrea să scrie. Unul dintre ei întîi îl privi mirat, apoi se sculă și-i aduse un teanc de foi ca de papirus, dar foarte albe și subțiri, moi și gingașe aproape ca o țesătură deasă din fire de păianjen, dacă ar fi fost cu putință asemenea țesătură. Auta luă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ivi Auta. Sclavul coborî pe o scăriță pe care până atunci n-o zărise nimeni, făcu câțiva păși și apoi căzu în genunchi în fața Marelui Preot, lipindu-și fruntea de pământ. Bătrânul îi spuse să se scoale și îl întrebă mirat: - Ai ieșit din întîmplare? - Nu, stăpâne, am auzit sunet de voci, și am recunoscut vocea ta. Marele Preot tresări. - Nu minți cumva? Cum se poate auzi dinăuntru?... Ai auzit și ce spuneam? - N-am deslușit, stăpâne, căci și înăuntru vorbeau
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]