17,356 matches
-
serbările cuvenite cu mai multă tragere de inimă." Italo Balbo s-a făcut palid, Leonard Bîlbîie a crezut că va leșina, nici nu era de mirare, din cauza aerului închis, măcar să fi dat ferestrele în lături, ieșea așa și fumul și mirosul de parfumuri și transpirație, s-a făcut palid, a închis ochii, stînd așa cîteva fracțiuni de secundă, apoi, cu buzele albite, abia descleștîndu-și dinții, a spus ceva ce numai inginerul Corvino a putut auzi și înțelege. Prințul Pangratty, care era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
nou brațul ca unui învingător. Dintr-o dată atmosfera s-a schimbat, părea că încărcătura electrică a încăperii și-a schimbat semnul, cineva avu ideea simplă dar genială să deschidă geamurile, de afară se simți un val de răcoare plin cu miros de frunză crudă și de liliac înflorit, dulce-amar. Muzica se angajă într-un tango argentinian, un chelner aproape că-l somă să-și ia un pahar de pe tava grea de argint, insul era destul de obosit și de transpirat și voia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
dat peste el din întîmplare. Se găsea într-o ascunzătoare pe malul Dunării, lîngă Măcin, așteptînd să vină o barcă de pe partea cealaltă, să-l treacă. Era întuneric de nu-ți vedeai mîna, dar era cald și simțeai în aer miros de ploaie. Bine, chiar foarte bine ar fi fost să se pornească ploaia, nimeni n-ar mai fi auzit vîslele, nici scîrțiitul furcheților. Ora de întâlnire trecuse, nu cu mult, dar trecuse și era neliniștit. Să mai stea o zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
tot repetat că nici măcar nu mirosea urît în birou, "scorțișoară și piper, amestecat cu ceva dulceag, asta e concluzia logică, nu?" Ca un copil a dus la nas dintele căzut și o clipă a avut vaga senzație că există un miros dulceag. Apoi mirosul a dispărut. A strîns din ochi, era hotărît să nu intre în panică, nu fusese decît o impresie, o părere, și chestiunile astea trebuiesc reprimate fără milă. Dar, oricît s-a străduit, din acel moment n-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
nici măcar nu mirosea urît în birou, "scorțișoară și piper, amestecat cu ceva dulceag, asta e concluzia logică, nu?" Ca un copil a dus la nas dintele căzut și o clipă a avut vaga senzație că există un miros dulceag. Apoi mirosul a dispărut. A strîns din ochi, era hotărît să nu intre în panică, nu fusese decît o impresie, o părere, și chestiunile astea trebuiesc reprimate fără milă. Dar, oricît s-a străduit, din acel moment n-a mai reușit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
raportul lui Leonard Bîlbîie nu era un model de imagine exactă a cazului. Muncise mult poate toată noaptea, ca să-l redacteze, dacă voiai puteai avea în fața ochilor întreaga desfășurare a seratei de la Basarab Cantacuzino, începînd cu temperatura camerelor și cu mirosurile dominante și terminînd cu inflexiunile vocii lui Italo Balbo cînd se adresa tinerilor ofițeri. Era mulțumit și în același timp furios pe Bîlbîie. Mulțumit pentru că după citirea raportului putea spune că avea o imagine exactă, de parcă el însuși ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Serviciul nu va face nimic, nu se va amesteca în nimic, nu va îndrepta ori susține pe nimeni în mod practic, Serviciul doar va culege și va distribui informații. Informația aceasta este adevărata putere, puterea absolută care nu are culoare, miros, sens de dezvoltare, ea există. Ceva-ceva se conturase, încă nu era sigur, anumite date, risipite, fără nici o potriveală între ele, îi spuneau că oamenii lui Vaida se agitau pentru constituirea unei forțe disciplinate care să asigure controlul guvernului în corpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
rău prevestitoare Dacă în loc să mergi înainte, către necunoscutul vieții, te întorci la copilărie, la cele cunoscute, înseamnă că nu mai ai prea mult timp. Îi venea în minte cîte o frîntură de amintire mai adevărată decît ziua care trecuse, stuful, mirosul bălții în care se pierdea cîte o săptămînă, de intrau în boală toate rubedeniile căutîndu-l și renunțînd să-l mai caute, auzea deslușit grohăitul porcilor sălbăticiți, însemnați cu fierul roșu, să nu se încurce stăpînii la numărătoare, îl auzea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
unde praful, dacă nu praful, noroiul, ocupă ulițele ca apa unor fluvii încremenite, unde totul era încîlceală, vița de vie cu ostrețele gardurilor, cu streașina caselor, cu aracii risipiți în grădină, cu trunchiurile bărbaților leneviți de somn și lâncezeală, cu mirosurile prăvăliilor veșnic cu ușa deschisă, cu părul răsucit pe moațe al femeilor plictisite și visătoare, vița de vie cu ea însăși, cu viața toată chiar. De acolo, de sus, nu se vedeau decît pete de culoare armonizate, roșu sîngeriu, verde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
un adevărat prinț, făcîndu-i așa domnișoarei Sofie ultimele bucurii ale vieții fără chiar să-și dea seama ce face. S-au așezat in mijlocul sălii, de afară venea o pală de aer proaspăt care îi făcea să simtă în continuare mirosul de sărăcie și zgârcenie care stăpânea în crâșma lui Sandu Bercu. Cîrciumarul, cu ochii aproape lipiți de somn și de o blefarită imposibil de tratat în Vladia din cauza alcoolului, a vinului care ținea loc de apă și a polenului de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
fi. Își vede de treaba ei și cînd o să dea peste tine e mult prea târziu și mult prea rău. Ca și cum te-ai lega singur la ochi ca să nu mai vezi automobilele care trec pe stradă, le auzi, le simți mirosul, dar nu le vezi și zici că nu mai există. Nici nu-i de mirare că unul o să dea peste tine și te face zob. El nu i-ar interzice, ci i-ar fi lăsat în pace să-și facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
și la dreapta, Îi presimțea pe cei doi prieteni ai săi, pe păstorul Ioan și pe Malhus, căzuți Într‑un somn letargic, Îi simțea, deși erau duși cu dușii, neclintiți și făr‑de suflare, ca Îmbălsămați, nu mai aveau nici un miros de om, nici o miasmă, deși el le simțea prezența nepământeană, presimțind mai la stânga sa, la picioarele lui Iovan, și trupul nepământean și Îmbălsămat al câinelui păstorului care, cu labele din față Întinse, zăcea lângă stăpânul său, veghindu‑l inert la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
mantie străvezie și aurie, care‑i Învăluia trupul peste velința jilavă și rece pe deasupra căreia purta odoare de mătase, era tot vis? Oare și ăsta era tot vis, izul pământului care‑i umplea nările amorțite de atâta somn și lâncezeală, mirosul reavăn al pământului și al ierbii, binecuvântata suflare a luminii și a vieții care, după miasma mucedă a grotei, Îl Îmbia ca o mireasmă de măr? Oare și ăsta era tot vis? Binecuvântata licoare a spiritului și a trupului său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
care‑i năpădise deodată nările, chiar În clipa În care, Îmbălsămat de amorțeală și mucezeala beznei, va fi străbătut de sângele purpuriu al soarelui cald, așadar, atunci simți duhoarea purtătorilor săi, sudoarea capetelor lor rase și ale subsuorilor, ca și mirosul de vite, În clipa În care fură așezați toți trei În carul tras de boi, unde erau așternute pielicele de miel. Cu capetele Înălțate pe perne moi, zăceau În car ca‑ntr‑o corabie, deslușind scârțâitul molcom al roților amestecat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
prunc buimac de somn. Nu, acela nu mai era vis, acea sfârșeală, acea iluminare! 18. Înainte să se uite‑n stânga și În dreapta sa, Înainte să se Întrebe dacă era vis, Înainte să poată pricepe minunăția mântuirii trupului său, În mirosul carului din acea zi de vară, Își aminti de dulcele nume al Priskăi, iar trupul fu brusc scăldat de desfătare, Încât văzduhul se Înmiresmă de adierea trandafirilor. Oh, ce bucurie! Și doar amintirea trupului ei și a sufletului ei În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
a cizme noi și a lavandă, și Începu să se uite prin cărțulia fără coperte. (Mi‑l imaginez stând ciucit lângă valiză, Înclinând cartea după lumina lămpii.) O Întoarse pe toate fețele, după care o duse la nas. Îi plăcea mirosul de carte veche.) Pe ultima pagină dădu de un cuvânt cu litere mărunte, despre care Întâi crezu că era doar titlul unui roman. În pagina a noua găsi o reflecție a lui Machiavelli - sau poate atribuită lui Machiavelli - care‑i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
din verandă colibei mentorului sau, Tapú Tetuanúi sfârșea aproape de fiecare dată prin a recunoaște înțelepciunea învățăturilor sale, urmându-i de cele mai multe ori sfaturile, însă când se știa, ca acum, atât de aproape de casă iubitei lui, încât aproape că-i simțea mirosul, iar tot corpul lui vibră de excitație la gândul c-ar putea s-o mângâie și s-o penetreze, devenea conștient că acel „simțământ nedemn“ punea din nou stăpânire pe el și ar fi dorit să-i crăpe capul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
până și ultimul pescar de toni s-ar consideră navigator și până și ultimul culegător de nuci de cocos ar aspiră la mâna frumoasei Maiana. Îi mângâie obrazul cu tandrețe. Gândește-te la ea! Amintește-ți ochii ei, pieptul ei, mirosul pielii ei și fii convins că, dacă la întoarcere o să primești titlul de Mare Navigator, va fi a ta pentru totdeauna. Dar n-am să reușesc niciodată!... se tângui el. Stelele sunt atat de multe... Chiar dac-aș trăi zece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Tefaatáu o prelevase, în care Tapú Tetuanúi avea ocazia să o revadă. Tatuajele se păstraseră perfect, însă era un spectacol macabru s-o vezi astfel, atât de departe de stăpânul ei. În plus, cum fusese tăbăcita în grabă, răspândea un miros groaznic de mortăciune, care îi obligă pe toți cei ce voiau s-o privească de aproape să-și acopere nasul cu mâna. Bărbații de pe insulă o analizară cu multă luare-aminte, dar sfârșiră prin a recunoaște că nu mai văzuseră niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
cănd valurile capătă nuanțe cenușii, si pe inserat, când apa are culoarea și consistentă unei curmale coapte. Își depărta mâinile, ca și cum ar fi vrut să cuprindă totul în jur. Tané se află în aerul pe care-l respirăm și în mirosul care ne intra în piele, iar cine nu poate să-l vadă astfel și să-l respecte pentru asta, nu va putea niciodată să-și conducă piroga dincolo de Al Doilea Cerc. O s-ajungem în călătoria asta pana în Al Cincilea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
cruntă mizerie corporală, fără să facă nici cel mai mic efort să scape de ea, ca niște animale care nu puteau înțelege că existența era mult mai plăcută dacă nu erau obligați să se scarpine încontinuu și să suporte un miros care aproape că provoca o stare de vomă. Sub braț, hainele le erau îmbibate de o sudoare acra și se putea afirmă, fără teama de a greși, că fiecare centimetru pătrat al acestor haine se transformase într-un cuib de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
a fi rege, pentru care nu-ți trebuie decât înțelepciune, sau cu a fi Mare Preot, pentru care-ți ajunge să ai credință. Navigatorul trebuie să știe totul despre ocean, iar oceanul este prea mare și prea adânc. Văzul, auzul, mirosul, pipăitul, inteligență și memoria ta trebuie să fie consacrate pentru ceea ce faci și, dacă ceva te distrage, trebuie îndepărtat. Atunci, tu nu-ți iubești soția? Ba da, o iubesc mult, recunoscu celălalt. La fel de mult cum o iubești și tu pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
două ambarcațiuni. Dar fu, în același timp, una din zilele cele mai tensionate și pentru femeile și bărbații înghesuiți sub nisipul insuliței, transpirați leoarca, sufocându-se din lipsă aerului care nu se hotăra să coboare prin crăpăturile înguste și suportând mirosul unor corpuri din care ieșea frică prin fiecare por. Nimeni nu dormi, nimeni nu mânca, aproape că nimeni nu bau, deși se aflau la limita deshidratării, căci panică impunea o lege care depășea chiar și cele mai elementare nevoi fiziologice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
se vopsi în roșu și se cutremura de parcă ar fi început să fiarbă din cauza forfotei zecilor de fiare lacome, al căror număr creștea cu fiecare clipă, apropiindu-se ca niște săgeți ale groazei din cele patru puncte cardinale, atrase de mirosul sângelui care curgea în șuvoaie din sute de răni hidoase. Tapú Tetuanúi se văzu nevoit să-și acopere urechile, nemaiputând asculta urletele celor care agonizau sau trosnetul mandibulelor ce se închideau peste corpurile celor care se zbăteau să scape. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
pe fiecare genunchi. La gât, un colier cu clopoței de templu scoate clinchete ușoare. Mama Natură aduce la bord o cutie de carton cu haine, în care sunt învelite sticluțe de uleiuri cleioase. Lumânări. Cutia miroase a ace de pin. Mirosul rășinii de pin din focul de tabără. Mirosul de busuioc și coriandru din sosul de salată. Mirosul de santal din piața de articole exotice. Părul lung, tăiat drept, i se leagănă în dreptul tivului de la sari. Tovarășa Lătrău dă ochii peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]