KorAP: Find »[drukola/base=mitic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...75 76 77 ...209 >

5,217 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910

menținerea sfințeniei lumii. Reactualizarea miturilor Se cuvine să amintim aici că omul religios își asumă o umanitate al cărei model este transuman, transcendent. El nu se recunoaște ca fiind cu adevărat om decât în măsura în care imită zeii, Eroii civilizatori ori Strămoșii mitici. Altfel spus, omul religios se dorește altfel decât este pe planul experienței sale profane. Omul religios nu este dat, el se făurește pe sine, apropiindu-se de modelele divine, care sânt păstrate de mituri, de istoria gestelor divine. Prin urmare

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
Consecințele posibile ale unei imitatio dei reies destul de limpede din mitologiile sau ritualurile a numeroase popoare primitive. De pildă, după miturile paleocultivatorilor, omul a ajuns ceea ce este astăzi - muritor, sexualizat și silit să muncească - în urma unui omor primordial: înainte de epoca mitică, o Ființă divină, uneori o femeie ori o fată, alteori un copil sau un bărbat, s-a lăsat cuprinsă de flăcări pentru ca din trupul său ars să crească mai apoi tuberculi sau pomi fructiferi. Acest prim omor a schimbat cu

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
ceea ce s-a petrecut in illo tempore. Adevăratul păcat este uitarea: fata care rămâne singură vreme de trei zile într-o colibă întunecoasă, la primul ciclu menstrual, fără să poată sta de vorbă cu cineva, se comportă astfel pentru că fata mitică ucisă și preschimbată în Lună a rămas timp de trei zile în întuneric; dacă tânăra catamenială încalcă regula tăcerii și vorbește, se face vinovată de uitarea unei întîmplări primordiale. Memoria personală nu intră în joc: unicul lucru important este rememorarea

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
și preschimbată în Lună a rămas timp de trei zile în întuneric; dacă tânăra catamenială încalcă regula tăcerii și vorbește, se face vinovată de uitarea unei întîmplări primordiale. Memoria personală nu intră în joc: unicul lucru important este rememorarea evenimentului mitic, singurul cu rol creator. Doar mitul primordial poate păstra istoria adevărată, istoria condiției umane, și doar aici trebuie căutate și găsite principiile și paradigmele oricărui comportament. În acest stadiu de cultură se întîlnește canibalismul ritual. Prima grijă a canibalului pare

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
continuitatea vieții vegetale. Responsabilitatea este așadar de natură religioasă. Este ceea ce afirmă canibalii din tribul uitoto: "Tradițiile noastre sânt mereu vii, chiar atunci când nu dansăm; dar facem ceea ce facem numai pentru a putea dansa." Dansurile constau în repetarea tuturor evenimentelor mitice, deci și a primului omor urmat de antropofagie. Am amintit acest exemplu pentru a arăta că imi-tatio dei nu este concepută, la primitivi și în civilizațiile paleo-orientale, în chip idilic; dimpotrivă, ea implică o mare responsabilitate umană. Chiar atunci când considerăm

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
zeilor. De aici decurge importanța capitală a miturilor în toate religiile premozaice, pentru că miturile povestesc despre gestele zeilor, iar aceste geste slujesc drept modele exemplare tuturor activităților omenești. În măsura în care îi imită pe zei, omul religios trăiește în Timpul originii, adică Timpul mitic, "ieșind" din durata profană pentru a se întoarce într-un Timp "imobil", "veșnic". Deoarece miturile alcătuiesc pentru el "povestea sfîntă", omul religios din societățile primitive nu trebuie nicidecum să le uite: reactualizând miturile, el se apropie de zei și ia

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
divine reprezintă dorința lui de sfințenie și în același timp nostalgia sa ontologică. În religiile primitive și arhaice, eterna repetare a gesturilor divine se justifică drept imitatio dei. Calendarul sacru reia în fiecare an aceleași sărbători, care comemorează aceleași întîmplări mitice. De fapt, calendarul sacru nu este altceva decât acea "eternă reîntoarcere" a unui număr limitat de gesturi divine, iar acest lucru este valabil nu doar în religiile primitive, ci în toate celelalte religii, deoarece calendarul sărbătorilor reprezintă o întoarcere periodică

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
unui număr limitat de gesturi divine, iar acest lucru este valabil nu doar în religiile primitive, ci în toate celelalte religii, deoarece calendarul sărbătorilor reprezintă o întoarcere periodică a acelorași stări primordiale, deci reactualizarea aceluiași Timp sacru. Reactualizarea acelorași întîmplări mitice este speranța cea mai mare a omului religios, care-și regăsește cu fiecare reactualizare șansa de a-și schimba existența, de a o face asemănătoare modelului divin. Eterna repetare a gesturilor exemplare și eterna întîlnire cu același Timp mitic al

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
întîmplări mitice este speranța cea mai mare a omului religios, care-și regăsește cu fiecare reactualizare șansa de a-și schimba existența, de a o face asemănătoare modelului divin. Eterna repetare a gesturilor exemplare și eterna întîlnire cu același Timp mitic al originii, sanctificat de zei, nu implică pentru omul religios din societățile primitive și arhaice o viziune pesimistă asupra vieții; dimpotrivă, datorită acestei "eterne reîntoarceri" la izvoarele sacrului și ale realului, existența omenească i se pare a fi mântuită de

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
în total 4 320 000 ani într-un singur ciclu cosmic. O mie de asemenea mahayuga alcătuiesc o "formă" (kalpa), iar paisprezece kalpa alcătuiesc un manvantara (numit astfel pentru că se presupune că fiecare manvantara este condus de către un Manu, Strămoșul-Rege mitic). Un kalpa durează cât o zi din viața lui Brahma; un alt kalpa, cât o noapte. O sută de asemenea "ani" ai lui Brahma, adică 311 000 miliarde de ani omenești, alcătuiesc viața Zeului. Această durată considerabilă a vieții lui

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
a fost însă sfințit de prezența lui Cristos. Creștinul din zilele noastre care participă la Timpul liturgic se întoarce în acel illud tempus în care a trăit, a suferit și a înviat Isus, dar acesta nu mai este un Timp mitic, ci Timpul în care Pilat din Pont domnea peste Iudeea. Și pentru creștin, calendarul sacru reia la nesfârșit aceleași întîmplări din viața lui Cristos, însă aceste întîmplări s-au petrecut în Istorie; nu mai sânt fapte care s-au desfășurat

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
creștin, cu nașterea lui Cristos, pentru că întruparea întemeiază o stare nouă a omului în Cosmos). Așadar, Istoria se dovedește a fi o nouă dimensiune a prezenței Zeului în lume. Istoria redevine Istoria sfântă, așa cum fusese gândită, dar dintr-o perspectivă mitică, în religiile primitive și arhaice.19 Creștinismul ajunge la o teologie și nu la o filozofie a Istoriei, deoarece intervențiile lui Dumnezeu în Istorie, și cu deosebire Întruparea în persoana istorică a lui Isus Cristos au un scop transistoric: mântuirea

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
de un soi de "oboseală", ca și cum uriașa lucrare a Creației i-ar fi vlăguit. Se retrag deci în Cer, lăsîndu-și pe Pământ fiul ori un demiurg ca să sfârșească ori să desăvârșească lucrarea. Treptat, alte figuri divine le iau locul: Strămoșii mitici, Zeițele-Mame, Zeii fecundatori etc. Zeul Furtunii își mai păstrează încă structura cerească, dar nu mai este o Ființă supremă creatoare, ci doar un Fecundator al Pământului și uneori un simplu ajutor al Pămîntului-Mamă. Ființa supremă de structură cerească nu-și

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
de pildă "tăcerea sacră" a vânătorilor care se întorc în sat după o vânătoare norocoasă. "Locuitorul Cerului" sau "Cel care se află în Cer" la populația selk'nam este veșnic, atotștiutor, atotputernic, creator, însă Creația a fost desăvârșită de Strămoșii mitici, pe care tot Zeul suprem i-a creat înainte de a se retrage mai sus de stele. Zeul s-a izolat acum de oameni, nepăsător la ceea ce se petrece în lume. Nu mai are nici chipuri, nici preoți-slujitori. Nu i se

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
noi valorizări ale simbolismului baptismal nu vin în contradicție cu simbolismul acvatic universal răspândit. Nimic nu lipsește: Noe și Potopul au drept corespondent, în numeroase tradiții, cataclismul care a nimicit "omenirea" ("societatea"), cu excepția unui singur om care va deveni Strămoșul mitic al unei noi omeniri. "Apele Morții" sânt un laitmotiv în mitologiile paleo-orientale, asiatice și oceaniene. Apa "ucide" prin excelență, dizolvă, abolește orice formă, și de aceea este bogată în "germeni", creatoare. Simbolismul goliciunii baptismale nu este nici el privilegiul tradiției

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
l-a zămislit pe Uranus, "o ființă asemenea ei, putând s-o acopere în întregime" (Teogonia, 126 și urm.). Și alte zeițe din mitologia greacă au zămislit fără ajutorul zeilor. Antonomia și fecunditatea spontană a Pămîntului-Mamă dobândesc așadar o expresie mitică. Acestor concepții mitice le corespund credințele legate de fecunditatea spontană a femeii și de puterile ei magico-religioase oculte, a căror influență asupra vieții plantelor este hotărâtoare. Fenomenul social și cultural cunoscut sub numele de "matriarhat" este legat de descoperirea culturii

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
pe Uranus, "o ființă asemenea ei, putând s-o acopere în întregime" (Teogonia, 126 și urm.). Și alte zeițe din mitologia greacă au zămislit fără ajutorul zeilor. Antonomia și fecunditatea spontană a Pămîntului-Mamă dobândesc așadar o expresie mitică. Acestor concepții mitice le corespund credințele legate de fecunditatea spontană a femeii și de puterile ei magico-religioase oculte, a căror influență asupra vieții plantelor este hotărâtoare. Fenomenul social și cultural cunoscut sub numele de "matriarhat" este legat de descoperirea culturii plantelor comestibile de către

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
funerare au forma unei case, cu o deschizătură în partea de sus, pe unde sufletul mortului poate intra și ieși.11 Urna-casă devine într-un fel noul "corp" al răposatului. Tot dintr-o căsuță, în formă de glugă, iese Strămoșul mitic, și tot într-o casă-urnă-glugă se ascunde Soarele în timpul nopții, ivindu-se din nou în zori.12 Există, așadar, o legătură structurală între diferitele moduri de trecere: de la întuneric la lumină (Soarele), de la preexistența unei rase umane la manifestarea ei

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
tot într-o casă-urnă-glugă se ascunde Soarele în timpul nopții, ivindu-se din nou în zori.12 Există, așadar, o legătură structurală între diferitele moduri de trecere: de la întuneric la lumină (Soarele), de la preexistența unei rase umane la manifestarea ei (Strămoșul mitic), de la Viață la Moarte și la noua existență post-mortem (sufletul). Am afirmat în mai multe rânduri că orice formă de "Cosmos" - Universul, Templul, casa, corpul omenesc - este înzestrată cu o "deschidere" în partea de sus. Acum putem înțelege mai bine

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
simbolism: deschiderea îngăduie trecerea de la un mod de a fi la altul, de la o stare existențială la alta. Orice existență cosmică este predestinată "trecerii": omul trece de la previață la viață și în cele din urmă la moarte, tot așa cum Strămoșul mitic a trecut de la preexistență la existență, iar Soarele de la întuneric la lumină. Trebuie remarcat că acest fel de "trecere" se încadrează într-un sistem mai complex, ale cărui articulații le-am abordat când am vorbit despre Lună ca arhetip al

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
se reduce în cele din urmă la o experiență paradoxală, supranaturală, a morții și a învierii, sau a unei a doua nașteri; 20 riturile inițiatice cuprinzând încercări, moartea și învierea simbolică au fost întemeiate de către zei, Eroii civilizatori ori Strămoșii mitici; aceste rituri au deci o origine supraomenească și, împlinindu-le, neofitul imită un comportament supraomenesc, divin. Se cuvine să reținem acest lucru, care arată încă o dată că omul religios se vrea deosebit de ceea ce este la nivel "natural" și se străduiește

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
în pădure. Există de pe acum un simbol al Morții: pădurea, jungla, întunericul reprezintă lumea de dincolo, "Infernul". În unele locuri se crede că vine un tigru care îi poartă pe candidați în spinare până în pădure: fiara îl întruchipează pe Strămoșul mitic, Dascălul inițierii, care îi conduce pe adolescenți în Infern. În alte părți, se crede că neofitul este înghițit de un monstru, în pântecele căruia domnește Noaptea cosmică: este lumea embrionară a existenței, atât pe plan cosmic, cât și pe planul

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
dinții, cum se crede că fac sufletele morților. În sfârșit, chinurile pe care le suferă urmăresc să arate, printre altele, că neofitul supus torturii și mutilării trebuie să fie chinuit, sfâșiat, fiert ori fript de către demonii-dascăli ai inițierii, adică Strămoșii mitici. Suferințele fizice corespund stării celui care este "mîncat" de demonul-fiară, sfârtecat de colții monstrului inițiatic, mistuit în pântecele acestuia. Mutilările (scosul dinților, tăierea degetelor) cuprind și ele un simbolism al morții. Mutilările sânt legate în cea mai mare parte de

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
și să țipe ca un nou-născut. Trebuie apoi să stea timp de trei zile învelit în pielea de berbec. La același popor, morții sânt îngropați după ce au fost înveliți în piei de berbec și așezați în poziția fătului. Simbolismul renașterii mitice prin îmbrăcarea rituală într-o piele de animal este atestat de altfel în culturile foarte evoluate (India, Egiptul antic). În scenariile inițiatice, simbolismul nașterii se alătura aproape întotdeauna simbolismului Morții. În contextele inițiatice, moartea înseamnă depășirea condiției profane, nesanctificate, condiția

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
o promovare socială etc. S-ar putea scrie o întreagă lucrare despre miturile omului modern, despre mitologiile ascunse în spectacolele care-i fac plăcere, în cărțile pe care le citește. Cinematograful, adevărată "fabrică de vise", preia și folosește nenumărate motive mitice: lupta dintre Erou și Monstru, înfruntările și încercările inițiatice, figurile și imaginile exemplare ("Fata", "Eroul", peisajul paradiziac, "Infernul" etc.). Până și lectura are o funcție mitologică, nu numai pentru că înlocuiește rostirea miturilor în societățile arhaice și literatura orală, care se

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]