KorAP: Find »[drukola/base=mormăi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...75 76 77 ...92 >

2,283 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428

încruntă. Își privi colegul și apoi spuse: - Păi, doctorul e chiar aici. E cel cu care vorbeam când ai venit. Care dădea mâncare la porumbei. Ne aștepta să ne facem treaba pentru a lua apoi cadavrul. - Ce se întâmplă acolo? mormăi Rhyme. Aud mai multe voci, Sachs. - Se pare că medicul e pe undeva pe aici, îi răspunse ea. Se pare că nu s-au atins de cadavru. Ce... - O, Doamne, nu! Sachs simți cum i se înmoaie picioarele. - Rhyme, doar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
Weir? - Așa cred. Era surprins când am deschis ușa. A încercat să își revină, dar mi-am dat seama că aștepta pe cineva. - Deci asta plănuiește Weir? Să îl ajute pe Constable să evadeze? - Eu așa cred. - A naibii păcăleală, mormăi el nemulțumit. Reușise să ne distragă atenția prin complotul împotriva lui Grady. N-am crezut nicio clipă că plănuiesc o evadare. Apoi adăugă: Aste în afara cazului în care evadarea este, de fapt, păcăleala, iar misiunea lui Weir chiar este să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
circ și de Kadesky. Numai că, de fapt, nu te interesau deloc Grady și Constable. - Erau niște elemente din decor, piste greșite, ca să vă păcălesc pe voi, recunoscu el. - Cei din Sfatul Patrioților nu vor fi prea fericiți din cauza asta, mormăi Sellitto. Arătând cu capul spre cătușele din jurul gleznelor, criminalul spuse: - Aș zice că e cea mai puțin importantă dintre grijile mele, nu crezi? Știind însă de ce e în stare Constable și ceilalți din Sfat, Rhyme nu era prea sigur de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
spre fața lui Loesser. Ridurile nu sunt decât simple accesorii din latex. La fel ca și cicatricile: toate sunt false. Weir e născut în 1950. Loesser are cu douăzeci de ani mai puțin, așa că a trebuit să pară îmbătrânit. Apoi mormăi ca pentru sine: Asta mi-a scăpat. Trebuia să mă fi gândit mai bine. Bucățile astea de latex acoperite cu machiaj pe care le-a găsit Amelia la locul faptei? Am presupus că erau de la manșoanele acelea pentru degete pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
fost rănit. Deși am înțeles că unul dintre ei s-a ales cu o vânătaie pe obraz mai târziu, când s-a opus arestării. - Arestării? - A încercat să fure lanterna unui pompier și apoi a urinat pe el. - O, Doamne... Mormăi: - Nu li se făcuse niciun rău, erau drogați și erau niște pușlamale. Ăștia erau cetățenii pentru care își făcea griji Ramos? Grimasa de pe fața căpitanului, un amestec de precauție și simpatie, se estompă. Emoția fu înlocuită de expresia cauciucată specifică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
tine. Marlow își ridică telefonul din furcă. - Să sperăm că va fi bine până la urmă. Capitolul L Thom îl primi pe Lon Sellitto în holul de la intrare, unde Lincoln Rhyme era așezat în scaunul său de culoarea merelor roșii glasate, mormăind către muncitorii în construcții să fie atenți la lemnărie, în timp ce aceștia cărau la parter deșeurile rezultate de pe urma lucrărilor de reparație în plină desfășurare în dormitorul său afectat de incendiu. În drum spre bucătărie, unde avea de gând să pregătească masa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
construcții să fie atenți la lemnărie, în timp ce aceștia cărau la parter deșeurile rezultate de pe urma lucrărilor de reparație în plină desfășurare în dormitorul său afectat de incendiu. În drum spre bucătărie, unde avea de gând să pregătească masa de prânz, Thom mormăi drept răspuns: - Lasă-i în pace, Lincoln. Nici că se putea să îți pese mai puțin de lemnărie. - E o chestiune de principii, îi replică pe un ton sfătos criminalistul. E lemnăria mea și neîndemânarea lor. - Mereu se poartă așa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
Park. Ei bine, nici Rhyme nu era prea bucuros din cauza asta. Ațipise de vreo zece minute, doar pentru a fi trezit de un ropot sonor de aplauze venit dinspre cort. - Ar trebui să li se impună o oră de stingere, mormăi Rhyme către Sachs, care era întinsă alături de el în pat. - Aș putea să trag în generatorul lor, să știi, îi răspunse ea cu o voce limpede. Se părea că nu adormise deloc. Capul îi era pe pernă lângă al lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
Și ce părere ai despre asta? - Tu ce crezi? - Te întreb. Rhyme spuse: - Am refuzat. Nu l-am lăsat să facă asta. - Nu? - Nu, i-am spus că ai să îți obții gradele de una singură sau deloc. - La naiba, mormăi ea. O privi, alarmat pe moment. Să o fi judecat greșit? - Sunt nervos pe Lon până și pentru că a lua în calcul varianta asta. - Era bine intenționat. Avu impresia că brațul ei, care îi înconjura pieptul se strânsese și mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
dumneavoastră? întrebă polițista. - Nu, spuse tulburat. Începu să își pipăie toate buzunarele. Nu știu... - Vedeți, exact de asta mă temeam, spuse polițista. Îmi pare rău, domnule. Sunteți arestat pentru furt din buzunare. Aveți dreptul să nu spuneți nimic... - Ce porcărie, mormăi Kadesky. E vorba de o greșeală. Deschise portofelul și privi înăuntru o clipă. Apoi scoase un hohot de râs uimit și extrase permisul de conducere, arătându-l tuturor. Era al Karei. Înăuntru se găsea un bilețel scris de mână. Acesta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
soioasă de la restaurant. Însă înainte ca ei să fi luat o decizie în privința comenzii, fură întrerupți de soneria telefonului lui Rhyme. Acesta ordonă: - Comandă: răspunde. O clipă mai târziu, vocea lui Sellitto se auzi din difuzor: - Linc, ești ocupat? - Depinde, mormăi el drept răspuns. Care-i treaba? - Cei răi n-au odihnă... Avem iar nevoie de ajutorul tău. Avem o crimă dubioasă. - Ultima a fost „ciudată”, dacă îmi aduc bine aminte. Cred că zici lucruri dintr-astea doar ca să îmi atragi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
Avem iar nevoie de ajutorul tău. Avem o crimă dubioasă. - Ultima a fost „ciudată”, dacă îmi aduc bine aminte. Cred că zici lucruri dintr-astea doar ca să îmi atragi atenția. - Nu, serios, chiar nu-i dăm de capăt. - Bine, bine, mormăi nemulțumit criminalistul, dă-mi detaliile. Cu toate acestea, comportamentul clevetitor al lui Lincoln Rhyme era o simplă dovadă pentru cât de mulțumit era că plictiseala va fi ținută la distanță cel puțin pentru câtăva vreme. Kara se afla în față

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
referirea la actul său îl bucurase. - David, vreau să studiez mai departe cu tine. Când mă întorc în oraș, vreau să iau lecții. Am să le plătesc. - Nu cred că merge în felul ăsta. Nu poți servi la doi stăpâni, mormăi bărbatul. Când observă că nu primește niciun răspuns de la Kara, spuse încruntându-se: - Va trebui să vedem ce și cum. E posibil să nu am timp. Probabil că nu o să am. Își aranjă mai bine geanta pe umăr. - Acum? întrebă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584

servieta la baza scărilor, mi-am pus haina în cuier și i-am spus peste umăr, luând-o spre bucătărie: — N-am făcut cumpărături - n-am mai fost în stare. — Stai așa, nu te aud. Vin eu. L-am auzit mormăind când se ridica din fotoliu și-am avut un ușor sentiment de satisfacție la gândul că-l făcusem să se miște. Se oprise în ușa bucătăriei, rezemat de cadru, având încă ziarul într-o mână. — Ce-ai zis, dragă? — Oh

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
nu conștientizeze deloc prezența celeilalte, de parcă fusese încheiat un pact reciproc pentru a trece peste următoarele câteva minute cu un contact uman cât mai redus posibil. Doar când mica selecție de cumpărături a fost împachetată în sacoșa cea veche, fata mormăi vag către clienta ei câteva cuvinte ce abia puteau fi descifrate, iar banii trecură dintr-o mână în alta, petrecându-se astfel un soi de comunicare minimală. Ideea mea inițială de a încerca o glumă părea din ce în ce mai riscantă, în vreme ce mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
la fel de sarcastic, dar nu se zărea nimic la orizont. Păreai gata să spui ceva. Nu? Bine, atunci, de ce să strici un obicei de-o viață? am continuat eu. Doar nu vrem să-ncepem să creăm precedente, nu? —Tată, taci, a mormăit Ben obosit către bolul cu hrană umezită. N-am chef. Oricum... știi tu. —Pardon? Adică, îmi cer iertare. (Da, îmi cerusem iertare pentru comentariul tăios, dar de ce să fi zis și pardon?) Cum adică știi tu? — Păi, și păru din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
o mână ținea o pungă de mazăre, iar cu cealaltă își împingea ochelarii în sus pe nas. Deci aceasta e Brenda, m-am gândit eu. Brenda mesagera, cea care-i va duce felicitarea domnișoarei Stacey Salton. Ei bine, Brenda, am mormăit eu încet pentru mine, cred că tu și cu mine vom discuta puțin nu peste multă vreme. Am privit cum îi dă felicitarea și spune câteva cuvinte pe care fata nu le auzi prea bine, apoi m-am uitat în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
ca un morman pe pat, ținându-și capul într-un fel care mi-a amintit de poziția în care stătusem eu afară la ușă cu câteva clipe mai devreme, iar mama s-a îndreptat spre mine cu brațele deschise. Tata mormăia: „Nu pot, nu pot, nu pot“ sau așa ceva, iar mama și-a pus mâinile pe umerii mei și s-a întors din nou să-l privească. Apoi a spus ceva mai insuportabil decât tot ce se-ntâmplase până atunci (știu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
de puternic că nu mă puteam mișca și mă controla cu sentimentele ei la fel de mult cum mă controla cu mușchii. Tata n-a ridicat privirea și m-am întrebat dacă o auzise: nu vorbise foarte tare, iar el încă mai mormăia ceva în palmele făcute căuș. Mama mi-a dat brusc drumul, m-am întors și am fugit în jos pe scări, dar la jumătatea drumului l-am văzut pe Ben ieșind din bucătărie. Știam că dacă-l văd în halul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
strecura în gang. Mi-am șters-o cu brațul, iar materialul de la jachetă l-am simțit aspru pe piele, apoi am privit la urma pe care o lăsase pe mâneca neagră. Doamne, nu mi-am luat nici măcar o jachetă! am mormăit eu și am râs singur la dâra de raționalitate care se insinua din când în când în lumea mea nebună. Am privit vizavi spre ușile duble și apoi în jos spre ceas. Cinci patruzeci: din pândele mele regulate de la magazin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336

s-o luăm din loc. Mai rău decât să ne urcăm în avionul ăla este să dormim aici la noapte. Asta păru să mobilizeze pe toată lumea. Împreună se îndreptară cu greu în direcția corectă. — Uau, ce securitate beton au ăștia, mormăi Leigh în timp ce își croiau drum spre o tablă pe care scria DIVI DIVI 6:00 PM. Ador aeroporturile care nu te inoportunează cu filtre cu raze X și detectoare de metale. S-au îmbarcat fără prea mare tam-tam în avionul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
simplu nu-și va îngădui să gândească așa ceva, punct. Kevin le zgâlțîi ușor pe amândouă să se trezească. — Nu cumva voi două trebuia să mă treziți pe mine? întrebă el, aprinzând o veioză. Izzie își vârâ capul sub pătură și mormăi: — Cât e ceasul? — E aproape unsprezece și nu știu cum sunteți voi, dar eu n-am niciun chef să ies în oraș acum. Se aplecă și o sărută pe Izzie pe frunte. Dulceață? Vrei să te culci? Izzie nu reuși să îngaime

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
nu știu cum sunteți voi, dar eu n-am niciun chef să ies în oraș acum. Se aplecă și o sărută pe Izzie pe frunte. Dulceață? Vrei să te culci? Izzie nu reuși să îngaime decât “Ahââm”. — Nici eu n-am chef, mormăi Emmy. Petrecea șaizeci și cinci de ore pe săptămână în restaurante și întotdeauna se bucura dacă avea ocazia să rămână acasă. Nu se relaxa deloc când intra într-un restaurant — nu contează ce restaurant — în calitate de client. Mintea ei se comuta pe modul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
pregăti să o ia de la început. Avea să fie o noapte foarte lungă. Prietenoasă înseamnă de fapt singură și disperată — Adi, tocmai a sunat portarul să spună că a sosit mașina, anunță doamna de Souza din ușa camerei Adrianei. — OK, mormăi Adriana adunându-și toată răbdarea de care era în stare să nu fie agresiv de obraznică cu maică-sa. Ce-a fost asta, dragă? Tu ai auzit ce-am spus? Am spus că portarul— — Am auzit! spuse Adriana pe un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
în loc să simtă că se sufocă așa cum simțea de obicei, se lăsă să se relaxeze. Jesse o sărută pe buze, pe frunte și pe fiecare obraz, apoi îi zise: — Râdeam numai pentru că îmi amintești atât de mult de mine. Oh, minunat, mormăi Leigh. — Dar, Leigh, n-am făcut nimic rău. — Cum adică n-am făcut nimic rău? Nici nu știu cu ce să încep. Poate cu faptul că sunt logodită? Sau tu căsătorit? Sau că lucrăm împreună? Rosti cuvintele mai apăsat când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]