3,916 matches
-
ale banilor. Adică îmbinarea a două fetișisme într-unul singur. "Banul este viața a ceea ce este mort, mișcându-se în sine" (Hegel). Rotație benefică tuturor: banii fac să circule arta, care face să circule banii (frescele sunt rare, ca și mozaicul: ele nu intră în jocul mobilității). Banul realizează valorile artei, care irealizează banul, face din el un semn pur, îl spală (cum face mafia cu narcodolarii pe piața de artă). O bancnotă nu este o imagine, ci un simbol, dar
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
descalificați. Odată cu apariția camerei video ușoare, ilustratorul ca mediator al vizibilului, scriitorul sau jurnalistul ca mediatori ai istoriei își pierd vechea întâietate, în favoarea prezentatorului prin intermediul căruia actualitatea survine. Imediatul video face economie de profunzimi de câmp și timp. Regia, cu mozaicul ei de ecrane, devine postul de comandă a memoriei și deci, în parte, a realităților percepute și trăite. Când realitatea evenimentului are drept criteriu obiectiv apariția urmei lui, evenimentul devine urma însăși. Traducere: când un jurnalist de la un post îi
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
de mondializare balcanizantă, trebuie să admitem realitatea unui alt paradox: societatea electronică drept societate primitivă. Micul ecran în culori îndeplinește și depășește dorințele neoplatonicienilor lui Plotin. Regăsind cămașa fără cusătură, el ne redă emoția prezenței imediate. La fel cum aurul mozaicurilor bizantine vehicula direct energiile divine către credincios, strălucirea fluorescentă a mozaicului televizual, fără umbre și fără valori, ne comunică în-sinele luminos al lumii. Icoana ortodoxă era mai puțin decât un idol, pentru că ea nu era decât mijlocitoare a divinității, nu
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
electronică drept societate primitivă. Micul ecran în culori îndeplinește și depășește dorințele neoplatonicienilor lui Plotin. Regăsind cămașa fără cusătură, el ne redă emoția prezenței imediate. La fel cum aurul mozaicurilor bizantine vehicula direct energiile divine către credincios, strălucirea fluorescentă a mozaicului televizual, fără umbre și fără valori, ne comunică în-sinele luminos al lumii. Icoana ortodoxă era mai puțin decât un idol, pentru că ea nu era decât mijlocitoare a divinității, nu divinitate ea însăși; dar era mai mult decât un simbol, căci
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
aceea, ca niște arii muzicale. Fără să le știm pe de rost, recunoaștem imediat melodia, iar întregul unui film poate fi găsit în oricare din planurile lui. Momentele de actualitate televizată care ne rămân sclipesc în noi ca un caleidoscop, mozaic fără formă, cronică fără cronologie, fărâme fără autor. Televiziunea dă ora, nu anul. Acest caracter fugitiv explică preocuparea ei pentru fidelizare, obsesia "întâlnirii regulate" cu telespectatorul. Ea are nevoie să balizeze timpul pentru că-l banalizează. Ea este timpul care trece
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
figuranții ei. Intriga contează mai puțin decât actorul. Imaginea nu poate proceda decât prin juxtapunere și adunare, pe un singur plan de realitate, fără posibilitatea unui meta-nivel logic. Gândirea prin imagine nu este ilogică, ci alogică. Ea are formă de mozaic, fără relieful cu mai multe etaje al unei sintaxe. În fine, imaginea ignoră mărcile timpului. Nu poți să-i fii decât contemporan. Nici în avans, nici în întârziere. Durata? O succesiune lineară de momente prezente echivalente între ele. Durativul ("Ani
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
și a componentelor? Restrângerea majusculelor, reducerea discursurilor logice în micro-relatări. Cadrajul reprezentărilor? Formatare corespondentă reprezentativului. Gros-plan normal? Personalizare normalizată a colectivelor. Instantaneitatea transmisiilor hertziene? Dispariția profunzimii de timp. Descompunerea imaginii în pixeli? Explozie poantilistă a informației. Montaj cut sau în mozaic? Dezarticularea logică a faptelor. Cultura detaliului, a frânturii, a fragmentării, fărâmițarea vechilor dialectici ale totalității, substituirea peste tot a globalului cu fractalul, rezumată uneori prin "declinul marilor povestiri", nu puțin datorează dislocării optice a obiectelor, ca și a operelor de
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
este legitimată; o considera statul național ca fiind ideal pentru dezvoltarea societății moderne. 1. Mișcări naționale în prima jumătate a sec. XIX -După 1815 în zona Balcanilor s-au dezvoltat primele mișcări naționale, aceasta și pentru că zona era un veritabil mozaic etnic (exista totuși, în provinciile din zonă, o anumită unitate dată de religia ortodoxă). -În 1821 grecii au început lupta de eliberare națională prin răscoala antiotomană condusă de Alexandru Ipsilanti și sprijinită de Rusia: în ianuarie 1822 Grecia și-a
Istoria românilor : sinteze de istorie pentru clasa a XII-a by Cristina Nicu, Simona Arhire () [Corola-publishinghouse/Science/1128_a_1947]
-
etimologia să fie acceptată, trebuie să se găsească explicații pentru evoluția de la sensul presupusului etimon la cel al cuvântului românesc. De exemplu,cuvântul latinesc care stă la baza rom. pământ este pavimentum, al cărui sens era „teren pavat, pardosit; pavaj, mozaic“. Explicația evoluției semantice în română, dată încă de V. Pârvan (în 1911), se bazează pe un fenomen socio-cultural, și anume rusticizarea vieții în Dacia, ca urmare a părăsirii provinciei de către romani: pe străzi nu exista pavaj, ci pământ, după cum nici
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
încă de V. Pârvan (în 1911), se bazează pe un fenomen socio-cultural, și anume rusticizarea vieții în Dacia, ca urmare a părăsirii provinciei de către romani: pe străzi nu exista pavaj, ci pământ, după cum nici în case nu exista pardoseală sau mozaic, ci casele aveau pământ pe jos. Dacă nu s-ar fi găsit o explicație plauzibilă pentru schimbarea de sens, originea cuvântului respectiv ar fi trebuit căutată în afara fondului de cuvinte moștenit din latină, chiar dacă transformarea formală pavimentum > pământ este conformă
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
Apulum) care se afirmă spre sfârșitul epocii antice și mai ales când dacii începuseră să fie daco-romani, deci după 106 d.Chr. Magnetismul Daciei - Felix, atrăgea oameni din tot cuprinsul Imperiului Roman și mai ales din Roma, artiști în sculptură, mozaic, constructori de băi și palate, precum și medici, perceptori, magiștri. Doctorul Nicolae Igna din Alba Iulia face cunoscute 36 de instrumente chirurgicale descoperite și recuperate între anii 1889-1932, în fosta Apulum. La acestea se mai adaugă două instrumente medicale: o spatulă-sondă
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
două piese despre Revoluția franceză, Mnouchkine vrea să pună în scenă poporul, iar în Epoca de aur, echivalentul său contemporan, Abdallah, lucrător imigrat. Cu privire la Epoca de aur, ea declară, în numele întregii trupe: "Realitatea socială din 1975 ne apare ca un mozaic de universuri inegale și impermeabile unele în raport cu altele, a cărui funcționare ne este ascunsă. Pentru ca să o povestim, să încercăm a-i face înțelese resorturile, preferăm să o recreăm prin mijloacele specifice teatrului. Vrem să arătăm farsa lumii noastre, să creăm
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
supravegheat de treisprezece secole, în tăcere, de zeii morții. Deschizîndu-l, a găsit un nou sarcofag, iar înlăuntrul acestuia osemintele unui personaj enigmatic, probabil un prinț, înmormîntat într-un stil demn de faraoni, cu toate bijuteriile sale, purtând o mască de mozaic cu ochi de obsidian. Era o descoperire senzațională. Nimeni până atunci nu pusese la îndoială că între piramidele faraonilor și piramidele din Mexic există o deosebire esențială, de scop. Cele din Mexic nu conțineau nici un sarcofag. Așadar, nu erau necropole
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
ajuns într-o aripă a clădirii în care totul se întuneca progresiv. Acolo mă copleși teama. Ușile erau acolo pecetluite cu uriașe, obscene lacăte. Pe coridoare apăreau animale necunoscute, care miroseau îngrozitor. Pe jos nu mai erau covoare, ci un mozaic de ciment șlefuit, umed ca în sălile de baie. întunericul era roșcat, crepuscular, îndreptîn-du-se spre un cafeniu de lac în amurg. Drumul cobora, căci la capătul fiecărui culoar se aflau câteva trepte, tocite la mijloc de milioane de pași, care
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
a becului, care lumina slab o ușă cu belciug și gemuleț mânjit cu var. Am deschis-o și m-am înfiorat. In cămăruța violent luminată, pe scaunul de faianță, stătea sora mea, care mă privea zîmbindu-mi ciudat. Pe podeaua de mozaic, în fața picioarelor ei, se aflau, răsucite și-mprăștiate, filme alb-negru, cu scene de familie în negativ. Pe un singur deget, arătătorul de la mâna dreaptă, mai avea un film făcut baston, lucios, lung de vreo jumătate de metru. M-a împuns cu
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
pe care nu-l dibuiam, care-mi scăpa mereu, pentru că de câte ori simțeam că m-apro-pii dădeam doar de detalii, o cămară de vechituri inerte. Și Lulu, care mă târa acum pe sub bolți uriașe, ca de catedrală, pe o întindere nesfârșită de mozaic dulce și geometric, era un detaliu, o săgeată, o indicație. îi simțeam coastele cu cotul, mergeam amândoi înfășurați ca-ntr-un cocon în parfumul lui vulgar prin încăperi colosale, înghețate, cu coloane groase cât zece oameni, cu fresce bizare pe
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
mea, nu în holul conacului, ci într-o încăpere îngustă și înaltă, foarte înaltă, cu pereții vopsiți în același ulei vernil, cu un glob în tavan care abia-și putea trimite valurile de lumină murdară până jos. Podeaua era de mozaic și nu putea avea latura mai mare de vreo trei metri. Am crezut mai întîi că sânt prins, căci nu zăream nici o ieșire-n pereții uniformi. Trebuia ori să rămân aici și să mor pe mozaicul rece, ca un gândac
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
jos. Podeaua era de mozaic și nu putea avea latura mai mare de vreo trei metri. Am crezut mai întîi că sânt prins, căci nu zăream nici o ieșire-n pereții uniformi. Trebuia ori să rămân aici și să mor pe mozaicul rece, ca un gândac, ori să mă-ntorc și să-nfrunt păianjenul. Curând însă, cum stăteam nemișcat în tăcerea țiuitoare, un strop de cafeniu, aproape neobservat, începu să difuzeze în mijlocul peretelui opus scării. Foarte încet apăru un dreptunghi, încă nedeslușit
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
Pereții înguști ai cabinei erau neîncăpători pentru teribila statuie vie. O rochie simplă, albă îi acoperea corpul, iar pe toate degetele, ca niște gheare de jumătate de metru lungime, avea filme răsucite, negre-violete-lucioase, într-o continuă fremătare. Pe jos, pe mozaic, mai erau câteva filme buclate, developate, în cadrele cărora puteai distinge oameni cu fața neagră și părul alb, în costume albe și cu mâini negre, femei cu gâturi negre și ochi albi, făcând gesturi neînțelese. Deși așezată, sora mea era
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
acolo, în holul întunecat (și totuși iradiind lumina vrăjitorească a amintirilor mai vechi decât memoria), în fața fostei mele case, a vieții mele anterioare. Mă vedeam, în fulgerări ca de brici înfipt în carne, dând drumul unei bile de sticlă pe mozaicul podelei, sărind stângaci în căsuțe strâmbe de șotron, ștergîndu-mi palmele de creta colorată pe țesătura aspră a rochiței... uitîndu-mă, la fereastră, pe pozele unei cărți cu dragoni... Nu-mi mai aminteam însă în nici un fel însuși apartamentul, nu știam cum
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
semeț înălțate și sprijinind doar o bucată de zid, și ruinele acestea nu sunt decât ruinele imaginii pe care omul modern o are despre antichitatea romană, Circul Maxim, Via Sacra, Stânca Tarpeiană, Colosseum în soarele lui martie, Termele lui Caracalla, mozaicurile lucioase, Teatrul lui Marcellus și iarăși mă întorc la Colosseum, pe-o piatră cuprind cu privirea întregul Colosseum încercând să-mi imaginez grandioasele spectacole, dar nimic din timpul acela nu se-apropie de mine, doar soarele de martie mult coborât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
bazilică, înmormântat în fața altarului din mijloc Pietro Luigi Palestrina, mormintele celor trei femei admise la somnul de veci în această încăpere înălțată parcă spre a fi străbătută numai de picior de bărbat și nicăieri tablouri pictate, pereții îmbrăcați numai în mozaicuri de mă cuprinde frigul, afară atât de cald, Nu mai cobor în grotele sacre, cu gândul doar la frigul din jurul criptelor și-mi îngheață șira spinării, prefer mai degrabă să urc treptele spre vârful cupolei, le număr, una, două, trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
lucruri era poporul roman. În timp ce întreprindea această operațiune imobiliară publică, Augustus, un sublim artist al politicii, se arăta modest și discret în ce privea reședința sa privată: încăperi puține, nu foarte mari, care îi aparținuseră senatorului Ortensius, pardoseli austere cu mozaic alb și negru, fresce simple, cu structuri geometrice. Încăperile acestea se învecinau cu ceea ce arheologii numesc astăzi „casa Liviei“ și care în realitate a fost casa lui Claudius, primul ei soț, pe care l-a părăsit. Acolo se închisese Augustus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
departe. Alte scări. În fund se vedeau pavilioanele termelor, despre care la Roma se vorbea în termeni ambigui. Nu se mai vedea mișcarea de la nivelurile inferioare; încăperile erau tot mai mari și mai somptuoase, străluceau de statui din bronz, de mozaicuri imense, de marchetării policrome, însă erau tăcute; numai Augustinienii, mereu de gardă. Pe nesfârșitele pardoseli de marmură treceau repede, fără zgomot, câțiva liberți, câte un funcționar. Tribunul zise: — De aici se conduce imperiul. Se deschise aula pentru audiențele imperiale: un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
micile încăperi cochete, scările acoperite ce coborau spre mare, termele înconjurate de șiruri de coloane, terasa de unde privea cerul serii. Visele acelea fuseseră un anestezic, însă îl înșelaseră. Văzu grădina uscată, porticul termelor plin de gunoaie, bazinele goale și murdare, mozaicurile distruse de vandalismul orb. Câteva statui căzuseră de pe piedestaluri - poate că fuseseră dărâmate. În nenumăratele fântâni și mici cascade nu curgea nici măcar o picătură de apă. Tribunul mergea la un pas în urma lui, escorta venea după el, iar micul grup
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]