2,953 matches
-
pălăria, să iasă în oraș spre a-și risipi ciuda. În poartă dădu ochii cu Dan Bogdan. - Ce cauți pe aici, stimate coleg? Îl întrebă. - Pe dumneata! Ioanide, fără a vădi vreo uimire, redeschise poarta de fier și făcu loc musafirului neprevăzut, căutând să ghicească motivul ce-l determina să-l viziteze, după ce în seara precedentă se întîlnise. Descuie ușa de la vestibul, apoi pe cea de la birou. Dan Bogdan, modest în gesturi, șovăitor de prea multă supraveghere, deși făcând de departe
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
mozaicul de pe tavan, Bogdan avusese o clipă aceeași ironie de rumegare a impresiei. G. Călinescu Devenit rece, prin efectul enigmaticei rezerve mentale a lui Dan Bogdan, Ioanide se așeză într-un fotoliu și, ca într-o întrevedere obișnuită, așteptă de la musafir, cu o anume interogație din ochi, motivarea vizitei matinale. Bogdan întîrzia s-o dea și, cu tot aerul lui preocupat, de altfel permanent, se părea că prezența lui este numai convențională (arhitectul era totuși convins că nu). După oarecare muțenie
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
era în consultație. Aruncîndu-și ochii, Ioanide citi aceste rînduri: "Ad excitandam venerem. Nimm Wachtelfett, vermenge es mit ein wemg weisser pulverisirter Niesswurzel zu einer Salbe, und streiche die Schaamdamit."1 Rețetă medicală intraductibilă. Bibliofilul tresări puțin și căută a atrage musafirul în altă parte. - Cunoști pe copiii mei? Întrebă el și întinse lui Ioanide niște fotografii. Una îl reprezenta pe el, Hagienuș, atunci cu mustață, împreună cu o femeie tânără și trei copii, dintre care o fetiță ședea pe genunchii mamei, în vreme ce
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
potență. Din când în când, mai ales în momentele de mizantropie, cauzate de viața politică, Pomponescu intra în biroul lui și lucra la planurile domului. În aceste momente de reciuziune, cele două doamne Pomponescu vorbeau în șoaptă, și dacă vreun musafir se ivea, se decideau cu greu a turbura liniștea lui Pomponescu. Smărăndache juca foarte bine scena asta. În numele doamnei Pomponescu, punea degetul la gură și vestea confidențial: "Ssst! Jean lucrează la catedrală!" De câte ori arhitectul ministeriabil dispărea mai mult timp din
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
plutea în ceață londoneză din cauza fumului de țigară, căci se vedea după numeroasele scrumiere pline cu mucuri că armenii fumaseră asiduu în timpul ședinței. Ioanide dădu să plece. Saferian îi făcu semn să stea, să treacă în odaia învecinată. Într-adevăr, musafirii se ridicară să plece. Fuseseră destui de mulți și, neavând scaune suficiente, unii stătuseră pe mormanele de covoare, nelipsite în casa lui Manigomian. Acesta nu-și condusese invitații până la ușă, din imposibilitatea de a se mișca, dar, în semn de
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Dumnezeu în față,niciodată. - Atunci cum ți-a explicat el închirierea a două odăimobilate cu pat? - Zicea că e băiat de familie cu stare prin provincie, cumulte rude, și când vin ai lui la București, trag la el. - Veneau des musafiri? - Ca să stea mai mult, nu. Dormea câte unul o noapte șipe urmă pleca în zorii zilei. Mai mult se adunau ziua să stea de vorbă. - Scrisori primea Vlădulescu? - Niciodată, maică. Încă i-am și zis odată: "Dumneata,cu atâtea rude
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
gura podului, primi instrucțiuni, veni la poartă cu cheia, unde mai verifică o dată identitatea vizitatorului. Poarta fu reînchisă imediat tot cu cheia. Suflețel coborî în fine din ascunzătoare și sosi tiptil până la ușa biroului său, încercînd să ghicească din respirația musafirului dacă este într-adevăr Gaittany. - Ce vreți? conchise directorul Casei de Artă, posesorulstiletului cu care fusese asasinat Dan Bogdan, îi e frică! și emise un hohot de râs. Bonifaciu Hagienuș era mult mai calm, cu toate că și el admitea ipoteza, absolut
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
putea refuza o propunere a lui Hangerliu, care era echivalentă cu una a prințesei. Aranjară un pat pe o canapea dintr-o odaie dosnică din imobilul directorial, și când clopoțelul zdrăngăni la poartă, Suflețel însuși ieși în curte în întîmpinarea musafirului. Era un individ cu gulerul ridicat, din care pricină nu i se putea distinge fața, și care zise molatic: - Sunt trimis de domnul Hangerliu. Suflețel, procedând "misterioso", conduse pe necunoscut spre locuința lui, îl preaviză la trepte și, fără a
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
câtva timp cu o tavă, pe care Aurora depusese cu mult dichis câteva răcituri. Necunoscutul se spălase pe mâini între timp, își lăsase gulerul și se pieptănase, fără a-și scoate haina, o scurteică de piele. Acum Suflețel observă că musafirul avea cizme în picioare. După față, necunoscutul părea trecut printr-o oboseală grea, obrazul îi era plin de furuncule, printre care ieșeau în țepi mari perii nerași ai bărbii. Musafirul dormi până a doua zi aproape de prânz, când Suflețel i-
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
scoate haina, o scurteică de piele. Acum Suflețel observă că musafirul avea cizme în picioare. După față, necunoscutul părea trecut printr-o oboseală grea, obrazul îi era plin de furuncule, printre care ieșeau în țepi mari perii nerași ai bărbii. Musafirul dormi până a doua zi aproape de prânz, când Suflețel i-aduse iarăși de mâncare, fără a întreba nimic, de vreme ce nu i se spunea nimic. Ceva mai târziu, Hangerliu telefonă din nou lui Suflețel, rugîndu-l să-i comunice invitatului că putea
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
adulat în afară. Numai distincții oficiale și onoruri, niciodată discuție. O suferință penibilă îi pricinui lui Pomponescu goliciunea anticamerei. El era un om care nu putea nici să mănânce liniștit la masă dacă nu-l aștepta cineva în sala pentru musafiri. Oricât era de mizantrop, ex-ministrul nu se putea dispensa de oameni și era intrigat chiar când numai media vizitatorilor scădea. De la obișnuiții casei afla ce se petrece în lume, se G. Călinescu documenta fără a fi nevoit să intre în
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
vasta sală de primire, însă Pomponescu respinse ideea, deoarece, credea el, după un timp de zăpăceală lucrurile își vor lua aspectul lor normal. Ca să fie sigur că n-are iluzii, ținea ușa deschisă la birou, spre a zări pe eventualul musafir de anticameră. Pe urmă, devenind nervos, începu a se plimba de-a lungul casei, trecând din birou în sala de primire și de aci în salonul doamnei Pomponescu, abandonat și el. Văzuse odată un film în care o pereche tânără
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
la ideea primă. Acum se poate înțelege substratul mondenității lui Ioanide și a Elvirei. De fapt, ei dădeau recepții în memoria Pichii și contau pe surpriza la intrare și ieșire, când vitraliul, puternic luminat de lumina electrică, cădea în atenția musafirilor. Atunci puteau face o aluzie cât de mică la Pica și aveau certitudinea că acela care pleca lua cu el o impresie neștearsă. Pe pereții interiori, de-a lungul scării, Ioanide făcuse câteva aplicațiuni de mici basoreliefuri și medalioane. Ideea
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
invitaților și faptul că din cauza aceasta ședeau în picioare pe grupuri. Ioanide și Elvira, amândoi îmbrăcați în negru, însă cu amănunte înviorînd tonul sumbru al veșmintelor (cravată cu dungi roșii ori albastre la unul, colier și brățară la cealaltă), primeau musafirii de o parte și de alta a ușii, aproape totdeauna având a răspunde la întrebări asupra vitraliului. Exact la ora legiuită, se auzea mașina lui Gaittany, care curând după aceea apărea în ușă cu brațele întinse superlativ. - Sărut mîinile! Să
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
de însuflețită. Pomponescu, după G. Călinescu b. o singură participare, se scuză și nu mai apăru. De altfel avea și dreptate. Convorbirea era de așa soi, încît concluzia ei era că familia suferise o lovitură ireparabilă prin căderea lui Pomponescu. Musafirii păreau a veni mai mult spre a se informa dacă mai e vreo speranță pentru Pomponescu, sau spre a-i smulge unele informații utile. Astfel, unul care avea interese la Ministerul de Lucrări Publice, unde fusese Pomponescu, îi zise: - Cred
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
cazul eroilor Saferian Manigomian, Dan Bogdan, Hergot, Oprescu. Dar oricât de puțin e ținut în scenă, eroul capătă contur. Manigomian e negustorul colecționar voluptos, Dan Bogdan e veșnicul oponent, Hergot e dezadaptatul total de la lumea reală, Smărăndache și Smărăndăchioala sunt musafirii eterni, colportori de vești. Momentele narațiunii se succed rapid, tratarea faptelor e totdeauna impersonală... Alexandru PIRU, Analize și sinteze critice, Craiova, Ed. Scrisul românesc, 1973, p. 274-276, 278. Prin noutatea problematicii, a tipurilor, a soluțiilor artistice, romanele lui G. Călinescu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
astfel pe celelalte, până la urmă, să depună mărturii mincinoase împotriva unui soț ideal. Dumneaei, ,,țipa, ocăra și blestema’’, iar dumnealui ,,asculta, înghițea și tăcea’’. O singură dată și-a ieșit din pepeni, când kera Acrivița, la un ospăț cu mulți musafiri, și-a bârfit copios o prietenă, soția unui negustor cu vază cu care erau în vizită. Kir Ianulea, ,,om cu hristoitie’’, a făcut-o atunci în fața tuturor ,,mai îndrăcită decât talpa iadului’’ și a fost cât pe aici să își
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
sănătate. Ei de asemenea, pot să se teamă de lucruri mărunte, ca întârzierea la o întrunire, riscul ca stilistul să nu îi tundă părul în modul dorit sau grija că nu vor avea timp să spele în bucătărie înainte ca musafirii să ajungă. Focalizarea asupra acestor griji poate să fie cuplată cu alte lucruri, astfel că persoanele cu GAD tind să se teamă de tot mai multe lucruri și situații din viața lor, în loc să se concentreze asupra unui singur lucru. Această
Psihopatologie și psihologie clinică by Camelia Dindelegan () [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
sine în scenă ca monstrum și creează, pentru literatură, cazul unic al unei mulțimi cu un singur element. Îmi vine în minte exemplul unui asemenea personaj. Era, firește, scriitor. Stătea pe o sofa, alături de mama sa. Ne explica nouă, celorlalți, musafirii lui, cum un scriitor, pentru opera lui, trebuie să fie pregătit "să calce pe cadavre". Spunea "să calce pe cadavre" cu o anume inflexiune în glas și ne privea stăruitor să vadă dacă am surprins până la capăt toată greutatea vorbelor
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
de macaroane și iar un strat de brânză cu ou..." Zis și făcut. Monica a luat un vas de Jena, a pus în el stratul de macaroane, stratul de brânză și ou, stratul de macaroane... A venit ora mesei și musafirii, vădit încurcați, au încercat o vreme să mestece macaroanele care pocneau spărgîndu-se între dinți. Prietena socotise că este superfluu să precizeze că în prealabil macaroanele trebuie fierte. "N-a fost grav, a comentat Monica povestindu-mi, pentru că musafirii nu erau
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
mesei și musafirii, vădit încurcați, au încercat o vreme să mestece macaroanele care pocneau spărgîndu-se între dinți. Prietena socotise că este superfluu să precizeze că în prealabil macaroanele trebuie fierte. "N-a fost grav, a comentat Monica povestindu-mi, pentru că musafirii nu erau niște apropiați, așa că nu au putut să spună mare lucru." A doua oară, musafirul era chiar un prieten, Mihai Fărcășanu. Din nou consultată, prietena, care făcea față scurtelor și trecătoarelor crize gastronomice ale Monicăi Lovinescu, i-a spus
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
dinți. Prietena socotise că este superfluu să precizeze că în prealabil macaroanele trebuie fierte. "N-a fost grav, a comentat Monica povestindu-mi, pentru că musafirii nu erau niște apropiați, așa că nu au putut să spună mare lucru." A doua oară, musafirul era chiar un prieten, Mihai Fărcășanu. Din nou consultată, prietena, care făcea față scurtelor și trecătoarelor crize gastronomice ale Monicăi Lovinescu, i-a spus că cel mai simplu lucru e "mămăliga pripită": pui apă la fiert, arunci un pumn de
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
oră din "lumea noastră". Printre care: în urmă cu o lună, Colegiul "Noua Europă", institutul de excelență pe care îl conduce Andrei, primește vizita fondatorilor nemți și elvețieni. Se întîmplă că, în acele zile, Bașkirov dă un concert la Ateneu. Musafirii lui Pleșu sânt fericiți să fie invitați la concert, iar după concert au ocazia să-l cunoască personal pe Bașkirov, invitat la o petrecere ― cum altfel? ― acasă la Dinescu. Măcar și lucrul acesta este menit să le tulbure bieților musafiri
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Musafirii lui Pleșu sânt fericiți să fie invitați la concert, iar după concert au ocazia să-l cunoască personal pe Bașkirov, invitat la o petrecere ― cum altfel? ― acasă la Dinescu. Măcar și lucrul acesta este menit să le tulbure bieților musafiri habitudinile pentru că dacă la ei acasă se pot duce la concertul unei celebrități, nu înseamnă că după aceea au prilejul să o privească de la un metru-doi în timp ce aceasta mănâncă "o icră" și dă pe gât o țuică. Însă ce să
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
intrând în casă, nemții și elvețienii dau cu ochii de Ion Iliescu, "pe care, explică Dinescu, l-am invitat ca să aibă Bașkirov cu cine vorbi rusește". Președintele românilor se întreține relaxat și jovial când cu unul când cu altul dintre musafiri, în timp ce cele două gărzi de corp sânt gonite de Dinescu în bucătărie cu un "ce stați, bă, aici, că nu-i face nimeni nimic lu' 'mnealui. Ia cărați-vă în bucătărie că v-am pregătit acolo de haleală!" După scurtă
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]