2,380 matches
-
el cu un glas mirat. Cum ți-ai dat seama? Dar ea își flutură brațul subțire în semn de rămas-bun și se îndepărtă, pășind cu tălpile goale pe nisipul umed - abia atunci zări Eduard tălpile mici și goale ale fetei, nefiresc de albe și de mici, pășind hotărâte pe nisip. Eduard se ridică în capul oaselor, urmărind tălpile care se îndepărtau fără să lase vreo urmă, nici măcar atunci când călcau peste mici movilițe de nisip. își ridică mirat privirea, neînțelegând, și atunci
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
emfază despre accident și despre recuperare, despre lecțiile de înot, se fălise cu mușchii bine lucrați în ultimele săptămâni și cu bronzul care deja îi acoperea corpul ca o platoșă solară și îi deschidea nuanța ochilor cenușii înspre un azuriu nefiresc, de care era conștient. Precum bănuise, era tratat ca un erou de război. Băieții îl măsurau cu invidie și-i puneau întrebări incomode despre operație, fetele îl mângâiau emoționate pe cicatrici și îl priveau fascinate. Bobo se așezase pe un
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
nemișcat, cu urechile ciulite. Acum i se părea că vuietul se aude și de sus, și dinspre mare. Sau poate era o părere... închise ochii, ascultând vuietul și lăsându-se pătruns de aerul pe care îl simțea de o consistență nefirească, de mătase. Ae rul îl atingea ca o epidermă răcoroasă și vuietul neștiut, care se suprapunea peste zvâcnetul mării, îi încânta auzul. Zâmbi și deschise ochii. Privirea lui cenușie se opri mirată asupra unei pietre albe și ovale care părea
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
spre soții Ionescu. Domnul Ionescu făcu un semn din umeri, arătând spre Clara. — Ce zice ea e în regulă și pentru mine, normal, nu prea mă pricep la muzică. — Phil Collins e în regulă, rosti Clara Ionescu, cu o lucire nefirească în privire. A cântat în formația Genesis. Deși mie îmi plăcea mai mult Peter Gabriel, celălalt solist. în general, îmi plăcea muzica progresivă, când eram la liceu. Dar cel mai mult și mai mult îmi plăceau Genesis. Nu i-am
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
țin largă și de-abia atunci observă Clara cât de mult slăbise tatăl ei față de cum îl știa. Ședea țeapăn în fotoliu, țeapăn și mic, inconfortabil în pijamaua străină, și fremăta cuprins de o emoție puternică, neașteptat de puternică. Vorbise nefiresc de pițigă iat și acum se zgâia la Clara prin ochelari cu o privire isco ditoare. Ceva îl contrariase și îl speriase peste poate. Dar, în același timp, părea că așteaptă, că de-abia așteaptă să se pună pe tapet
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
contrariase și îl speriase. Părea tulburat peste măsură de ideea că, în sfârșit, se putea descărca în fața cuiva, după douăzeci de ani. — Credea că ne mână pe amândoi de la spate, fără să ne dăm seama, continuă el, cu același glas nefiresc de pițigăiat de mai devreme. Până când a găsit caietul tău de însemnări și l-a citit din scoarță-n scoarță. Clara revăzu în minte jurnalul ei pe care îl crezuse secret și intangibil. Nici măcar acel caiet nu îi aparținuse în
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
al bradului și simțind în același timp, cu mirare, că este trasă înapoi de niște brațe nevăzute și că, dintr-odată, pășește prin aer fără să mai atingă pământul, înălțându-se tot mai sus, înspre o spărtură de un albastru nefiresc de pur din cerul nefiresc de întunecat. 8. Clara se trezi cu un icnet de spaimă, pipăindu se cu degete înfrigurate. își recunoscu cu un oftat de ușurare pielea, își recu noscu pomeții și forma ochilor. Privi mirată în jur
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
același timp, cu mirare, că este trasă înapoi de niște brațe nevăzute și că, dintr-odată, pășește prin aer fără să mai atingă pământul, înălțându-se tot mai sus, înspre o spărtură de un albastru nefiresc de pur din cerul nefiresc de întunecat. 8. Clara se trezi cu un icnet de spaimă, pipăindu se cu degete înfrigurate. își recunoscu cu un oftat de ușurare pielea, își recu noscu pomeții și forma ochilor. Privi mirată în jur. Domnul Ionescu dormea liniștit lângă
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
zație ciudată să te plimbi într-o sală goală, fără țipenie de om în preajmă, și totuși să te simți înconjurat de ființe care te urmăresc cu gravitate de pe pereți. Cu gravitate și mai ales cu încrâncenare, cu o încordare nefirească, vrând parcă să te absoarbă cu totul. Clara își strânse umerii, înfiorată. Dacă n-ar fi venit aici cu un scop anume, de care aproape că uitase, ar fi ieșit în goană din încăpere. De-abia când ajunse la capătul
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
Mă nedumerea Însă faptul că pentru tata această ființă fascinantă trecea drept pe jumătate nebună. Astfel de rude au stârnit foarte curând În mine pasiunea pentru istoria naturală și peisajul de țară, adică dorința de a scăpa de pomii extrem de nefirești din grădina din spatele casei, ca și de tot ceea ce reprezentau ei. Iar asta Însemna, fără să-mi dau seama, că Începusem deja să calc În picioare sufletul tatălui meu. Tânjeam din ce În ce mai mult, În taină, după ceea ce nu găseam la noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
schițe ale lui Pisanello care au supraviețuit, având ca subiect animale și păsări individuale, este aproape total. Schițele și desenele sunt pe de-a-ntregul și izbitor de naturaliste: și totuși, În tablou, subiectele lor devin la fel de heraldice și simbolice, la fel de nefiresc alăturate, ca animalele Într-o tapiserie. Nu cunosc o altă pictură care să demonstreze mai convingător și mai emoționant această stranie orbire culturală; și este cât se poate de potrivit ca Pisanello să-l fi ales pe sfântul patron al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
teoretice și fără o minuțioasă metodologie. Totul, cu intenția de a amâna cultivarea desfășurată a cucurbitaceelor în Baisa, până la eventuala lui reîntoarcere, pe plaiurile Goldanei. În urma acestor critici, o aversiune abundentă, față de cel plecat, chiaburul Petrea Păun ceva straniu și nefiresc se târnosi în aer, combinându-se cu o senzație unanimă, de factura următoare: jertfirea Pepenoaicei, în umilitoarele condiții din mijlocul drumului de țară, înclinase cumpăna, în Goldana, spre trivialitatea consumului, în dauna rafinatei și ostenitoarei cruțări a laturilor consacrate. Întrucât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
strălucitoare, având o față arătoasă și un dindărăt opulent și nerușinat, închipuind fantasmagorice combinații de amulete amerindiene tolerate ideologic de autoritățile vremii cu simboluri creștine, mascate abil în argint. Ținutul acesta, de la periferia timpului și totuși contemporan, izvodise un folclor nefiresc, puhav, debil și lânced, aidoma bureților aceia pucioși, care cresc în margini de smârcuri din pădure, viețuind în umbra umedă și devenind solubili de vii, în lumina soarelui, nemairămânând din ei decât o picătură de substanță lichidă, cu miros de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
administrate în ineficiente doze zilnice. Vladmir se zgâi la el, ținând carafa de whisky în mâna dreaptă, și-i contemplă, cu ochi tulburi și cețoși de om beat, maniera în care prăpăditul se complăcea în deșertul dezolant al unei glorii nefirești, zăcând rătăcit și pierdut într-o casă, străină, construită grăbit și stângaci din marmură adusă de aiurea. Deși cunoștea dinainte răspunsul pe care urma să-l primească, îl întrebă: Ce faci, bre, cum te simți, bine? Îmmmmî! gemu un răspuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
dori acum când avem tot confortul? După ce îl ridică pe von Streinitz, cu ajutorul lui Marius, bătrânul se asigură că cei doi stau cât de cât bine, apoi plescăie scurt din limbă un îndemn pentru cal. Hurducăturile căruței smulg printre buzele nefiresc de albe ale neamțului câte un geamăt slab. Ies curând la șosea și acestea încetează. Tataie, dar un telefon găsesc acolo? Numa' la șeful de post, răspunde bătrânul cu glas domol. Cu un zgomot infernal, o motocicletă cu ataș trece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Turna. O priveliște obișnuită care nu-l mai impresionează. Ochiul indiferent al luptătorului înregistrează negrele ruine ale zidurilor mai degrabă ca locuri prielnice unor ambuscade sau atacuri prin surprindere. În totală discordanță cu vacarmul luptelor din ultimele zile un calm nefiresc plutește în aer. Ninge des, glacial, cu fulgi mari, pufoși, ce încearcă timid să acopere peisajul mohorât impregnat cu mirosul pestilențial a morții și distrugerii. Câteodată, vântul, ce începe să capete puterea rece a viscolului, aruncă peste cerceveaua ferestrei în spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
ultim spasm își pune întrebarea daca asta este moartea sau urmează ceva mai rău. Gâfâind din cauza efortului, Darie continuă să stea întins pe spate câteva clipe. În sfârșit se ridică și sprijinit în cot privește mogâldeața ghemuită într-o poziție nefirească. Este pentru prima dată când vede de aproape pe cel căruia îi curmase viața. Adevărat, îndreptase automatul către inamic și asta nu o dată, dar erau departe. Nu știa dacă gloanțele lui nimeriseră într-adevăr pe cineva. Acum, are în față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
țipăt ascuțit și prelung, al unei ființe umane aflate în agonie, se împrăștie trist peste locul încleștării plin cu chemările jalnice ale muribunzilor. Apoi, se lasă liniștea. Numai vântul glacial alunecă ca o umbră nevăzută peste câmpul bătăliei. În tăcerea nefiresc de adâncă, Marius ajunge să audă în urechi zvâcnetul ritmic al propriei inimi. Ridică din zăpadă capul și privirea lui întâlnește ochii căprui, reci și imobili ca însăși moartea, ai unui neamț căzut lângă el. E fără cască, cu picături
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
E adevărat, Îl auzii vorbind. Am plecat de acasă cu un autoturism; erau Îmbrăcați civil și ei și șoferul; dacă cineva ne-ar fi văzut la ora aceea nu chiar matinală, contrar obiceiului lor, nu ar fi putut gîndi nimic nefiresc. Nu-i văzusem pînă atunci niciodată. Păreau a-mi cunoaște - ceea ce m-a surprins - așezarea mobilierului celor două camere, poate mi se părea. M-au poftit să mă Îmbrac În timp ce luară loc, nepoftiți, pe scaunele din hol, ca și cum Îmi erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
profesoara, punîndu-i mîna pe umărul stîng. Era vădit emoționată. Să vă ajute Dumnezeu! Și făcu semn fetei, care veni lîngă noi. Comandă o Înghețată. El Încercă un refuz, care fu anulat de gestul politicos și categoric al profesoarei, care Împrumută - nefiresc În situația În care ne aflam - ceva din autoritatea unei amfitrioane. Apoi zîmbi amical. - Vedeți dumneavoastră, continuă el, omul e ca un copac, crește el În soare dar rădăcinile Îi rămîn În pămînt. În realitate n-o să mă pot desprinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
ne vom trezi ca-ntr-o casă străină, neștiind de unde să Începem. Dar pînă la urmă tot ne vom vindeca. Adevărul e singurul medicament. Numai că asta nu se știe cînd va fi, dar va fi, căci tot ce e nefiresc e sortit pieirii. Pelerina-i albă, puțin trișată În lumina roșiatică a apusului, Îi atîrna pe umeri asemeni cavalerilor de Malta, simbolizînd pentru el puritatea, permanenta Întoarcere la izvoare. - Dacă privești de departe, spusei, totul pare o magnificență. - Da, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
mîna dreaptă la gură, În timp ce crucea se mărea și Îndepărta spre zare cu inscripția fenomenală „INRI” și dedesubt: „Alexandru Lung”. La plecare, Ana, În tăcere, mă luă de braț; În spate ne urmară cele două femei. Ajunși acasă mă Întrebă nefiresc: - Ce faci? - Nimic! răspunsei, În timp ce ea, tot nefiresc - sau poate Într-o Mare Judecată a Lumii, foarte firesc - mă mîngîie pe frunte, fără rostirea vreunui cuvînt, de față cu cele două femei, care nu dădură nici o atenție gestului ei. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
și Îndepărta spre zare cu inscripția fenomenală „INRI” și dedesubt: „Alexandru Lung”. La plecare, Ana, În tăcere, mă luă de braț; În spate ne urmară cele două femei. Ajunși acasă mă Întrebă nefiresc: - Ce faci? - Nimic! răspunsei, În timp ce ea, tot nefiresc - sau poate Într-o Mare Judecată a Lumii, foarte firesc - mă mîngîie pe frunte, fără rostirea vreunui cuvînt, de față cu cele două femei, care nu dădură nici o atenție gestului ei. În noaptea zilei următoare, aceiași patru ne duserăm la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
va bănui c-am fost cîndva Împreună, În trecutul infinit al timpului, poate nici noi; nu știu Însă cînd se Împlinesc și după care legi, ciclurile cărora suntem supuși. Vrui să vorbesc, dar graiul mi se opri În privirea ei nefirească pentru această lume. - Keti, Încercai, mi-e dor, aș vrea să ne mai vedem măcar o dată pe banca din Grădina publică, la fel ca-n urmă cu 47 de ani. De atunci... - Te Înșeli. Ne-am mai Întîlnit de-atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
noi și vechi, biserici, grădini sînt, cel puțin la sfîrșit de săptămînă, rafturi cu cărți, lăzi cu reviste, ilustrate, scrisori. Cele mai multe vechi, altele din trecutul apropiat, ediții de doi-trei ani, citite și date mai departe. O copertă bleu - un bleu nefiresc, care nu are nimic în comun cu culoarea tulburată a Rinului - cartonată, cu o stilizare naivă a încleștărilor marinărești, e a unui Moby Dick în germană. Cartea unei singure povești, în oricare limbă ar fi spusă: a mărturiei care învinge
Cărți pe apă by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8344_a_9669]