3,146 matches
-
pornind de la exemplul înaintașilor prin reconsiderarea atentă a operelei lor. În același an, 1946, sicilianul a scris Omul și poezia, expunere bogată în ecouri leopardiene, ce, sub condeiul lui, capătă tentă ideologică: atunci când spunem durere, nu înțelegem pesimism, care este negarea vieții (...), ci acea forță ce a putut întotdeauna să frângă orice lanț.250 După război poetul a fost înscris, pentru un timp, în Partidul Comunist. Au urmat O poetica (1950) unde cititorul poate revedea cunoscută declarație: desișul meu este Sicilia
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
poetica: Zadar vedeam sclipirile / amurgului în cale, zadar duios pe vale / Privighetori cântau (Renașterea la viață, vv. 53-6) și altundeva dar dorința / Murise-n neputința / Biet sufletului meu (idem, vv. 71-72).314 Împietrirea inimii este sugerată de ambii scriitori prin negarea capacității de a auzi și a simți. Liniștea îmbracă viață într-o stranie mantie de înstrăinare, apărând astfel în opoziție netă atât cu moartea, cât și cu adevărată trăire. Motivului tăcerii cu trimitere la abilitatea creatoare a celor doi autori
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
anormalitatea drept normalitate. Mă gîndeam cu stupoare că noi, modernii, suntem singura civilizație din istoria omenirii care am separat puterea politică de cea religioasă, înlocuind legile divine cu legi umane și așezînd practic pe om în locul lui Dumnezeu. Reacțiile de negare nu puteau să întîrzie și ele vin iată din partea unei civilizații ce nu a cunoscut modernitatea, civilizație a prafului și a pietrei, cea islamică. Au fost cu atît mai valoroase în context eforturile extraordinare ale acestui părinte extraordinar, fostul papă
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
implicîndu-se plenar (și cu succes) în lumea reală și oferind "dublului" său castalian cufundat în vita contemplativa o variantă existențială antitetică. Exemplul lui nu rămîne fără ecou în conștiința scindată a protagonistului, împingîndu-l către examenul ultim al inițierii acela al negării propriei condiții. Copleșit de îndoieli, Joseph Knecht se retrage din pos tura de magister ludi, spre oroarea membrilor Ordinului, și decide să intre în societatea oamenilor obișnuiți, pentru a-și demonstra utilitatea. Părăsește sferele utopice ale rațiunii pure, pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
gândire. Astfel, sarcina deconstrucției sau a reconstrucției interioare ar consta în "alegerea conceptelor celor mai problematice și manipularea lor ludică în limbaj"3. Deconstrucția canonului tradițional nu ar implica, conform lui Derrida, neapărat demolarea, în profunzime, a acestuia, (și, implicit, negarea tradiției, ca în anumite compartimente ale modernității, precum cunoscutele mișcări de avangardă: dadaismul și suprarealismul) cât, mai degrabă, o schimbare de semnificație, în virtutea a ceea ce se deconstruiește, o recontextualizare a vechiului în nou. Având convingerea legitimității demersului nostru, ne propunem
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
aceeași concluzie și Luiza Bratu, care observă că "jocul hamletian, între a fi și a nu fi, corespunde, în cazul problemelor noi, scrise de Ana Blandiana, unui model interior de autotextualizare prin respingere: respingerea limbajului, respingerea erotismului, respingerea vieții. Această negare face posibilă supraviețuirea, deși, uneori, în ciuda declarațiilor evidente, nu supraviețuirea textului o interesează pe poetă, ci supraviețuirea trupului. Transcenderea dorinței de a trăi în trup pare să fie scopul scrierii, detașarea de corp și, prin aceasta, victoria asupra lui. Toate
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
aici este spațiul de manifestare cel mai autentic al responsabilității morale. Responsabilitatea nu Îndeamnă numai la supunere conștientă față de imperativitatea legii, ci și la asumarea inovației morale și a riscurilor pe care această inovare le presupune. Aceasta nu Înseamnă nicidecum negarea legii morale - “A fi În - afara - legii ... este același lucru cu a fi În - afara - ființei”ci accesul responsabilității morale spre un “supra- moralism”ce vizează asumarea creatoare a urgenței schimbării legii. Responsabilitatea este un mod esențial „o operație prin
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
e, oare, această răsturnare de situație manifestarea libertății umane? Imposibilul care începe să-l locuiască pe Julien n-ar putea fi, pur și simplu, inexplicabil? Dorința de a explica ceea ce fac, spun, gîndesc și visează oamenii n-ar fi o negare a libertății? Libertatea nu înseamnă, de exemplu, a refuza posibilul care susține viața, a respinge iubirea, a prefera moartea? NESTĂPÎNITUL ROD AL IMAGINAȚIEI În fine, eliberîndu-se de "tot harnașamentul de scrupule fără rost, de lașitatea paralizantă", el cu funcție de conducere
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
Denunțînd nevoia bolnavă de a interpreta lumea ("De ce-mi pun oare întrebări, dacă nu fiindcă sunt bolnav"22), această poezie este antispiritualistă. E o înțelepciune care proslăvește suprimarea conștiinței de sine, viețuirea într-un prezent perpetuu, fără idei. E negarea interiorității: " A fi real înseamnă să nu fiu în interiorul meu/ De ființa mea interioară nu se leagă nici o noțiune de realitate.23" Realismul lui Alberto Caeiro e cum nu se poate mai îndepărtat de sensibilitatea exprimată în scrierile semnate de
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
colaborezi. Își dă seama că este posibil să nu te supui exact atît cît trebuie ca să supraviețuiești. Descoperă că ai tot timpul de ales: ceva e posibil oricînd, chiar și cînd crezi că totul s-a sfîrșit. Ce este Auschwitz? Negarea umanului, am fi tentați să răspundem. Nu cumva este vorba, dimpotrivă, de chintesența umanului? Există vreun alt animal capabil să conceapă, să dorească, să organizeze și să calculeze așa ceva? Auschwitz îi face pe oameni să vadă partea monstruoasă a singularității
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
pentru că există tot timpul ceva incert posibil chiar cînd totul pare că s-a sfîrșit. Realitatea este produsul întîmplător al posibilelor și imposibilelor proprii protagoniștilor: cînd ele se modifică, se răstoarnă, realitatea se schimbă, se bifurcă. Fiecare om este posibilul negării umanului. A vorbi despre posibilele și imposibilele oamenilor e un alt mod de a vorbi despre credințele, prejudecățile, speranțele, dorințele, imperativele morale, tabu-urile, visele, temerile lor... Ideea de posibile-imposibile traversează toți acești termeni, limbajul în întregime. Seria noastră de
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
necesară: "Leucip crede că tot ceea ce se întîmplă e produsul necesității, întruchipare a destinului. El afirmă în Despre spirit: nici un lucru nu se produce în mod întîmplător, toate lucrurile au o rațiune de a fi și răspund unei necesități 139." Negarea posibilului devine explicită și radicală odată cu Diodor din Cronos (sec. IV î.Hr.), reprezentant al școlii din Megara. Afirmînd că există doar ceea ce există ("a fi în acțiune"), a rămas celebru prin încercarea de a demonstra că posibilul este imposibil: Există
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
un fumător pus în fața unei astfel de viziuni horror își activează mecanisme de apărare psihică pentru a nu se mai gândi la asta, într-atât îi este de frică să nu i se întâmple. Astfel se instalează o formă de negare: „Asta nu mi se poate întâmpla mie, doar celorlalți”, iar atitudinea de a continua să fumeze este un semn de sfidare. Cealaltă ipoteză numită și „a reacției”: în fața unei constrângeri prea mar, individul adoptă comportamentul contrar celui recomandat. Este cazul
150 de experimente pentru a înțelege manipularea mediatică. Psihologia consumatorului de mass-media by Sebastien Bohler () [Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
cuvînt pe care franceza academică l-ar digera sau integra cu greu, poate amesteca vorbiri diferite, fără ca lingviștii conformiști să se indigneze. A scrie în franceză devine astfel o nouă rațiune de a fi și o poartă de salvare în fața negării, a barbariei, sau a corectitudinii politice. Sau, potrivit scriitoarei libaneze Najwa Barakat, alegem fran ceză "pentru plăcerea de a încerca ceva nou și de a avea sentimentul călătoriei către un ținut necunoscut"... Alegem franceza pentru a fi mai liberi și
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
structurile sale de profunzime, și axa orizontală a culturii scrise, care nu e originală, întrucît modelele sale sunt străine. De aici, acest joc neîntrerupt între observațiile casante, așa-zis obiective, exterioare, și prea-plinul eului lăcrămos, nevrotic, dar autopersiflant. De atîta negare a acestei lumi, ca și a celeilalte -, o intensă jubilație se ivește în scrierile cioraniene, care debordează de aserțiuni pardoxale, fără a se imobiliza însă într-un impas al gîndirii. Orice s-ar spune, Cioran nu e niciodată cu spatele la zid
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
drept nume melancolia" (IE). Singura reacție atunci cînd conștiința futilității devine insuportabilă e să nu faci nimic, susține gînditorul român, să nu practici nici o meserie sau, cel mult, pe cea de rege, precum Solomon, căci munca frenetică nu e decît negarea sensului eternității. Spirit de contradicție sau necesitate vitală? Cert este că, în calitate de perpetuu juisor al neîmplinirii, Cioran se cuibărește în euforia inutilului, considerînd că a trăi e suficient de extenuant și dificil, ocupație deplină ce descurajează orice veleitate de gest
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
a postmodernismului, "inventarierea" inițiatorilor săi și până la dezbateri mai profunde, ce țin de identitatea fenomenului luat în atenție (de tipul: este postmodernismul un curent, un domeniu de cercetare sau doar o modă culturală nesemnificativă?; reprezintă o depășire, o radicalizare, o negare a modernismului sau numai un moment în interiorul acestuia?; este, la rândul său, înlocuit de post-postmodernism, transmodernism, postumanism? etc.). Această construcție continuă, aflată aproape mereu în stadiul de provizorat conduce, după cum sublinia Matei Călinescu, la necesitatea ca fiecare utilizare a conceptului
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Fiecare dintre aceste paradoxuri este, în viziunea acestui autor, conectat la un moment important al modernității (de obicei unul de criză), astfel încât modernul îi apare ca fiind "un ansamblu de contradicții nerezolvate"101. În această direcție, conceperea modernității ca o "negare a tradiției" și ca o "tradiție a negației" îi denotă aporia care o caracterizează și care va fi și mai accentuată în cazul postmodernității (văzută ca o "ruptură cu ruptura"). Toate aliniamentele în care s-a dezvoltat (tehno-științific, politic, psihologic
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
a fi elementele "progresive" ale modernității, în timp ce îi va critica elementele opresive sau destructive. Habermas valorizează modernitatea timpurie și teoriile moderne de factură critică și emancipatoare, în timp ce critică cu putere orice teorie orientată împotriva Iluminismului, așa-zisele "false programe ale negării culturii", pe motiv că ar fi periculoase din punct de vedere teoretic și politic. Indicând diferitele sensuri ale termenului "modern" (de la utilizarea sa de la sfârșitul secolului al V-lea, în scopul distingerii prezentului creștin de trecutul păgân, până la cea din
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
arte autome, care să conducă la "îmbogățirea vieții cotidiene" trebuie revalorificate, în ciuda distrugerii acestui optimism în urma evenimentelor istorice nefericite ale secolului XX. Concluzia habermasiană este fermă: "proiectul modernității nu a fost încă împlinit", iar programele care au avut drept scop negarea artei și a filosofiei trebuie să ofere acestei revitalizări a modernității surse de inspirație. În acest sens, Habermas distinge, dar fără succes, după părerea criticului Douglas Kellner 112 și a lui Ihab Hassan 113, între antimodernismul "tinerilor conservatori", premodernismul "vechilor
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
postmodernismul nu în termenii repetării și revenirii la modernism, ci în aceia ai analizei și rescrierii, astfel încât aici prefixul "post-" este înlocuit cu "ana-" (analiză, anamneză, anagogie etc.). Chiar dacă este ferm convins că proiectul modern a suferit o autoimplozie prin negarea în practică a tuturor ideilor sale diriguitoare, Lyotard manifestă de foarte multe ori o atitudine de continuitate cu modernismul, dar nu în ceea ce privește marile sale "erori". Tocmai acesta este și cel din urmă sens al prefixului "post-", care pare a reprezenta
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
status-quo, prezervând o serie de caracteristici ale modernismului, în timp ce "postmodernismul de reacție" respinge complet proiectul modern. Este simplu de observat că primul tip descris corespunde tezei continuității dintre postmodernism și modernism, în timp ce al doilea se încadrează în teoria rupturii, a negării, a depășirii complete a modernismului într-o modalitate de ordin paradigmatic. De asemenea, Foster mizează pe prima categorie, cea a postmodernismului de rezistență, pe care îl consideră mai productiv, mai ales că permite critica și explorarea modernismului, dar fără a
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
modul ironic, parodic, intertextual, ceea ce înseamnă că postulează în același timp și ruptura. De cealaltă parte, cei care văd în postmodernism ruptura de modernism, ajung să accentueze atât de mult diferențele specifice față de cel din urmă curent, depășirea și chiar negarea sa, încât transformă postmodernismul într-un nou avangardism (care, bineînțeles, se poate compara cu avangarda modernismului însuși și stabili astfel o posibilă continuitate). O altă problemă în legătură cu interpretarea lui "post-" și a post-modernului, această "cratimă înconjurată de o contradicție" (Charles
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
resimțite drept caracteristici prin intermediul cărora postmodernismul "exercită o influență pozitivă". În schimb, respingerea unei metateorii explicative care să includă și procese politico-economice, delegitimarea oricărui tip de argumentare, lipsa oricărei posibilități de validare sau de justificare a acțiunilor care decurg din negarea principiilor universale, fondatoare se constituie în exemple de critici aduse fenomenului postmodern, care poate ajunge în punctul propriei distrugeri, al autonegării și al condamnării "propriilor pretenții de validitate"180. Abordând raportul modernism postmodernism, Harvey crede că pe baza cercetării modernismului
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
de asemenea, un fenomen social, poate chiar o mutație în umanismul occidental?"183), în alte poziționări a considerat că postmodernismul poate fi chiar numele schimbării în interiorul modernismului. În acest sens, Steven Connor 184 observă sinuozitatea gândirii hassaniene, care merge de la negarea rupturii totale dintre modernism și postmodernism, până la interpretarea postmodernismului mai curând în termenii opoziției cu modernismul decât ca "reformulare" a acestuia. Astfel, o convingere care pare a traversa majoritatea lucrărilor sale este aceea că "spiritul postmodern stă ghemuit înăuntrul marelui
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]