3,831 matches
-
deasupra pădurii, întețindu-și lumina văzând cu ochii. Încet-încet, privirea mi-a alunecat către chilia bătrânului. La început am crezut că mi se năzare, dar... rezemată de perete, cu fruntea ridicată spre astrul nopții și, mâinile împreunate a rugă, ședea nemișcată... fata! Părea o sculptură ieșită de sub dalta măiastră a unui meșter... Conturul chipului cu fruntea ridicată spre înalturi, gâtul bine proporționat și mâinile împreunate a rugă puneau în evidență rotunjimea sânilor... Mi s-a părut chiar că buzele i se
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
UMBRÅ DE LUMINÅ Spre înger îi dau ghes gândului Știu cum aratå cu aripile atinse de valurile mårii cu pasul såu încet måsurând printre fluxuri råtåcite orizonturi Se ascunde în faldurile zårii întunecate și n urma lui nisipuri nemișcate råmân că o icoanå că o iluzie precum luna din apele liniștite Mâine o nouå zi de cuvinte nerostite strânse în sine ca-ntr-o floare a soarelui urmårind spre marginile apusului gândul råsfirat în silabe așteptând o nouå dimineațå
Aripi de påmânt by Viorel Surdoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/866_a_1630]
-
BABA-OARBA Iar noaptea vals nemișcat vânt fals umbre strecurând pe sub lunå un glas de tenor mut dirijându-și octavele printre ziduri În dosul pleoapelor amintirile au riduri și suspinele bat în ferestre Iar noaptea se copilårește cu visul de-a baba-oarba printre stele Învinsul ca
Aripi de påmânt by Viorel Surdoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/866_a_1635]
-
Era ora când punctele de suspensie suspinau în nesiguranța ezoterică a textului învăluit de mirosul aromat al iluziei și totul părea a răspuns Străpuns de dorință Căință și rugăciune către moaștele pașilor nefăcuți Liniștea holului de la etajul 7 Stelele străzilor nemișcate memorate-n ferestre Ochiuri pătrate împărțind nopțile în care indivizi tresar adunând drumurile petrecute sub tălpile visului Liniștea rolului neînscris în scenariul începuturilor Liniște ca-n cer acompaniată de lifturile care urcă mereu cu oameni escaladând muntele suferinței Cărarea e
Aripi de påmânt by Viorel Surdoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/866_a_1647]
-
cel clasic, cu păr de nestemata Și vraja-ți de naiada mă țin acum acasă Visînd ce mare Grecia va fi fost aldată Și scene de mărire din Romă glorioasa. Acolo în arcada ferestrei luminate Mi-apari că o statuie, nemișcata! În mînă ții o lampă de agață, O, Psyché, din locuri depărtate, Pămîntul Sfînt, de jertfă minunată. Robert Frost Un drum ce-n urm\ l-am l\sat Două cărări în fața aveam În codru-ngălbenit de toamnă. Și trist, c-odată
Roze, crini, metafore by Procopie P. Clonţea [Corola-publishinghouse/Imaginative/901_a_2409]
-
doua ipotecă pe care ai încheiat-o pe terenul de la fermă! Chiar așa făcuse? m-am întrebat eu incitată. Cine-ar fi bănuit? Un bătrânel inofensiv ca el! John Joe n-a reacționat în nici un fel. A continuat să stea nemișcat ca o statuie. De unde am tras concluzia că tot ce spusese Josephine era adevărat. Desigur, dacă n-ar fi fost așa, John Joe ar fi sărit în sus, apărându-se cu patos! — Și voi? și-a întors Josephine privirea către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
parte părul de pe ceafă. Oripilată de îndrăzneala lui, aproape că nici nu mai respiram. Cum își permite? m-am gândit furioasă. Ei bine, n-ar fi trebuit să se aștepte să fiu dulce, ascultătoare, maleabilă și dornică! Am să rămân nemișcată ca să-l fac să-și piardă interesul și să scap de el. însă, în clipa următoare, am simțit o atingere ciudată pe coapsă. Era așa de ușoară, că la început am crezut că mi se părea. Dar nu era așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
trecut din nou la coapsă, de data asta urcând puțin mai sus decât înainte, dar încă nu suficient de sus. Simțeam cum îmi fierbea locul dintre picioare. Fierbea și se topea. Devenise aproape radioactiv. Și totuși, am continuat să rămân nemișcată. Sângele mi se scursese din cap și migrase în masă, ca un convoi de refugiați, către regiunea pelviană, irigând locul. Capul îmi era amețit și ușor, pubisul îmi era umflat și super-sensibil. Pe când stăteam așa, întinsă pe o parte, gândindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
pot, m-am gândit paralizată de panică. —Rachel, am auzit vocea răgușită a lui Luke. Nu te opri... Ținându-mi respirația, am desfăcut primul nasture. Apoi pe următorul. Și tot așa. Când am terminat de desfăcut toți nasturii, am rămas nemișcată, așteptându-l să-mi spună ce să fac în continuare. —Uită-te la mine, mi-a zis Luke. Fără prea mare tragere de inimă, am ridicat ochii și când, în sfârșit, ne-am privit, ceva a izbucnit în mine. Ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
ar trebui să-și plângă de milă, nu tu. Spre surprinderea mea, Josephine l-a întrebat pe Luke foarte direct: —Ai iubit-o pe Rachel? Mie mi s-a făcut inima cât un purice. Luke n-a răspuns. A rămas nemișcat, privind podeaua. A urmat o pauză lungă, tensionată, de nesuportat. îmi țineam respirația. Mă iubea? îmi doream cu disperare să mă iubească. Luke s-a ridicat în scaun și și-a plimbat mâinile prin părul lung. îi așteptam încordată răspunsul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
a șoptit și Luke. Nu-ți amintești? —Ba da. Dar nu eram sigură dacă nu cumva mi-am imaginat totul, din cauză că mereu eram drogată. Deci ne-a fost bine împreună uneori? — De multe ori, a zis el. Amândoi stăteam aproape nemișcați. Până și aerul împietrise în jurul nostru. O lacrimă mi s-a rostogolit liniștit pe obraz. —Iartă-mă, am spus eu ștergând-o. Dar n-am crezut c-o să fii bun cu mine. De ce să nu fiu? m-a întrebat Luke
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
el rochiei, găsind un umeraș de satin. M-am întins la loc pe pat, într-o poziție care speram să fie seducătoare. — Cred c-am băut prea multă șampanie, a mugit Randall, aruncându-se, fără vlagă, deasupra mea. Eu rămas nemișcată. În mai puțin de cinci secunde, Randall sforăia - iar eu l-am dat ușor la o parte, de pe mine. Când m-am trezit a doua zi dimineață, Randall dispăruse. Așternutul de pe partea lui de pat era întins cu grijă. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
în fotolii. „Populația, odată cu civilizația bronzului. Valuri de popoare migratoare... războaie cu Imperiul Otoman... domnitori din aristocrația greacă din Istanbul. Suntem în apropierea capitalei. Densitate peste 90 locuitoripe kilometru pătrat. Speranța de viață la naștere 67 deani.“ Stewardesa așteaptă, privind nemișcată clientul. Elegant, cărunt, senator, pastor, lord, majordom, ce-o fi fost. Părul alb, ondulat, fruntea îngustă, ridată, roz, ochii umezi, urechile mari, nasul prăbușit, gura căscată, gulerul apretat, cravata bordo, buzele ritmând cuvinte fără sunet... Nici un sunet. Zbor lin, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
încredințează. Tocmai am avut cazul exemplar al unei tovarășe. Șefă de vreo 10 ani la un atelier mecanic, pe șantierul naval ÎNFRĂȚIREA. Exemplar, un caz exemplar, cum vă spun. Să fi zâmbit și ceilalți, oare, tot așa, un zâmbet egal, nemișcat, imprimat definitiv pe mască? Dominic tocmai voia să ridice privirea, când vocea ghidului se înălță, brusc, peste tonalitatea obișnuită. — A, iată tovarășa secretară. Înseamnă că ședința biroului executiv s-a încheiat. Iată, puteți vorbi chiar cu tovarășa... Lângă dactilografă aparuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
foarte frumos, Artemis. Îi zâmbește. E nou ? „...și zilele trecute ne-a venit un birou nou și ea și l-a adjudecat imediat...“ Își aduce aminte absolut tot, așa-i ? Tot. O, Doamne. Ce naiba i-oi mai fi spus ? Rămân nemișcată, afișând cea mai plăcută expresie de care sunt În stare, de angajat ideal, În timp ce Artemis se umflă În pene cât poate. Dar banda din mintea mea se derulează frenetic Înapoi, În efortul de a-mi aminti, de-a pune cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
OK. Atunci distracție plăcută. Lissy și cu mine așteptăm până când nu Îi mai auzim țăcănitul pașilor pe coridor și până când ușa de la intrare e trântită fără drept de apel. — Așa ! zic surescitată, dar Lissy ridică o mână. — Stai. Rămânem amândouă nemișcate preț de câteva clipe, după care auzim ușa de la intrare deschizându-se, cu grija de a nu face zgomot. — Vrea să ne prindă asupra faptului, șoptește Lissy. Bună ! zice, ridicând vocea. Cine e ? — A, bună, zice Jemima, apărând În pragul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
am Îndrăgostit ! Nu primesc nici un răspuns și simt o undă de dezamăgire. Voiam să vorbesc și eu cu cineva, să-i povestesc despre noua și geniala mea teorie despre viață și... Dinspre camera ei se aude o bufnitură și rămân nemișcată În hol, Încremenită. Dumnezeule. Iar se aud bufniturile alea misterioase. Încă una. Și Încă două. Ce naiba... Și atunci o văd, prin ușa de la sufragerie. E pe jos, lângă canapea. O servietă. O servietă neagră, de piele. El e. E Jean-Paul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
mă audă. Imediat, formez numărul Jemimei. Îmi intră iar mesageria. Îl formez iar. Din nou, mesageria. Îmi vine să urlu de frustrare. Unde e ? Ce face ? Cum să o țin din scurt, dacă nu știu pe unde naiba umblă ? Rămân nemișcată, Încercând să fac abstracție de panica ce-mi dă târcoale, Încercând să găsesc o soluție. OK. Va trebui să mă duc la petrecere și să mă port normal, să o sun Întruna pe mobil și, dacă nu reușesc să fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
un fișier nou, scriu „Capitolul întâi“ și mă uit mândră la titlu. Capitolul întâi! Ce ca lumea! Am început deja! Acum nu mai trebuie decât să găsesc o propoziție cu adevărat memorabilă, de mare efect, cu care să încep. Stau nemișcată o vreme, concentrându‑mă la ecranul gol din fața mea, apoi încep să scriu grăbită. Administrarea veniturilor personale este Mă opresc și iau o gură de Cola light. Evident, îți ia destul de mult până găsești prima propoziție. Nu te poți aștepta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
mă întâmpină o stradă în plină festivitate. De fiecare copac sunt agățate baloane, carosabilul e plin de mașini și în grădina casei vecine se zărește un cort uriaș. Cobor din mașină, îmi iau geanta cu hainele de schimb, apoi rămân nemișcată câteva clipe, uitându‑mă la casa familiei Webster. Doamne, ce straniu. Tom Webster se însoară. Nu‑mi vine să cred. Sinceră să fiu - și poate sună cam răutăcios - nu prea‑mi vine să cred că există cineva care să dorească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
în viața mea? Toată lumea ar zice că sunt geloasă, nu? Și că nu vreau să recunosc adevărul. — E... și Luke cu tine, Becky? zice Janice, și‑mi surâde cu speranță. Și brusc - ceea ce e destul de bizar - toată lumea din cameră rămâne nemișcată, în așteptarea răspunsului meu. Nu încă, din păcate, zic. Cred că a avut ceva de rezolvat în ultima clipă. Se lasă liniștea, dar sunt perfect conștientă că își schimbă cu toatele priviri între ele. — A avut ceva de rezolvat, mă îngână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
noștri, să dansăm amândoi în noapte... și, în loc de asta, am stricat cheful tuturor. Alor mei, lui Janice, lui Martin... Îmi pare rău chiar și pentru Lucy și Tom. Nu cred c‑aveau nevoie de așa ceva la nunta lor, nu? Stau nemișcată, cu ochii în pământ. Dinspre cort aud zgomote de formație care se pregătește să cânte și vocea lui Lucy, care îi organizează pe toți. Copiii se joacă cu un sac de fasole în grădină și, din când în când, acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
afară din piept; îmi simt sângele pulsându‑mi în urechi. Nu știu ce să spun; cum să mă răscumpăr. Luke mă privește alb, apoi dă scurt din cap, se întoarce și pune mâna pe clanță. Când ușa se închide în urma lui, rămân nemișcată o vreme, privind în gol. Nu‑mi vine să cred că se întâmplă cu adevărat. În urmă cu doar câteva ore toastam în cinstea noastră cu Bellini. Eu purtam rochia mea Vera Wang și dansam pe muzica lui Cole Porter
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
fi făcut la fel în locul lor. Dar în momentul ăla am fost atât de umilită, că aproape am izbucnit în lacrimi. Îmi trag abătută bagajele pe trepte și intru în apartament. Și, preț de câteva clipe, rămân pur și acolo nemișcate, uitându‑mă la hainele din cuier și la vechile scrisori și la cheile din bol. Același hol vechi. Aceeași viață veche. Înapoi la căsuța numărul unu. Îmi zăresc reflexia ofilită din oglindă și îmi mut repede privirea. — Bună! zic. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
au plecat, mă așez mai bine pe călcâie, nedumerită. Ce se întâmplă? De ce vorbeau despre dat în judecată? Pe cine? Și de ce a fost Banca Londrei aici? Are de gând să îl dea în judecată pe Luke? Rămân o vreme nemișcată, încercând să pun totul cap la cap. Dar nu ajung nicăieri și, brusc, îmi dau seama că ar trebui s‑o șterg acum, când pot. Mă ridic, strâmbându‑mă din cauza cârcelului și‑mi scutur picioarele, în clipa în care simt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]