2,731 matches
-
personal britanic și a respins vocațiile făcute de universitățile de la Utrecht și Oxford, refuzând de asemenea apelul regelui Frederic al II-lea al Prusiei de a venii la Berlin. Pe ziua de 9 iulie 1749, Haller a fost ridicat la nobilimea ereditară de către împăratul Francisc I al Sfântului Imperiu Roman. Mai departe, faimosul medic și savant a fost onorat de mult ori, numit și membru în multe organizații științifice. În anul 1753 Haller a renunțat la activitatea sa splendidă în Göttingen
Albrecht von Haller () [Corola-website/Science/312398_a_313727]
-
recunoaște pretențiile lui Carol al VIII-lea al Franței, asupra pământurilor napolitane. După câteva luni, își însoțește soțul la Pesaro împreună cu Adriana și Giulia, care aveau datoria de a veghea asupra ei. Ajunsă la Pesaro, Lucreția este primită bine de nobilimea locului, care-i satisface orice dorință. Se distrează atât de bine, încât uită să-i scrie cu regularitate tatălui, care este în dificultate. Devine prietenă cu frumoasa Caterina Gonzaga, soția lui Ottaviano da Montevecchio, care exploatează această relație pentru a
Lucreția Borgia () [Corola-website/Science/312388_a_313717]
-
pe puterea și prestigiul lui Ioan de Gaunt, duce de Lancaster, unchiul regelui. Criticile lor repetate și implicarea acestora în încercarea de a lua viața ducelui au dus la crearea unei atmosfere de suspiciune, la deteriorarea relațiilor regelui cu înalta nobilime. În octombrie 1386 a fost o criză majoră în Parlament. Parlamentul, sub presiunea unei grupări a nobililor numită "Lords Appellant", a cerut lui Richard să elimine consilierii nepopulari. Richard a refuzat spunând că deoarece el este încă minor, Consiliul Guvernului
Richard al II-lea al Angliei () [Corola-website/Science/312468_a_313797]
-
a fi unul nefericit: Sigismund, după o noapte a nunții dezastruoasă, a refuzat să consume căsătoria și și-a trimis soția la fortăreața din Kővár vára, unde Maria Cristina a fost ținută prizonieră până la 18 aprilie 1598, când, la cererea nobilimii locale, ea a fost aleasă să ocupe tronul Transilvaniei după ce soțul ei a abdicat. Totuși, domnia ei a fost doar pe hârtie; împăratul Rudolf al II-lea și-a trimis reprezentanții pentru a conduce. La 20 august 1598, Sigismund Báthory
Maria Cristina de Habsburg () [Corola-website/Science/312825_a_314154]
-
fost de acord. Henrietta a fost înmormântată la Basilica Saint-Denis în 4 iulie, iar o altă slujbă religioasă a fost ținută în 21 iulie. Au participat la înmormântare toate autoritățile locale importante, printre care parlamentul, tribunalul, membrii coorporaților orașelor, marea nobilime precum și oameni din popor . Au fost prezenți ambasatorul britanic, regele Poloniei Ioan Cazimir al II-lea Vasa, ducele de Buckingam, prinții de sânge. Membrii familiei lui "Madame" și "Monsieur" au ajuns ultimii purtând torțe în mâini. A fost ridicat un
Anne Henrietta a Angliei () [Corola-website/Science/312838_a_314167]
-
de la Castelul Vincennes la Palatul Tuileries din Paris, unde a locuit până la întoarcerea la Versailles în iunie 1722. Regentul a guvernat de la reședința sa pariziană, "Palais-Royal". Miniștrii au fost înlocuiți de consilii unde un loc preponderent i s-a asigurat nobilimii. Acest regim se aplica în Spania și se va aplica și în Prusia. Sistemul a eșuat în Franța în timpul regenței; din septembrie 1718, regentul l-a restabilit pe miniștri. Filip a dezaprobat ipocrizia domniei lui Ludovic al XIV-lea și
Filip al II-lea, Duce de Orléans, Regent al Franței () [Corola-website/Science/312842_a_314171]
-
Habsburgic. După ieșirea Regatului Ungar între anii 1683 - 1699 de sub ocupația otomană, teritoriul maghiar a trecut în totalitate sub dominația Casei de Habsburg. Stăpânirea maghiară din Transilvania a fost înlocuită cu cea a Imperiului Habsburgic. În acești ani de război, nobilimea maghiară s-a resemnat, neîntrezărindu-se altă posibilitate de eliberare. În schimbul eliberării, ea a acceptat suzeranitatea Habsburgilor, acest lucru ducând și la pierderea dreptului de alegere liberă a regilor. După doi ani de la tratatul de la Karlowitz (1699), în 1701, s-
Răscoala lui Rákóczi () [Corola-website/Science/312953_a_314282]
-
teritoriul Regatului Ungar (și a Principatului Transilvaniei, care fusese deja scos de sub administrația regatului prin Diploma Leopoldină din 1690). Încă din 1697, țăranii s-au răsculat împotriva Habsburgilor, la Tokaj revolta însă a fost înăbușită de Curtea Habsburgică, ajutată de nobilimea maghiară. Între timp, relația dintre nobililea maghiară și curtea imperială s-a deteriorat din cauza introducerii Comisiei de Achiziții Noi "(Neoacquistica Comissio)", care administra teritoriile eliberate. Această comisie restituia nobilimii propriile moșii numai dacă nobilul dovedea cu acte dreptul său de
Răscoala lui Rákóczi () [Corola-website/Science/312953_a_314282]
-
Tokaj revolta însă a fost înăbușită de Curtea Habsburgică, ajutată de nobilimea maghiară. Între timp, relația dintre nobililea maghiară și curtea imperială s-a deteriorat din cauza introducerii Comisiei de Achiziții Noi "(Neoacquistica Comissio)", care administra teritoriile eliberate. Această comisie restituia nobilimii propriile moșii numai dacă nobilul dovedea cu acte dreptul său de proprietate și plătea 10 % din valoarea proprietății către tezaurul imperial "(răscumpărarea de arme)". Pe plan internațional, datorită apropierii morții Împăratului Carol al II-lea al Spaniei, ultimul monarh spaniol
Răscoala lui Rákóczi () [Corola-website/Science/312953_a_314282]
-
sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial. Susținătorii darwinismului social îl foloseau la justificarea inechității sociale, ca fiind de proveniență meritocratică. Câțiva admiratori ai lui Confucius, ca Voltaire și H. G. Creel, au subliniat o idee inovativă a lui Confucius: înlocuirea nobilimii de sânge cu una a virtuții. Un om din popor care își cultivă calitățile poate deveni un om superior, în timp ce un fiu nevolnic de rege poate rămâne un om de nimic. Faptul că a permis oricui sa-i fie discipol
Meritocrație () [Corola-website/Science/310918_a_312247]
-
Situația s-a schimbat în 735, din cauza decesului lui Odo cel Mare, care a fost obligat să recunoască, cu rezerve, suzeranitatea lui Charles în 719. Deși Charles a dorit să unească ducatul direct, mergând acolo pentru a obține sprijinul aquitanilor, nobilimea l-a proclamat pe fiul lui Odo, Hunald de Aquitania, a cărui ducat a fost recunoscut de Charles când Umayyazii au invadat Provence anul viitor, și care la fel a fost forțat să-l recunoască pe Charles ca stăpân al
Charles Martel () [Corola-website/Science/309471_a_310800]
-
II-lea. Nu peste mult timp, la 3 noiembrie 1784 au sosit aici cetele lui Horia, Cloșca și Crișan, cărora li s-au alăturat iobagii de pe domeniu, care au refuzat să se opună răsculaților. Proprietatea castelului s-a transmis prin nobilimea maghiară, pentru că spre sfârșitul dominației maghiare asupra Transilvaniei să treacă în fine în proprietatea lui Carol Hunyady, care a stăpânit domeniul Săvârșin până la moartea să în 1932. După moartea acestuia, domeniul intra în proprietatea societății „Corvin”, la care acționar majoritar
Castelul regal de la Săvârșin () [Corola-website/Science/309536_a_310865]
-
parte din căpeteniile pecenegilor, uzilor și cumanilor care au dorit să se așeze printre localnici în special dintre cumani se vor fi integrat și ei, sau au fost asimilați în această clasă de stăpânitori de pământuri și de cete războinice, nobilimea sau boierimea română în devenire" astfel încât chiar onomastica primei dinastii domnitoare a Valahiei, cea a Basarabeștilor întemeietori, pare a fi în ultimă instanță indubitabil de spiță cumană. Basarab era considerat de contemporanii săi ca fiind român / vlah. Regele ungar Carol
Cumani și pecenegi în Țara Făgărașului () [Corola-website/Science/309513_a_310842]
-
a Arpadienilor. Aceasta este înlocuită cu o dinastie de origine franceză a cărei ”regi sunt prea devotați Papei și învățați cu structura feudală”. Persecuția românilor atinge apogeul în timpul regelui Carol Robert de Anjou. Românii nu mai sunt acceptați în rândul nobilimii decât dacă trec la catolicism. In aceste condiții, “multe familii de cneji ori trec munții către Valahia sau Moldova”, ori dacă rămân decad și ajung într-o primă fază în rândul țaranilor liberi pentru ca mai apoi să ajungă iobagi (șerbi
Listă de familii nobile românești din Regatul Ungariei și Principatul Transilvaniei () [Corola-website/Science/309643_a_310972]
-
poreclit "Leul de cauciuc" de unii critici ai săi din armată, pentru devotamentul față de Hitler, Blomberg nu era el însuși nazist, și astfel el reprezenta o punte între armată și partid. Blomberg și mulți dintre ofițeri erau recrutați din rândurile nobilimii prusace, și priveau SA ca o gloată a plebei care amenința statutul tradițional privilegiat al armatei în societatea germană. Dacă armata tradițională trata masele care constituiau SA cu dispreț, multe Cămăși Brune aveau aceeași atitudine față de armată, văzând-o ca
Noaptea cuțitelor lungi () [Corola-website/Science/309657_a_310986]
-
era însărcinată, a cumpărat Castelul de la Saint-Cloud, un loc pe care l-a iubit dintotdeauna, de la ducele d'Orléans, tatăl ducelui de Chartres, căzut în dizgrație. Aceasta a fost o achiziție extrem de nepopulară, în special în rândul unelor facțiuni ale nobilimii, care deja o displăceau, dar, de asemenea, și a unui procent în creștere a populației care s-a simțit șocată de faptul că o regină franceză ar putea avea o reședință proprie, independent de rege. Prețul mare a castelului, de
Maria Antoaneta, regină a Franței () [Corola-website/Science/309697_a_311026]
-
numele. Se întinde de la Częstochowa, din vest spre nord-est a Lublin în partea de est. În Evul Mediu târziu, Polonia Mică a devenit treptat centrul statalității poloneze, cu Cracovia fiind capitala țării de la mijlocul secolului al XI-lea până în 1596. Nobilimea sa a condus Polonia atunci când regina Jadwiga era prea tânără pentru a comanda statul, iar Uniunea din Krewo cu Marele Ducat al Lituaniei fost ideea șleahtei din Polonia Mică. Polonia Mică se întinde între Munții Carpați la sud și râurile
Polonia Mică () [Corola-website/Science/309996_a_311325]
-
-ul bărcii infernului), plugarul, care, ca și seniorul, se consideră fiul lui Adam, se plânge: „Noi suntem viața oamenilor și moartea vieților noastre”. În "Romagem de Aravados", Joao Murtinheira îndrăznește să-l acuze pe Dumnezeu că-i persecuta pe săraci. Nobilimea este aspru biciută pentru înfumurarea ei și mai ales pentru pretenția de a trăi trândăvind pe spinarea altuia în "Farsă dos Almocreves" (Farsă birjarilor). Multe din auto-urile lui Gil Vicente pot fi luate drept poeme dramatizate, mai ales auto
Gil Vicente () [Corola-website/Science/310071_a_311400]
-
hatmanului generate de „afacerea Cz.....”. Acest roman a fost scris cu intenția declarată de revigorare a spiritului național în Polonia împărțită de puterile vecine și prezintă povestea cazacilor răzvrătiți și a lui Bogdan Hmelnițki din punctul de vedere al șleahtei (nobilimea) poloneze. De aceea, polonezii sunt prezentați ca niște eroi, în vreme ce cazacii sunt demonizați. Această poziție se deosebește de cea a istoricilor polonezi, mult mai echilibrată. Astfel, istoricul Ludwik Kubala îl compară pe Hmelnițki cu Oliver Cromwell. Astfel, istoricii consideră că
Bogdan Hmelnițki () [Corola-website/Science/310077_a_311406]
-
stare de foarte multe, atât prin chibzuință și autoritate, cât și prin numeroasa clientelă politică de care dispui în acel ținut”. 1600. Aflat în Ungaria Superioară, în permanent contact cu Basta și cu factorii de decizie din Imperiu, sprijină rebeliunea nobilimii transilvănene împotriva lui Basta. Tratativele dintre nobili și Basta sunt purtate prin intermediul cumnatului lui Bocskay, Gabriel Haller. În luna noiembrie a aceluiași an, Dieta decide confiscarea moșiilor lui Bocskay, eventual chiar exilarea lui din Transilvania din cauza devotamentului său față de Sigismund
Ștefan Bocskai () [Corola-website/Science/310181_a_311510]
-
în Coimbra. La sfârșitul secolului XI, primul loc în agenda politică a Peninsulei Iberice îl ocupa Reconquista, eliminarea statelor musulmane succesoare ale Califatului de Cordoba. În timp ce aristocrațiile militare europene se concentrau asupra cruciadelor, Alfonso al VI-lea a cerut ajutorul nobilimii franceze pentru a lupta contra maurilor. În schimb, trebuia să-și căsătorească fiicele cu liderii acelei expediții, iar ceilalți să primească privilegii regale. Astfel, moștenitoarea regală Urraca de Castilia s-a căsătorit cu Raimond al Burgundiei, fiul cel mic al
Afonso I al Portugaliei () [Corola-website/Science/310186_a_311515]
-
devenind prizoniera sa, și fiind exilată pe viață la o mânăstire din León. Astfel, posibilitatea de a încorpora Portugalia într-un Regat al Galiciei a fost eliminată, iar Afonso a devenit unicul conducător, Duce de Portugalia, după ce poporul, Biserica și nobilimea i-au cerut independența țării. L-a biruit de asemenea pe Alfonso al VII-lea al Castiliei și Leonului, alt aliat al mamei sale, și astfel a eliberat țara de dependența politică de Regatul Castiliei și Regatul Leonului. Pe 6
Afonso I al Portugaliei () [Corola-website/Science/310186_a_311515]
-
fratele său, Afonso al III-lea a acordat mare atenție opiniei clasei mijlocii, formată din negustori și mici proprietari de pământ. În 1254, în orașul Leiria, a avut loc prima sesiune a "Cortes", o adunare generală formată din reprezentanți ai nobilimii, ai clasei mijlocii, și a tuturor municipalităților. A emis de asemenea legi care aveau drept scop protejarea claselor neprivilegiate de abuzurile claselor înalte. Rămas în istorie ca un administrator remarcabil, Afonso al III-lea a fondat mai multe orașe, a
Afonso al III-lea al Portugaliei () [Corola-website/Science/310197_a_311526]
-
unor noi aspirații. Bel-Ami este romanul care a sedus numeroși scenariști și regizori de pe toate meridianele. Pentru a avea o idee despre simplitatea stilistică îndrăzneață prin care Maupassant contrastează complexitatea trepidantei vieți pariziene, pânza de păianjen a relațiilor interumane, decăderea nobilimii la sfârșit de secol și ascensiunea marii burghezii cu ritmul lent al unei vieți cenușii, este suficient să menționăm romanul O viață, publicat în 1883. Este povestea unei femei, pe numele ei Jeanne, presărată cu puține bucurii mărunte și nenumărate
Guy de Maupassant () [Corola-website/Science/310249_a_311578]
-
viață, publicat în 1883. Este povestea unei femei, pe numele ei Jeanne, presărată cu puține bucurii mărunte și nenumărate decepții, cu slăbiciuni omenești care lasă răni adânci, o viață hrănită cu speranțe încăpățânate, și care, înșelată de un soț aparținând nobilimii locale, înșelată în așteptările ei și de fiu, se dedică cu o candoare sfâșietoare nepotului sortit, poate, să-i administreze o ultimă lecție de deziluzie amarnică, în caz că moartea nu o va scuti de această ultimă lovitură. Viața Jeannei este atât
Guy de Maupassant () [Corola-website/Science/310249_a_311578]