8,125 matches
-
său respectabil, îi dădeau mereu informația, dar se simțea clar că fiecăruia dintre acei vânzători i-ar fi plăcut să-l întrebe Ce are celălalt acolo și eu nu am aici. Trecură ore întregi, inspectorul și agentul, la postul șase-nord, obosiseră să tot aștepte și cerură instrucțiuni la direcția poliției, directorul îl informă pe ministrul de interne, ministrul aduse situația la cunoștința șefului guvernului, șeful guvernului îi răspunse, Nu e problema mea, e a dumneavoastră, rezolvați-o. Atunci s-a întâmplat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
și au sunat la ușă. A venit să le deschidă soția medicului, care a întrebat, Cine sunteți, ce doriți, Suntem agenți de poliție și avem ordin să-l luăm pe soțul dumneavoastră la un interogatoriu, n-are rost să vă obosiți să ne spuneți că a ieșit, casa e supravegheată, de aceea nu avem îndoieli că el e aici, Nu există nici un motiv ca să-l interogați, acuzata de toate crimele, cel puțin până acum, am fost eu, Chestiunea aceasta nu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
severitate. Îți spun eu de ce și-a părăsit nevasta: din pur egoism și nimic altceva. — Fără îndoială că asta e explicația cea mai simplă, i-am răspuns. Numai că mi se părea că nu explică nimic. Când, pretextând că sunt obosit, m-am ridicat să plec, dna Strickland nu și-a dat nici cea mai mică osteneală să mă rețină. XVI Ceea ce a urmat a dovedit că dna Strickland avea un caracter foarte puternic. Chinurile pe care le va fi suferit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
putea picta împreună. La urma urmei, în Cartierul Latin, mulți băieți împart atelierul. M-am gândit că o să fie distractiv. Întotdeauna mi s-a părut că e nostim să ai pe cineva cu care să mai schimbi o vorbă când obosești lucrând. Mi-a spus toate acestea încet, cu câte o pauză stânjenită între fiecare afirmație și nu-și mai lua ochii blânzi și stupizi dintr-ai mei. Am văzut că erau plini de lacrimi. Am impresia că nu prea înțeleg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
făcuse să se scuture ca de un fior. „Cred că trebuie să fii nebună. Nu știu ce ți-a venit!“ Ea dăduse din umeri și-l întrebase: „Ei, acum îmi dai voie să plec?” „Mai zăbovește o secundă.“ Se uitase cu ochii obosiți la atelierul lui pe care-l iubise deoarece prezența ei îl făcuse să arate vesel ca o adevărată locuință. O clipă închisese ochii, apoi se uitase la ea ca și cum ar fi vrut să-și imprime în minte imaginea ei. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
A venit vara apăsătoare și înăbușitoare, și nici măcar noaptea nu era destul de răcoroasă pentru a-ți odihni nervii chinuiți. Străzile ca un cuptor răsfrângeau noapte de noapte căldura care se revărsase asupra lor în cursul zilei și trecătorii își târau obosiți picioarele pe drum. Nu-l mai văzusem pe Strickland de câteva săptămâni. Ocupat cu altele, încetasem să mă mai gândesc la el și la treburile lui. Dirk, cu lamentările sale inutile, începuse să mă cam plictisească, așa că-i evitam compania
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
să intru. Gura și bărbia îi era arse de acid. Era îngrozitor să-i vezi pielea ei așa de frumoasă rănită. A murit în liniște, așa că n-am știut că e moartă până când nu mi-a spus sora. Era prea obosit ca să mai plângă. Zăcea inert pe spate de parcă i-ar fi pierit vlaga din mâini și din picioare, și curând am observat că a adormit. Era primul somn natural în care se cufundase de o săptămână încoace. Natura uneori atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
foi Înfășurate și cu lăzi Întărite cu benzi de fier. După ce umblă la Încuietoarea unei asemenea lădițe, scotoci Îndelung Înăuntru, apoi se ridică iar cu un aer triumfător, arătându-le un fascicul de pergamente prăfoase. - Iată-l! Ochii Îmi sunt obosiți, Însă memoria mea e Încă neatinsă. Știam că trebuiau să fie aici. Le Întinse filele sub ochi. - O copie făcută de mine Însumi, pe când am fost coleg de breaslă cu Bigarelli. Pe ascuns, adăugă el cu un fior, de parcă s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
spunea că ar fi putut apărea în tablourile lor. Iar apoi îmi punea toate întrebările posibile, despre caracterul ei, micile manii, cuvintele ei de copil, despre boli și despre anii copilăriei, și trebuia să-i povestesc, să-i povestesc, nu obosea niciodată. — Și, de fiecare dată când se întorcea, era aceeași poveste: „Și acum să vorbim despre ea, bunul meu Bourrache“, așa începea. Eu nu voiam asta, îmi făcea rău la inimă, și răul ăsta dura până la sfârșitul zilei, și seara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
că fuseseră dintotdeauna goale, că le simțeai abandonate, fără amintiri, fără trecut, fără ecou. Aveau tristețea obiectelor care nu au folosit niciodată la nimic. Le lipsise puțină agitație, zgârieturi, un suflu omenesc lângă geamurile lor, greutatea unui corp greu și obosit în paturile cu baldachin, jocuri de copii pe covoare, lovituri în uși, lacrimi pierdute prin parchetul lor. La capătul unui culoar se afla camera lui Destinat, la o anumită distanță de celelalte, mai retrasă. Ușa ei era, de altfel, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
altele, nu știu ce am, dar ceva se întâmplă cu mine, transpirase și pielea pe gât i se înroșise, formase niște rotocoale curioase, aveau forme aproape geometrice, niște cercuri pe care femeia le scărpina apăsat, privirea grădinăresei o deranja, poveștile astea mă obosesc. Dar o să mă simt eu și mai bine, își promite actrița, ți-am promis că-ți povestesc și-o să-ți povestesc, doamna Neli. Ziceai de Vichi, mare lucru, tâmpita aia de nevastă a lui, aisbergul ăla, a venit acasă seara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
eu de acolo nici o picătură, nu mă ating, nu-mi trebuie, Frumoasă Neli, nu vreau apă, chiar nu vreau nimic, doar să vină Maestrul acasă, asta mi-ar da siguranță. — Să văd și eu minunea, adică să rămâneți liniștită, ați obosit, se vede, v-ați consumat grozav... nu vă supărați, dar chiar ați îmbătrânit puțin, degeaba v-ar judeca cineva, contează doar povestea... Și grădinăreasa face o pauză, continuă împletitul cepelor, apoi, o secundă, se uită lung la tânăra femeie, chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
nu mi-ați spus prea multe, cum e povestea cu ea?... Și mâinile negre, bătătorite de pământul din grădină, ale Frumoasei Neli se opresc din împletit firele de ceapă, femeia de vreo 50 de ani se odihnește de parcă ar fi obosit sus, pe Dealul Sohodolului de lângă Burdusacii ei, prin pădurea din margine de sat, parcă palmele ei primesc energie de la soarele toamnei, parcă razele pătrund în carne și în oase. Parcă, pentru o secundă, povestea s-a întrerupt și memoria Loredanei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
că ești ipohondră. În ciuda ideilor tale, nici nu-ți închipui cât de mult ești a mea. Fără tine nu pot, Lori e nevasta și tu ești iubirea. Dacă te dor picioarele alea frumoase, înseamnă că ai îmbătrânit (smile...), că ai obosit, muncești prea mult, stai prea mult în picioare, nu de brazi e vorba. Și nici de acele lor. Te duc eu la un doctor renumit, ce va zice ăla e sfânt, pe el o să-l cred. Numai pe el. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
la un doctor renumit, ce va zice ăla e sfânt, pe el o să-l cred. Numai pe el. O, care fără tine nu poate și, mai ales, fără părul tău lung... — Vă spun, Frumoasă Neli, dar să știți că am obosit foarte tare, mi s-a uscat gura tot vorbind, tot povestind, nu e ușor, nici nu știu al cui efort e mai mare, al meu sau al dumneavoastră?, cine e mai tare?, eu, că povestesc, sau dumneavoastră, că ascultați?, ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
îl strânge în brațe, nu vrea să-l piardă, el e siguranța ei în lumea asta teribilă a teatrului, nu mi-ai mai cântat de la Paști romanța mea: De-aș fi vântul cu miresme parfumate... Nu pot acuma, iubito, sunt obosit, sunt frânt după atâta condus, altădată, îți promit eu că-ți cânt. Și ea urcă scara spre dormitorul de sus, este prea obosită de drum, de zilele de plajă și de apa mării, de Căpșuna, care cu greu poate fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
cântat de la Paști romanța mea: De-aș fi vântul cu miresme parfumate... Nu pot acuma, iubito, sunt obosit, sunt frânt după atâta condus, altădată, îți promit eu că-ți cânt. Și ea urcă scara spre dormitorul de sus, este prea obosită de drum, de zilele de plajă și de apa mării, de Căpșuna, care cu greu poate fi suportată mai mult de o săptămână, lasă ușa deschisă, se bagă în scutece. Jos, în living, Maestrul intră în camera lui de la capătul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
Tara e tot acolo, întinsă la pământ, lângă picioarele stăpânei. Loredana se simte stingheră și singură, onorariul pe care-l plătește pentru pielea în care-a intrat devine tot mai greu de-adunat, ceva nu e bine cu ea, a obosit de când vorbește, se uită din nou la mâinile ciudate, parcă nu ar fi ale ei, Dumnezeule!, sunt mâini de femeie bătrână, le-oi fi ținut prea mult în jos, se mai schimbă și ele, dar... femeia suspină din nou, parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
ele, dar... femeia suspină din nou, parcă locul ei nu ar mai fi în livada cu meri, parcă și-ar fi terminat misiunea, parcă ar trebui să iasă, să plece, n-o mai ține nimic acolo, poveștile fuseseră spuse, a obosit, vrea în casă, vrea să doarmă, cât timp o fi trecut de când sunt aici?, vine noaptea, își întoarce privirile metalice spre cerul tăiat de săgeți vorbitoare și ascuțite. Scrumiera e plină cu mucuri de țigară, paharul cu apă e tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
sunt inundați de toate apele anului 2005. Rochia e mai roșie ca niciodată, o nuanță ciudată de roșu, unghiurile ascuțite ale feței se adună și mai mult în colțuri de piatră, cutele din dreapta și din stânga gurii s-au adâncit, am obosit!, își spune din nou femeia, decolteul adânc n-o salvează deloc, lacrimile se scurg până pe țâțele alea frumoase, ca de fată mare. — Nu mai plângeți, doamnă, că o să se rezolve, trăim în secolul medicinei, o să-l facă bine pe domnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
apa, cu paharul ăsta, pe masă, că tot n-ați băut deloc din el, vedeți, eu am terminat de împletit cununile de ceapă, le-am agățat în copacul sub care stăm, dumneavoastră ați terminat poveștile, cam nimicesc poveștile astea, ați obosit, parcă sunteți altfel, Doamne, cât v-ați schimbat! Eu, la fel, îmi tremură picioarele, sunt obosită și grea, vedeți?, am obosit amândouă, dumneavoastră ați povestit încontinuu, eu am ascultat încontinuu, cuvintele de poveste ne-au schimbat, până și cepele astea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
de ceapă, le-am agățat în copacul sub care stăm, dumneavoastră ați terminat poveștile, cam nimicesc poveștile astea, ați obosit, parcă sunteți altfel, Doamne, cât v-ați schimbat! Eu, la fel, îmi tremură picioarele, sunt obosită și grea, vedeți?, am obosit amândouă, dumneavoastră ați povestit încontinuu, eu am ascultat încontinuu, cuvintele de poveste ne-au schimbat, până și cepele astea au devenit mai grele. Îîî, tot nu mi-ați spus ce e cu paharul... — Paharul?, o să-l duc la pârâul din dreapta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
te-am considerat cea mai frumoasă fată din raza vederii mele. De fapt, nu-ți pasă dac-ai să mă mai Întâlnești vreodată, nu? — Nu - dar așa vorbești cu toate fetele? Cu ce-am greșit eu? Și nu te-ai obosit de atâta dans, nu vrei o țigară sau altceva dintre lucrurile de care vorbeai? Voiai numai să fii... — Of, hai Înăuntru, l-a Întrerupt ea, dacă vrei să analizezi! Să nu mai vorbim despre asta. Când erau la modă jerseurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
aplecați deasupra zarurilor. După o astfel de partidă, ieșind din camera lui Sloane, au găsit roua deja așternută și stelele pălite pe cer. Să-mprumutăm niște biciclete și să facem o plimbare, a propus Amory. — Bună idee. Nu-s deloc obosit și este aproape ultima noapte a anului școlar, zău așa, fiindcă festivitățile de absolvire Încep luni. În Holder Court au găsit două bicilete neasigurate cu lanțuri și pe la trei și jumătate dimineața rulau de-a lungul lui Lawrenceville Road. — Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
timpul decât ceea ce citise el În ea; că acesta fusese zenitul vieții ei; că nimeni n-avea s-o mai facă vreodată să gândească. Și totuși tocmai acest lucru nu-i plăcuse la el. Dintr-o dată, Amory s-a simțit obosit de gânduri, de atâta gândire. — Naiba s-o ia! și-a spus el amar. Mi-a stricat anul! SUPRAOMUL DEVINE NEATENT Într-o zi uscată de septembrie, Amory a sosit la Princeton și s-a amestecat În mulțimea de studenți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]