4,789 matches
-
aleile cimitirului erau goale. Pe nepoata venită în doliu atunci, slabă, plăcută la înfățișare, cu ochii adânciți în orbite, palidă, n-am mai văzut-o niciodată. 3. Trecuse un an de atunci. Alaiul după-amiezii de vară intra victorios în odaie, ocrotit de razele roșiatice ale apusului. Lungile perdele străjuiau la ferestre o anume intimitate caldă, misterioasă, pe care sufletul o simte totdeauna ca venită din altă lume. Doamna Pavel era în sufragerie, în cealaltă parte a clădirii și-și dădea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
spontan, lăsă capul în jos și apucă marginea taylassan-ului fratelui ei, ascunzându-și ochii roșii. Apoi, cu chipul tot ascuns, rosti, ca un cadiu care poruncește: — Spune-mi tot! Vorbele lui Khâli n-au fost prea multe. — Orașul ăsta e ocrotit de propriii săi hoți, cârmuit de propriii săi dușmani. În curând, surioară, va trebui s-o pornim în surghiun dincolo de mări. Glasul i se frânse și, pentru a nu-și trăda emoția, se smulse de lângă Salma și se făcu nevăzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
să supraviețuiască prea mult, de aceea s-a împământenit obiceiul să li se agațe, în chip de protecție, amulete din jais și talismane, înfășurate în punguțe din piele și conținând uneori fraze misterioase, reputate pentru puterea lor de a-l ocroti de deochi și de boli pe cel care le purta; un anume talisman, numit „piatra lupului“, avea chiar darul de a îmblânzi animalele sălbatice pe capul cărora era pus. Într-o vreme când nu era lucru rar să dai nas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
cu tăiș curbat. Ca și cum n-ar fi așteptat decât un semnal, catârgiul și fiul lui o porniră tiptil, dar repejor, pe coastă la vale. Bandiții se apropiară. Văzând că aveau de-a face cu un singur bărbat care trebuia să ocrotească două femei și doi copii, și simțindu-se astfel încrezători, începură să pipăie cu mâini experte încărcătura catârilor. Primul trofeu a fost o casetă încrustată cu sidef în care Salma își rânduise imprudentă toate podoabele. Începură apoi să scoată una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
leproasă bătrână pe care n-o văzusem apropiindu-se își puse mâna fără degete pe umărul surorii mele. Am țipat și am adunat pietre ca să le arunc asupra ei, cerându-i să se îndepărteze. Mariam s-a așezat la mijloc, ocrotind-o pe leproasă cu trupul ei: — Lasă pietrele, Hassan, ai s-o rănești pe prietena mea! I-am dat ascultare, dar simțeam că-mi pierd cunoștința. Am făcut un gest de rămas-bun și m-am întors să plec, cu sufletul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
o fiară își cară prada în colți, și se făcu nevăzut împreună cu el. Abia atunci agresorul se înfățișă victimei sale, care tremura. Harun Iscoditorul locuia de mai bine de trei ani în muntele celor din clanul Beni Walid, care-l ocroteau ca pe unul dintre ai lor. Oare doar dorința de răzbunare îl împinsese să acționeze la fel ca bandiții sau poate teama de a-și vedea dușmanul așezându-se pe aceleași meleaguri, înverșunându-se iarăși împotriva lui, împotriva lui Mariam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
străbatem orașul unul lângă altul. În ziua primei întâlniri, Nur a stăruit să mergem să vizităm grădina interzisă. — I se spune astfel, mi-a explicat ea, pentru că este înconjurată de ziduri înalte, iar sultanul a interzis vizitarea ei spre a ocroti o minune a naturii: unicul arbore din lume care produce balsam, adevărata rășină parfumată. O monedă de argint strecurată în palma paznicului ne-a îngăduit să pătrundem înăuntru. Aplecată deasupra arborelui de balsam, Nur își dădu vălul la o parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
fără ca mâna lui Dumnezeu să-l rețină, tatăl, frații, laolaltă cu urmașii lor, și care avea să-și sacrifice curând trei dintre propriii săi fii, în fața acestui paloș al mâniei divine, exista un copil pe care eram hotărât să-l ocrotesc, să-l hrănesc la pieptul meu până ce va deveni bărbat, emir, gropar al imperiului, și va ajunge să ucidă la rându-i, după legea neamului său. Din toate astea, eu n-alesesem nimic; viața alesese pentru mine, dar și temperamentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
în pasiunea mea de a trăi, în instinctul meu de fericire, cât și în Providență. Oare nu asta ne-a unit? Am lăsat în urmă fără să șovăi un oraș, o casă, o viață, ca să-ți urmez calea, ca să-ți ocrotesc înverșunarea. — Și acum, pentru ce ai încetat să mă urmezi? M-am săturat de obsesii. Firește, n-am să te abandonez aici, înconjurată de dușmani. Te voi duce la ai tăi ca să-i poți avertiza, dar acolo drumurile noastre se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
puțin o palmă. Ochii i-au alunecat pe deasupra mea ca umbra unei trestii, înainte de a se risipi în mii de scântei imperceptibile, în vreme ce ai mei fixau fascinați un punct precis de pe chipul lui, acolo unde un nas imens părea că ocrotește mustața fină, plonjând vajnic deasupra buzelor. Desigur că acest fizic făcea ca zâmbetul francezului să pară ironic chiar și atunci când se dorea binevoitor. Guicciardini a ieșit plin de entuziasm din cortul rotund unde se desfășurase întrevederea. Regele îi confirmase că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
calde, acum tremură ușor murmurându‐ mi numele mic cu sfială, iar ochii - neschimbate mărgăritare - mă‐ nvăluie-n lumina lor plină de iubire și înțelepciune. Mâinile sale înăsprite de muncă și ani, sunt simbolul generozității și dăruirii absolute cu care ne‐ a ocrotit pornirea pe albiile mari ale vieții. Această pecete a mucenicilor o sărut cu respect și cu dragoste, și‐n fața monumentalității chipului său demiurgic, mă plec și mă‐nclin cu venerația cuvenită aceleia ce mi‐a oferit darul neprețuit - numit
Mama. In: OMAGIU MAMEI by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1073]
-
voce de la radio, de un chip de la cinema sau de la televizor. Multă vreme am simțit-o pe Ania ca pe o soră a mea nevăzută, dintr-un misterios ținut cu nume de Basarabia, o soră pe care trebuia să o ocrotesc, să o îndrum, să-i iau în serios toate micile ei necazuri. Să iubesc Chișinăul acela tainic, așa cum spunea ea că-l iubește, să merg cu ea prin parcuri necunoscute, să fac aceiași pași pe drumul ei de la școală acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
copleșitoare că a venit sfârșitul Lumii în acel moment. Și, simultan cu frica, mai puternică decât groaza clipei, bucuria că mi-e dat să mor cu Ea în ureche, cu vocea Ei în mine. M-am simțit atunci, într-adevăr, ocrotit de Dumnezeu. I-am simțit puterea și bunătatea, milostenia și marea taină a vieții pe care ne-o dezvăluie, într-o fulgerare de clipă, arătându-ne Moartea. Pentru mine, atunci, în clipa cutremurului din ’77, Moartea mi-ar fi venit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
uimită. Dacă Ester ar fi stat lângă mine, dacă i-ar fi plăcut banca mea, poate, la rându-i, tatăl meu, de pe cealaltă bancă, ne-ar fi urmărit și el siluetele de fum, într-un târziu deplin contopite... Voi muri ocrotit de așteptarea tatălui meu pe acea bancă, topindu-mă poate în privirea lui, coborând întruna spre făptura lui de umbră ușor tremurândă în vipia unei depărtări care mereu și-a jucat dogoarea între noi, făcându-mi sufletul să se poticnească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
fi aceea care te-ar face să scrii, să simți că tu, cel ce scrie, ești eu, cel din aburul depărtării. Alte legi urmează eul creator, cred, acum. Și le descoperă sau le inventează spre a se salva, spre a ocroti cuvintele, spre a le spori poate adevărul și frumusețea, atât de terfelite acum. Cuvintele, faptele, îndoielile, închipuirile, durerile ar trebui să ne scrie, spre a ne face să redescoperim frumusețea Lumii, bucuria de a trăi, minunea de a povesti și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
speria de tăria de a gândi prin cuvinte și se bălăcesc în cloaca unor surogate cât mai cool. Există, paralizantă, o spaimă de cuvintele rare, din ce în ce mai rare, care cheamă gândul bun, care însoresc speranțele și care, de ce nu, pot încă ocroti suflete. Cuvinte care încă pot odrăsli suflete sunt ocolite, uitate în buimăceala unor noi și noi dimineți în care alții și alții își pierd nu doar servietele cu cheile de la case, ci își lasă în ele trecutul lor tot abandonat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Ajute-mi Domnul să nu le fac nici de acum înainte. Tihna Bibliotecii cu puterea din atâtea și atâtea vieți închise în paginile acestea colbuite de ziare, cărți, manuscrise îmi e sprijin în aceste momente. Puterea iubirii cu care sunt ocrotit și puterile Bibliotecii îmi sunt dreptul meu de a trăi. Visez bodegi. Probabil am scăpat. Așa îmi place, cel puțin, să cred. Și aș vrea să fie astfel. Cu o speranță amestecată cu frică, rușine, cu mult dezgust de mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
noștri sau care sunt doar intruși pasageri, provizorii, fără stigmatul Bibliotecii. Pe primii îi luăm de la bun început sub aripa noastră protectoare, îi îndrumăm pas cu pas pe căile, atât de misterioase, tainice și pline de neprevăzut, ale Bibliotecii, îi ocrotim cu căldura unor sentimente de nostalgică duioșie, de încredere că ei vor fi cei care ne vor urma, într-adevăr. Îi pregătim să ne ia locurile. Între multe altele care dau o trăinicie aparte solidarității din Bibliotecă este sentimentul statornic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
N-aveam ce să fac. Ele m-au ajutat să supraviețuiesc în anii mizeri. Chit că mare parte din banii luați îi dădeam pe băutură. Era și băutura tot un dar al cărților. Au avut grijă de mine. M-au ocrotit, cu tăcerea lor, cu trecerea lor fulgurantă prin viața mea. M-au ajutat cărțile să supraviețuiesc. De-asta mă și simt bine în mijlocul lor. Le simt sufletul, le simt căldura ocrotitoare, le simt prezența sprijinului dezinteresat. Gh.Gh. tot nu vine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Lângă noi se adunaseră și alții cu lumânările aprinse. Ne-am spus „Hristos a înviat!“, zâmbindu-ne ca și cum ne cunoșteam de cine știe când. Nu simțeam că facem un lucru interzis ținând lumânările aprinse, îngrijindu-le să nu se stingă, ocrotindu-le în căușul palmelor. Nu ne simțeam persecutați că ne întorceam de la Patriarhie cu lumânări aprinse. Dimpotrivă, era un fel de mândrie semeață, o complicitate ghidușă, o bucurie a faptului că ne recunoșteam noi între noi, necunoscuții cu lumânări, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
observa În tăcere. Dădu din umeri și Își ridică ochii ca și cînd ar fi vrut să vîneze din zbor niște cuvinte care Îi scăpau. Fiindcă mă temeam că, poate, ai dreptate, spuse În cele din urmă. Am oftat. Ne ocroteau Înnoptarea și acea tăcere dezinteresată care Îi unește pe străini, și m-am simțit plin de curaj să spun orice, chiar de-ar fi fost să fie pentru ultima oară. — Îl iubești sau nu? Îmi oferi un zîmbet ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
lumînări și am aprins-o la loc. Un curent de aer rece aluneca prin casă, ca și cînd cineva ar fi deschis uși și ferestre. — Vezi? E vîntul. Bea se mărgini să tăgăduiască În tăcere. Ne-am Întors spre sală, ocrotind flacăra cu mîna. Bea mă urma Înndeaproape, aproape fără să respire. — Ce căutăm, Daniel? Durează doar un minut. — Nu. Să plecăm acum. — De acord. Ne-am Întors ca să ne Îndreptăm spre ieșire și chiar atunci am băgat de seamă. Poarta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
A Căreia bunătate și milă spre noi veșnic se coboară. În felul acesta, Domnul a dorit ca să unească Firea Sa dumnezeiască cu firea cea pământească. Iisus se naște ca om, că Dumnezeu ne iubește. Fiind creația sa, prin Hristos ne ocrotește Zi de mare bucurie. Cel născut venind din cer, Aduce pe pământ pace,dragoste,vis și mister. În această zi prezisă, tot ce-i rob se ‘liberează, Răul e zăgăzuit și obida-ncetează. Puterea morții slăbește sau este chiar sfărâmată
Hristos se naşte. Slăviţi-L !. In: Bucuriile Credinţei by Maria Lascu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/536_a_758]
-
Șoptesc lângă urechea ce le-așteaptă Și-n ele se mai zbat săgeți sub vânt Și doruri, avântate către faptă... Nălucitoare visuri tot mai bat Din aripi frânte, învăluitoare, Descoperind tărâm imaculat De gingășie, liniște și floare... Doar sufletul îl ocrotesc de-acum, Iar inima uitărilor pierdută O las plecărilor, ce se aștern pe drum, Pentru-mplinirea cea necunoscută...
A?TEPT?RI by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83747_a_85072]
-
cade somnolentă ceața; Și vis, și dor, și umbră, și lumină, Schițează-un țel orientat precis Ce din suișul lui, mereu se-nclină Atras de taine-n funduri de abis; Lumini și umbre fi-vom încurând, Dar pe moment, ne ocrotește viața Și-i mulțumim cu glasul tremurând, Când ne așteaptă-n praguri, dimineața...
LUMINI ?I UMBRE by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83822_a_85147]