5,154 matches
-
migrației entităților ficționale de la un text la altul, fenomen analizat pe larg de Doležel în epilogul studiului său, consacrat tocmai „rescrierilor postmoderniste” (postmodernist rewrites). Ajungem astfel la un aspect crucial pentru demonstrația noastră, anume reevaluarea intertextualității, prin prisma transgresiunii granițelor ontologice. Doležel remarcă, pe bună dreptate, faptul că intertextualitatea a fost analizată în special din unghiul convențiilor textuale (ca fapt ce ține strict de textură). O semantică a lumilor ficționale nu se poate limita însă la discutarea acestor procedee discursive: textele
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
față de problema lumilor și a transcenderii frontierelor dintre ele, aspect sesizat și de Brian McHale în cunoscuta sa lucrare Postmodern Fiction 163. Aici, postmodernismul este privit, în esență, tocmai ca o consecință a trecerii de la o dominantă epistemologică la una ontologică. Cu alte cuvinte, de la probleme legate de cunoaștere, la chestiuni care privesc diversele „moduri de a fi”. Nu trebuie să ne surprindă, așadar, faptul că, în epoca actuală, își fac din ce în ce mai mult simțită prezența, interogații post-cognitive, de tipul: • Ce este
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
numai, la nivelul conținutului - care cel mai adesea este nerealist - cât la nivel formal. Prin „formă” însă, criticulul american nu înțelege pur și simplu textura (după expresia lui Doležel), ci tocmai acea zonă informă în care se întrepătrund diverse modele ontologice. Altfel spus, „ceea ce literatura postmodernă imită, obiectul mimesis-ului în acest caz, este peisajul ontologic, pluralist și anarhic”167, caracteristic pentru etapa actuală, în care realitatea însăși capătă, nu de puține ori, aspectul unei (simple) ficțiuni. 1.9 Câteva feluri de
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
Prin „formă” însă, criticulul american nu înțelege pur și simplu textura (după expresia lui Doležel), ci tocmai acea zonă informă în care se întrepătrund diverse modele ontologice. Altfel spus, „ceea ce literatura postmodernă imită, obiectul mimesis-ului în acest caz, este peisajul ontologic, pluralist și anarhic”167, caracteristic pentru etapa actuală, în care realitatea însăși capătă, nu de puține ori, aspectul unei (simple) ficțiuni. 1.9 Câteva feluri de realismtc "1.9 Câteva feluri de realism" Deși până la acest punct nu a fost
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
că „până și poeticile inclusive și aglutinante, ca acelea ale lui Whitman sau Rimbaud, antiintelectualiste și vitaliste au deschis calea enumerării haotice și dicteului automat: altfel spus, acelor forme de extremism antidiscursiv care au sfârșit prin a consolida separarea netă, ontologică, de principiu, dintre poezie și proză, dintre uzul esențial, pe de o parte, și cel instrumental sau relațional al limbajului, pe de alta, conducând în cele din urmă la definiția formalistă și jakobsoniană a funcției poetice, ca distinctă de toate
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
medieri multiple și subtile. Un grad retoric zero poate fi cel mult fixat prin convenție, dar în practica literaturii putem spune cel mult că există texte care tind către el. Nu este însă mai puțin adevărat că „există două forme ontologice fundamentale de raportare la realitate, una reflexivă și alta tranzitivă, forme în care își are originea procesul de construcție a categoriilor individualității pe care le promovează poezia”221. În acest sens, putem vorbi, într-adevăr, despre întoarcerea realității în poezie
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
celei mai descriptive poezii, ca și în cazul celei mai intranzitive, la o lume de gradul al doilea. Referentul rămâne, până la urmă, o categorie „hantologică”, liminară, căci „întotdeauna peisajele, universul sau conținutul poemului sunt separate printr-o ruptură de ordin ontologic de peisajele, de universul sau de conținutul realității înconjurătoare, toate sunt și nu sunt aceleași”224. În sensul acesta, tot Eugen Coșeriu este cel care face o remarcă esențială: Limbajul este anterior distincției înseși între existență și inexistență; și este
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
poate la antipozii așa-numitei poezii enunțiative sau mimetice, pentru care, după cum știm, esențială rămâne mișcarea epică și raportul imediat cu germinarea detaliilor particulare. O asemenea perspectivă - caracteristică, în fond, nu numai pentru producția poetică recentă - este susținută, la nivel ontologic, de o atitudine de deschidere față de realitate. Este vorba, cu alte cuvinte, de acea tendință, admirabil definită de Robert Duncan, care tinde să privilegieze tranzitivitatea limbajului și a lumii: De o importanță fundamentală pentru o definiție a poeticii la care
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
adevărate „măști ale spaimei” sau doar ale seducției. Termenul de ficțional va fi întrebuințat mai cu seamă pentru a sublinia faptul că o astfel de poezie reușește în ultimă instanță să construiască „lumi” (posibile și imposibile), în consonanță cu „peisajul ontologic, pluralist și anarhic”246 al vremurilor noastre, punând totodată în lumină tensiunea între diversele moduri de a fi (sau între diferitele „modele ontologice”, pentru a împrumuta o altă expresie a lui Brian McHale). Aproape că nu mai este nevoie să
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
astfel de poezie reușește în ultimă instanță să construiască „lumi” (posibile și imposibile), în consonanță cu „peisajul ontologic, pluralist și anarhic”246 al vremurilor noastre, punând totodată în lumină tensiunea între diversele moduri de a fi (sau între diferitele „modele ontologice”, pentru a împrumuta o altă expresie a lui Brian McHale). Aproape că nu mai este nevoie să adăugăm că, într-un asemenea context, utilizarea unor procedee care constitiau până nu demult apanajul exclusiv al prozei ficționale (descriere, narațiune, dialog) se
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
decripta în acest elogiu indirect al procesualității, al stărilor intermediare (care comportă încă „O FAPTĂ EPICĂ, ADICĂ EROAREA, PASUL GREȘIT ȘI TOATE NEÎNȚELEGERILE POSIBILE”) nu numai aplecarea către deconstruirea opozițiilor ireconciliabile, ci și nostalgia totalității, concepută ca o fuziune, deopotrivă ontologică și practică, a contrariilor. Din această perspectivă, fiecare poem al lui Ponge poate fi socotit un fel de punere în abis a „metodei sale de creație”. Cu alte cuvinte, folosind mijloace diferite de cele ale epistemologilor, Ponge demonstrează - poate mai
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
mopete s-a răsturnat. care din ei? el - celălalt? celălalt? (mopete și ipostazele) Bănuim aici o artă poetică mascată, un text în care se face referire la scrierea poemului însuși, de unde nu lipsesc contradicțiile generate de intersectarea mai multor regimuri ontologice și nici subminarea (auto)ironică a statutului, considerat multă vreme privilegiat, al creatorului. Ceea ce trebuie însă precizat de la bun început este că acest tip special de autoreflexivitate nu se mai restrânge la domeniul strict delimitat al convențiilor textuale, ci pare
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
îl scrie el însuși/își face propriile închipuiri despre dânsul” constituie desigur un mod de a arăta că, la rigoare, se poate „face literatură chiar din condiția teoretică a literaturii”367, dar trădează în același timp un fel de neliniște ontologică provocată de descoperirea imposibilității de a trăi și altundeva decât în fictiv. Constatăm așadar că în spatele acestor „răsturnări” funambulești, care amestecă planurile într-o asemenea măsură încât nu se mai poate distinge dacă în poem e vorba „despre mopete-personajul, despre
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
dezbatere privitoare la mimesis, reprezentare, transparență și toate celelalte concepte discutate pe larg în paginile anterioare, aduce așadar în atenție și aportul funcției metareprezentaționale în configurarea universurilor inventate. Pe de altă parte, nu este mai puțin adevărat că, în peisajul ontologic, pluralist și anarhic al ultimelor decenii, frontierele dintre „lumea scrisă” și „lumea nescrisă” (pentru a împrumuta o formulă inspirată a lui Italo Calvino) nu se mai înfățișează ca bariere de netrecut, ci devin instabile și oscilante, tinzând chiar să dispară
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
artistic devin permeabile. În plus, din momentul în care poezia nu mai este considerată un spațiu privilegiat al cunoașterii, accentul se deplasează pe chestiuni care privesc diversele moduri de a fi. Practic, se trece de la o dominantă epistemologică la una ontologică, esențiale devenind interogațiile post-cognitive de tipul celor enumerate de Brian MacHale (Ce este o lume?, Câte tipuri de lumi există, cum sunt ele alcătuite și prin ce se deosebesc între ele?, Ce se întâmplă când diferitele tipuri de lumi intră
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
un context particular al relațiilor Între actorii sociali constitutivi: indivizi deținători de capital financiar (share sau stockholders), de resurse simbolice (diplome, acreditări), de forță de muncă, persoane Învestite cu autoritate etc. (stakeholders). Punctul de plecare este de tip individualist, atomii ontologici sunt indivizii deținători de resurse materiale, sociale, simbolice. Indivizii sunt angrenați Într-o rețea de relații sociale, În parte stabile, În parte volatile. Stabilitatea generează Încredere și angajamente credibile care fac posibilă cooperarea În structura actuală (păstrând o anumită distribuție
Organizare și câmpuri organizaționale. O analiză instituțională by Mihai Păunescu [Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
cultural-cognitive și al celor normative. În mai mare măsură decât alte grupuri, „specialiștii domină prin controlul pe care Îl exercită asupra sistemelor de convingeri. Armele lor esențiale sunt ideile. Ei Își exercită controlul prin definirea realității, adică prin conceperea cadrelor ontologice, prin sugerarea distincțiilor, prin elaborarea modelelor tipizate și prin stabilirea principiilor sau a direcțiilor de acțiune.” (Scott și Backman, 1990:290, apud Scott, 2001:159-160). Profesiunile elaborează cadre cognitive ce definesc spațiile asupra cărora pretind jurisdicție și Încearcă să-și
Organizare și câmpuri organizaționale. O analiză instituțională by Mihai Păunescu [Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
instituționale se manifestă În asociere - și nu În opoziție - cu acțiunea rațională Îndreptată spre o finalitate proprie individului. Atât abordările realiste, cât și cele accentuat constructiviste conduc la ideea instituirii sociale raporturilor agent - principal care, departe de a garanta primordialitatea ontologică a vreunuia dintre actorii constituenți (nici măcar a acționarilor), se află Într-un proces de deconstrucție și reconstrucție În funcție de puterea relativă a unora sau altora În sistem și, pe linie constructivistă, În consonanță cu ideologiile (științifice, religioase) dominante. În cele din
Organizare și câmpuri organizaționale. O analiză instituțională by Mihai Păunescu [Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
3. Critici ale feminismului comunitariantc "3.3. Critici ale feminismului comunitarian" Comunitarienii susțin că sinele este mai degrabă produs decât generator de realitate socială. În acest caz, se întreabă Arneilxe "„Arneil,Barbara" (1999, p. 148), cum poate cineva fără statut ontologic în afara relațiilor sociale care îl constituie să critice și să vrea să schimbe cultura în care s-a format? Femeile născute într-o culturăxe "„cultură" sexistă și patriarhală ar fi pur și simplu lipsite de puterexe "„putere". Ar fi doar
Drumul către autonomie: teorii politice feministe by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Science/1944_a_3269]
-
care se așteaptă să găsească fețe umane în mediul lor. Imediat după naștere, ei își orientează privirea după stimulii de gen fețe umane, și nu după alt gen de stimuli. De asemenea, copiii au din naștere o serie de asumpții ontologice asupra mediului: Mediul conține obiecte rigide, bine definite și delimitate între ele (spre exemplu, atunci când, în condiții experimentale, un obiect pare că trece prin alt obiect, copiii sunt surprinși); Copii disting obiectele vii de cele nevii; Copii asumă că obiectele
Fundamente de psihologie evoluțonistă și consiliere genetică. Integrări ale psihologiei și biologiei by Daniel David, Oana Benga, Alina S. Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
-
salt... metafizic! Dorințele personajului din Filantropica îl aruncă din zona gri a societății (zona aceea unde supraviețuiesc vrăbiile) în zona mefistofelică a existenței. Mefisto are acest dar, de a împlini dorințe din nimic. Creația, la el, nu este cu funcție ontologică, așa cum e la Creator, ci cu funcție aparentă. Demonul se definește ca fiind cel ce nu e. Mefisto pare că ar crea, cănd de fapt instanțiază cu fiecare împlinire a unei dorințe, un imens gol ființial. Dumnezeu creează lumea din
Lacrimi şi bani. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2288]
-
vinde produsul, ce știi tu mai bine să faci, să scrii, de exemplu. Ca să ieși din acest imens conglomerat de cauze frenatoare, ai nevoie de o întălnire excepțională. Îngerii sunt personaje care mijlocesc marile întălniri, cele care vor opera mutații ontologice. Sunt, cum explica Andrei Pleșu, ființe ale intervalului. Îngerii nimicitori au ca instrumente de lucru minciuna, negarea a ceea ce este, sau falsul, adică executarea unui pliu în ceea ce este pentru a depozita acolo ceea ce ar fi putut fi, dar nu
Lacrimi şi bani. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2288]
-
filosofiei contemporane preocupările legate de singularitatea umană se află la originea existențialismului J. P. Sartre care afirmă că ”omul nu este ci devine”, acesta are libertatea absolută de a alege. Pentru Lucian Blaga omul este o ființă culturală realizănd saltul ontologic de la animalitate la umanitate. Numai omul își poate forma o conștiință filosofică. După cum spunea filosoful grec, Aristotel Demnitatea constă nu din a poseda onoruri, ci din conștiința că le merităm”. Pornind de la acest citat înțelept deducem că nu este important
Valoarea supremă a omului. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Laura Alexandra Mutulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2293]
-
măntuirea înseamnă vindecare: “credința ta te-a izbăvit”. Hristos este Doctorul cel Bun care oferă Euharistia ca pe un “leac al nemuririi”. Vindecarea comportă un catharsis ascetic - curățire a ființei de orice germene demonic - dar se desăvărșește printr-un catharsis ontologic: restaurarea formei inițiale, refacerea chipului lui Dumnezeu și veritabilă transfigurare a firii. În sens biblic, creația este asemănătoare bobului de grău care produce însutit și încă pe atăta: “Tatăl Meu pînă acum lucrează; și Eu lucrez” (loan 5, 17). Lumea
Demnitatea omului şi harisma creativităţii sale la Sfȃntul Grigore Palama. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Elena Bărbulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2305]
-
nașteri” în ordinea credinței, care ne sunt cu putință. Ele dezvăluie și ordonează mersul cuvenit al istoriei, înclinănd lumea - astfel pregătită și coaptă - spre a doua venire a Domnului. Purificată prin asceză, marea dragoste este de fapt destinul omului. “Tandrețea ontologică” pe care marii mistici (Sfăntul Isaac, Sfăntul Macarie) o arată oricărei creaturi - fie ea reptilă sau chiar demon - este însoțită de un mod iconografic de a contempla găndul divin dincolo de transparența lumii, de a pătrunde în cochilia cosmică, pănă la
Demnitatea omului şi harisma creativităţii sale la Sfȃntul Grigore Palama. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Elena Bărbulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2305]