3,686 matches
-
Nu: Provins, mi-am spus eu. Dacă exista vreun loc, ăsta trebuia să fie Provins!” 18 De-am putea străbate cu ochiul să vedem interiorul Pământului, de la un pol la celălalt sau de la picioarele noastre până la antipozi, am zări cu oroare un colos ciuruit de crăpături și de peșteri. (T. Burnet, Telluris Theoria Sacra, Amsterdam, Wolters, 1694, p. 39) „De ce Provins?” „N-ați fost niciodată la Provins?” Loc magic, și astăzi se simte asta, duceți-vă, o să vedeți. Loc magic, Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
celor ca mine e de invidiat”, Îi spuse contele lui Gog. „După vreo două secole, un plictis incurabil pune stăpânire pe nefericiții nemuritori. Lumea e monotonă, oamenii nu Învață nimic și, la fiecare generație, cad iarăși În aceleași erori și orori; evenimentele nu se repetă, dar se aseamănă... Se termină noutățile, surprizele, revelațiile. Pot să-ți mărturisesc dumitale, acum, când doar Marea Roșie ne ascultă: nemurirea mea a ajuns să mă plictisească. Pământul nu mai are secrete pentru mine și nu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
gura și În mintea acestor zdrențăroși cărora voi le spuneți idolatri. Dragă prietenă, ceva mai Înainte dumneata te uitai la mine ca și cum aș fi fost un ci devant. Cine trăiește În trecut? Dumneata, care ai vrea să dăruiești acestei țări ororile secolului proletar și industrial, sau eu, care vreau ca biata noastră Europă să regăsească naturalețea și credința acestor fii de sclavi?” „Isuse”, șuieră Amparo, cu răutate, „știți și dumneavoastră că-i un mod de a-i face să stea liniștiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
să te Întrebi de ce iese apa În cel de-al doilea caz. Trebuie să te Întrebi de ce refuză să iasă În primul”. „Și de ce refuză?”, Întrebă nerăbdător Garamond. „Pentru că, dacă ar ieși, ar rămâne vid În vas, iar natura are oroare de vid. Nequaquam vacui, era un principiu rozacrucean, pe care știința modernă l-a uitat”. „Impresionant”, zise Garamond. „ Casaubon, În a noastră istorie miraculoasă a metalelor, lucrurile astea ar trebui să se vadă, nu uita. Și să nu-mi spui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
stimulativă, nitroglicerina lu' Năiel. He-hei...! Am un presentiment malign. Apoi, mobilul lui Dănuț emite din nou un semn de viață. De mesaj. Neidentificabil. Care este: " În Arborele Morții, Despletită, Fecioara întinată râde Și își clătește buzele și dinții, Cu sângele ororilor Și seva stârviciunilor: Regina din Malkhut, Monstrul viclean, Spectrul din beznă, Lilith, Sephirahul dezmățului fără sfârșit! Îndurare, pentru cei pierduți în Întuneric, Îndurare, îndurare, îndurare... " ADRAMALECH Aceeași zi, dis-de-dimineață. Trezit în cap cu zorile, Bursucul Trei-Coițe năvălește în vizuina Iepurelui
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
fioroasă. Acesta este Baal! Priviți-l...! Marea Cârtiță! Regele orb al beznelor de sub țărână! răsună iar glasul Arhanghelului. Doar para și pârjolul focului îl stăvilesc și-l înspăimântă. Sticla...! Sticla, Boss! țipă și Dan, pe punctul să clacheze. În învălmășeală, Oroarea se întrezărea, destul de deslușit: Trei trupuri obeze, de dulăi, se năpusteau în trombă, împreunate lubric într-un singur trunchi puhav și șfichiuiau necruțător și triplu, cu odgoanele unor cozi chelite și solzoase! Tropăiau ritmat, ca tobele, cele douăsprezece labe de
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
și rapoarte de eveniment, către unul dintre posturile de proximitate mai răsărite, post aflat și el la periferia zonei sudice cu pricina, în bariera Bucureștilor. Mai exact, situat pe strada Eroilor-Martiri (redenumită popular, mai nou, când a Erorilor, când a Ororilor...), una dintre străduțele acelea mărginașe care afluiau, în evantai, în Bulevardul Petrolului, din preajma vechiului Cimitir "Eternitatea". Și uite-așa, se ajunsese actualmente la situația insolită, de a se face referire la acest micro-sediu lăturalnic, de altminteri obscur, ca la ditamai
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
aibă un refugiu când vine în București în lipsa Nadinei. De altfel, eu numai iarna sunt bucureștean, și încă și atunci cu intermitențe; restul anului stau la țară și pentru că trebuie, și pentru că acolo mă simt mai bine. Nevastă-mea are oroare de țară, tocmai cum mie mi-e silă de oraș. Dar ia șezi, te rog! Mă vei ierta dacă eu, printre vorbe, am să mă primenesc și să mă curăț puțin... E unu și jumătate! Și la trei am întîlnire
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
cui vinde, să fixeze tot, încît în ziua când se va transcrie divorțul, să poată iscăli actul și să sfârșească orice contact cu țara. ― De ce vrei tu, Gogule, ca ultima mea călătorie la țară să fie banală? zise Nadina. Am oroare de banalitate! 6 Sâmbătă dimineața, pe când explica pentru clasa a patra domnia fanarioților, învățătorul Dragoș se pomeni în școală cu un jandarm care-i spuse încet că domnul plutonier îl poftește urgent până la post, având a-i face o comunicare
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
rezultate. Nadina pofti pe Stavrat la masă, să-i mai ție de urât. Arendașul se retrase, făgăduind că spre seară va reveni să ia pe domnul avocat. ― Sper că ai să-mi faci curte, iar nu să mă sperii cu ororile țăranilor? glumi Nadina către Stavrat pe când Platamonu își lua rămas bun. Olimp Stavrat își mângâia zăpăcit bărbuța, cu un surâs în care îngrijorarea se lupta cu cochetăria. Afară, în curte, Aristide era nerăbdător. Ciupise puțin pe Ileana, în glumă și
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
lui Miron Iuga de la Isbășescu a aflat-o lumea. De ieri, de pe la ora zece, când a sosit, îmbrăcat țărănește, în târgușorul Costești, a fost eroul zilei. A trebuit să istorisească cel puțin de douăzeci de ori tuturor domnilor din Costești ororile petrecute la Amara. Administratorul plasei a telefonat știrea imediat oficial prefecturii, îngrozind pe demisionarul Boerescu, de la care a cunoscut-o curând tot orașul. Primarul i-a oferit ospitalitate chiar în familia sa și i-a făcut rost de la judecătorul supleant
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
mai continue. Pe la ora două erau pe drum. Isbășescu, pe capră, avea inima cât un purice. Vrând să-și facă puțin curaj și observând că Grigore nu e dispus să-i mai audă glasul, începu o conversație pe șoptite, despre ororile țăranilor răsculați, cu birjarul care tremura de frică să nu-și găsească moartea în călătoria asta și regreta că s-a lăsat ispitit de prețul mare ce i s-a făgăduit, ca să plece. În Vlăduța, în dreptul conacului ars, ulița era
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Roșu mai negru ca totdeauna. Crezu că a avut vreo neplăcere particulară și-l lăsă în pace, așezîndu-se să fabrice articolașele anodine cotidiene pe care se obișnuise acuma a le produce în redacție. Într-un târziu, secretarul izbucni singur: ― Ce oroare!... Ce ticăloșie!... Ce barbarie!... Nu i se potriveau exploziile teatrale. Glasul lui suna gol ca al unui actor fără talent. Parcă și-ar fi dat seama, se scufundă iar în tăcere și numai după vreun sfert de oră reluă sarcastic
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ventuză care se vâra în el. Aceea trecuse prin geamul blindat. Aerul respirabil din rezervoare și atmosfera aspră și sulfuroasă a acestui cavou se amestecară. Era vlăguit, continua să respingă, părăsit de puteri acea mâna. În pragul nebuniei, amețit de oroare, își dădu seama că acea creatură trăgea cu insistență de buzele lui. Se clătina prin sală, încercând cu disperare să răsucească, să sfâșie monstruozitatea placată pe fața lui. Falangele lungi și sensibile se infiltrau în deschizătura din vizieră. Îi atinseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
-și alunge acest oribil gând. ― Ce pot face? ― Să mă omori, zise aceeași voce agonizantă. Își privi deznădăjduită vechiul ei coleg, căpitanul ei. Acesta își coborî pleoapele. Buzele-i tremurară un moment de parcă se pregăteau să slobozească un strigăt de oroare și suferință. Nu ar fi avut curajul să-l suporte. Țeava lansatorului de flăcări își îndreptă gura spre cocon. Ripley apăsă pe trăgaci, convulsiv; curând corpul celui care fusese Dallas dispăru în vâlvătaie. Arse fără nici un vaiet. Cu sălbăticie apăsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
român” s-ar părea însă că o astfel de poziție epistemologică este vina însăși a antropologilor și a altor „relativiști postmoderni”. Există, desigur, o reținere întemeiată față de un asemenea demers într-o asemenea problemă : banalizarea răului, riscul de dizolvare a ororilor într-un mozaic de fapte mărunte și trivial-neutre. Desigur, acest risc există, dar el ține tot de o „manipulare” morală, inversă de data aceasta, a unui instrument cognitiv : folosirea contextului pentru a demonstra ceva, și nu pentru a înțelege ceva
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
l-a scos în stradă ? Să renunțăm la această metaforă masivă și greoaie și să aruncăm o privire mai „umană”. Din punct de vedere sociologic, boala se cheamă, de fapt, anomie. Știu, este un concept, iar discursul public românesc are oroare de concepte. Dar pot fi absolvit de ocara de elitism apelînd la un simplu search pe Google. Iată ce poate afla oricine printr-un simplu click : Termenul a fost introdus de sociologul francez Emile Durkheim în studiul său despre suicid
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
mine, Gertrude. Dar de unde a apărut Gertrude în grădina mea din centrul Bucureștiului, într-o seară senină de august ? în dreapta o bancă, în stînga o vilă, în față vile, numai „lume bună” de jur împrejur, lume care ar privi cu oroare chiar și ideea unor orătănii în vecinătatea ei selectă. Și atunci ? în timp ce eu stăteam împietrit și încercam să găsesc o explicație, Gertrude a mai făcut cîțiva pași legănați, a deschis larg ciocul și a dat să se rățoiască la mine
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
istoria a ce s-a întâmplat la Guernica. Mesajul, în orice caz, este înțeles imediat de cel care privește opera de artă. Picasso încearcă, de fapt, să transmită un mesaj uman despre ce s-a întâmplat, o puternică impresie de oroare printr-o scenă înspăimântătoare. Această impresie puternică va fi percepută în diferite feluri de spectatorii celebrei pânze. Întorcându-ne la Biblie, ne putem întreba ce găsim aici. Rapoarte exacte ale faptelor? Cronicile martorilor oculari? Opere istorice? Opere de artă? Probabil
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
de a da jos de pe cruce trupurile celor răstigniți. Josephus însuși face această cerere lui Titus (Viața 420-421). Desigur, deseori romanii nu permiteau îngroparea trupului după răstignire, indiferent dacă acest lucru era cerut sau nu, ceea ce făcea parte din scenariul ororii și al intimidării răstignirii. Dar, în timp de pace, răstignirea în imediata apropiere a zidurilor Ierusalimului era o altă chestiune. Date fiind sensibilitatea și obiceiurile iudaice, îngroparea ar fi fost presupusă sau chiar pretinsă. Dovezile analizate până acum ne încurajează
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
eu ci și ceilalți care stăteau la coadă la cele două ghișee sau așteptau pe canapele, privind absent prospectele cu profilaxia gripei sau a bolilor venerice și nelipsita cană de sticlă cu apă de pe măsuță, își îndreptau cu milă și oroare privirea înspre Traian. Nu am avut curajul să vorbesc cu el, oricum trecuseră vreo șapte ani de la vacanța aceea. Mi-am luat medicamentele și-am ieșit repede în stradă. Dar Traian mă interesează acum din alt punct de vedere, pentru
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
vedeam, înjuram în gând când trebuia să răspund la telefon; în primii doi ani de liceu, colegii mă mai invitau pe la ceaiuri și aniversări sau la discoteca din holul liceului, dar, cum nu mă duceam niciodată, renunțaseră. Simțeau pentru mine oroare amestecată cu o admirație șovăielnică pe care-o ai pentru crisalida din care ar putea ieși un fluture, dar și cine știe ce gânganie înspăimîntătoare. Chiar cei care-mi luau apărarea, căci se vorbea totuși mult despre mine, nu își puteau închipui
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
din instinct, toate colegele Ginei o urau, iar pe mine, deși mă respectau, mă mai credeau un biet monstrișor nimerit pe mâini rele și care aveau sa mă strice și mai mult. Da, pe mine mă priveau cu milă și oroare, ca și când mi-ar fi spus " Țrezește-te odată, nefericitule!" Pe culoarul liceului, Gina, ținîndu-mă de braț, înduioșător de mică în sarafanul ei, îmi povestea visele ei labirintice, cu fluturi multicolori lopătând prin temple de marmură, sau se alinta rugîndu-mă să merg
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
despre ispitirea Sfântului Anton, despre gurile infernului, sau ca întruchipare a diavolului în centrul iadului. Pe lângă el, dracul cu coarne și copite e ridicol. Și ce nume aveau, cum se înșirau în borcanele lor: toate sugerau, în înțeleaptă latină, cutremurarea, oroarea. Unii erau groși, cu corpul vânjos și picioare scurte, cu gheare vizibile, alții întindeau căngi roșii ca muiate în sânge. Unii erau subțiri și uscați, ca tarantulele, cu burți negre sau palide, cu cruci sinistre sau pete purpurii, ca de
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
imperiali până la cei care ar fi încăput într-o cutie de chibrituri: chihlimbarii, semitransparenți, doar cu o dungă neagră-verzuie străvăzîndu-se prin crusta de opal: drumul otravei, care străbătea segmentele cozii și ajungea la ghimpele din capăt. Cleștii mari nu provocau oroare, erau cleștii inofensivului rac. Am trecut repede, ca și când oprirea la păianjeni ar fi fost excesivă și ne-am fi aflat în întîrziere, pe lângă crustacei (un homar cât un iepure de câmp, crilul roșu într-un borcan), miriapode și scolopendre, am
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]