12,062 matches
-
2, Constanța, 1971. Ghiață, Anca, "Contribuții noi privind unele aspecte ale societății românești din Dobrogea în secolele XV-XIX", în Analele Academiei. Memoriile Secțiunii Istorice, seria IV, tom I, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1978. Ghiață, Anca, "Condițiile instaurării dominației otomane în Dobrogea", în volumul Studii istorice sud-est europene, București, 1974. Ghiață, Anca, " Noi mărturii de epocă privind administrația orașului Constanța înainte de anul 1878", în România de la Mare, an 1, nr. 1/ianuarie 1992. Iacob, Gheorghe, "România de la independență la primul
Dobrogea. Evoluţia administrativă (1878-1913) by Dumitru-Valentin Pătraşcu [Corola-publishinghouse/Administrative/1412_a_2654]
-
Dobrogei, serie nouă, an 6, nr. 1, Constanța, 2000. Maravela, Petre, "1878 Reinstalarea administrației românești în Dobrogea", în Marea Noastră, an XVIII, nr. 3(68)/aprilie-iunie 2008, Constanța, 2008. Mateescu, Tudor, "Știri noi despre prezența mocanilor în Dobrogea în timpul stăpânirii otomane", în Revista arhivelor, 48, vol. 33, nr. 3/iulie-septembrie 1971, Direcția Generală a Arhivelor Statului, București, 1971. Micu. Ion, "Constantin Brătescu și cercetarea trecutului Dobrogei", în Pontica, 4, 1971. Mihăilescu, V., "Regiunea Techirghiolului", în Analele Dobrogei, an IX, vol. II
Dobrogea. Evoluţia administrativă (1878-1913) by Dumitru-Valentin Pătraşcu [Corola-publishinghouse/Administrative/1412_a_2654]
-
Statului din Republica Socialistă România, București, 1975; Constantin Hamangiu, Codul General al României. Legi uzuale, vol. II-III, Tipografia Leon Alcalay, București, 1940. 18 Adrian Rădulescu, Ion Bitoleanu, Istoria Dobrogei, Editura Ex Ponto, Constanța, 1998. 19 Anca Ghiață, "Condițiile instaurării dominației otomane în Dobrogea", în volumul Studii istorice sud-est europene, București, 1974, pp. 43-126. 20 Adrian Rădulescu, Ion Bitoleanu, Istoria Dobrogei, Editura Ex Ponto, Constanța, 1998, p. 205. 21 Ibidem. 22 Ibidem. 23 Ibidem, p. 206. 24 Apud Adrian Rădulescu, Ion Bitoleanu
Dobrogea. Evoluţia administrativă (1878-1913) by Dumitru-Valentin Pătraşcu [Corola-publishinghouse/Administrative/1412_a_2654]
-
București, 1904, p. 353. (În continuare se va cita: Dobrogea în pragul veacului al XX-lea...). 26 Ibidem. 27 Adrian Rădulescu, Ion Bitoleanu, op. cit., p. 206. 28 Ibidem, p. 207. 29 Mustafa Ali Mehmed, "Aspecte din istoria Dobrogei sub dominația otomană în veacurile XIV-XVII. Mărturia călătorului Evlya Celebi", în Studii, nr. 5/1965, p. 1104. 30 Adrian Rădulescu, Ion Bitoleanu, op. cit., p. 208. 31 Ibidem. 32 Ibidem. 33 Ibidem. 34 Ibidem, p. 210; Tahsin Gemil, "Problema etnogenezei tătarilor", în volumul Originea
Dobrogea. Evoluţia administrativă (1878-1913) by Dumitru-Valentin Pătraşcu [Corola-publishinghouse/Administrative/1412_a_2654]
-
Dobrogea în pragul veacului al XX-lea..., p. 414. 129 Iosif Colcer, Viorel Măgureanu, op. cit., p. 51. 130 Ibidem, p. 39. 131 Ibidem, pp. 51-52; Mihai Ionescu-Dobrogeanu, op. cit., p. 414. 132 C. Șerban, B. Șerban, "Tipologia orașelor dobrogene în timpul stăpânirii otomane", în Peuce, VI, 1977, p. 276; Iosif Colcer, Viorel Măgureanu, op. cit., p. 50. 133 Ibidem. 134 Ibidem, p. 49. 135 Ibidem. 136 Ibidem. 137 Ibidem, p. 52. 138 Ibidem, p. 53. 139 Ibidem; Mihai Ionescu-Dobrogeanu, Dobrogea în pragul veacului al
Dobrogea. Evoluţia administrativă (1878-1913) by Dumitru-Valentin Pătraşcu [Corola-publishinghouse/Administrative/1412_a_2654]
-
II. Scrieri istorice, ediție Alexandru Zub, Editura Academiei, București, 1976, pp. 587-588. 1546 Dumitru Vâtcu, loc. cit., p. 207. 1547 Mihail Kogălniceanu, "Despre antichitățile din Dobrogea", în volumul Opere. II. Scrieri istorice, p. 584. 1548 Andreea Atanasiu, "Dobrogea sub administrație otomană. Constanța și Tulcea studiu de caz", în volumul Dobrogea 1878 2008. Orizonturi deschise de mandatul european, p. 136. 1549 Ibidem. 1550 Ion Mamina, Regalitatea în România. 1866-1947. Instituția monarhică, familia regală, domniile, contribuții la dezvoltarea instituțiilor culturale, monumente de for
Dobrogea. Evoluţia administrativă (1878-1913) by Dumitru-Valentin Pătraşcu [Corola-publishinghouse/Administrative/1412_a_2654]
-
este Dunărea și nici cu privire la modul eficient în care am putea folosi acest atu de riveran pe care ni l-a oferit destinul; situația nu s-a schimbat, în mod sensibil, nici după ce România a intrat în Uniunea Europeană. După expansiunea otomană cu efectele ei dezastruoase, s-a tins spre o împărțire a stăpânirii României între Imperiul otoman, cel Habsburgic și cel Țarist, iar dacă invaziile de la Răsărit urmate de politica hrăpăreață a Rusiei, ori dominația, pe rând, a acestei zone de către
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
pe care ni l-a oferit destinul; situația nu s-a schimbat, în mod sensibil, nici după ce România a intrat în Uniunea Europeană. După expansiunea otomană cu efectele ei dezastruoase, s-a tins spre o împărțire a stăpânirii României între Imperiul otoman, cel Habsburgic și cel Țarist, iar dacă invaziile de la Răsărit urmate de politica hrăpăreață a Rusiei, ori dominația, pe rând, a acestei zone de către Germania și apoi U.R.S.S. toate acestea au condus la instituirea unui regim favorabil lor și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
direct proporțional cu imunitatea lor economică. Va interveni și testul istoriei pentru un asemenea conglomerat de națiuni, un adevărat Turn Babel modern. Se știe că și vechile imperii, de genul celui al lui Alexandru cel Mare, cele roman, bizantin și otoman, precum și sistemul colonial, au avut, fiecare, propriul ciclu de existență. Nu am folosit întâmplător termenul de Turnul Babel. Am reținut și eu preocupările cercurilor mai avizate în aceste probleme, cu privire la scopurile oculte care ar sta în spatele noilor structuri europene. Temerile
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
rugat să urmeze a interpreta vechea curte a sultanilor, prin care trecusem în ajun ca un turist grăbit. IItc "II" Omul meu nu era numai poet și arheolog. Cunoștea bine și istoria sultanilor. O cunoștea cu durere, deoarece din pricina slujitorilor otomani, nu cu prea multă vreme în urmă, familia lui fusese împrăștiată și redusă în așa măsură, încât el nu se mai putea aduna cu nimeni dintre ai săi în această viață. Sunt încredințat, afirma domnul Ghirgor Misir, că atât cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
bătrânul. Ce să fac, Selim-Hafiz? Bătrânul s-a închinat cu smerenie și frică: O, stăpâne, Selim-Hafiz spune că pământul e sătul de sânge... Împăratul a înălțat fruntea și a încruntat sprânceana. Selim-Hafiz s-a dus la ale sale. Legea împărăției otomane deschidea urmarea la tron celui de al doilea fiu al doamnei Roxelana, Selim cu numele. Fără îndoială, Domnul Dumnezeu îl vestește pe împărat că altfel nu poate fi. Căci numele lui Selim șahzadè e și numele lui Selim-Hafiz. Prin asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
unui ofițer din garda sa. Sultanul Egiptului, întristat, zice-se, de moartea prințului, s-a aflat în fruntea celor ce au rostit rugăciunea pentru cel dispărut. Funeraliile au fost mărețe, cu atât mai remarcate cu cât se desfășurau potrivit obiceiurilor otomane, prea puțin cunoscute pe atunci la Cairo: caii lui Aladin mergeau în față, cu coada tăiată și cu șaua întoarsă; pe targa funebră, deasupra corpului, erau puse turbanul și arcurile care fuseseră sfărâmate. Două luni mai târziu, stăpânul de la Cairo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
orice preț să-i înștiințeze pe frații ei de neam despre pericolul ce-i amenința. — Sultanul Kansoh e un om bătrân, bolnav și nehotărât, care va continua să plece blajin urechea la promisiunile de prietenie ale lui Selim până când sabia otomană îi va fi tăiat beregata, ca de altfel tuturor circazienilor lui. A fost neîndoielnic un brav soldat în tinerețe, dar, deocamdată, nu-l preocupă nimic altceva decât să-și proteguiască pleoapele și să-și stoarcă supușii de aur. Trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
tare când o pornise în primejdiosul ei demers. Zvonurile care circulau erau atât de contradictorii, încât confuzia totală stăpânea toate mințile, nu doar printre oamenii de rând, ci și în Citadelă. Sultanul hotărâse să plece în Siria, în întâmpinarea trupelor otomane, apoi, în temeiul unor informații liniștitoare, își anulase expediția. Regimentelor care primiseră ordin s-o pornească la drum, li se ceruse să se întoarcă în cazărmi. Califului și celor patru mari cadii li se ceruse în două rânduri să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
trupelor. Plimbându-și privirea jur-împrejur, secretarul de stat remarcă icoana și crucea coptă de pe perete. Zâmbi, scărpinându-se fățiș în cap. Avea motive bune să fie intrigat: un maghrebin, înveșmântat după moda egipteană, însurat cu o circaziană, văduva unui emir otoman, și care-și împodobea casa în felul unui creștin! Mă pregăteam să-i povestesc cum ajunsese casa în folosirea mea, dar m-a întrerupt: — Vederea acestor obiecte nu mă ofensează. E adevărat că sunt musulman prin voia lui Dumnezeu, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
a dat poruncă să fie alcătuite miliții populare în vederea apărării capitalei; a golit închisorile și a anunțat că toate fărădelegile, chiar și omorurile, le erau iertate celor care se angajau în aceste miliții. Când, în ultimele zile ale anului, armata otomană s-a apropiat de Cairo, sultanul mameluk și-a adunat trupele în tabăra de la Raidanieh, în partea de răsărit a orașului; a mai adăugat și câțiva elefanți, precum și niște tunuri recent fabricate; totodată, a pus să se sape un șanț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
un turban albastru, iar în jurul gâtului îi erau legați clopoței. Astfel împopoțonat, era plimbat pe străzi, după care i se tăia capul. Capul era apoi înfipt într-o prăjină, iar trupul era dat la câini. În fiecare tabără a oastei otomane, sute de asemenea prăjini erau înfipte în pământ, unele lângă altele, macabre păduri prin care lui Selim îi plăcea să se preumble. Bineînțeles, circazienii, care se lăsaseră o clipă duși de nas de făgăduielile otomane, se descotorosiră curând de bonetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
În fiecare tabără a oastei otomane, sute de asemenea prăjini erau înfipte în pământ, unele lângă altele, macabre păduri prin care lui Selim îi plăcea să se preumble. Bineînțeles, circazienii, care se lăsaseră o clipă duși de nas de făgăduielile otomane, se descotorosiră curând de bonetele tradiționale, fesuri sau turbane ușoare, arborând turbane mari pentru a se topi mai lesne în gloată. Drept urmare, soldații otomani începură să-i înhațe pe toți trecătorii fără osebire, acuzându-i că sunt circazieni deghizați și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
plăcea să se preumble. Bineînțeles, circazienii, care se lăsaseră o clipă duși de nas de făgăduielile otomane, se descotorosiră curând de bonetele tradiționale, fesuri sau turbane ușoare, arborând turbane mari pentru a se topi mai lesne în gloată. Drept urmare, soldații otomani începură să-i înhațe pe toți trecătorii fără osebire, acuzându-i că sunt circazieni deghizați și pretinzându-le să plătească o răscumpărare spre a fi lăsați să plece. Când străzile erau goale, militarii spărgeau ușile caselor și, pretextând că-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
din apropierea debarcaderului. După ce se lăsase noaptea, se întorsese în tabără și-i chemase pe câțiva dintre aghiotanții săi. Adunarea abia începuse când s-a produs un tumult neobișnuit: sute de cămile purtând încărcături de câlți aprinși, dădeau năvală spre pozițiile otomane, incendiind astfel corturile. Era deja noapte și, profitând de haosul creat, mii de oameni înarmați încercuiră tabăra. În fruntea lor era Tumanbay. Trupele lui cuprindeau soldați, firește, dar mai ales oameni de rând, mateloți, sacagii, foști condamnați care se alăturaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Tumanbay care, fără a pierde nici o clipă, le porunci partizanilor lui să pornească în urmărirea trupelor de ocupație prin toate cartierele din Cairo și să nu ia prizonieri. Stradă după stradă, capitala a fost recucerită. Circazienii îi hăituiau pe soldații otomani, cu ajutorul activ al populației. Victimele, devenite călăi, se dovedeau nemiloase. Am văzut eu însumi, nu departe de casa mea, torturarea unui grup de șapte turci care se refugiaseră într-o moschee. Urmăriți de vreo douăzeci de cairoți, se refugiaseră în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
altfel pentru toată familia mea, dorință mai scumpă decât de a o vedea ieșind nevătămată din dezmățul ucigaș din Cairo, în care se înfruntau două imperii, unul îmbătat de triumf, celălalt încăpățânându-se să nu moară. Pe străzi, bătălia continua. Otomanii, redeveniți stăpâni peste majoritatea cartierelor de la periferie, încercau să ajungă în centrul orașului, dar înaintau încet și cu foarte multe pierderi. Cu toate astea, soarta luptei nemailăsând loc de îndoială, nenumărați soldați și oameni din miliții dezertară treptat din tabăra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
să aibă putere să înfrunte drumul. Între timp, viața la Cairo se făcea tot mai grea. Mărfurile alimentare erau tot mai rare. Brânzeturile, untul și fructele erau de negăsit, prețul cerealelor creștea. Se spunea că Tumanbay hotărâse să înfometeze garnizoana otomană, împiedicând aprovizionarea orașului dinspre provinciile pe care încă le avea sub control; pe deasupra, se înțelesese cu triburile de nomazi arabi, care nu se supuseseră niciodată vreunei puteri egiptene, ca să vină să devasteze împrejurimile capitalei. Se mai spunea de asemenea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
înmulțeau, îndeosebi spre Ghizeh, făcând de nefolosit drumul spre piramide pe care trebuia s-o pornim pentru a-l lua pe Bayazid. Trebuia oare să încercăm totuși să fugim, cu riscul de a fi opriți din drum de o patrulă otomană, de dezertori mameluci sau de vreo bandă de jefuitori? Șovăiam s-o fac până în clipa când am aflat că sultanul Selim luase hotărârea de a surghiuni la Constantinopol câteva mii de locuitori. S-a vorbit la început de calif, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Constantinopol câteva mii de locuitori. S-a vorbit la început de calif, de dregătorii mameluci și de familiile lor. Dar lista se lungea mereu: zidari, dulgheri, cioplitori în marmură, pavatori, fierari, meșteșugari de toate felurile. Am aflat curând că funcționarii otomani se ocupau cu întocmirea de liste nominale ale tuturor maghrebinilor și ale tuturor evreilor din oraș în vederea trimiterii în surghiun. Hotărârea mea era luată. Făgăduindu-mi să plec peste trei zile, dădeam o ultimă raită prin oraș pentru a pune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]