2,905 matches
-
oamenilor e o stare abia suportabilă, aproape un coșmar, pentru sceptic e un fel de perfecțiune, oricum o împlinire, o stare pozitivă” (II, 68), sau: „Fiecare cu drogul lui; al meu e scepticismul. M-am otrăvit cu el. Dar această otravă îmi dă viață și, fără ea, mi-ar trebui ceva și mai puternic, și mai nociv” (II, 157). Cât despre ură, iată: „Ura e leacul plictiselii” (II, 313). Vorbim însă nu despre astfel de soluții, ci despre extaz. Nu despre
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
ține de ea, de materie” (idem). Dincolo de meteorologie, dacă nu va fi având și el drept cauză tot meteorologia, plictisul: „În crizele mele de plictis, stomacul și creierul sunt cele mai vătămate. E ca și cum în ele s-ar forma o otravă, o substanță corozivă, un acid agresiv și distrugător” (II, 65). Oricum, organele, toate, par afectate: „Rinită cronică, guturai Ă nu trebuie mai mult ca să urăști lumea și să te urăști pe tine însuți. Iar astea sunt bolile care mă chinuie
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
însuți, boala identității Ă nimeni n-o cunoaște ca mine” (I, 99). Cum vindecarea nu este posibilă, Cioran știe că, încercând să se vindece, nu face decât să-și amplifice chinul: „Pentru boala mea nu există leac pe pământ, doar otrăvuri care s-o facă mai virulentă și mai chinuitoare” (I, 76). Or, o repetăm, ce s-ar face Cioran de n-ar mai fi bolnav? „Dacă izvoarele violenței și tristeții ar seca în mine, aș renunța la scris pentru vecie
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
identitatea precară în modelul etnic pe care îl particularizează. Iată: „O, rușii ăștia, ce aproape îmi sunt! Genul meu de plictis e întru totul slav. Dumnezeu știe din ce stepă mi-au venit străbunii. Port în mine, ca pe-o otravă, amintirea ereditară a nemărginirii” (I, 19). Apoi continuă: „În plus, sunt, ca sarmații, un om pe care nu te poți bizui, un individ dubios, suspect și nesigur, de o duplicitate cu atât mai gravă cu cât e dezinteresată” (idem). Altundeva
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Sînt toți prezenți... pe locuri... se dichisesc... se pregătesc din toate punctele de vedere... pentru întîmpinarea noului rector... Nici o grijă, toate merg conform programului... Irina: (Dacă nu l-ar cunoaște...!) Dragule, simt eu, așa, în jurul gurii tale un parfum de otravă... N-ai putut să folosești o lavandă mai neutră...? Am găsit garoafe! Și încă multe! Și încă roșii! Îi plac lui foarte mult garoafele roșii... Ce să-i faci? Val: I-ar place la fel de mult și albe dacă i s-
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
izbucnind) Tu să taci, auzi! Să taci! Ești ultimul om de pe lume care are dreptul să-mi reproșeze ceva! Să taci așa cum ai tăcut și-atunci! (toți ar vrea să știe acel atunci) Val: (citînd) "Și-acum la lucru, tu, otravă..." Sau cam așa ceva... Mihai: (pe lîngă) Gura! Și atenție. Acum avem altceva de făcut decît să... Altădată... (lui Val) Tu te duci și le spui că ai fost la foruri... că forurile știu de prezența lor aici... și... că e
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
oamenii. Adică turcul e mai om ca mine?! Nu! Și dacă nu, atunci îmi iau și eu o duzină de neveste, cu acte în regulă...! Și pe tine te iau să le faci planificarea... la rînd... să nu iasă intrigi... otrăvuri și păruială... Octav: Mamă, ce te mai pricepi tu s-o ștergi din calea răspunsurilor... Fugi... luneci... Chișcarule! Groparul: Da de unde...! Eu stau... dar nu știi tu să mă primești... Hai să ne-mpăcăm... și dă drumul la casetofonul ăla
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
vin în pahar) Vrei și tu? Gh. P. unu: Nu, n-am voie..., da pune și mie un strop... n-am voie, da... Gh. P. doi: Păi nici pîrjoale n-ai voie... Gh. P. unu: Mie-mi spui!, tocătură, prăjeală... otravă!; noroc că mă stăpânesc... dacă nu țineam regim, eram gata demult... Gh. P. doi: Știi bancu cu regimu, nu? Gh. P. unu: Nu, care-i? Gh. P. doi:...Care-i diferența între unu care ține regim și unu care nu
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Ea intră fulger în casă, / Se oprește drept la pat / Cu cuțitu descleiat / Și, așa slab cum eram, / La dânsa nu mă lăsam / Și pe dânsa junghiam, / Că nici doctorul din sat, / Cât o umblat n-o-nvățat / La moarte otravă de dat, / Și nici dumnealui nu poate / Ca să-i deie morții moarte. Da eu așa amărât / Și pe moarte-am jupuit / Ș-am pus pielea la uscat. / Ciubote din ea să fac, / Să-mi trăiesc viața cu drag."225 Împletirea
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
descrisă în poezia “Periprava” scrisă de poetul Ionel Zeană și dedicată memoriei lui Victor Bucuvală. „Fu scris să trecem și prin Periprava, Ostateci între sârmele ghimpate, Să ne-afundăm în mlaștini până-n coate Și până-n fund să dăm pe gât otrava. Foind prin ape putrede, bolnave Tăiem din zori și până-n noapte stuful Si ne vărsăm din suflet tot năduful, Inghesuiți în cala unei nave...”. Despre Dunărea robilor din închisori a scris și poetul Constantin Salcia. Printre cărturarii lagărului cunoscuți de
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
redă poeziei pastelul, reînvie istoria aureolând prezentul, redescoperă mitul strămoșilor, casa părintească, folclorul și un bănuit sentiment al dezrădăcinării și al înrădăcinării. Poetul aude venind prin noapte cavalcade baladești și firul de argint al doinei, glia gemând de schije și otravă, ca o iubită, de aceea blestemă în numele vieții și scrie orații de nuntă în numele dragostei: "Poate se pun la cale prin semne fără grai/ Nunți noi cu vornici aprigi și mândre druște fete." Pe Labiș îl strigă pădurea și-l
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
e mut ca o lebădă". și harul este divin, poetul va întârzia sub aripa protectoare ("La tine, Doamne sub aripă") și va cere dreptul la porc, la câne, la ocară, la cultul strămoșilor, dar și la perlă, smarald, înger, șarpe, otravă, elemente cunoscute în lirica argheziană. O primă ipostază este similitudinea cu divinul: "toți mă credeau el, chiar și eu însumi" ("Odă bucuriei", "Necuvintele"). Aceeași idee apare și în poemul "Construcție" în care contemplă "Marea trecere": "Eu sunt un mare Dom
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
este înlocuită cu tonul reținut și crește relativ doza de ambiguitate și de gravitate. Într-un poem fără titlu, viața capătă schema calvarului: În acest timp Isus e batjocorit,/ Răstignit,/ Pus să se foiască pe cruce" este silit să bea otravă și cu cât coborâm în istorie, "Apa curge tot mai murdară/ Istoria își urmează cursul ei/ Iar Pilat din Pont continuă să-și spele/ Cu satisfacție tot mai mare/ Mâinile." Ideea se repetă în poemul "La lecție". Epoca pietrei necioplite
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Spectacolul lui Alexa Visarion e unul nu realist, ci al semnelor teatrale puternic marcate: construcția sonoră a primei scene tropăitul pantofilor, pufăitul trenului, lătratul câinilor, tropotele cailor de caleașcă, zornăitul cheilor Variei, vocea lui Lopahin umplându-se ca de-o otravă de cuvântul "mujic" (dispreț al propriei lui origini, revelatoriu dincolo de povestea umilințelor din copilărie, spusă lui Liubov Andreevna), dulapul-sicriu, anticipare a morții a cărei realitate familia o refuză, căluțul de joacă, Pegas pe ale cărui aripi se leagănă încă Ranevskaia
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
a materiei "regăsite" a timpului, experimentate de naratorul proustian, pînă la absurdul perceput nu altfel decît "privind viața", cum ar fi spus Ibrăileanu cu o intensitate paroxistică, precum în viziunile lui Kafka. Obsesia timpului joacă, la autorul francez, rolul unei otrăvi miraculoase. "Paradoxul Proust", cum îl numea recent un exeget, studiind natura strategiilor discursive, din perspectiva unei sociologii a comunicării (Livio Belloï), este exprimat în aceea că romanulcheie al secolului pune în operă povestirea unui eremit, "retranché dans sa chambre capitonnée
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
a mai pomenit pe valea Someșului"; "cochetă și ușuratecă", însă, după cum o vede la început mama lui Apostol) îl împinge spre actul de bravadă care va fi înrolarea în armata Imperiului: În trei zile sufletul logodnicului s-a umplut de otravă. Se simțea nenorocit și-l băteau gînduri de moarte. Se compara cu locotenentul în inima Martei și era sigur că Marta alege uniforma strălucitoare, pintenii... Și el, care, ca fiu de văduvă, nici n-a făcut armata! Într-un moment
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
în limbaj se manifestă ca intenționalitate dublă, atît în privința vorbirii, cît și în aceea, esențială, a receptării. Verbul ironistului este acaparator, învăluitor pentru victimă, dar în același timp sarcastic în urechea "cititorului" aflat pe calea adecvată a înțelegerii. Miere și otravă, sau, în termeni mai neutri, inofensiv și agresiv dimpreună. Plăcerea ironiei este convivială, neputînd străluci în absența celui invitat la festin, "mon semblable, mon frère" . Martorul are și el statut variabil, în funcție de abilitățile sale. Se poate mulțumi cu fotoliul său
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
revelează ușor, în configurația temelor specifice, care apar devreme, dintru începutul istoriei. Zbaterea paroxistică a celui lovit de nenorocire îl înfățișează pe tînărul Zahei în plină criză. Accidentul orbirii, survenit fără nici un avertisment al trupului, fără nici o altă explicație decît "otrava" băuturii, îl aruncă în chinul unei dureri care este pura expresie a neînțelegerii și a inacceptării. Este Proba prin excelență, încercarea pe care o viață altfel anonimă o așază ca pe o șansă a renașterii spirituale în calea omului neștiutor
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
nu fac decît să repete ceea ce văd la televizor ("Vezi cîte cazuri sînt la televizor. Iei briceagul și-l înfigi în gîtul ăluia, cînd e atent în altă parte. Intră mai ușor în carne decît în lemn. Sau îi pui otravă-n sendviș", îl instruiește Radu pe Cornel), intrînd în relații de forță, cum e aceea dintre victimă și călău, în cazul "prieteniei" sclavului Cornel cu șeful Radu. Alternativa e școala, s-ar zice. Iată, însă, ce se petrece acolo: "Doamna
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
ori mai slabe decît cele pe care le găsești în timpul aventurilor. Iar uneori sînt unii care-ar vrea să faci ceva pentru ei, iar pentru asta primești diferite chestii, inele magice, pumnale vrăjite, mantii protectoare, poțiuni de putere sau cu otravă pentru inamici, bani sau altele de genul ăsta, plus experiență. Astea nu se-ntîmplă și-n afara consolei. Aici cele mai multe personaje par setate să te-ncurce cu replici aiurea și la care nu poți da clic să scapi mai repede. Cel
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
-i o treabă foarte simplă. Multă lume o face. Vezi cîte cazuri sînt la televizor. Iei briceagul și-l înfigi în gîtul ăluia, cînd e atent în altă parte. Intră mai ușor în carne decît în lemn. Sau îi pui otravă-n sendviș. Pare simplu, așa cum o spui. Pentru că-i simplu. Dar de ce să-l omor eu? De ce nu tu? Nici măcar nu se gîndea c-ar fi vorba de vreo glumă, n-a pus nicio întrebare în privința asta, a luat totul
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
e jocul,/ Îl joci în doi, în trei/ Îl joci în câte, câți vrei,/ Arde-l-ar focul! Tânjirea după femeia idealizată e o temă frecventă (Cântare, Creion, Dor dur); fata din Lingoare s-a îmbolnăvit de dragoste, înțepată cu otrava din "spinul prins de crin și laur"; o alta participă la o "erotică fugoasă" în Rada. Vulgaritatea frustă are farmecul ei: Sunt bolnav de cântece, mamă,/ Adu-mi-o, să joace culcată și să geamă", interogațiile criminalului din Tinca au
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
lumi se cramponează prea mult de putere, care adesea a alterat și cele mai tari caractere, antrenând urmări dramatice pentru comunitățile în cauză. J. Bernard a știut să definească situația în termeni memorabili: Gustul puterii e o subtilă și profundă otravă. Ea inspiră, fără necinste evidentă și adesea cu bună credință, tot felul de argumente pe seama interesului națiunii, al continuității necesare. Când o maladie gravă, incurabilă, atinge din nefericire un prinț în exercițiul funcțiunii, abdicarea e singura soluție rezonabilă"(p. 265
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
un rol practic considerabil. Nu e fără interes să ne imaginăm desfășurarea evenimentelor în ipoteza că șeful unei mari puteri nu se afla, într-un moment anume, sub impactul necruțător al unei boli, incapabil să reacționeze normal. Puterea este o otravă", spune Jean Bernard, observând că rareori deținătorul ei o părăsește de bună voie. Ce e de făcut totuși în cazuri extreme? La unele popoare au existat situații când comisii speciale au fost instituite a se rosti asupra validității fizice sau
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
cazul lui Deschanel, președinte al Franței, depus din înalta magistratură din cauza unei maladii mentale. Bourguiba, în schimb, n-a putut fi scos de la președinția Tunisiei, deși evident bolnav, decât în urma unei lovituri de stat. Hotărât lucru, puterea e o subtilă otravă și rareori se întâmplă ca deținătorii ei să o părăsească din proprie inițiativă. Tocmai de aceea e necesară o instituționalizare a raportului dintre maladie și rațiunea de stat, mai ales dacă maladia e adeseori tăinuită dacă nu și utilizată ca
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]