1,945 matches
-
pe prețuri derizorii și cum țărănimea vinde găina din gura copiilor cu un pol, întorcându-se acasă, doar cu trei prafuri de chinină. Să vadă și să știe că din munca lui sfântă, din sudoarea țăranului obidit își îmbuibă toți pântecul cu osânză, toți trăind de pe spinarea lui încovoiată de mizerii și nevoi." Venind în sprijinul ridicării culturale a țăranilor, ziarul publică beletristică, mai ales de factură populară, snoave și anecdote, poezie populară, povești din viața satului (Sorcovadupă Delavrancea), republică povești
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
executați de către șase falangiști creștini, Îngenuncheați la trei metri de victimele lor, cu puștile deja la ochi, pentru tragere. În fața lor, druzii, legați la ochi, doi În fundal, deja loviți de gloanțe, cu hainele cutremurate de impact (unul aplecat peste pântec și cu genunchii Îndoiți, altul căzând pe spate cu mâinile ridicate, ca și cum lumea se prăbușea În spatele lui), iar al treilea, cel mai apropiat de fotograf, de vreo patruzeci de ani, brunet, cu părul scurt și barba de două-trei zile, drept
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
soldat bătrân. Pregătind fiecare fotografie cu ochii, Înainte de a face vreo mișcare, socotind În zecimi de secundă dacă merită osteneala ori nu. Nu râde, fiindcă așa este. Îți jur. Știu ceea ce știu de cât am simțit că Îmi explodai În pântec când mă Îmbrățișai și te țineam acolo, În adâncul meu, relaxat În sfârșit, În singurul moment al existenței tale când lași garda jos. Văd ceea ce vezi. Te observ când gândești Înainte și după, dar niciodată În timp ce faci o fotografie, fiindcă
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
care sunt absolvită de orice responsabilitate personală și mă pot sacrifica Într-un «avânt de altruism» pe altarul Cauzei cu C mare13. Spaima, inconsistența psihică transformată În inconsistență fizică descriu Întreaga teroare a inadaptării la lume. Atracția cavernei - substitut al pântecului matern primordial - transformă realitatea Într-o prezență insuportabilă. Gândirea și scrierea sunt primele victime ale conștientizării obligației de a fi responsabil. Scrisul, ca formă a unui nou tip de raportare la realitate, mărește spaima de alteritate, de diferență și relevă
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
când în doniță, când în cana mea, până se umplea ochi." (Spiridon Vangheli, Mama) (d) "Vioiciunea agresivă a lui Dănuț și graba lui Mircea după el contrastau atât de categoric cu ritmul lânced al străzii, încât un trecător triplat de pântec, cu un carton de înghețată într-o mână, umbrela deschisă în cealaltă și o popească batistă atârnată de guler ca o bavetă, se întoarse după ei, exclamând suav: Oh! Tinerețe! Tinerețe!..." (Ionel Teodoreanu, La Medeleni) (e) "Mireasa ceriului albastru / Își
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
totdeodată izbânda ascetului e cu atât mai mare și mai parfumată de sfințenie cu cât ispita a fost mai grozavă. De aceea Ghervasie, în tradiția patrologică, provoacă fățiș duhul răului, punîndu-și înainte mâncări ispititoare, pentru a sili pe "ticălosul de pântec să treacă prin toate sudorile iadului". Limba scriitorului e savuroasă și savantă, căci are cultură întemeiată pe Biblie și pe Viețile sfinților, cultură nu de simple lecturi ci de exercițiu zilnic. Cealaltă literatură cu motive profane e vulgară și regretabilă
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
ilaritate, într-o limbă indecentă, argotică, cum e cazul în delicata explicație mitologică a frumuseții unui "fătălău": O fi fost mă-ta vioară, Cine știe din ce smârc, Trestie sau căprioară Morfolit de o copită Și-o fi prins în pântec plod De făptură negrăită De strigoi de voievod. Cu coarne de gheață, Că din oamenii de rând Cu coama de ceață, Nu te-ai zămislit nicicând, Cu ugeri de omăt - Doar anapoda și spârc, Iese așa fel de făt. Horele
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
De altfel, frecvența imaginilor sexual-viscerale se explică tocmai prin tentativa de a delimita un hinterland protector. Încercând să împiedice disiparea cosmosului, eul liric densifică aglomerările de materie, împrăștiind sânge și înmulțind numărul sexelor: „menirea mea-i să strâng masiv în pântec/ o tragică risipă./ și ca să uit coșmarul acestei vieți/ aș vrea să-mi fie sexul o aripă” (Și ca să uit). Versurile rezumă exemplar condiția ontopoetică a eului liric: zborul poetei nu are nimic de-a face cu elevațiile „puriștilor”, fiind
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288038_a_289367]
-
oamenii locului" în cel mai concret sens posibil. În termenii lui Eliade din același Tratat 56... anterior invocat, oamenii viețuiau în microcosmosul înconjurător. ,,Trăiau" în ape, peșteri, munți și ... dealuri. Ulterior, ,,o magică atingere" (Mircea Eliade) i-a proiectat în pântecul matern. Paternitatea ulterioară dobândită era o simplă legitimare a adopțiunii copilului. Deci părinții săi naturali surveneau întotdeauna după, formându-ne conștiința apartenenței noastre la specia biologică. Or, prima noastră specie a fost una cosmică, mai precis telurică. Realmente straniu și
[Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
și (uneori) magistral reactivate de scriitorul Aurel Brumă în noul său roman, Dealul. Aurel Brumă ne propune o nouă enigmă, o ,,nucă încuiată" un Deal mitic, ancestral, unul ,,mai bătrân ca bătrânii uitați..." 57. Dealul lui Aurel Brumă este un ,,pântec al Pământului". Unul mare, diform, sterp și crăpat. Este excrescența maladivă, pe deplin vizibilă, a unui sterp și imens deal interior. Un relief straniu al pustiului spiritual în care rătăcim cu toții. Existența prenatală htonică ce ființa a priori de magică
[Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
reușește pe această cale să fie o concretizare originală a temei sărbătoririi lui 1 Mai. Poezia este totodată o profesiune de credință artistică: «N-am putut să cânt În cântec Nici porc negru, nici șerpoaică, Nici popă cu brâu pe pântec, Nici fată de boieroaică. (Ă) Dragă mi-i Însă pădurea Când Întinerește-n Mai, Și din când În când săcurea Când izbește-n putregai». (Mihai Beniuc, N-am putut să cânt În cântec, În Viața românească III, (1950), nr. 11
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
la nesemnificativele deformațiuni fizice. Astfel procedează, spre exemplu, Victor Tulbure, când, În poezia Aglaia (Viața românească, nr. 5, 1950) integrează un episod despre: «Chiaburul cu ochi de pâclă și smoală, cu fruntea turtită, mustața pe oală, și greu bârdâhanul de pântec răsfrânt pe brâu-i de piele cu ținte de-argintă». (Ă). După părerea noastră, schematismul și idilismul pătrund mai ușor În poezie acolo unde lipsește preocuparea de a reda omul nou al vremii noastre. (Ă). În literatura noastră actuală, chipul
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
petreceri ale oamenilor, precum și bisericile în care li se predică solemn să nu facă rău nimănui, încă rostogolindu-se prin valuri de sînge, balena își scoase deodată la vedere o protuberanță ciudată, mare cît o baniță, într-o latură a pîntecului. Ă Frumos buboi! exclamă Flask. Ia să-l mai împung o dată! Ă Oprește-te! îi strigă Starbuck. N-are nici un rost! Dar omenosul Starbuck vorbise prea tîrziu. în clipa cînd Flask își înfipse fierul, un jet ulceros țîșni din această
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
se depărta deznădăjduită de prăpădul pe care-l pricinuise și, întorcîndu-se neputincioasă într-o rînă, începu să dea din aripa-i ciuntită, apoi se răsuci încet asupra ei înșiși, ca o planetă ce se stinge, dezvăluindu-și albul secret al pîntecului; și, lungindu-se acolo ca un buștean, își dădu duhul. Ultimul ei jet fu și cel mai jalnic: ai fi zis că-i coloana lichidă a unei fîntîni maiestuoase, a cărei apă, oprită de o mînă nevăzută, scade treptat, înainte de
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
înghițitoare atît de strîmtă, încît „pînă și-o chiflă ar face-o să se-năbușe“. Dar episcopul Jebb a răspuns, cu anticipație, la acest argument: nu e nevoie, zicea el, să presupunem că Iona a fost înmormîntat de viu în pîntecul balenei - ajunge să spunem c-a fost cazat provizoriu într-un ungher al botului ei. Această ipoteză a vrednicului episcop pare destul de rezonabilă, căci gura balenei normale poate efectiv adăposti două mese de whist, cu toți jucătorii așezați comod. Se
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
mai adânci, un substrat simbolic bogat. „Concluziile” nu sunt așadar date de la bun început, ci desprinse cu efort (și cu conștiința neepuizării lor), printr-o atentă hermeneutică. Descântecul ce anunță melcului sosirea primăverii și bocetul cu care mica vietate, cu pântecul „mușcat” de iarnă, e apoi petrecută, acoperă cu un strat popular, de înțelepciune condensată și accesibilă oricui, diferența de „statut” și nivel dintre două ființe. Fragilitatea copilului e un dat, un semn firesc al vârstei sale, o caracteristică printre altele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285623_a_286952]
-
unde r]r]cești la voia întâmpl]rii? Viața veșnic], pe care o urm]rești, n-o vei află. Cand zeii au f]urit omenirea. Viața Veșnic] au p]strat-o pentru ei. Tu, Ghilgameș, deci, cât] s]-ți îndestulezi pântecele, bucur]-te și te veselește; fiece zi s] fie o s]rb]toare, pune-ți vesminte frumoase, împodobește-ți p]rul, spăl]-te bine cu ap]; ia aminte la copilul care te ține de mân], iubita s] g]seasc] la
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
străpezesc timpanele cu Pescaríu, Țurcașíu, Sechelaríu. Resemnarea noastră fiind singura soluție. Dacă improvizatul teleast ne strică doar digestia p.m., în schimb ignoranța celui ce-și pocește propriul nume ne-aruncă în pandalie (filologică). Corpolentul băcăuan, cu eșarfă tricoloră înconjurîndu-i globul pîntecului, crede că terminația moldovenească a propriului nume, cea corectă, Secheláriu, nu-i de rang și-atunci și-o sclifosește: Sechelaríu. Crezînd că, astfel, s-ar putea apropia de sonoritatea unui nume nobil: Catargiu, marele conservator, sfetnicul regelui Carol I, moldovean
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Penelopa, dar și Meșterul Manole), precum și un sentiment de resemnare melancolică în fața trecerii timpului. Există, de asemenea, o tendință vizibilă către concentrarea poeziei și condensarea lirismului, tot în manieră blagiană: „În timp ce stăm aici,/ Ca niște copaci credincioși,/ Cineva/ Mână spre pântecul cald al pământului/ Caii albi ai luminii.// În urmă,/ Pădurile/ Și-au început exodul” (Credință). Treptat, poeta va evolua către o personalizare accentuată a discursului liric, ajungând, în cel mai bun volum al său, Portret după natură (1989), la o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286107_a_287436]
-
dovadă țăranul român: el „nu i ca alte neamuri, mâncăcios și lacom, nu ține să-i fie totdeauna pântecele plin. Mănâncă numai să nu te mănânce», « Mănânc și eu așa, ia, așa, numai să-mi țin zilele», «Nu fi robul pântecului» ș.a. sunt zicători care nu arată pe sătean a fi lacom [...] Bucatele adesea sunt simple, căci «pântecele n-are oglind㻓. În Enciclopedia română (1904, coordonată de către dr. C. Diaconovich) se afirmă: „țăranul român preferă mămăliga fiindcă îi vine mai ușor
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
totdeauna pântecele plin. Mănâncă numai să nu te mănânce», « Mănânc și eu așa, ia, așa, numai să-mi țin zilele», «Nu fi robul pântecului» ș.a. sunt zicători care nu arată pe sătean a fi lacom [...] Bucatele adesea sunt simple, căci «pântecele n-are oglind㻓. În Enciclopedia română (1904, coordonată de către dr. C. Diaconovich) se afirmă: „țăranul român preferă mămăliga fiindcă îi vine mai ușor să o fiarbă zilnic cu puțină muncă, fără multă pierdere de timp, decât să dospească și să
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
dintr-un text al lui Ion Ghica (Scrisori către Vasile Alecsandri), precum și din Ciocoii vechi și noi ai lui Nicolae Filimon, roman din care reproducem pasajele ce urmează: „Hoții ieșiră din pădure, junghiară într-o clipă toți mieii, le scoaseră pântecele și, răscolind cu niște pari un jăratec compus din curpeni de viță sălbatică, în care inchiziția ar fi putut să arză o sută de eretici, îngropară într-însul pe toți mieii. [...] Dinu, neînțelegând nimic din acest mod de a face
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
mulți Buddha-și care au trăit pe pământ. Prințul Siddhartha este al șaptelea din această serie, și el va fi urmat de Maitreya, acum bodhisattva în cerul Tuśita. Potrivit legendei, viitorul Buddha și-a ales singur locul, momentul, casta și pântecul din care urma să se nască. Mama sa avea toate calitățile necesare unei femei menite să nască un Buddha: era lipsită de patimă, nu pusese niciodată în gura ei alcool și era plină de devoțiune. Se spune că Mahă Măyă
BUDDHA REALITATE ŞI LEGENDĂ by EMIL VACARIU () [Corola-publishinghouse/Science/463_a_1294]
-
incident și-a dat seama care erau adevăratele intenții ale ofițerului. Pe lîngă vulnerabilitatea sexuală, o adevărată problemă a fost graviditatea femeilor care au fost deportate cînd erau Însărcinate sau au rămas Însărcinate În lagăr. Posibilitatea de a purta În pîntec un copil, cu atît mai puțin de a-l crește, era foarte mică, date fiind condițiile precare: lipsa hranei, a medicamentelor, a hainelor, a unei minime igiene și a unui adăpost. Fără Îndoială, multe femei au născut În lagăr, uneori
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
se încheia la pantaloni cu gesturi moi, stângace. Și un altul, mai mic decât primul, se așeza în genunchi în spatele crupei albe. Mișcările lui, în schimb, erau de o rapiditate nervoasă, temătoare. De îndată ce a început să se zbată, împingând cu pântecele lui acele emisfere grele și albe, a semănat întru totul cu primul. Nu era nici o deosebire între felurile în care se purtau. Ochii mi se injectau deja cu negru. Picioarele mi se înmuiau. Iar inima mea, lipită strins de metalul
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]