3,706 matches
-
o introducere cu comentarii (" Fumatul poate ucide"), în care s-a arătat ce a pățit nevolnicul suspect Ralph J. Born din pricina unei țigări și cum i-a schimbat aceasta întreaga-i viață, nu degeaba orice medic conștiincios îi previne pe păcătoșii fumători despre pericolul tutunului! -, vom atrage atenția asupra faptului că o fotografie a constituit principala probă care a dus la condamnarea ticălosului individ. (Fiind dovedită fapta mârșavă a numitului Ralph J. Born, putem de acum să-l numim așa: "ticălosul
[Corola-publishinghouse/Science/1520_a_2818]
-
demnitate subzistă în temeritățile pe care le emite, Constantin Popa își asuma, s-ar putea spune, riscurile unui disident. Un disident virtual. Muiate într-un amalgam de sarcasm și îndîrjire, săgețile unei reflexivități active țintesc, dincolo de o anume structură politică păcătoasă, către umbrele și sincopele unui destin istoric, vizează slăbiciunile și rătăcirile unei colectivități cu vocația resemnării. Cîți au crezut sau, pentru confortul lor interior, s-au prefăcut a crede "cacealmaua" cu "bau-bau-ul" roșu? Porecliții au știut, cu geniul lor malefic
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
P. unu: Iubitule, păi ce vrei tu, miroase a smirnă și tămîie, a strană..., a spovedanie... Gh. P. doi: Poate că da... Gh. P. unu: Păi, atunci, dacă-i vorba de spovedanie, s-o facem cum trebuie... Deci, tu ești păcătosul, da? Bun... Vino, stai colea, cuminte, ascultător și... răspunzător... Eu sînt preotul... și o să stau aici... stai puțin... (improvizează, pe miniscenă, un mic perete despărțitor, își ia și el un scaun) Așa, ia zi-i, fiule... Zi-i ce ai
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
Octav: Asta e! Groparul: Dă-o s-o duc la gropari. Octav: Nu se poate, trebuie la număr. Ce, ne jucăm?! Groparul: Numai după ce scapi de teroarea utilului... ți se rupe de toate idealurile, de toate scopurile și mai ales de păcătoasa dragoste de tine... și de viața ta. Numai atunci poți spune că, parcă, parcă, ești la începutul libertății... la începutul drumului... Octav: Și ce mai trebuie ca să și parcurgi drumul...? Groparul: Să nu fii obsedat de libertate... Atât... Știi de ce
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
nu sunt operante pentru că nu au primit ( Încă) girul acestor mecanisme de acreditare. Se ajunge chiar la următorul paradox: sunt acreditate mai Întâi unele calități, pentru ca abia apoi acestea să survină În realitate. Inversiunea dintre axiologic și ontic este la fel de păcătoasă, la fel ca lipsa valorizării unor calități deja materializate. Într-adevăr, cele două niveluri de evidențiere (un anumit fapt și recunoașterea valorii acestuia) se stimulează și se potențează reciproc, dar În nici un caz prin lipsa unui anumit termen. E ca și când
Educația. Iubire, edificare, desăvârșire by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/1951_a_3276]
-
puterii divine, fiecare ființă e capabilă de așa ceva. Nici nu ne dăm seama de ce suntem În stare. Primenirea lăuntrică stă În puterea firii noastre, oricât de „decăzută” ar fi. De metanoia sunt capabile nu numai firile alese, ci și fiecare „păcătos”, oricât de mare i-ar fi „Împrăștierea” sau „decăderea”. Schimbarea modului de gândire, reperarea unui alt sistem axial, Îndreptarea spiritului spre adevăr și lumină reprezintă potențialități ce merită Încercate, concretizate și continuate. Dacă nu total și dintr-odată, măcar secvențial
Educația. Iubire, edificare, desăvârșire by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/1951_a_3276]
-
noi. Prin Socrate știm că ne descoperim doar pe noi Înșine. Și În ceea ce privește publicul constatăm diferențe. Educații lui Socrate erau aristocrați, exponenți ai păturilor suprapuse, pe când cei ai lui Isus erau cel mai adesea oameni simpli, „neînsemnați” (tâmplari, pescari, vameși, „păcătoși”, desfrânate etc.). În primul caz, discipolii veneau la maestru; În al doilea, El Își alegea discipolii. „Și ei erau uimiți de Învățătura Lui. Căci Îi Învăța pe ei ca Cel ce are putere, iar nu În felul cărturarilor.” (Marcu, 1
Educația. Iubire, edificare, desăvârșire by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/1951_a_3276]
-
Într-un interval bipolar, prin raportarea binelui la rău, a dreptății la nedreptate, a adevărului la falsitate, a frumuseții la urâțenie etc. Acești părinți invită la sinceritate, la asumare, la conștientizarea și depășirea stării de păcat. „Îl prefer pe omul păcătos”, zice avva Sarmatas, „dacă știe că a păcătuit și se pocăiește, celui nepăcătos, care se crede drept”. În tradiția creștină, responsabilizarea devine o „cheie” a depășirii condiției neautentice și a ieșirii din „imperiul” răului. A tăgădui că răul nu te
Educația. Iubire, edificare, desăvârșire by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/1951_a_3276]
-
nou pe cei morți, va cădea Întunericul, liliecii ne vor atinge cu aripile și toți câți ne aflăm pe pământ ne vom găsi sfârșitul” (M. Eliade, 1994, p. 167). În miturile iudeilor, „eschatonul” descrie cu obstinație sfârșitul lumii și pedepsirea păcătoșilor (M. Eliade, 1986, pp. 241-264; M.-R. Hayoun, 1996, pp. 223-224). Temele majore sunt: „nimicirea neamurilor, eliberarea lui Israel, strângerea laolaltă la Ierusalim a celor ce fuseseră deportați, transfigurarea paradisiacă a țării, instaurarea suveranității dumnezeești sau a unei domnii mesianice
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Încălcat prescripțiile canonice (Iadul). Iată una dintre primele configurări mitologice ale locului de pedeapsă eternă, așa cum apare ea În Apocalipsa lui Pavel, text a cărui geneză este plasată În Egipt, Între anii 240 și 250. La intrarea În infern, numeroși păcătoși stau spânzurați În copaci de foc, atârnați de picioare, de mâini, de limbă, de urechi. În șapte cuptoare se perpelesc În flăcări și urlă sufletele celor care nu au vrut să se pocăiască; de o roată de flăcări care se
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
la inimă, îi compătimește însă pe țărani, exploatați crunt sub domnia rapacelui Ioan Gheorghe Caragea. Dacă îl bucură faptul că s-au pus bazele învățământului superior, în schimb teatrul („capiștea dumnezeilor elinești”) îi apare lui, suflet evlavios, ca o ispită păcătoasă; tot așa, unele apucături ale femeilor, portul franțuzesc, obiceiurile noi sunt năravuri rele, oploșite acolo unde nu mai există smerenie. În felul lui, e un moralist, presărându-și însemnările cu „învățături”, așa cum face, pentru fiul său, în Cuvânt pentru fiul
DOBRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286799_a_288128]
-
Iisus, a cărui vorbă „înomenea dumnezeirea și îndumnezeia pe om” (Iisus prin grâu), ori a Tatălui ceresc, în suprema-i bunătate (Cântecul apei, Troița, Dezmărginire), alternează cu icoana celui „ce s-arată puternic în moarte” (Molimă), care e inaccesibil omului păcătos într-o lume decăzută (Cuvântul Tău, Îngerul slavei), ori chiar cu imaginea unei divinități îmbătrânite, impotente (Călătorul); subsecvent, omul ia când un chip titanic, de colaborator al lui Dumnezeu la crearea lumii (Noul Adam), când chipul credinciosului comun, conștient de
CRAINIC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286469_a_287798]
-
tristă a soartei lor, „gloata de epave” (un vagabond, un cerșetor ș.a.) păstrează, sfielnic, „fărâme de nădejdi”. Tristețea sporește în Ceasuri ostenite (1930), preschimbându-se în durere și deznădăjduire. De fapt, se accentuează poza, aceea a unui „suflet înrăit și păcătos”. Hazlii, dar nu din cale-afară, sunt „schițele șugubețe” ale lui C. (Măști pentru muzeu, 1931, În litera legii, 1933, Zugrăveli, 1935, Mărturisirea unui inculpat, 1935, Oameni cu cioc, 1939). Volumele Măști pentru muzeu (1970) și Colivia cu sticleți (1977) au
CONSTANT-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286361_a_287690]
-
criticii tematiști de felul lui Jean-Pierre Richard) în care spiritul liric bacovian se simte ocrotit. La prima vedere, spațiul de refugiu este spațiul singurătății (camera în care se izolează și unde ascultă tăcerile grele sau de unde vede prăpădul ninsorii, crâșma păcătoasă dintr-un târg blestemat, hanul de la marginea orașului, vastul cavou în care se află cadavrul iubitei, din nou cârciuma în care cântă barbar o femeie etc.), un spațiu care închide spiritul, nu-l eliberează de fantasmele urâtului. Este, apoi, spațiul
BACOVIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285530_a_286859]
-
Securității în speță, sunt blagosloviți cu sumedenie de calități, între care nu lipsesc umorul și spiritul de omenie. Perindarea martorilor și a suspecților oferă prilejul unor schițe de portret, într-o creionare cam de serie. Ca să-și „umanizeze” fauna de păcătoși, B. recurge la un alt clișeu, ca de melodramă, unii dintre cei căzuți în greșeală (hoțul, prostituata) dezvăluind un fond cinstit, care, adică, îi situează în categoria celor recuperabili. Este un cusur frecvent al acestei literaturi căderea în artificiozitate, în
BERCIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285705_a_287034]
-
fiul lui Al. I. Cuza; apoi, în 1900, intră iar în competiție pentru colegiul al III-lea de Ilfov. În urma unui șantaj, încercat în 1913 asupra bancherului Mauriciu Blank, este arestat și întemnițat. De acum, pentru el începe declinul. Marele păcătos nu va mai pătrunde în avanscenă, iar la moarte, momente grotești pun punct final acestui destin singular și oarecum enigmatic. Amestec de egoism și generozitate, de sensibilitate și grosolănie, B.-P. e o plămadă aparte, de ins cumva demoniac și
BOGDAN-PITESTI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285789_a_287118]
-
Vodă... Adusu-mi-am aminte de proorocul ce strigă: "Eu sânt țărână și cenușă", și iarăși m-am uitat în mormânturi și am văzut oase goale și am zis: "Oare cine este împăratul SAU ostașul sau bogatul sau direptul sau păcătosul? Ci odihnește-l, Doamne, cu direpții pe robul tău. [SCENA] II LĂPUȘNEANU (intră învălit în mantie de purpură) (pentru sine) De se-ntîmplă ceva-n țară și cumplit și făr' de lege Cine poate fi de vină? Lăpușneanu, se-nțelege... Bună
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
PREOT] Adusu-mi-am aminte de proorocul ce strigă: "Eu sânt țărână și cenușă'', și iarăși m-am uitat în mormânturi și am văzut oase goale și am zis: "Oare cine este împăratul sau ostașul sau bogatul sau direptul sau păcătosul; ci odihnește-l Doamne cu drepții pe robul tău". [SCENA] II L[ĂPUȘNEANU] (pentru sine) De se-ntîmplă-n astă țară vreo mare fărdelege Cine poate fi de vină? Lăpușneanu, se-nțelege! (tare, rîzînd) {EminescuOpVIII 218} Bună vreme, bună vreme... adunați ca
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
pentru semenii noștri (II Cor. VI, 3-10) și răspundem pentru păcatele lor, la care am contribuit în vreun chip. Citind scrierile filocalice, putem lesne observa că Părinții neptici condamnă păcatul și dau o luptă înverșunată împotriva lui, dar iubesc pe păcătos. Condamnând păcatul și mustrând într-un mod blând și iubitor pe păcătos, ei au dovedit că-l iubesc pe acesta, pentru că-i doresc îndreptarea lui, binele, comuniunea veșnică în bine. Căci ei știau că „cel ce a fost în comuniune
Ispitele şi păcatele în învăţătura Părinţilor filocalici by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/148_a_262]
-
la care am contribuit în vreun chip. Citind scrierile filocalice, putem lesne observa că Părinții neptici condamnă păcatul și dau o luptă înverșunată împotriva lui, dar iubesc pe păcătos. Condamnând păcatul și mustrând într-un mod blând și iubitor pe păcătos, ei au dovedit că-l iubesc pe acesta, pentru că-i doresc îndreptarea lui, binele, comuniunea veșnică în bine. Căci ei știau că „cel ce a fost în comuniune cu cei păcătoși pe pământ și i-a aprobat, se va descoperi
Ispitele şi păcatele în învăţătura Părinţilor filocalici by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/148_a_262]
-
și mustrând într-un mod blând și iubitor pe păcătos, ei au dovedit că-l iubesc pe acesta, pentru că-i doresc îndreptarea lui, binele, comuniunea veșnică în bine. Căci ei știau că „cel ce a fost în comuniune cu cei păcătoși pe pământ și i-a aprobat, se va descoperi în ziua judecății că a fost în comuniune cu diavolul<footnote Pr.Prof.Dr. Dumitru Stăniloae, notă explicativă, nr. 548, în Filocalia, vol. XII, p. 268 footnote> ”. În lupta noastră cu păcatul, Părinții
Ispitele şi păcatele în învăţătura Părinţilor filocalici by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/148_a_262]
-
Biblos Solomônteios) etc. (28, p. 104). Principala filieră prin care legenda referitoare la o carte scrisă de Solomon a pătruns în tradiția populară românească a fost cea a cronografelor bizantine. Deja în secolul al IX-lea, Gheorghios Monahul, supranumit Amartolos (= „păcătosul”), intro- ducea această legendă apocrifă în cronograful său, care a fost de timpuriu (secolul al X-lea) tradus în limba slavă, pătrunzând în literatura bulgară. Cópii după acest cronograf s-au făcut și în Țările Române (vezi, de exemplu, mss.
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
mirosul rău”) și văzul (prin „întunecimea” provocată de fum). Fumul de tutun „vatămă și ochii în cel mai mare grad prin întunecime”. „Fiind orbi de bună voie, [fumătorii] ajung cu adevărat la necazul dat de pedeapsa care îi așteaptă pe păcătoși în acest caz : căci se crede că aceasta este întunericul. Pe ei întunericul îi învăluie și îi încercuiește. Într-adevăr, ce altceva, spune-mi, este fumul, dacă nu o întunecime în fapt ?” „Tutunul este [...] păgubitor sufletului și corpului”, este „o
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
tiranul cel mai cumplit”, iar „cei care îl folosesc sunt mai sălbatici decât fiarele, mai pofticioși decât femeile însărcinate, [...] mai nelegiuiți decât hoții și jefuitorii” (228). Fără ca Infernul să fie numit per se, dar fiind definit destul de precis (loc al păcătoșilor, întunecime, pedeapsă veșnică etc.), retorica lui Nicolae Mavrocordat se apropie de dogmatica ame- nințare cu întunecimea Iadului a celor care se „afumă cu tiutunul puturos”, așa cum apare tranșant în manuscrisul românesc din 1762 citat mai sus (mss. BAR nr. 5584
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
înălțării sociale meritul. [16 mai 1882] ["SE ZICE CĂ PREA DĂM"] Se zice că prea dăm gură de lup onorabililor adversari și că în scrierea noastră nu se observă acele dresuri si cochetării stilistice prin cari strălucesc învățații "Romînului". Gura păcătoșilor adevăr grăiește. Nu alegem vorbele după cum îndulcesc sau înăspresc lucrul, ci după cum acopăr mai exact ideea noastră. Vorba nu e decât o unealtă pentru a esprima o gândire, un signal pe care-l dă unul pentru a trezi în capul
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]