2,639 matches
-
la jocul artistic. Mesajul satiristului este tranzitiv, iar expresivitatea sa rezidă în violența nudă a limbajului. Diferența dintre ironie și parodie este cu mult mai subtilă, dat fiind că ultima ar reprezenta un caz particular al primei. După Marian Popa "parodia e imitația caricaturală a unei forme, ironia, imitația caricaturală a unei idei"48; așadar, dacă e să admitem aserțiunea ca fiind valabilă, referentul ar putea face diferența. Efectul parodiei este amuzamentul, ilaritatea sau caraghioslâcul (la Arghezi, de multe ori savant
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
ultima ar reprezenta un caz particular al primei. După Marian Popa "parodia e imitația caricaturală a unei forme, ironia, imitația caricaturală a unei idei"48; așadar, dacă e să admitem aserțiunea ca fiind valabilă, referentul ar putea face diferența. Efectul parodiei este amuzamentul, ilaritatea sau caraghioslâcul (la Arghezi, de multe ori savant) care se adaugă șarjei satiristului sau acțiunii subversive a ironistului, pentru că atât parodia, cât și ironia sau satira sunt surse ale artisticității în textul polemic sau pamfletar. După Jankélévitch
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
este amuzamentul, ilaritatea sau caraghioslâcul (la Arghezi, de multe ori savant) care se adaugă șarjei satiristului sau acțiunii subversive a ironistului, pentru că atât parodia, cât și ironia sau satira sunt surse ale artisticității în textul polemic sau pamfletar. După Jankélévitch, parodiei i-ar corespunde umorul buf și burlesc, precum și o transparență grotescă: "[...] parodia în stil mare nu are gânduri ascunse: pur negativistă, nu-și însușește de la victimă decât debitul, vestimentația sau grimasa, cu scopul de a stârni râsul pe seama lor". În raport cu
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
scopul de a stârni râsul pe seama lor". În raport cu ironia, ea ar fi mai degrabă "actriță decât filozof".49 Cornel Munteanu observă că "în relația triunghiulară, satiră-ironie-parodie, ultima devine dispozitiv structural al primei și vector formal al celei de-a doua. Parodia este o structură analogă ironiei și o tehnică suplimentară a satirei"50. Ceea ce le diferențiază e strategia, iar ceea ce le apropie e finalitatea: deriziune, batjocură, demascare etc. printr-un generic joc al (di)simulărilor. La Arghezi, atunci când discursul rămâne în
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
strategia, iar ceea ce le apropie e finalitatea: deriziune, batjocură, demascare etc. printr-un generic joc al (di)simulărilor. La Arghezi, atunci când discursul rămâne în cadrele polemicii, singura modalitate de a-l stiliza este gluma (ironia, sub multiplele sale forme, antifrază, parodie, calambur, anecdotă etc.) Legată, psihologic vorbind, de plăcere, ea comportă un "efect de reversibilitate" mereu posibil, devenind "principiu de mișcare indispensabil imaginației" pe care textul polemic arghezian îl valorifică din plin. Gluma are rolul de a neutraliza agresivitatea, chiar simulând
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
public, dar și estetică, prin natura sa ludic-spirituală și polifonică, grație căreia discursul comic se instituie ca un carnaval al limbajului. Ideea mascaradei, a deghizării, a dedublării se regăsește în mai toate categoriile comicului, însă cele predilecte sunt fără îndoială parodia și ironia. Prima, ca imitație distorsionată sau reductivă a obiectului real, este, în substanța sa, un atipic discurs critic. Obiectul însuși este pus de parodist să-și etaleze vulnerabilitățile în fața unui receptor familiarizat cu convenția parodică. Cu cât obiectul este
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
ușor de decodificat și invers, cu cât obiectul apare ca abstract și greu de prins în tipare palpabile, cu atât parodierea lui se subtilizează, iar antrenamentul cultural al receptorului este decisiv în procesul decodării. Ponciful și pastișa devin forme ale parodiei frecvent întâlnite în discursul polemic literar, primul denunțând steriotipiile comportamentale și de limbaj ca automatisme ilare, iar cea de-a doua "divulgă facilitatea unui autor, chiar prin faptul că-l arată ca imitabil, dar nu-l distruge: e un exercițiu
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
divulgă facilitatea unui autor, chiar prin faptul că-l arată ca imitabil, dar nu-l distruge: e un exercițiu de stil care indică mai curând disponibilitățile critice și stilistice ale celui care pastișează"238. Autorul comicologiei atașază burlescul în complementaritatea parodiei, subliniindu-i natura comic-carnavalescă. Prin burlesc, obiectul nesemnificativ sau, dimpotrivă, cel pretențios este reflectat într-o oglindă deformantă, care fie-i augmentează artificial trăsăturile, fie i le mimimalizează. Înainte de a încheia considerațiile teoretice referitoare la parodie, reținem, pentru ceea ce ne
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
atașază burlescul în complementaritatea parodiei, subliniindu-i natura comic-carnavalescă. Prin burlesc, obiectul nesemnificativ sau, dimpotrivă, cel pretențios este reflectat într-o oglindă deformantă, care fie-i augmentează artificial trăsăturile, fie i le mimimalizează. Înainte de a încheia considerațiile teoretice referitoare la parodie, reținem, pentru ceea ce ne interesează, definiția dată acesteia de Robert Neumann: "Imitație polemică a slăbiciunilor adversarului manifestate la trei niveluri: formă, materie, concepție"239. În ceea ce privește ironia, vom încerca să adâncim, în direcția pe care o cercetăm, cele afirmate la începutul
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Simulare per contrarium, ironia relevă flexibilitatea spiritului care refuză să rămână captiv în tranzitivitatea limbajului. Jankélévitch pune funcția ironiei în relație manifestă cu duplicitatea conștiinței, relevând "disjuncția continuu agravată dintre spirit și semnele spiritului" și, în final, dihotomia adevăr-opinie. Dacă parodia se întemeiază pe un contrast prelungit, pe care textul parodiant îl exhibă într-o manieră amuzantă, ironia se construiește pe un contrast simultan, în care exprimatul contrazice flagrant realitatea gândului prin ton, mimică, gestică sau, în scris, prin indici metatextuali
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
majorității. Delirul și halucinația plasează nebunul ("ființă amfibie"), simultan, în două lumi antinomice, a căror interferență provoacă, în public, teamă și curiozitate. La Caragiale, nebunul devine un personaj central, o dată cu apariția primului text antijunimist, "Puțul nebunului. Basm junimist"256, o parodie după basmul popular, al cărui scenariu îl împrumută, modificând însă distribuția: P.P. Carp joacă rolul nebunului. Ambele texte trebuie citite obligatoriu în pereche, pentru că numai astfel putem avea imaginea completă a biografiei personajului comic. Mai întîi, personajul nu e un
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
dialogică a polemicii literare și implicita polifonie a discursului rezidă nu numai în structura specifică a comunicării tripartite, ci și în jocul disimulărilor, al echivocului și paralelismului revelator, pe care le induc, în special, ironia, sub toate formele ei, și parodia, ambele fundamentate pe o dubă enunțare. Așa cum am arătat în partea teoretică a demersului nostru, în enunțul ironic, din perspectiva aceluiași Ducrot, enunțiatorul se plasează antagonic în raport cu locutorul, prin faptul că spune un lucru și lăsă să se înțeleagă un
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
râsului, Editura Institutul European, Iași, 1992, p. 130. 235 Marian Popa, Comicologia, Editura Univers, București, 1975, p. 51. 236 H. Bergson, op. cit., p. 129. 237 Ibid., p. 34. 238 Marian Popa, op. cit., p. 154. 239 Robert Neumann, Zur Ästhetik der Parodie, apud Marian Popa, op. cit., p. 148. 240 V. Fanache, "Ironia", în Caragiale, Editura Dacia, Cluj-Napoca, p. 176. 241 Tudor Arghezi, "Caragialismul", în Scrieri 26, Editura Minerva, București, 1974, pp. 252-254. 242 Ion Vlad, în prefața la Alexandru Călinescu, Caragiale sau
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
dispărute culturile cetății, omul se proclamă cetățean al lumii, fără medieri. Sacralitate moale și leneșă, căreia Imperiul Bizantin, adept al ortodoxiei și al limitării, avea să-i pună în curând capăt. În tragedia greacă, "Cetatea devine teatru" (Vernat/Vidal-Naquet). În parodia elenistică de ieri sau modernistică de azi, teatrul visează să devină Cetate. Iar teatrul viu al unui oraș din Occident este, acum, muzeul lui. Niciodată atâția muzeografi nu s-au îngrijit atât de mult de ornamente și cadru și n-
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
Odată materialul și temporalul ocupate de imaginea mecanică, arta pune stăpânire pe Spiritual. După Kandinsky, eliberarea. Duchamp, cu mult înaintea "artei retiniene", este cadoul involuntar făcut de peliculă pânzei, contrariul fără replică posibilă. După care vor veni, culme a vicleniei, parodiile, pastișele și deturnările hiperrealismului. O ironie oarecum prefăcută, care-l învinge pe concurent la propriul său joc printr-o suprareprezentare a sclipirilor fotogenice. Strălucită accelerare. Până la apariția numericului și a imaginii virtuale, care va schimba din nou datele. Până atunci
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
Nemulțumiți, dar îmblânziți, așteptăm cuminți în colțul nostru semnalul de intrare în scenă a Prezentatoarei. Ginger Rogers și Fred Astaire au fost uitați Marlon Brando și Gérard Philipe, Viva Zapata și Fanfan la Tulipe nu mai sunt nume de referință parodia însăși și-a pierdut farmecul. Același argument, aceeași coregrafie, dar relația nu se mai leagă. Ceea ce-l încântă pe cinemaniac li se pare anost telefagilor. Cei pe care cinemateca de pe rue Ulm îi maturizase urcaseră pe crucișătorul Potemkin, se alăturaseră
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
joasă, și cu josnice purtări și uneltiri (Stephano, Trinculo, asociați cu singurul băștinaș al insulei, cu Caliban), este și mai lung: se întâlnesc întâi într-un loc al insulei unde se îmbată zdravăn și fac planuri împotriva lui Prospero (o parodie a urzelilor celor sus-puși), se strămută într-o altă parte, unde intervine Ariel, nevăzut, îi învrăjbește puțin și apoi îi atrage până la a treia etapă a drumului lor prin insulă, unde: „Au dat în spini, scaieți, ciulini și-urzici, / Ce
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
joasă, și cu josnice purtări și uneltiri (Stephano, Trinculo, asociați cu singurul băștinaș al insulei, cu Caliban), este și mai lung: se întâlnesc întâi într-un loc al insulei unde se îmbată zdravăn și fac planuri împotriva lui Prospero (o parodie a urzelilor celor sus-puși), se strămută într-o altă parte, unde intervine Ariel, nevăzut, îi învrăjbește puțin și apoi îi atrage până la a treia etapă a drumului lor prin insulă, unde: „Au dat în spini, scaieți, ciulini și-urzici, / Ce
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
său Arthur Gorovei făcea următoarea apreciere în lucrarea sa de amintiri: Când s-a întors în țară, n'am putut să'l văd îndată. Făcea un curs la Universitate, unde începuse a-și instala un laborator de psihologie experimentală, o parodie a laboratorului din Leipzig" (Gorovei, 1930, p. 116). Nu știm cât cunoștea Arthur Gorovei despre laboratorul lui Wund și despre laboratoarele existente în lume la acea dată, dar o asemenea apreciere o considerăm ca find superficială și lipsită de fundament
Eduard Gruber, întemeietorul psihologiei experimentale în România by Aurel Stan () [Corola-publishinghouse/Science/1422_a_2664]
-
care Gruber edifica un laborator de psihologie experimentală la universitatea din Iași primul în România ne putem pronunța documentat asupra caracteristicilor acestuia. Acesta nu era nici pe departe așa cum spune prietenul său Arthur Gorovei în amintirile sale "un fel de parodie a laboratorului lui Wundt", ci o realizare bine proiectată, beneficiind de un spațiu considerat de noi ca fiind de dimensiuni medii în context internațional. Amicii întemeietorului psihologiei experimentale din România din cadrul Cercului Literar îi arătau multă prețuire pentru calitățile sale
Eduard Gruber, întemeietorul psihologiei experimentale în România by Aurel Stan () [Corola-publishinghouse/Science/1422_a_2664]
-
aceste deosebiri se pot întâlni în arta dansului, a flautului, a țiterei, ca și în cazul operelor în proză sau în versuri fără acompaniament muzical; exemplu: Homer a reprezentat personaje mai bune, Cleophon asemănătoare, Hegemon din Thasos, primul autor de parodii, și Nicochares, autorul Deiliadei, pe cele mai rele. Chiar pe această diferență și stă distincția între tragedie și comedie: una vrea să reprezinte personaje mai rele, cealaltă personaje mai bune decât oamenii actuali" (cap. 2). Datorită acestei serii de criterii
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Măreția și decadența orașului Mahagonny (1930), Brecht readuce în discuție așteptarea spectatorului de operă, ceea ce el numește "nerezonabilul, irealul și lipsa de seriozitate", în Note despre operă: Măreția și decadența orașului Mahagonny. Opera de trei parale nu este numai o parodie a operetei, este o încercare de analizare a conceptului de operă în cursul unei serate teatrale, pentru a-i da posibilitate spectatorului să ia cunoștință de ceea ce vine să caute fără să știe. Brecht vrea să ne facă să descoperim
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să caute fără să știe. Brecht vrea să ne facă să descoperim că neverosimilul este acolo izvor de plăcere. Ultima "Finală în trei", în care trimisul regelui salvează situația aducând ordinul de grațiere pentru Mac Heath, nu este numai o parodie a intervenției lui deus ex machina în deznodământ, este mai ales denunțarea unei arte a cărei condiție, chiar, este incoerența, în măsura în care spectatorul simte plăcere în niște situații imposibil de susținut. Dând un nou loc spectatorului în cadrul spectacolului, Brecht este fondatorul
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Beaumarchais face subtitlul primei sale comedii, Bărbierul din Sevilla (Le Barbier de Séville), creată în 1775. 14 Recunoaștem aici o temă îndrăgită a întregului teatru al secolului al XVIII-lea, cea a vocii sângelui. Beaumarchais o exploatează, sub formă de parodie, în Nunta lui Figaro când Marceline descoperă că este mama lui Figaro pe care-l urmărea cu asiduitățile ei și voia cu tot dinadinsul să-l ia în căsătorie. 15 Viziunea pe care o are Diderot despre scena greacă este
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
fundamental / 41 Capitolul III. COMICUL CARAGIALIAN ȘI POSTCARAGIALIAN / 51 3.1. Modul satiric / 52 3.2. "A fi sau a nu fi" satiric / 53 3.3. La vremuri noi, măști comice noi / 61 3.4. Modul parodic / 68 3.5. Parodia la Caragiale / 71 3.5.1. Înspre "labirintul de lentile" / 75 3.5.2. Cântăreața cheală "o parodie de piesă, o comedie a comediei" / 79 3.6. Modul ironic / 87 3.7. Sub semnul ironiei / 90 3.8. Diplomație postcaragialiană
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]