KorAP: Find »[drukola/base=paznic & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...75 76 77 ...205 >

5,114 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425

face la locul anumit al pătulului era - după părerea lui Culi - mai mult polițienească decât vânătorească. De fapt, orișicare cercetare a lui într-acel domeniu organizat era mai mult „poliție“; carabina pe care o purta în spate era a unui paznic și pacificator, nu a unui vânător; acea carabină avea a fi întrebuințată asupra răutății și neorânduielii, apărare de fiară ori braconier. Ori lup, ori pușcă străină se așeza, față de Nicula Ursake, în aceeași categorie a infracțiunilor. Culi însă avea o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
trofeu de țap roș. Cât lenevise la casa de vânătoare, domnișorul Pitu se îndeletnicise cu niște cărți de istorisiri. Două din aceste cărți: „Urmele tigrului regal“ și „Crima din Cincinatti“, domnișorul Pitu le dăruise lui Culi. Cetindu-le cu mare plăcere, paznicul dobândise convingerea că are și el însușirile unui detectiv. Deși aceste însușiri le folosea în hotarul special al lumii lui, Culi poftea în taină să le întrebuințeze, dacă nu într-un oraș american, cel puțin în țara Ardealului, la Sebeșul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
drac putea să fie, în pustia dintre Prelunci și Valea Mare? Din fundul cheilor, unde și-a rupt cale în stânci apa Frumoasei și pe unde umblă drumul oamenilor, până aici - nu se vede cu anii obraz de străin. Afară de paznicii de vânat, nimene n-are pe aici trecătoare. Iar de la alvia Frumoasei, depărtare de ceasuri tot la deal pe acel drum, nu se află așezări statornice; numai niște stâni la două zile distanță de pășunile Pătrului și Șurianului. În curgerea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
cărunt și cuviincios. Al treilea e Traian, băiat bun și buiac, fără griji și fără năcazuri. Poate face o glumă, neștiind că inima lui Culi, săraca lui inimă, e neagră ca tina. Cât i-au fulgerat prin minte aceste judecăți, paznicul s-a mișcat înainte cu un pas ușor și nesimțit. Carabina și-a lăsat-o la locul ei, pe umărul stâng; n-avea ce face cu carabina. Însă, cu mâna dreaptă, și-a tras din cap pălărioara verde, împodobită cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
un pas ușor și nesimțit. Carabina și-a lăsat-o la locul ei, pe umărul stâng; n-avea ce face cu carabina. Însă, cu mâna dreaptă, și-a tras din cap pălărioara verde, împodobită cu pămătuf de păr - după moda paznicilor ardeleni - și s-a gândit să se arate deodată în vederea observatorului și să-l salute pe Traian întocmai ca un domn mare: —Servus, amice! Cu tot veninul de grijă și năcaz pe care îl ducea în el de câteva zile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
ce i-a venit în minte unui ticălos de urs ca acesta! Când s-a ridicat din zăpadă și a prins cu brânca dreaptă la piept coapsa de cal, a avut vreme să vadă numai c-un ochi și pe paznic. A privit pieziș; nu părea, însă, tulburat. Parcă venise acolo să-și ia un bun al lui. La dreptul vorbind, carnea aceea pentru dânsul fusese pregătită. —Hurun-burun! s-a auzit din râpă, dincolo de desișuri. —Vra să zică, după ce-mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
să-și ia un bun al lui. La dreptul vorbind, carnea aceea pentru dânsul fusese pregătită. —Hurun-burun! s-a auzit din râpă, dincolo de desișuri. —Vra să zică, după ce-mi furi carnea, mă și înjuri? a întrebat cătră partea aceea paznicul. Uitându-se mai aproape, își văzu în mâna dreaptă pălăria. Și-o tufli în cap cu ciudă. O gaiță începu să cârâie pe o cloambă de brad. —Și ție îți vine a râde? o apostrofă Culi. Fără să cugete mult

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
mai aproape, își văzu în mâna dreaptă pălăria. Și-o tufli în cap cu ciudă. O gaiță începu să cârâie pe o cloambă de brad. —Și ție îți vine a râde? o apostrofă Culi. Fără să cugete mult, înfierbântat dintrodată, paznicul își trase de la umărul stâng carabina și-i întoarse piedica de siguranță. Trecu hotărât prin lumina poienii, ocoli observatorul și căută urmele ursului. Urmele acelea erau de față. Găsi și urme mai vechi, călcate de bocanci. Coborî în râpă, sub

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
sub streșina neagră a pădurii. Deci ursul venea asupra lor. Culi a stăruit cu binoclul, a mai cercetat în jurul locului ciutelor. Ursul nu s-a mai văzut. Totuși părea că se află acolo, undeva, un ochi care pândea oblic înapoi. Paznicul se scărpină în cap, nehotărât. Căută în juru-i puncte de sprijin, ca să deslușească locul unde se găsea. Nu se putea bine lămuri. Între acel alb violent al iernii și verdele sumbru al brădetului se alcătuiau, sub lumina împuținată a soarelui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
numai cu mustață. Nu-mi place să fie nici popă, nici mitropolit. —Așa? s-a oțărât bătrâna. Atunci stai aici în sălbătăcie, fără doctorii și fără doctor. Ana a oftat din adânc și a privit cu dragoste la soțul ei. Paznicul se oprește. Ar dori să iasă din aceste gânduri, cum ar dori să iasă din negură. E așa de deasă negura asta, s-o tai cu cuțitul. S-o tai c-o vorbă zadarnică! Nu poți nici într-un chip

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
duceți. Nu v-ați gândit cumva să vă coborâți tocmai la Sebeș la spital? Până acolo sunt șaizeci și ceva de kilometri. —Ba întocmai așa, Culi, după porunca ce ni s-a dat. Nu știu câți kilometri or fi, dar ne ducem. Paznicul păru a fi primit o lovitură; se trase un pas înapoi; dar îndată i se veseli pe față disperarea și o încăpățânare bolnavă. Clipi pripit, hotărând: Atunci mergem. Tot așa ar fi putut spune că se duce să se dea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
e o vreme poruncită. Culi tăcu; avea în el o mânie împotriva unor asemenea prostii și în același timp se întărâta, hotărând pieirea tuturor, ca într-un sfârșit de lume. Ana suspină. —Doresc să ne ducem, Culi. —Pregătiți-vă! răspunse paznicul cu îndârjire și se uită amețit în juru-i. Așa este. Într-o albie, după cuptor, înfășurat strâns în scutece, se află un prunc de treisprezece zile, pe care îl tot caută nana Floarea și-i dă lapte dintr-o sugărice

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
fân. Auzit-ai? — Auzit; se face întocmai! a răspuns sluga. S-a ferit de la geam și s-a dus la patul lui de lângă sobă; a plecat fruntea și a adormit iar, numaidecât. Într-adevăr, ceața începea să se împuțineze - observa paznicul. În fund, în pădure, i se părea încă deasă. Dar dinaintea casei se destrămase. Se vedea cum de pe vânătul zăpezii se preling în sus fantome. Se ridicau un timp, apoi coborau la vale; apăsa asupra lor tăcerea înghețată a înălțimilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Din camara de alături, alese sarica ce era de trebuință bătrânei; veni îndărăt și o lepădă lângă vatră. Cățelușa i se încurcă iarăși printre picioare. —Tu vrei să te duci și Vidra se împotrivește, râse într-un dinte nana Floarea. Paznicul nu catadicsi să răspundă la asemenea observație. Încă se amestecau în el otrăvurile și dezgusturile și încă nu-i venise vremea să rupă din el mânia. —Așa-i acest Culi totdeauna! oftă bătrâna. Feciorul ei ieșise, întorcând aceleași sprâncene posomorâte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
în când își trecea un pumn pe sub nas, întorcea ochii vii spre stăpânu-său, aștepta un cuvânt. Vedea că stăpânul său e într-un ceas crâncen. Ca să nu lese nici o clipă neîntrebuințată și să nu rămâie un gol în care mânia paznicului s-ar fi putut prăvăli, Bezarbarză tropăi repede în casă și ajută pe femei să iasă. — Stăi să vie și stăpână-tău! țipă aprig nana Floarea. Lui Bezarbarză nu-i păsa de asemenea țipăt. Bătrâna era totdeauna bună cu el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
căutând pruncul, care scâncea subțire; îl strânse iar la sân și-l îmbodoli. Privi apoi spre bolnavă; îi pieriseră rujele feței. — Spune, suflete, dacă trebuie să ne oprim, își ridică ea glasul cu îngrijorare. Ana făcu semn cu ochii: nu. Paznicul intră în sanie și întrebuință de două ori biciul. Încet, băiete. Culi întrebuință biciul și a treia oară, și a patra oară. —Of! Dumnezeule Doamne! se jelui maică-sa. Culi întrebuință biciul a cincea oară și se uită spre dealuri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
miezul nopții. Când se lărgi valea spre râul cel mare, se învârteji viscol asupra călătorilor. Fulgii băteau grăbit și treceau spulberați, fâșâind. Calul se opri, cu grumazul plecat. Culi îl îndemnă, îndărătnic. Murgu se împotrivi o clipă, cârnind spre stânga; paznicul îl arse în coasta dreaptă. Sania se zgudui la o podișcă. Murgul poticni între bârne rupte, se cufundă cu piciorul drept, se lăsă în partea cufundată, cu toată greutatea. Se cutremură cu spaimă, icnind, încercând să se elibereze; păru a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Am nebunit și mă duc la Sebeș! răspunse gâfâind Culi. Ochii lui crescuseră fioroși sub sprâncene, ațintindu-se la bolnavă. Ana se lăsase domol într-o parte. Era și acesta unul din sfârșiturile prevăzute, care nălucise în ființa tulburată a paznicului. Se învierșuna de câtva timp asupra lui o putere străină. Fără pricină îi făcuse fărâme, ca pe o oglindă, prezentul, toate fericirile de care se bucurase, dragostea cu ființa aceasta care se deșertase de viață și zăcea acuma ca o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
mai tânăr, chiui după el. Badea Toma clăti din cap cu mirare. Iepure în aceste locuri, și încă iepure alb, nicicând nu s-a mai văzut. Într-o clipită descălecară și se repeziră la Culi, cuprinzându-l din două părți. Paznicul se încordă și-i respinse în dreapta și în stânga. Ei îl apucară iarăși. Ce-veți cu mine? strigă Ursake, pălindu-i. —Vai, dragul mamei, cum te prăpădești tu! se bocea împrejur nana Floarea. Puneți-l jos și legați-l, creștini dragi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
grăiește. Culi urmă a șopti: —Lui Murgu să-i puneți otravă și să-l dați lupilor... Badea Toma clătină cu îngrijorare din cap. În vremea asta nana Floarea, ca o minte puțină de muiere ce se afla, rânduia sania, și paznicul cel tânăr îi ajuta să scoată hamurile de pe calul căzut. Toate s-au făcut întocmai, după legea nevoii acelui ceas. Bătrâna, moarta și pruncul au coborât cu badea Toma la drumul deschis al văii. Traian a ajutat lui Culi să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
aburce în spatele iepei. Să caut și securicea... și-a adus aminte Traian. Culi Ursake s-a prins cu ghiarele de el. C-un fel de taină: — Ba tu s-o leși, Trăiane. Securea nu se mai găsește; nici trebuie căutată. Paznicul cel tânăr a tăcut și s-a supus. Îi era puțintel frică de acel glas schimbat. Atunci să mergem, bădiță. Să mergem, dar să mai stăm o țâră, Trăiane. Spune-mi unde-i acuma sania. —Sania-i la drum; se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
năprasnică a lui Culi un ochi de urs. Îi zicea așa, ochi de urs, ca să nu-i spuie altfel - cruce de aur în casă! La urmă, nana Floarea s-a bucurat de o vorbă a lui Traian. Ieri dimineață, spunea paznicul cel tânăr, badea Culi a poruncit lui Onu să pornească ceasornicul de părete; să-i tragă lanțurile și să-l potrivească. — Te rog, Trăiane: poruncitu-i-a cu vorbe înțelese? Da, nană Floare. Cu puține vorbe, dar bune. Bezarbarză s-a dus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
s-a prelungit în cursul iernii, fără să se înrăutățească. Era slab; se deșertase din el puterea. Febră avea puțină, numai în unele după-amiezi. La ianuarie în 4, îndată după anul nou 1926, au venit domnii. Venirea stăpânilor se datora paznicului celui bătrân de la Braniște. După gânduri mult și pregătiri, badea Toma se hotărâse, la sfârșitul lui noemvrie, să scrie un răvaș la Sibiu. Era al șaselea răvaș pe care-l scria badea Toma Orășanu în viața lui. Cinci le scrisese

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
domn medic am eu părere că să vie domnu doctor Micu carele au fost cu noi în focu bătăliei iar caprele și ciutele mărg bine au hrană și iarba e slabă ne mai având ce scrie salut cu respect Toma paznic vă rog mai aduceți otravă pentru lupi Greu de descurcat a fost rândul al cincilea: încarteluia licsan drumachi donuses crie Cu oarecare stăruință - după ce s-au fost vestit cu telegramele și s-au adunat în acel sobor la Sibiu - prietinii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
intrat în odaie stăpânii și doctorul, Culi a încercat să se ridice de la marginea patului. Era îmbrăcat în ziua aceea; își legase și cravată. Doctorul Aurel Micu a venit asupra lui și l-a cuprins de mână, dându-l îndărăt. Paznicul rezistă, clipind pripit; apoi se supuse și se așeză. — Ha-ha! a strigat Ieronim Dragu, cine spune că-i bolnav Culi? De ce poate să fie bolnav Culi? Am fost greu bolnav, domnule doctor, a răspuns cu voce ostenită Ursake. Micu îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]