64,416 matches
-
disponibilitate, trăită ca o experiență irepetabilă (situată, evident, la antipodul celei din lagăr), constituie principala temă a cărții. Așa se explică extraordinara senzație de autenticitate, ca și aparentul paradox pe care îl menționam mai devreme (discrepanța între situația dramatică a personajelor și tonul antrenant al relatării). În privința primei chestiuni, aceea a autenticității, ar fi mai multe lucruri de spus. În primul rând că, spre deosebire de existențialiștii francezi, Levi pare a o separa complet de ideea de eroism. În al doilea rând că
Meseria de a trăi by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/12222_a_13547]
-
-l uiți de pildă pe negustorul din Tesalonic, Grecul, cum este supranumit, despre care ni se spune că semăna cu o pasăre de noapte, speriată de lumină sau cu un pește de pradă scos din mediul său natural. Portretul acestui personaj ieșit din comun se nuanțează treptat, alte și alte însușiri ieșind la iveală pe parcursul povestirii. Din întâmplările petrecute la Cracovia, al căror principal protagonist este, ne dăm seama, de pildă, că "filosofia" lui se rezumă la un cod mercantil și
Meseria de a trăi by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/12222_a_13547]
-
un "negociator" redutabil atunci când vine vorba de încheiat afaceri în talcioc. Din aceeași speță este și Cesare, fost negustor în Porta Portese (celebrul iarmaroc din Roma), și deci la fel de abil ca și Grecul în "afaceri" și șarlatanii. Despre un alt personaj ni se spune că avea atâtea tatuaje pe ambele brațe, încât mai mult ca sigur constituise o problemă pentru slujbașul din lagăr însărcinat să-i inscripționeze numărul; o infirmieră rusoaică e comparată cu o pisică sălbatică, datorită ochilor oblici și
Meseria de a trăi by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/12222_a_13547]
-
ironiei, al nuanței și paradoxului). Cu greu poate fi uitat portretul tinerilor ruși care însoțesc garnitura de repatriați de la Starîe Doroghi spre Italia. Mixaj neobișnuit de ingenuitate, barbarie și delăsare, lipsiți de simțul datoriei și de o minimă responsabilitate, aceste personaje pun în lumină cel mai bine absurdul întregii situații. Un alt aspect care va stârni, fără doar și poate interesul cititorilor de la noi este modul în care scriitorul descrie atmosfera Iașului, prin care trece la un moment dat în decursul
Meseria de a trăi by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/12222_a_13547]
-
În sala goală de la Act, a intrat banal, neutru Rodica Negrea. S-a așezat pe un scaun, la o masă pe care avea textul lui Martin Sherman, despre care auzisem. A început să-l citească. Simplu. Aproape alb, simulînd detașarea personajului, zborul lui Roșe pe deasupra unei vieți dramatice, fără răgaz pentru respiro, pentru trăire. Un singur popas. . Acolo a învățat să iubească, acolo a cunoscut bărbatul, bărbatul vieții ei, cel care a introdus-o în șirul lung al femeilor. Un evreu
Într-o mansardă din Varșovia by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12243_a_13568]
-
împovărătoare, de rigori, de credințe, de dibuci, de o fugă fără sfîrșit de ceva, de cineva, de salturi și acrobații în și pește identități, fără ca sa-si aparțină sau să le aparțină cîtuși de puțin. Toată această confesiune, făcută de personaj la bătrînețe, ca o spovedanie înaintea morții, era spusă de Rodica Negrea simplu, cu ironie, cu lacrimi uscate, înghițite, cu un tip de umor negru, rafinat și sec, cu o precizie matematică, cu accente pe stări, pe cuvînt, pe locuri
Într-o mansardă din Varșovia by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12243_a_13568]
-
straniu. O combinație de originalitate și déjŕ vu, de sentimente și jocuri stilistice marca Bădiliță rostite în ritmurile unei muzici care sună foarte cunoscut în urechile celor familiarizați cu poezia română. Așa cum Arcimboldo construiește din fructe portretele recognoscibile ale unor personaje ale vremii sale, Cristian Bădiliță scrie, din cuvinte și forme poetice intrate de multă vreme în manuale, o poezie a timpului nostru. Parodie și pastișă, etern clin d'oeil spre cititor, Duminica lui Arcimboldo este o incursiune complice în istoria
Jocurile erudiției by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12253_a_13578]
-
și scriind), cît și pentru a întîlni prieteni, între care pe Marcus Wolf. Era un fel de ministru de externe al Stasi. Venea la conferințele mele și-mi dădeam seama că prezența lui îi stînjenea pe studenți. Totuși era un personaj fascinant, avea o soție delicioasă, m-au invitat la ei acasă într-un apartament încîntător, era el însuși un bărbat foarte frumos. Se născuse în Suabia de unde tatăl său, Heinrich Wolf, evreu și comunist, a emigrat în URSS împreună cu cei
Michel Tournier – "Paradisul și infernul se apară" by Radu Sergiu Ruba () [Corola-journal/Journalistic/12214_a_13539]
-
ajuns eu în literatură în 1967, noul roman era deja întronat și nu aveai dreptul să faci ceea ce am făcut eu. Am fost tratat de Robbe-Grillet și de alții ca trădător, ca ticălos. Asta pentru că eu reveneam la poveste, la personaj, la caractere, la mit ceea ce era total aberant în ochii autorilor noului roman. R: Noul roman e isprava literară care m-a plictisit cel mai crunt. M.T.: Dar tocmai pentru asta e făcut, înseamnă că și-au atins scopul, ar
Michel Tournier – "Paradisul și infernul se apară" by Radu Sergiu Ruba () [Corola-journal/Journalistic/12214_a_13539]
-
acum ceea ce ați afirmat sub o formă sau alta în mai multe rînduri și anume că atunci cînd simțiți nevoia unei siguranțe a scrisului, vă repliați pe temeiurile mitului. Pe de altă parte, pentru a descrie unele experiențe umane atribuite personajelor dumneavoastră, faceți studii de caz pe teren. Care este legătura dintre lumea mitului și intimitatea realului. M.T.: Găsesc că se întîlnesc întotdeauna realitatea cu mitul. De fiecare dată cînd merg pentru documentare pe teren, mă lovesc de mit. Un exemplu
Michel Tournier – "Paradisul și infernul se apară" by Radu Sergiu Ruba () [Corola-journal/Journalistic/12214_a_13539]
-
de întîlnire a realului cu mitul am avut-o citind capitolul "Colina inocenților" din "Meteorii". Apare acolo acel copil debil mintal și meteo sensibil, dar cu o fabuloasă memorie mecanică a datelor calendaristice. Mărturisiți că, pentru a crea astfel de personaje, ați petrecut o vreme într-un așezămînt pentru copii cu gravă deficiență intelectuală. M.T.: V-aș mai spune un lucru care însă este foarte greu de exprimat. Nu-mi amintesc dacă l-am rostit vreodată. Este vorba de erotismul pe
Michel Tournier – "Paradisul și infernul se apară" by Radu Sergiu Ruba () [Corola-journal/Journalistic/12214_a_13539]
-
nu l-am întîlnit decît o singură dată cînd editorul său, Simon Gallimard, care conducea Mercure de France, m-a invitat să iau prînzul cu el. Gari era un tip ciudat, se prezenta machiat, avea fața fardată. Era straniu ca personaj, foarte demodat, aducea cu un erou sentimental al anilor �30, pe care îl vedeai la începuturile cinematografului. R:Destinul titlului evocat, "Picătura de aur", ca și destinul celor două cărți este unul neobișnuit: amîndouă relatează povestea unui adolescent arab trăind
Michel Tournier – "Paradisul și infernul se apară" by Radu Sergiu Ruba () [Corola-journal/Journalistic/12214_a_13539]
-
o venă etică: excesul de sex duce la degenerare morală, care apoi conduce inexorabil către moarte, către proverbiala asociere Eros-Thanatos. În romanul lui Gilbert Adair, Inocenții sfinți (după care acesta și-a adaptat scenariul), aceasta era și soarta unuia dintre personaje. Bertolucci alterează acest fapt, iar decizia e inspirată, reducând din dramatism. Aceasta nu e singura deosebire dintre cele două filme; în Ultimul tango... exista doar apartamentul, plus cei doi protagoniști, și tensiunea dintre ei era unicul focus. Deși păstrează aceeași
Bertolucci x 3 by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12244_a_13569]
-
incendiară era... Nu e nevoie să-i crezi doar pe Adair sau pe Bertolucci (prezenți în Paris în acele momente), găsești dovezi și în romanul autobiografic al Juliei Kristeva, Samuraii. A nu se înțelege din precedentele afirmații că cele trei personaje (americanul inocent și gemenii cvasi-incestuoși) sunt doar "icoane" simplificate de-ale epocii. Menajul ŕ trois pe care-l compun e credibil și fără atmosfera mai '68, deși divergențele care alimentează tensiunea dintre ei țin în mare parte de zeitgeist. Theo
Bertolucci x 3 by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12244_a_13569]
-
e în mare parte contribuția lui Brando, care declară în autobiografia sa că improvizația l-a epuizat psihic. Iar cinematografia e net superioară celei din Visătorii: se filmează cu soft focus, camera suplinește prin mișcarea lentă, chiar voyeuristă, în apropierea personajelor, faptul că mizanscena e lipsită de obiecte care să "decodifice" emoțiile personajelor, dispunând doar de paleta cromatică de galben, verde și maro pentru a sugera tensiunea destructivă. Camera trece peste nudurile lor cum trece peste mobilă în mișcarile de travling
Bertolucci x 3 by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12244_a_13569]
-
că improvizația l-a epuizat psihic. Iar cinematografia e net superioară celei din Visătorii: se filmează cu soft focus, camera suplinește prin mișcarea lentă, chiar voyeuristă, în apropierea personajelor, faptul că mizanscena e lipsită de obiecte care să "decodifice" emoțiile personajelor, dispunând doar de paleta cromatică de galben, verde și maro pentru a sugera tensiunea destructivă. Camera trece peste nudurile lor cum trece peste mobilă în mișcarile de travling de parcă te-ar invita să asiști la un incident, nu să înțelegi
Bertolucci x 3 by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12244_a_13569]
-
obicei la participarea spectatorului, nu la distanțarea lui. Relația dominantă dintre cinematografie și mizanscenă e reversată în lungmetrajul lui Bertolucci din 1990, Ceaiul în deșert. De data aceasta, regizorul lasă decorul natural (Africa de nord, Sahara) să-și strivească - psihic - personajele (Kit și Port, un cuplu, și amicul lor, Tunner). Totuși, nu e cazul să subestimăm cinematografia lui Vittorio Storaro (tot el e responsabil pentru cea din Ultimul tango...): dacă face panoramare sau cadru general cu macara sau gros-plan, camera trebuie
Bertolucci x 3 by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12244_a_13569]
-
amicul lor, Tunner). Totuși, nu e cazul să subestimăm cinematografia lui Vittorio Storaro (tot el e responsabil pentru cea din Ultimul tango...): dacă face panoramare sau cadru general cu macara sau gros-plan, camera trebuie să redea sentimentul de claustrare al personajelor. Acțiunea filmului poate părea în derivă: călătorii se mișcă dintr-o localitate în alta fără a avea vreun scop, se pierd unii de alții, Port (John Malkovich) se îmbolnăvește de febră tifoidă și moare, iar Kit, singură în deșert, e
Bertolucci x 3 by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12244_a_13569]
-
a părut faptul că nebunia ei, care e extraordinar de acut redată în romanul lui Bowles (Cerul ocrotitor, din care e inspirat filmul), e trecută cu vederea de Bertolucci, un regizor care se concentrează tocmai pe studiul de caz al personajelor în detrimentul acțiunii. Alterarea e una de pas narativ: filmul e fidel cărții cam 80% din timp, dar condensează finalul, preferând să sugereze, nu să arate. Consolarea e că autorul romanului și-a dat binecuvântarea în ceea ce privește schimbările; Paul Bowles prezidează filmul
Bertolucci x 3 by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12244_a_13569]
-
Aruncând în aer metodic și convingător repertoriul de truisme legate de banal și banalitate, eseistul îi previne mai ales pe artiștii ademeniți de utopia capodoperei, de excepția ei ademenitoare. Trecând la elogiul gafei, autorul compendiază cu voluptate epică episoade și personaje producătoare de gafe (singurele care persistă), tipologia lor fiind nesfârșită: domestice, festive, de critică, intelectuale, de protocol, istorice, economice și sociale, estetice, biblice, politice ș.a.m.d. Circumscrierea sferei penibilului, mai ales în arte și politică, este cu atât mai
Criticul, eseist și poet by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/12254_a_13579]
-
de resurecția epicului în poezie, dar și de faptul că "tema fundamentală a poeziei este iubirea și echilibrul ei în moarte", Valentin Tașcu crede că lirismul se va salva o dată cu cititorul, nu doar printr-o reîntrupare epico-ritmică în cugetări și personaje romanești, ci și printr-o acoperire (recurs la un "paleativ", cum hiperurbanizează V. T. de mai multe ori, corect paliativ; palliativo, it., palliatif, fr.) eseistică a textului poetic. Personajele din acest insolit "dicționar al iubăreților" apar în haloul și aura
Criticul, eseist și poet by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/12254_a_13579]
-
o dată cu cititorul, nu doar printr-o reîntrupare epico-ritmică în cugetări și personaje romanești, ci și printr-o acoperire (recurs la un "paleativ", cum hiperurbanizează V. T. de mai multe ori, corect paliativ; palliativo, it., palliatif, fr.) eseistică a textului poetic. Personajele din acest insolit "dicționar al iubăreților" apar în haloul și aura lor istorică, poetul dându-le o solemnitate iconografică, dar și un nou look exegetic plin de noime intraverbale și muzicale. Curățate cu grijă de orice trop al inflamării patetice
Criticul, eseist și poet by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/12254_a_13579]
-
roșu", simțindu-i-se deja duhoarea, și altul mai mult inventat pentru a asigura un soi de stabilitate, de echilibru funciar țărănesc. La un alt nivel, tensiunea dospește în decalajul dintre luciditatea solitară a lui Stelian Teodorescu și conștiința celorlalte personaje. Predicțiile lui repetate par un soi de avangardă politică intangibilă, lipsită de consistență, imposibil de argumentat ("Dar ține-te bine, că ce e mai rău încă n-a venit!", "...așa cred ei, că libertatea asta e o floare la ureche
Un Moromete împuținat by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/12258_a_13583]
-
de povestitor al autorului. Narațiunea curge nestingherită, nu se împiedică de experimente stilistice inoportune, nu caută o originalitate stridentă și are un aer de firesc atrăgător. Unul dintre punctele slabe ale romanului este modul în care Daniel Dragomirescu își construiește personajele. Acestea sunt puțin șlefuite, "bidimensionale", fără note individualizante remarcabile și prea idilic prezentate. Par cam multe pentru o scenă îngustă iar lumea în care se mișcă este ternă, lipsită de conflicte notabile, de asperități. Idiosincrasiile țăranilor sunt antrenate doar când
Un Moromete împuținat by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/12258_a_13583]
-
fost în puteri, puneam și eu mâna pe-o pușcă și mă băteam cu anticriștii ăștia, cum s-au luptat bătrânii noștri pe vremuri cu păgânii!", un preot perorează împotriva "ateilor și stricăciunilor de rânduieli creștinești din țară", un alt personaj are planuri de "mântuire morală a nației române" după ce vor fi scăpat de bolșevici și, în fine, comisia de revizuire a pensiilor din Ministerul Muncii se află la camera 666. Țăranii din Deșertul roșu încep să se informeze. Citesc ziare, ascultă
Un Moromete împuținat by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/12258_a_13583]