2,966 matches
-
vedeți ce-i cu bufnița aia bătrână care se ascunde între oglinzi, poate e ăla care ți-a smuls ție limba, Profetule. Măsurați-vă cu el, nu cu o femeie fără apărare, târâie brâu ce sînteți". Pescarii așteptau cu capetele plecate să se potolească ocările care semănau cu un puhoi de primăvară ce târa un mâl greu de vorbe cu el. În cele din urmă n-au avut încotro, s-au ridicat cu toții de la mese și au plecat, lăsînd-o singură în fața
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Călugărul devenea serios, tușea de două, trei ori: ca să-și dreagă glasul și începea ceremonia funebră. Un cor prăpădit de bătrâni, dirijat de Dodo, se străduia din răsputeri să fie la înălțimea situației, în timp ce, în asistență, toți stăteau cu capetele plecate, așteptând să se termine corvoada, căci corvoadă era pentru ei, păstrând totuși o atmosferă de reculegere. Mai mult dintr-un spirit de prevedere decât din respect. Se gândeau că și ei aveau să fie într-o zi în locul mortului și
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Mâine, domnilor, mâine. Acum mă duc să fac o baie. Lungit la soare, m-am întrebat de ce nu mi se arăta totuși Bătrânul. N-avea încredere? Mă studia în continuare din spatele oglinzilor ca să vadă cum reacționez? Sau era într-adevăr plecat? Cu Dinu, care aflase între timp totul, m-am rezumat la o ironie: "I-am propus Bătrânului să organizeze dumineca excursii, pe grupuri, în sala cu oglinzi. Mi-a zis "Mai târziu, domnule sculptor, când va deveni muzeu"" A zâmbit
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
fiindcă în realitate nu aștepta decât să fie silit să-mi relateze scena grotescă la care asistase și care mă face și azi să mă cutremur de dezgust de câte ori îmi imaginez ce s-a întîmplat acolo în bălării unde Laura, plecată să caute niște ierburi de ceai, fusese surprinsă și atacată de un grup de bătrâni. Dominic, Nelson, Filip, Mopsul și Leon se luaseră după ea și când nu mai putuseră fi văzuți din azil săriseră asupra Laurei și o trântiseră
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
nu vor mai putea niciodată să iasă la suprafață din această groapă. Își impuneau prin urmare să nu se gândească niciodată la termenul eliberării lor, să nu se mai întoarcă spre viitor, și să țină mereu, ca să zicem așa, privirea plecată. Dar, firește, această prudență, acest mod de a vicleni durerea, de a băga sabia în teacă pentru a refuza lupta, erau prost răsplătite. În același timp în care evitau o prăbușire de care se fereau cu spaimă, ei se lipseau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
la directorul cabinetului prefectoral și îi spusese că nu avea nici o legătură cu Oranul, că nu era treaba lui să rămână aici, că se află aici accidental și că era drept să i se dea voie să plece, chiar dacă, o dată plecat, trebuia să fie supus unei carantine. Directorul îi spusese că înțelege foarte bine, dar că nu se poate face o excepție, că are să vadă, dar că, de fapt, situația era gravă și nu se putea hotărî nimic. ― Dar, în sfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
de la parter s-au ridicat și au început să părăsească încet sala, mai întâi în liniște, așa cum se iese dintr-o biserică după slujbă sau dintr-o cameră mortuară după o vizită, femeile strângându-și rochiile și ieșind cu capul plecat, bărbații conducându-le și ținându-le de cot, ferindu-le să se lovească de strapontine. Dar, încetul cu încetul, mișcarea s-a precipitat, șoaptele au devenit exclamații și mulțimea a început să curgă spre ieșiri și s-a îngrămădit în fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
în jurnal: „Regele a abdicat (forțat). România este acum o Republică Populară, o provincie aparent independentă în Imperiul sovietic.” (Câtă luciditate în aprecierea situației țării noastre.) Regimul comunist din România se oferă să-i aducă gratuit în țară pe cei plecați, dar foarte mulți aleg să stea la o imensă coadă cerând azil politic, lăsând în urmă o casă, o familie, o țară, un destin. Curând sosesc vești proaste din țară. Regimul comunist devine tot mai tiranic și încep să dispară
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
ține pe 8 noiembrie, așa cum se obișnuia până acum. Ionel Tasie îmi răspunde că nimeni nu se mai interesează de ea și că nu va mai avea loc. Păcat! Ar fi fost emotiv și antrenant să ne revedem anual cei plecați. În ziua următoare merg la Oficiul poștal nr. 4 de la gară și ridic volumul „Eroi au fost”, de Ioan Costache Enache, de care, după decesul autorului, dl. I.N. Oprea s-a ocupat redactându-l și publicându-l. Totul e o
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
localitate. Înstrăinați, în căutarea mai binelui, simt mare lipsă de cărți românești. Mult m-am bucurat de cele afirmate, știind că am un număr de cititori, pentru că am mai dăruit din volumele mele și altor cunoștințe din Italia (tot români plecați) și la fel mi s-a spus că, peste tot unde se află români, citesc cu și mai mult dor cartea în limba maternă. Din Iași, I.N. Oprea îmi confirmă că a primit scrisoarea adresată de confratele Mihai Bejinaru. De
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
afirmație îndrăzneață față de acel om și de cei ce erau de față: -„Lasă, că te spun eu tatei!” Domnul Tachi se uită la mine zâmbind și-mi face semn să las loc și altor cumpărători. Cum eu nu mă dădeam plecat și continuam să ameninț că tata va rezolva problema, l-am enervat așa de tare, încât l am făcut să-și iasă din pepeni și mi-a zis cu voce puternică de om enervat: „Ieși afară, parșivule!”, dar în enervarea
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
mai am timp să fac ceaș vrea cu viața mea... dar citindu-vă îmi dau seama că niciodată nu este prea târziu. „Călătoria” dumneavoastră ne dă nouă, celor ce vă cunoaștem, aripi și speranțe, bucurie și regrete. Pentru noi, cei plecați, viața dvs. de zi cu zi ne face să ne dăm seama, cu mai multă obiectivitate, decât în imaginația noastră, despre realitatea ce-am fi putut-o trăi rămânând în țară. Când ești departe de țară, fiecare rând al dumneavoastră
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
alte localități 3470 de familii, în total 22648 de oameni, inclusiv femei, bătrâni și copii - din rândul elitei. În afara deportaților plecați spre Siberia, mult mai mulți au fost schingiuiți și omorâți în Chișinău, în subsolul numit „fabrica morții”. Noi, cei plecați, am trăit în Siberia de gheață 17 ani. Din partea I a volumului spicuiesc următoarele: „La 13 iunie 1941 era o noapte senină și caldă. Nimeni nu bănuia că a doua zi în zori se vor desfășura evenimente tragice în viața
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
buzunarele atârnându-i. Pulsul lui Salam se accelerase. În toți cei cincisprezece ani ai lui nu mai văzuse pe nimeni care să se comporte așa. Până acum câteva zile, toți oamenii pe care îi cunoștea se mișcaseră încet, cu capul plecat și privirile în pământ. În Irakul lui Saddam era prudent să nu încalci regulile sau să atragi atenția asupra ta. Acum, aceiași oameni - vecinii săi - erau cuprinși de dorințe sălbatice, furând tot ce le cădea în mână și distrugând restul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
fi în defensivă, fiind silit să reacționezi tot restul timpului. Maggie încerca să impună toate aceste cunoștințe mușchilor și oaselor sale îndurerate în timp ce intra pe ușa automată a hotelului, când îl văzu pe Uri plimbându-se prin hol cu capul plecat. Nu voia să-l lase să bănuiască nici măcar o clipă că i s-ar fi întâmplat ceva în piață. Când era mică nu le înțelesese niciodată pe fetele de la școala ei, care nu scoseseră nici un cuvânt despre ce le făcuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
frig. Probabil din cauza oboselii. O să se ducă la hotel, n-o să vorbească cu nimeni și, după ce o să doarmă, o să plece la aeroport. Și unde să se ducă? Habar nu avea. Intră în holul cavernos al Citadelei și merse cu capul plecat, hotărâtă să nu dea ochii cu nimeni. Era convinsă că nu avea nici un sens, dar se simțea de parcă toți știau ce i se întâmplase în ultimele câteva ore și nu suporta să fie văzută. —Domnișoară Costello! Bună! Era o funcționară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
muscă. Să-ți iau paltonu’, domnule Robichaux. Prietenii cum îți zic? — Claude. — Claude, eu sunt Santa. Și ea-i Irene. Irene spune și tu ceva. — Îmi pare bine, spuse automat doamna Reilly. — Voi doi să vă-mprieteniți cât sunt eu plecată, spuse Santa și dispăru în cealaltă cameră. — Și ce mai face băiatu’ ăla mare ș-arătos a’ dumitale? întrebă domnul Robichaux, ca să pună capăt tăcerii care se așternuse. — Cine? — Fiu’ dumitale! — A, el. E bine. Gândurile doamnei Reilly zburară îndărăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
buzunarele halatului scoase afară ilustrata lucitoare. Ignatius! — Dă-mi-o imediat înapoi, tună Ignatius. Cum îndrăznești să mânjești imaginea aceasta minunată cu mâinile tale de precupeață? Doamna Reilly mai aruncă o privire spre ilustrată și apoi închise ochii. De sub pleoapele plecate lunecă o lacrimă. — Am știut de când te-ai apucat să vinzi cârnați c-ai să te-nhăitezi cu oameni ca ăștia. — Ce vrei să spui prin „oameni ca ăștia“? întrebă furios Ignatius, băgând fotografia în buzunar. E o femeie cultivată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
moderat pe care mama mea l-a auzit azi dimineață, la băcănie, vorbind în favoarea Națiunilor Unite. Toată ziua a trăncănit despre acest incident. Ignatius râgâi. Am trăit săptămâni de tortură. — E atât de ciudat să o găsesc pe mama ta plecată. Pe vremuri nu se mișca niciodată de aici. Myrna atârnă chitara de tăblia patului și se întinse pe el. Camera aceasta! Ne-am distrat copios aici, dezgolindu-ne mințile și sufletele, compunând manifeste anti-Talc. Presupun că escrocul acela tot se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
de multe aveau oamenii în comun cu maimuțele: puricatul reciproc, atingerea, atenția fizică, drept sursă de relaxare. Ochii se lăsau în jos, în caz de amenințare, de neplăcere sau ca semn de supunere. (Tracy, în preajma prietenilor ei, flirtând cu ochii plecați). Contactul vizual direct însemna intimidare, un semn de furie. Pielea de găină, în caz de teamă sau enervare - aceeași mușchi ai pielii făceau perii unei maimuțe să se ridice, pentru a crea o impresie de masivitate, în prezența unei amenințări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
de monezi. În timp ce căuta în zadar sursa acestor zgomote, văzu o figură ieșind din unul din coridoarele încâlcite. Era o fată pe care avea senzația că o cunoaște, însă nu putea fi sigur fiindcă aceasta se mișca abrupt, cu fața plecată și înghițită de întuneric. Porfiri o strigă, iar chemarea sa îi atrase privirea. Văzându-l însă, cu panică în ochi, aceasta se întoarse și o luă la fugă, pierind din vedere. Profiri strânse cărțile la piept și porni în urmărirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
celui de-al doilea mod pe care îl considerase. Mai întâi avea însă alte lucrui de făcut. Grăbi pasul în timp ce dădu de Strada Gorokhvaia, trecând Fontanka pe Podul Semenovski. § Era deja întuneric când ajunse pe Strada Sadovaia. Mergea cu capul plecat, fără a vedea pe nimeni, uitându-se numai la picioarele sale lovind felșcăraia. Îi venea ușor să-și imagineze că acele picioare nu îi aparțineau. Nu mai simțea frigul, nici epuizarea, foamea sau durerea. Certitudinea scopului său era mai presus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
lui În jurul ei, Își aminti cât de fericită și de protejată se simțea lângă el, și avu senzația că fusese binecuvântată. Când se Întoarse În apartament soarele asfințise. Antonio, fostul ei coleg de cameră, ar fi trebuit să fie deja plecat, dar Îl găsi așezat la măsuța de sticlă din cameră, În fața laptopului, desenând niște planuri pentru o parcare. Antonio era din Chile, tocmai absolvise Universitatea Cornell și Își căuta de lucru ca arhitect. De cealaltă parte a mesei, tot În fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
dintr-o fărâmă de lut care, fiind prea moale, i se lipea de degete, Nu e bun, încearcă mai bine cu ăsta, o să vezi că reușești, a spus tatăl. Marta îl privea îngrijorată, el nu obișnuia să mănânce cu capul plecat, parcă încerca, ascunzându-și chipul, să-și ascundă și grijile, poate din pricina discuției cu Marçal, dar am mai vorbit despre asta și nu arăta așa, o fi bolnav, pare prăbușit, lipsit de putere, în ziua aceea mama mi-a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
Ți-o dau pe nevastă-ta. Marta schimbă câteva cuvinte cu bărbatul ei, spuse, Vom vedea cum se termină toate astea, apoi își luă rămas-bun până vineri și închise telefonul. Cipriano Algor ieșise, stătea în olărie, la masă, cu capul plecat. Aici fusese retezată viața Justei Isasca de un stop cardiac fulminant. Marta se așeză pe banca de alături și așteptă. După un lung moment, tatăl o privi, apoi își întoarse ochii. Marta spuse, N-ai stat mult timp în sat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]