2,367 matches
-
de sub păturica ei preferată din blană de nurcă și să se pregătească pentru întâlnirea cu Toby. Astea chiar își imaginau că ea n-are altceva de făcut decât să stea și să aștepte să sune telefonul? — Plictisitor! croncăni Otis. Mare plictiseală! Se așezase pe glezna Adrianei acoperită cu pătura și o privea în timp ce ea se uita la televizor. — Bine, bine, era doar o reclamă. Haide, uite. Începe din nou. Otis își roti capul spre televizor și începu să se uite foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
se deschideau pretutindeni în grădini și că acum avea să ațipească, să se strivească încet sub dubla apăsare a ciumei și a căldurii. Pentru toți concetățenii noștri, acest cer de vară, aceste străzi care păleau sub straturile de praf și plictiseală, avea același înțeles amenințător ca și sutele de morți cu care orașul se îngreuna zi de zi. Soarele necontenit, aceste ceasuri cu gust de somn și de vacanță nu mai chemau ca altădată la desfătările apei și ale trupului. Răsunau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
în ziare, sau în emisiunile de radio, motive să creadă într-un sfârșit rapid al ciumei, și concepând, aparent, speranțe himerice sau resimțind temeri neîntemeiate la citirea unor considerații pe care un ziarist le scrisese cam la întâmplare, căscând de plictiseală. În rest, consumau bere sau își îngrijeau bolnavii, leneveau sau se istoveau, clasau fișe sau ascultau discuri, fără a se deosebi în vreun fel unii de alții. Cu alte cuvinte, ei nu mai alegeau nimic. Ciuma suprimase judecățile de valoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
vocală. Adevărul e că nu am fost deloc surprinsă. Deși Julie mi-a jurat că se va lăsa de furat când va intra în posesia moștenirii, era exact genul de prostioară pe care l-ar face după cinci minute de plictiseală. Am început să mă îngrijorez doar când, pe la ora 7, m-a sunat Julie în persoană. —Bună, frumușico! Ghici ce mi s-a întâmplat. Am fost arestată. Poți să vii să mă scoți pe cauțiune? Îl trimit pe șoferul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
pe care mi-a trimis-o Carolina. Ar fi fost o tragedie să trebuiască s-o returnez. —AAAS? am întrebat nedumerită, căci uneori vocabularul lui Julie e mult prea abreviat pentru mine. Aceiași actori, altă scenă, îmi explică, afișând o plictiseală supremă. Julie avea dreptate. Petrecerea Salvați Veneția era o junglă cu aceiași oameni, aceleași rochii și bijuterii ca la toate acțiunile de caritate din New York. M-am plimbat în jur uitându-mă după o frumoasă în mini, dar, oriunde mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
încăperea se ornamentează, de obicei, cu bijuterii în maniera dormitorului lui Elizabeth Taylor. M-am așezat lângă Julie. Purta șlapi, colanți Juicy roșu-aprins și un tricou roz Taavo, pe care scria cu litere roșii strălucitoare I AM NEW YORK. Ce plictiseală! îmi șopti. Masa noastră nu era tocmai animată. Celelalte patru fete - Kimberley Guest, Amanda Fairchild, Sally Wentworth și Lala Lucasini (cred că-i o Prințesă din Park Avenue originară din Spania) discutau de zor despre ce „tortură“ e să circuli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
răutatea ei. Acum, în pat.“ Și se culcă. Și întins în pat continuă să-și spună: „Păi adevărul e că m-am plictisit fără să știu, și doi ani ucigători... de când a murit sfânta mea mamă... Da, da, există o plictiseală inconștientă. Aproape toți ne plictisim inconștient. Plictisul reprezintă fondul vieții și plictisul e cel care-a inventat distracțiile, romanele și dragostea. Din ceața vieții picură o dulce plictiseală, o licoare acrișor-dulceagă. Toate întâmplările astea cotidiene, nesemnificative; toate conversațiile astea dulcege
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
ani ucigători... de când a murit sfânta mea mamă... Da, da, există o plictiseală inconștientă. Aproape toți ne plictisim inconștient. Plictisul reprezintă fondul vieții și plictisul e cel care-a inventat distracțiile, romanele și dragostea. Din ceața vieții picură o dulce plictiseală, o licoare acrișor-dulceagă. Toate întâmplările astea cotidiene, nesemnificative; toate conversațiile astea dulcege cu care ucidem timpul și lungim viața, ce sunt dacă nu un plictis excesiv de dulce? O, Eugenia, Eugenia mea, floare a plictisului meu vital și inconștient, însoțește-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
monarhiei Spaniole și a Spaniei?“ Și devoram - așa cum continui să devorez - jurnalele, și așteptam scrisori din Spania. Și scriam acele versuri din sonetul LXXVIII din cartea mea De la Fuerteventura la Paris: Și Revoluția este-o comedie de Domnul inventată contra plictiselii. Căci nu din plictis e făcută anxietatea istoriei? Și-n același timp mă încerca dezgustul de compatrioții mei. Îmi dau perfect seama de sentimentele exprimate de Mazzini într-o scrisoare de la Berna, adresată Judithei sale, la 2 martie 1835: „I-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
în rest nu contează decât ca oricare dintre noi. I. rezistă. Noi avem cultura țărănească a plângerii, ei pe cea domnească a evaziunii. Naiba știe care e mai bună aici. 19 septembrie Mi-am reluat dialogul cu rutina și cu plictiseala. Parolă pentru Internet continuu să nu am, citesc despre putere. Tot ce e frumos este că afară e încă o vară indiană, că drumurile mele sunt o poezie ecologico-estetică foarte civilizată. În weekend mă simt mai străină și mai singură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
am întors la 12 noaptea. M-am simțit excelent toată ziua. La asta au contribuit substanțial Dylan și Codruț care, deși ne-au însoțit nonstop (Maria l-a alăptat pe Codruț în câte o parcare), nu au dat semne de plictiseală sau supărare. Am început cu un fel de muzeu al satului, mult mai mic, dar mai bine structurat. Eu încerc mereu să înțeleg de ce ei au progresat fără să imite pe nimeni, și noi nici imitând nu am dus-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
cadiul nu l-a observat, isprăvește de judecat o pricină, discută cu pârâșii, Îi dă dreptate unuia, Îl dojenește pe celălalt. O veche ceartă Între vecini, se pare, pizme repetate, cârcoteli nînsemnate. Abu Taher sfârșește prin a-și manifesta zgomotos plictiseala, le poruncește celor doi capi de familie să se Îmbrățișeze, acolo, În fața lui, ca și cum nu i-ar fi despărțit nicicând nimic. Unul dintre ei face un pas, celălalt, un colos cu fruntea Îngustă, se Împotrivește. Cadiul Îl pălmuiește cu toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
de la o neplăcută ședință de lucru cu Nizam, Malik Șah Își găsește liniștea În brațele lui Terken. Dă la o parte mătasea vaporoasă care o acoperă, vine să se lipească de pielea ei, se zbenguie, răcnește, Își povestește isprăvile și plictiselile. Chinezoaica Învăluie fiara Înfierbântată, o dezmiardă, o primește ca pe un erou În adânciturile trupului ei, o ține Îndelung, o strânge, nu-i dă drumul decât ca s-o atragă din nou; Malik Șah se Întinde cât e de lung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
călduri, Zarganda se Însuflețea. Străinii și persanii cei mai bogați posedau aici reședințe somptuoase, unde se stabileau pentru luni Îndelungate de trândăvie, În mijlocul unei vegetații luxuriante. Nu Încape Îndoială că, pentru nenumărați diplomați, numai apropierea acelui paradis făcea suportabilă cenușia plictiseală de la Teheran. Cu toate acestea, iarna Zarganda se golea. Nu rămâneau decât grădinarii, câțiva paznici și puținii supraviețuitori din populația băștinașă. Șirin și cu mine aveam mare nevoie de acel pustiu. Din aprilie, vai, vilegiaturiștii Își reîncepură transhumanța. Prin fața tuturor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
aici nimeni nu speră nimic. Nu sînt nici regrete. Nu sînt nici martiri, nici călăi. Fiecare moare singur. Prin plăcere, prin lenea inimii și a spiritului. La un moment dat, obosind să-și mai stropească pustiul cu apă de trandafiri, plictiseala sibarită simte nevoia să se distrugă, pentru că implică efortul cel mai mic. Moartea vine Încet și cu ochi somnoroși din plăcerea tot mai fadă, ca o sinucidere prin aglomerare de flori Într-o cameră. Ca un surîs. Din instinct de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
O să puteți să-l decontați. Esmé arde firul de păr. Face să leviteze globul de cristal. Extenuată, îi spune cu dispreț lui Gérard: — Dumneavoastră sunteți mort de mult. Altfel, o să trăiți până la optzeci și doi de ani. O să muriți de plictiseală într-un azil de bătrâni, pe Coasta de Azur. N-o să vă plângă nimeni. Gata. Esmé stinge luminile în partea ei. Gérard e mut. Uită să bage o frază de încheiere. Se gândește dacă să se bucure sau să plângă
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
o frază de încheiere. Se gândește dacă să se bucure sau să plângă. Se bucură: în fond, optzeci și doi de ani e o vârstă frumoasă, iar Coasta de Azur e un loc unde să tot mori. Chiar și de plictiseală. Lionel vede începutul calupului de publicitate și stinge televizorul. Deschide o sticlă de șampanie. E ora 21.45. Lionel e băut bine. A dormit puțin după masă, dar când s-a trezit, a început să bea și mai tare. Vrea
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
fiu și plătit, ce zici? — Nu... nu înțeleg ce urmărești... — Ce urmăresc? Să mă enervez, asta urmăresc! Să găsesc o scamatorie... O joacă, un hobby, cum zic ăia din paradisul capitalist. Să nu mă mai plictisesc! Tragedie mai mare ca plictiseala, nici moartea nu este. Bătrânul scenarist din cer asteapta să-l amuzăm, nu-i așa... d-aia ne-a creat. Pot deveni colaboratorul marii dumitale opere? Fac arborele genealogic al familiei mele și mă ocup și de capitolul misterios. Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
proceda exact pe dos, mon père! Exact pe dos: nu ne vom sinucide, mon père, nu, nu. Nu îți vom urma scenariul. Doar îl vom studia, juca, confrunta, doar atât... că altfel, fără o misiune imposibilă, nu rezistăm primăverii, nici plictiselii. Nici plictiselii multilateral crăcănate, nici. Tolea sărise de pe fotoliu, singur, în centrul lumii, pe marea scenă pe care nu mai era nimeni. Nobody, niemand, nikavo. În ce zi suntem, puișor? Vorbea singur, se adresase colegei Gina, greu de spus. Oricum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
pe dos, mon père! Exact pe dos: nu ne vom sinucide, mon père, nu, nu. Nu îți vom urma scenariul. Doar îl vom studia, juca, confrunta, doar atât... că altfel, fără o misiune imposibilă, nu rezistăm primăverii, nici plictiselii. Nici plictiselii multilateral crăcănate, nici. Tolea sărise de pe fotoliu, singur, în centrul lumii, pe marea scenă pe care nu mai era nimeni. Nobody, niemand, nikavo. În ce zi suntem, puișor? Vorbea singur, se adresase colegei Gina, greu de spus. Oricum, știa ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ai efemerului și precarității? Sucești cuvintele pe toate părțile, profesore. Fiecare mai primavaratec răsucește altfel vântul acestor vorbe dubioase, ca timpul nostru dubios. Ar fi trebuit să ai răbdarepentru aventura suspiciunii, profesore, nu te-ai fi plictisit! Necazul suprem al plictiselii, cum îți place să-ți numești impasul, s-ar fi diminuat, cine știe. Ai fi întâlnit noi noduri și capcane, întâmplările și-ar fi dublat triplat fețele, ar fi răsplătit răbdarea. Întâmplarea ar fi dobândit, eventual, un nume, un traseu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
oglinda și capcana? Să ne dovedească precaritatea? Să ne umilească? Livrându-ne, o, Doamne, culpei și disperării și slăbiciunilor prea multe, pierzându-ne pierzându-ne... Vezi, professore, despre frică și suspiciune semenii noștri se feresc a vorbi. Nu și despre plictiseală, cum bine știi și exemplifici zilnic. Ai fidescoperit, iată, dureroasa lor întrepătrundere, numită Irina. Femeile îți amintesc ceva mereu amânat și rănit, așa ar spune amicul Marga. Vampire, gheară, lanț, fermoar, verigă, inel, amintește-ți, așa obișnuiai să-ți instruiești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
poate dezmetici din accidentul cu bicicleta și din accidentul dispariției filozofului vânzător de vinuri Marcu Vancea și din procesul cu bătrâna lovita de bicileta și din excluderea din învățământ care, când cum de ce, vârstele prea repezi amestecă, instantaneu, procesele, pedepsele, plictiselile. Iată-i pe toți: figurația pestriță a marii farse. Bărbați, femei, copii, soldați, preoți, vagabonzi, țărani, prostituate, miniștri, ciocli, ingineri, poeți, măști și înlocuitori, marea armată mută a învinșilor, relicvele ultime ale normalității, sub trăsnetul destinului, incapabili să rămână nepăsători
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
măcar unul. Un martor, atât. O țicneală inofensivă, nu fac nici un rău. Infantilism, cum spuneai. Dar vreau să-i revăd, atât. Mai ales pe unul, acela, doar știi. Să-l văd, atât. Altfel, mă plictisesc și mor. Nu rezist primăverii, plictiselii lirice. Altfel mor, să știi. Domnul Anatol Dominic zis Tolea se apleacă spre măsuță. Ridică de pe măsuță ghemotocul de hârtie, face un pas, parcă ar vrea să-i întindă doctorului mesajul, scrisoarea. Doctorul nu vede, o fi fost în raza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
pe dinainte. Ți-a părut rău și n-ai mai vrut să reiei discuția. Știai că nu-l pot găsi. — Iar te-a apucat. Așa, la doi-trei ani, îți revine tâmpenia. Te plictisești, știu eu. La tine asta e boala: plictiseala. Ce vrei, ce-oi fi vrând, dom’le? Să revezi fosilele alea? Neant, dom’le! Cenușă, pământ, morminte. Cei care au supraviețuit sunt cu un picior dincolo, în paradis. Uită-te la mine. Râde nenea Marga, râd amândoi. Tolea face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]