2,055 matches
-
lăturalnice din cimitir. Dimineața, când mă trezeam, prima grijă era să vărs în zoaiele din lighean jumătate din sticla de vin și s-o umplu la loc, cu apă. În rest, scriam povești, citeam despre Winettou și Old Shatterhand, păzeam poșeta roșie în care se găseau ultimii bani ai casei. La școală nu mergeam de frică să nu vină taică-meu, să mă răpească în Banat. Aveam două surori, una brunetă, alta blondă. Sălbatice. Le duceam mâncare cu furca în livadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
și nu putem să ne apărăm cu bulgări de zăpadă, aruncăm cu ce găsim prin buzunare: brichete, buletine, prezervative, tocuri de ochelari. Când vine 205 ne urcăm organizat, în ordine alfabetică, de-a stânga femeile, de-a dreapta bărbații. Sabina deschide poșeta să caute un bilet. Dinăuntru țâșnește un șoricel. Un bătrân cu aer de fotograf amator se sperie groaznic și, prinzându-se cu mâna dreaptă de partea stângă a pieptului, se prăbușește între scaune. Nu-i vorbă, și Sabina e îngrozită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
pe Celentano, La terza guerra mondiale. Eu îmi căutam niște ochelari de soare și, nu știu cum, m-am trezit în mâini cu o borsetă pe care tocmai i-o trimisese maică-sa de la Botoșani. Sabina ura să-i cotrobăie cineva prin poșete, borsete, mape. Eu n-aveam nimic împotrivă să-mi mai arunc un ochi din când în când prin poșete-borsete-mape. Văzând-o adormită cu gura deschisă, n-am putut rezista tentației. Învelită într-o bucată de pânză neagră am găsit o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
ține hepatita lângă plămân”, „Ciupeală, rupe tu biletele în față, că eu vopsesc papagalii din spate”. În prima zi de navetă îmi șterpelesc portofelul dar, văzând că e gol, mi-l dau înapoi cu dispreț. Toți își țin gențile și poșetele în față, pe burtă. Dacă te-ai atins de cineva, imediat omul intră în panică: se caută prin buzunare, își potrivește geanta mai bine pe stomac. Toată lumea suspectează pe toată lumea - oricine poate da cu jula, nimeni și nimic nu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
le spun ce și cum. La cină, Sabina a apărut într-o rochie neagră, șlițuită în partea stângă până la șold, teniși roșii, un batic verde cu floricele galbene legat la ceafă și o geantă albă de voiaj, pe post de poșetă. Era în mare vervă. Maria a încercat timid s-o chestioneze: - Ești bine, mamă? Ți-ai luat medicamentele de la doctoru’ Ionescu? Știi tu, pastiluțele alea verzi. Hm, iar psihiatrul ăla buzoian care făcea și desfăcea viața pacienților! După masă, Sabina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
deguști eșecul cu aer de cunoscător. C XXVIII Mesajul de la Cristina ridica anumite semne de întrebare cu privire la: 1.zgârcenia lui Leo, 2.episodul cu profesorul sorbonard, pe care i-l povestise și ei. La primul punct, Cristina amintea de faimoasa poșetă roșie, în care fratele său ținea economiile casei, pe când erau copii. Mama lor, rănită în dragoste, își dregea luciditatea în mod sistematic cu țigări chinezești și vin pelin, provocându-și transa necesară intrării în contact cu spiritul bunicii ei, singurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
și reușise să se mărite la țanc, înainte de a se îngrășa și de a scădea din înălțime până la 1,45m, era dacă Leo nu fusese la originea dezastrului familiei lor. În copilărie, reamintea mesajul obsesiv, el căra peste tot acea poșetă roșie, din vinilin, în care se aflau fondurile casei. Dar absolut peste tot: la baie, în pat, la meciurile de fotbal din curtea școlii de dresură canină. Se milogeau de el să le finanțeze micile plăceri, se umileau, acceptau plata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
ăla reușeau să-l separe pe fratele ei mai mic de averea familiei, îi va cumpăra cinci ștrudele cu mere. Ce nu spune, însă, Leo în jurnalul său, e că a mers să-i apere onoarea școlară Cristinei, însă de poșetă tot nu s-a despărțit. Poate așa se explică și ușurința cu care părinții lor, unul la Botoșani, altul la Arad, au făcut praf vreo cinci case. Mitul poșetei roșii le dădea tuturor iluzia că pot risipi oricât, undeva cândva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
că a mers să-i apere onoarea școlară Cristinei, însă de poșetă tot nu s-a despărțit. Poate așa se explică și ușurința cu care părinții lor, unul la Botoșani, altul la Arad, au făcut praf vreo cinci case. Mitul poșetei roșii le dădea tuturor iluzia că pot risipi oricât, undeva cândva, din interiorul articolului de marochinărie se va revărsa belșugul asupra tribului. În sânul familiei Tupilat, dar și în al clanului Taubergher, s-a discutat mult dacă Leo moștenea trăsăturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
din parcurile bucureștene. Chiar și așa, era vorba de defecte ce puteau fi trecute cu vederea, defecte ce nu necesitau un tratament specific depresiei-maniacale. Însă nimeni din stufoasa coroană a arborelui lor genealogic nu mai umblase peste tot cu o poșetă roșie! Nici măcar femeile Tupilat-Taubergher nu agreau culoarea asta la poșete. Bon, cât de relevantă ar fi putut fi o asemenea informație? Mai ales venind de la Cristina, cea veșnic frustrată pentru că genialitatea ei unanim recunoscută în familie nu se concretizase decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
ce puteau fi trecute cu vederea, defecte ce nu necesitau un tratament specific depresiei-maniacale. Însă nimeni din stufoasa coroană a arborelui lor genealogic nu mai umblase peste tot cu o poșetă roșie! Nici măcar femeile Tupilat-Taubergher nu agreau culoarea asta la poșete. Bon, cât de relevantă ar fi putut fi o asemenea informație? Mai ales venind de la Cristina, cea veșnic frustrată pentru că genialitatea ei unanim recunoscută în familie nu se concretizase decât într-un post de supraveghetoare la hipermarket-ul Carrefour, unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
de la Cristina, cea veșnic frustrată pentru că genialitatea ei unanim recunoscută în familie nu se concretizase decât într-un post de supraveghetoare la hipermarket-ul Carrefour, unde își rotunjea veniturile prin tot soiul de mișmașuri imprudente? S-ar putea deduce că poșeta roșie îl atrăsese ca un magnet pe profesorul sorbonard, care nu era propriu-zis homosexual, dar nici metrosexual, ci un biet pervers excitabil cu tot felul de fantasmagorii. La fel de bine Beligrad ar fi putut stârnit de romanul pe care Leo îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
chiuvetă din fontă, în timp ce încerca să se ferească de un coleg care-l amenința cu un bulgăre de zăpadă. Știută este, de asemenea, congruența nasului cu mădularul cel mai capricios al individului de parte bărbătească. Trăgând ultimele concluzii posibile, atât poșeta, cât și seducătorul evoluționist puteau fi doar niște găselnițe care să-l ascundă pe Leo sub un travesti suplimentar. L XL Multe după-amieze mi le petreceam la spital, cu Sabina. Uneori o găseam în vervă - voia să recupereze timpul pierdut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
se întorcea de la Botoșani, unde avusese grijă să facă imposibilă retragerea lui Leo. Aidoma ei, motanul adora carnea de miel gătită în sânge. Și cu Tubu ăsta era un mister. Îl găsise într-o seară în fața apartamentului, băgat într-o poșetă din pânză. Era închis acolo cu un fermoar, se zbătea să scape, iar poșeta-cușcă se rostogolea izbindu-se de balustrada metalică a scărilor. După ce eliberase animalul, cotrobăise în buzunarele genții și găsise o factură de telefon cu o sumă exorbitantă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
mai probabil plecase la Constanța, să-și desfunde ceakrele în bătaia brizei. Pe Tubu îl închisese în casă, unde rezistase eroic timp de două săptămâni fără apă și fără mâncare, doar cu limacși. Atât. Despre cum fusese salvat, ambalat în poșetă și depus la ușa lui nu scria o iotă. L XLV Eram în pragul vacanței de iarnă. Răscoala minerilor fusese zdrobită. Începuse vânătoarea de vinovați - se studiau casetele cu înregistrări de la locul faptei. Talpa piciorului se făcuse roșie ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
atâta carne tânără, albă, delirantă? La despărțire am luat-o pe Sabina la rost: cum naiba ajunsese prizonieră acolo? Mi-a răspuns spășită că ea venise doar la un control. Odată intrată pe poartă, maică-sa îi șterpelise actele din poșetă și-o internase forțat. De parcă avea zece ani. De fapt așa făcuse Maria mereu: la cea mai mică depresie își băga fiica la zdup. Înainte de a ieși pe poarta blindată, s-a aruncat în brațele mele, mi-a șoptit la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
pentru urgențe infantile. După ce mama a fost schimbată și i s-au administrat toate cele necesare pentru comprimarea până la normal a uterului, a fost transferată într-o rezervă, vizavi de sala de naștere. Eu m-am întors să-mi iau poșeta din camera unde era Raisa și am văzut multe capete aplecate deasupra ei. Am fost dată afară politicos dar concis. Geanta mi-am recuperat-o mai târziu, cred că medicul de gardă mi-a adus-o. După cum spuneam, sosiseră și
Povestea unei reîntrupări by LEOCADIA GEORGETA CARP () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1268_a_1896]
-
scurt la ficat lansat cu repeziciune, violență și pricepere; se prăbuși fulgerată, moale ca o cârpă; căzuse inconștientă cu fața în sus; se uită la ea atent; respira greu iar picioarele îi erau contorsionate nefiresc sub banchetă; îi verifică expert poșeta; actele, banii și niște notițe despre un copil care suferea de o dizabilitate multiplă și complicată... nu-i luă nimic dar se confirma tot ce știa despre ea. Își aprinse calm o țigară; după un timp, femeia se trezi cu
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
gândurile se împrăștiau între simțuri de oroare extremă și plăceri nedeslușite. Când termină, ea se acoperi pudică și așteptă să plece în față; se șterse de propria limfă cu sutienul pe care-l împături și-l așeză cu grijă în poșetă fără să gândească, fără să vadă nimic. Nu va mai iubi, nu va mai trăi, nu se va mai bucura, el era stăpânul, ea devenise sclava! Era golită de viață însă simți în continuare cum încă fibrila ascuns rămânând țintuită
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
de la intrarea noastră era o scurtă alee mărginită de câțiva leandri răzleți și acolo, înainte de a descuia ușa, sperasem să încerc să-i fur Fionei o primă sărutare. Dar atmosfera nu mai era propice. Ea părea încă încordată, ținându-și poșeta strâns la piept, iar eu eram atât de emoționat, încât am bâjbâit prostește un secol - atât mi s-a părut - cu cheia în broască, până am observat că scosesem altă cheie din buzunar. Apoi, când în sfârșit am deschis ușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
te interesează cu adevărat oferta, nu? — Nu este deloc de neglijat. În nici un caz. Începu din nou să râdă. — Nu pot să cred ce aud! Zău că nu pot! Uite, am pe undeva o carte de vizită... Se scotoci în poșetă. Ia asta și sună-mă după ce o să ai timp să te gândești mai bine. Am luat cartea de vizită și m-am uitat la ea. Numele companiei, Peacock Press, era tipărit cu litere roșii, iar sub el scria: „Hortensia Tonks
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
ea să ajungă la ușa vagonului, am spus: — Cât timp spuneai că stai la sora ta? Se întoarse, continuând să zâmbească. — Două zile. De ce? — Ți-ai luat cam puține bagaje... Observasem brusc că nu avea nici un bagaj, doar o mică poșetă neagră. — A, păi, are întotdeauna un set de lucruri pentru mine. E minunat - ca și cum e o a doua casă. Deschise ușa vagonului și îmi lăsă imaginea finală a zâmbetului ei satisfăcut și a mâinii care flutura: o imagine care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Și dau din cap, ca și cum ar vrea să spună, uite nene unde-am ajuns. Recoltată ca o căpșună? se gândește Despina. Oare chiar îmi doresc asta? Poate că mi-am dat cu prea mult ruj. Și pe furiș scoate din poșetă o batistuță de hârtie pe care o lipește de buzele prea lucioase pentru șoseaua Petricani. Un microbuz inscripționat București-Bacău-retur depășește maxi taxiul oprit în stație și Despina se întreabă dacă Bianca o fi plecat la Oituz. D-șoara Sorana Filip privește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
Își păstra voiciunea pe care i-o știam. - Domnule judecător, Începu, anii au trecut și m-am gîndit să fac la mormînt o cruce de marmură, cu o placă pentru toți, un model frumos, o să v-arăt... și scoase din poșetă fotografia unui alt mormînt străjuit de o cruce cu asamblarea unei plăci pe care erau Încrustate fotografiile fiilor morți, cu numele fiecăruia și datele de naștere și deces. - Mă gîndesc că mîine, poimîine, mă duc și eu. Vreau să fiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
mai văzut niciodată și nici nu știam nimic despre legăturile dumneavoastră cu mătușa; nu mi-a vorbit niciodată... De asta am venit, domnule judecător. Îmi ceru apoi unele lămuriri cu privire la testamentul olograf În beneficiul ei, pe care-l scoase din poșetă. În final mă oferii să apeleze la mine ori de cîte ori va avea nevoie. A doua zi, după-amiaza, aprinsei lumînări și așezai flori la mormîntul Iuliei Valșar și al familiei Perussi; mîngîiai fotografia lui Keti. La venire, ca și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]