KorAP: Find »[drukola/base=porunci & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...75 76 77 ...211 >

5,260 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366

căci dacă, mergând pe treizeci de ani, doream cu ardoare un fiu din sângele meu, nu ignoram faptul că starea lui Nur îmi interzicea de acum s-o mai părăsesc, și chiar să plec cu ea din Cairo, ceea ce îmi poruncea înțelepciunea să fac. Au trecut trei luni, în cursul cărora ne veneau regulat știri despre înaintarea suveranului: Gaza, Tiberiada, apoi Damasc, unde a fost semnalat un incident. Administratorul Monetăriei, un evreu pe nume Sadaka, azvârlise, potrivit datinei, monezi noi din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
recent fabricate; totodată, a pus să se sape un șanț lung și adânc, în speranța susținerii unui lung asediu. Nu acesta era însă planul otomanului. După ce lăsase oastei sale două zile de odihnă pentru lunga traversare a Sinaiului, Selim a poruncit un asalt general, cu o asemenea cantitate de tunuri și un avantaj numeric atât de zdrobitor, încât oastea egipteană a fost risipită în numai câteva ceasuri. Și astfel, în chiar ultima zi a anului, Marele Turc și-a făcut intrarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
pe mamelucii fugari, se dedau la jafuri și violuri. În cea de-a patra zi din acel an, sultanul Selim se afla în cartierul Bulak, unde oastea lui își așezase tabăra cea mai mare. Asistase la executarea câtorva ofițeri, apoi poruncise ca sutele de cadavre decapitate care umpleau tabăra să fie imediat azvârlite în Nil. Trecuse apoi la hamam spre a se purifica înainte de a merge la rugăciunea de seară într-o moschee din apropierea debarcaderului. După ce se lăsase noaptea, se întorsese

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
creată, au semănat moartea în rândurile otomanilor. În toiul bătăliei, însuși Selim s-a pomenit încercuit și doar înverșunarea gărzilor lui i-a îngăduit să scape. Tabăra era acum în mâinile lui Tumanbay care, fără a pierde nici o clipă, le porunci partizanilor lui să pornească în urmărirea trupelor de ocupație prin toate cartierele din Cairo și să nu ia prizonieri. Stradă după stradă, capitala a fost recucerită. Circazienii îi hăituiau pe soldații otomani, cu ajutorul activ al populației. Victimele, devenite călăi, se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
apropiere de Manfalut, s-a găsit o statuie din plumb înfățișând pe unul dintre aceste animale, în mărime naturală, acoperită de inscripții faraonice. Socotind că era vorba de un idol nelegiuit, cârmuitorul Egiptului din vremea aceea, un anume Ibn-Tulun, a poruncit să fie distrusă. De la o zi la alta, crocodilii s-au dezlănțuit, atacând cu ură oamenii, semănând spaimă și moarte. Abia atunci s-a înțeles că statuia fusese înălțată sub anumite conjuncții astrale, spre îmblânzirea acelor animale. Din fericire, blestemul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
mare cinstire artei noastre dacă se crede că ea poate rivaliza cu Creația. Făcuse o strâmbătură de uimire și întrucâtva binevoitoare. Mă văzusem silit să replic: — Nu este oare adevărat că Michelangelo, după ce l-a sculptat pe Moise, i-a poruncit să meargă sau să vorbească? Raffael zâmbise, șiret. — Așa se povestește. Asta încearcă să evite oamenii din țara mea. Ca cineva să aibă ambiția de a se substitui Creatorului. — Dar principele care are drept de decizie asupra vieții și morții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
ghicesc ce anume își putuseră spune Leon al X-lea și vărul său înainte de a mă convoca. Papa aflase, desigur, că vărul său, cardinalul, alăturase suitei lui o femeie tânără și frumoasă, și, temându-se de un nou scandal, îi poruncise să se descotorosească de ea, iute și cu demnitate; în felul acesta, nimeni nu va putea pretinde că vărul său, cardinalul Giulio, avea intenții vinovate în legătură cu această fată; singura sa grijă era de a găsi o soție pentru vărul său

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
ospăț pe cinste. Nu voiam să mă tângui în fața prietenului meu, dar, în ce mă privește, lucrurile începeau să se strice: Adrian hotărâse să lanseze o campanie împotriva portului bărbii. „Nu le stă bine cu barbă decât soldaților“, decretase el, poruncind tuturor călugărilor să se radă. Pe mine treburile astea nu mă priveau direct, dar, pentru că frecventam cu asiduitate palatul Vaticanului, a mă încăpățâna să păstrez acea podoabă apărea ca o afirmare insolentă a obârșiei mele maure, ca o sfidare adusă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
să adaug: — Am să mă mai gândesc! Abbad n-a mai auzit ultimele cuvinte. Pentru a sărbători timida mea acceptare și a evita să mă vadă că-mi schimb părerea, strigă de la fereastră pe doi dintre servitorii săi. Unuia îi porunci să meargă să cumpere două sticle din cel mai bun vin grecesc, iar pe celălalt îl puse să pregătească o pipă cu tutun. — Ai gustat cumva din această dulce otravă din Lumea Nouă? — O dată, acum doi ani, acasă la un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
Sanctitate! îi spuse însoțitorul său, grăbindu-se să-l acopere cu propria sa mantie, de culoare mov, mai puțin vizibilă. Sfântul Părinte ajunse la castel teafăr și nevătămat, dar epuizat, plin de praf, cu un aer rătăcit, cu chipul descompus. Porunci să fie coborâte grilajele mobile din fier pentru a interzice accesul în fortăreață, apoi se închise singur în apartamentele sale ca să se roage, poate și ca să plângă. În oraș, lăsat pe mâna pedestrașilor germani, prădăciunile s-au ținut lanț încă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389

în satul celt ca să-l percheziționeze. Tarosh aflase că, din porunca guvernatorului Germaniei Inferior, acei soldați urmăreau un bărbat, un gladiator care fugise din Colonia Agrippinensium, aflată la câteva mile distanță. Era gladiatorul preferat al lui Vitellius, campionul său, și poruncise să-i fie adus înapoi neapărat. Dar nu toți soldații romani fuseseră uciși în înfruntarea cu celții. Unii reușiseră să fugă și aveau să reînceapă urmărirea gladiatorului. În legătură cu asta - oftă Valerius - nu exista nici o îndoială. Și probabil că nu erau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
gal mă va împiedica să pun mâna pe el... Numele gladiatorului este Titus, dacă vrei să știi. Și îl vreau înapoi. Băiatul își împinse bărbia înainte. Nu știu nimic despre gladiatorul tău, dar îți aduc aminte că tu mi-ai poruncit să vin să muncesc pentru tine. Vitellius clătină din cap. — Un gal care vrea să muncească în bucătăria mea! Râse ca și cum ar fi auzit o enormitate. Bătu din palme, și sclavul îi puse dinainte un platou cu pești mici, cruzi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
trupul în vârstă de cincizeci de ani, care din cauza mâncării excesive devenise foarte masiv. Îl domina pe băiat. Era foarte înalt, și Listarius trebui să-și dea capul pe spate ca să-l poată privi în față. — Și cine i-a poruncit servitorului să-l ucidă? - Vitellius strângea între degete un peștișor, făcându-l să oscileze în fața ochilor băiatului. Cine? — Nu știu. Aș putea să te zdrobesc cu o lovitură de pumn! exclamă Vitellius. Băiatul nu se mișcă, dar lăsă capul în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
iubitor al adulterului - luă peștișorul și i-l vârî în gură. Cu Poppaea ta am avut și eu ceva treabă, acum câțiva ani. Se întoarse spre băiat atât de repede cât îi îngăduia trupul enorm: — El... El însuși i-a poruncit servitorului să-l omoare. Iar asta echivalează cu o sinucidere. Știi să joci zaruri? Se întoarse și se trânti din nou pe tricliniu. — Poftim? — Te-am întrebat dacă știi să joci zaruri. Băiatul scotoci în haină. Întinse pumnul strâns spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
mai mult, să-l lase să muncească în bucătăria lui și să-l plătească. După privirea lui obraznică, își dădea seama că micul gal era în stare să dispară dacă nu-și primea plata. — Ia-l de-aici, repede, îi porunci printre dinți sclavului. Și spune-le bucătarilor să aibă grijă ca șarpele ăsta să nu-mi otrăvească mâncarea. Dacă ți-aș pune otravă în mâncare, arta mea ar fi mânjită pentru totdeauna - Listarius luă cupa și o așeză la locul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
gură! — Eu am terminat - Listarius răsturnă cu grijă conținutul cratiței pe o tavă mare, cu marginile ridicate, pe care o ornă cu fire de rozmarin. Guvernatorul mă așteaptă. I-am promis că-i voi duce mâncarea asta. Atunci du-te, porunci bucătarul-șef, care nu reușise să vadă ce condimente folosise Listarius. Le scosese dintr-un săculeț legat la brâu și le presărase peste opera lui de artă. 6 — Trebuie să guști imediat - Listarius așeză tava în fața lui Vitellius. Înainte e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
privire lui Valens, care se uită la el impasibil -, după moartea lui Capito, cum spuneam, soldații se simțeau ignorați, neglijați. Știi la fel de bine ca mine cât sunt de orgolioși. Dacă nu-i ungi, nu te urmează. — Ai anulat destule pedepse poruncite de Capito. Am auzit că, de cum ai venit, ai deschis practic porțile închisorilor. Vitellius încuviință, râgâind de mai multe ori. — Am anulat toate ordinele lui Capito. Am readus mulți ofițeri în posturile lor... Am anulat toate pedepsele, inclusiv amenzile... Am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
În altă parte? - Valerius înălță dintr-odată capul. Eu nu mă duc în altă parte! Dar nu înțelegi? izbucni Maktor furios. Nu înțelegi că acum Titus nu ar fi în siguranță printre batavi? Acum, că a ajuns împărat și poate porunci cum vrea, Vitellius o să umple satele lui Julius de spioni. Nu are încredere în el, pentru că întotdeauna Julius a încercat să scape de romani... întotdeauna a visat libertatea poporului său. Spioni, înțelegi? Vitellius se teme ca nu cumva Julius să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
mai puternică decât dorința de a bea când setea e pe punctul să te răpună, mai puternică decât dorința de a închide ochii când somnul te smulge din lumea reală, mai puternică decât nevoia de femeie. Înăuntrul meu, ceva îmi poruncea să mă prăbușesc, să cobor... Dar nu într-un loc, nu într-o imagine, ci să cobor în mine însumi - își trecu o mână peste fața asudată. Eram cuprins de dorința de a cunoaște, de a afla ceva, dar nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
de sânge pe zăpadă și că-i recunoaște pe Caesar înjunghiat de Brutus, pe Octavianus Augustus otrăvit de soția lui, pe curajosul Germanicus otrăvit la rându-i, pe Caligula înjunghiat, pe Seneca și Petronius, care-și tăiaseră venele deoarece Nero poruncise să fie uciși, pe Nero însuși, omorât de servitorul său și - tresări, speriat și uimit - privirea lui Galba în clipa când lama unui pumnal îi tăia capul... Galba trăia, din câte știa Vitellius, și era pregătit să lupte și să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
de cineva care fugise. Asta avea să le spună soldaților. Apoi va reveni la locul sacru împreună cu escorta și va duce leșul în tabără. Avea să organizeze ceremonii în cinstea Velundei. Avea să plângă, să se arate disperat. Avea să poruncească să fie găsit ucigașul. Se simți mai liniștit. În clipa aceea îl văzu pe Listarius care îi venea în întâmpinare. Se opri în fața lui. — Unde-ai fost? Vântul puternic îi ducea cu el cuvintele. — Nu te-am mai văzut. M-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
ieșit parcă din frasin, se ivi Ausper. Îngrozit, împăratul observă că nimeni nu-și dădea seama de prezența bătrânului mag. Acesta se îndreptă spre Vitellius și se opri foarte aproape de el. Ținea în mână o cupă de lut. Bea, îi porunci, întinzându-i cupa. — Nu - Vitellius se dădu înapoi. N-o să-mi dai vin, așa cum i-ai dat lui Galba. Nu într-o cupă de lut. Pentru el, vinul a fost de rău augur. Legiunile s-au răsculat împotriva lui, iar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
nimeni - comandantul escortei susținu privirea lui Vitellius. Te previn, imperator... Nu voi fi singurul convins de nevinovăția lui. — Mă sfidezi? — Valerius Galul e cunoscut în ținuturile acestea, se mulțumi să răspundă comandantul escortei. Îl vom duce în tabără, după cum ai poruncit. Soldații îl înconjurară pe Valerius și, fără să-l lege, îl împinseră pe cărare. Vitellius mergea în urma lor și nu putea să-și ia ochii de la bărbatul acela tânăr, care părea să facă eforturi imense ca să înainteze. Îl văzu împiedicându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
îi dădea târcoale. Dacă o mănâncă? întrebă Vitellius — Cine, lupii? Listarius scutură din cap, indignat. Dar nu știi că Velunda vorbea cu animalele? Era preoteasa Zeiței. Lupul nu vrea s-o mănânce. O veghează, chiar nu-ți dai seama? Vitellius porunci ca ucigașul să fie pus în lanțuri. Cineva lărgi inelele de fier de la încheieturile și gleznele lui Valerius. I-ar fi fost foarte ușor să se elibereze, însă nu încercă să fugă. Prin fața ușii celulei, rămasă deschisă, treceau soldați și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
asta o știm cu toții. Dar medicul... Vitellius împinse cu dosul mâinii vasele și cupele din fața lui, care căzură cu mare zgomot pe podea. Ajunge! strigă, roșu la față. Vrei să-mi pice greu mâncarea? Allius Cerpicus se ridică repede. — Tu poruncește, imperator, iar eu mă voi supune. Nu-i adevărat că legiunile mele îmi vor întoarce spatele, strigă Vitellius. Soldații se bucură de victoria mea. Flavius Valens și Caecina Alienus se îndreaptă spre Italia, și nu puteam avea auspicii mai faste

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]