2,303 matches
-
artelor) alocate în ultimele patru decenii acestui canal de propagandă. De aici conflictul estetic din zilele noastre. Firește că susțin insurgența noului val în acest război dificil și inegal (o sumară analiză a beneficiarilor de subvenții de stat în cinematografia postcomunistă e mai mult decât relevantă), dar să nu uităm totuși că reperele critice sunt cu atât mai necesare pentru tinerii realizatori, cu cât ei promit să facă performanță. Faptul că intelectualii occidentali, dintr-o grimasă antisistem, se alintă, jucându-se
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
tinerii realizatori, cu cât ei promit să facă performanță. Faptul că intelectualii occidentali, dintr-o grimasă antisistem, se alintă, jucându-se cu ideile comuniste și contra-cultura, premiind, într-o conjunctură favorabilă, felii de viață exotice din neorealismul mizerabilist al estului postcomunist nu înseamnă totuși că astfel de produse diletante vor rămâne în memoria publicului sau în istoria adevărată a cinematografiei. Însăilări de cineclub editate primitiv, cu replici neinteligibile și coloană sonoră rudimentară, pot stârni frisoane moftangiilor stângiști din Occident, deschiși la
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
destin politic sinuos (cu bunele și cu relele inevitabile, vorba domniei sale), dar longeviv, influent și imposibil de șters din istoria recentă, pentru că nimeni nu poate nega faptul că Ion Iliescu a marcat decisiv cursul schimbărilor politice și sociale din România postcomunistă, iar judecata depasionalizată a posterității va ști să aleagă între grâu și neghină, nu am nicio îndoială. De aceea, nu intenționez aici să articulez vreun laudatio, fie chiar și cu ocazia rotundei aniversări de acum, ci doar să semnalez câteva
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
dacă vom avea succes. 26 noiembrie 2010 E timpul, poate, să deschidem o campanie pentru a reabilita non-știrea. Bunăoară, informația potrivit căreia "luni, 22 noiembrie, Universitatea "Petre Andrei" din Iași a găzduit lucrările Colocviului Național "Mass-media și democrația în România postcomunistă"" este, evident, pentru cititorul contemporan hrănit cu senzaționalisme ieftine, lipsită de orice umbră de interes. Chiar dacă, cu un astfel de prilej, a fost semnat un parteneriat important între Facultatea de Științe Politice și Administrative a UPA și prestigioasa publicație Sfera
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
și poate cel mai neașteptat paradox este că, în ciuda bonomiei și diplomației sale native, a abilității de a persuada autoritățile și a firii sale tolerante, nu s-a sfiit să ia cea mai curajoasă decizie asumată la Iași în perioada postcomunistă: mutarea falsului cimitir al eroilor sovietici, care acoperea jumătatea de la stradă a actualului parc, decizie care dădea fiori feseniștilor timpului și pentru care a trebuit să negocieze singur cu Ambasada Rusiei, care l-a și felicitat la final pentru modul
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
nu poată prelua puterea și să-și perpetueze rețele de influență economică și politică binecunoscute. În acest mediu, dominat de violențe și de atacuri verbale între cele două tabere aflate în conflict pentru putere (socialiștii "cu față umană" și anticomuniștii postcomuniști), inițiatorii revoltei de la Timișoara au adoptat, la 12 martie 1990, o proclamație de decomunizare a României care propunea, la punctul 8, ca viitoarea lege electorală "să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatura, pe orice listă, al foștilor
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
lui Mircea Dinescu (Plai cu boi și Aspirina săracului) nu a reușit să păstreze tensiunea creativă, tupeul asociativ și condimentul lingvistic inovativ de la revista de bază. Erau ani când Academia Cațavencu a fost singura nădejde și singura supapă împotriva tiraniei postcomuniste in statu nascendi. Trebuie totuși spus că Iliescu însuși, cel care, inubliabil, "sequoia pentru liniștea noastră" și accepta, zâmbind strâmb, premiile de la Balul Anual al Academiei, a fost, în mod paradoxal, un garant al libertății de exprimare a presei inteligente
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
politicii externe, dacă n-ar fi fost "odioasa și sinistra", "savanta" analfabetă și rea, care e vinovată, bineînțeles, de toate ticăloșiile dictaturii. Clișeul mincinos cu Ceaușescu "cel bun" și Ceaușeasca "cea rea" a fost atât de puternic, încât toți președinții postcomuniști și-au făcut un titlu de glorie din ținerea în minorat public a Primelor Doamne, tocmai pentru a nu stârni memoria colectivă inflamată de ura compensatorie a celor care nu i-au putut ierta To'arșei Gagademician că i-a
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
și apoi ca ministru, Băsescu a arătat, în primul rând că știe despre ce este vorba în minister și nu a putut fi dus cu preșul de rețeaua birocratic-infracțională care mișuna pe acolo, ca în toate celelalte cotloane ale puterii postcomuniste. Apoi a arătat fermitate. A zdrobit în negocieri sindicatele (structuri infiltrate și agitate de rețeaua de putere a fostei Securități cu scopul de a destabiliza societatea, pentru a permite devalizarea resurselor în favoarea unor grupuri de interese). Apoi a arătat că
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
există o cheie în cultura română care deschide mai multe uși decât alta”; prin România, spre universal; „când am părăsit România, am vrut s-o părăsesc”; „dar niciodată n-am încercat să uit”; cărți românești la Haifa; reveniri în România postcomunistă; prin Eliade, înapoi la intelectualii evrei interbelici: Călugăru, Sebastian, Peltz, Ury Benador; „mai interesant decât Cabala!”; „citesc cât pot să cumpăr și să găsesc”; o raportare senină la România; Holocaustul în România; influența Holocaustului asupra studiului Cabalei; atitudini diferite față de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2006_a_3331]
-
când în fine am ajuns înapoi în România, în ’97, țin minte ca acum, am venit la una din librăriile Humanitas din București, și nu-mi venea să cred ce cărți se găseau acolo. Una era ce auzisem despre România postcomunistă, alta era să văd cu ochii mei! Am cumpărat imediat 30-40 de cărți, iar vânzătoarea se uita la mine uimită. Nici n-o fi crezut că le iau ca să le citesc, o fi crezut că le revând, că sunt nebun
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2006_a_3331]
-
terenul pentru manipularea viitorului votant. Conștiința civică trebuie amorțită constant cu supradoze de senzațional căutat sau fabricat: drogul perfect! Este vorba, sunt convins, de una dintre cele mai subtile și eficiente diversiuni din câte a produs „democrația originală” în România postcomunistă. (revista Plumb, noiembrie, 2013) 133 O problemă de principiu În ziua de 12 decembrie 2013 s-a făcut un pas înapoi în ce privește două modificări la Codul Penal, prin care majoritarii din Cameră ar fi urmărit să statueze un fel de
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
terenul pentru manipularea viitorului votant. Conștiința civică trebuie amorțită constant cu supradoze de senzațional căutat sau fabricat: drogul perfect! Este vorba, sunt convins, de una dintre cele mai subtile și eficiente diversiuni din câte a produs „democrația originală” în România postcomunistă. (revista Plumb, noiembrie, 2013) 133 O problemă de principiu În ziua de 12 decembrie 2013 s-a făcut un pas înapoi în ce privește două modificări la Codul Penal, prin care majoritarii din Cameră ar fi urmărit să statueze un fel de
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
atitudine în perioada anterioară, prea preocupați să-și recompună, reajusteze imaginea, pentru a mai putea privi pur și simplu în jur și a spune ce se întâmplă. Din motive similare, cred că nu s-a scris, cel puțin în România postcomunistă, romanul comunismului, cu "r" mare. Nici unul, în orice caz, echivalând cu Gheața lui Sorokin, ca să vorbesc despre o carte proaspăt apărută. Fără să uit Viața și destin, sau Cevengur, sau Criptă pentru Boris Davidovici și multe altele, scrise deja din
Cum am spânzurat-o pe Emma Bovary by Doina Jela [Corola-publishinghouse/Science/937_a_2445]
-
nu se întâmplă neapărat fiindcă românii ar fi indiferenți la țara lor, ci întrucât, pentru străini, România este îndeajuns de mult o țară extravagantă, curioasă, chiar dacă blamabilă nu arareori. O analiză pertinentă asupra României moderne și mai ales asupra României postcomuniste oferă cartea lui Tom Gallagher Furtul unei națiuni. România de la comunism încoace (Editura Humanitas, București, 2004, traducere de Mihai Elin, Delia Răzdolescu, Horia Barna), lucrarea fiind binevenită ca documentare și informație, chiar dacă nu este neapărat inovatoare. Cel mai interesant capitol
Năravuri româneşti. Texte de atitudine [Corola-publishinghouse/Journalistic/2083_a_3408]
-
de păstrarea Mitropoliei Ardealului la Sibiu sau mutarea ei la Cluj-Napoca a scorojit și otrăvit imaginea Bisericii Ortodoxe Române, considerată, imediat după căderea regimului Ceaușescu, dar și în anii următori, a fi un factor de stabilitate și încredere în România postcomunistă, alături de instituția Armatei. BOR a avut în postcomunsimul românesc o imagine prosperă și creditabilă, deși figura patriarhului Teoctist fusese invalidată, blamată și veștejită efemer din pricina compromisurilor făcute în timpul regimului ceaușist. Nu intru în amănuntele motivațiilor legate de mutarea Mitropoliei Ardealului
Năravuri româneşti. Texte de atitudine [Corola-publishinghouse/Journalistic/2083_a_3408]
-
orice altă instituție românească. Discordia a indicat că ierarhii ortodocși sunt și ei oameni supuși greșelilor, cu defecte, slăbiciuni, ambiguități, poate chiar ipocrizii - fapt nu neapărat inedit și ieșit din comun pentru carnavalul decăzut al României (fie ea comunistă sau postcomunistă). Tensionați din pricina imaginii șifonate a BOR, ierarhii au mizat cu chiu, cu vai pe un armistițiu: se cuvine subliniat însă că nu eventuala nemulțumire ori dezamăgire a credincioșilor a catalizat armistițiul cu pricina, ci tocmai dorința de a sublima imaginea
Năravuri româneşti. Texte de atitudine [Corola-publishinghouse/Journalistic/2083_a_3408]
-
nu a mai fost nici o îndoială că Ion Iliescu nu este președintele luminat de care avea nevoie România. Ambițios, cameleonic, ipocrit, rigid și cu discurs anchilozat în clișee, Ion Iliescu nu avea cum să fie președintele potrivit pentru noua Românie postcomunistă. Era un om politic al vechiului regim, care încerca să se adapteze și nu reușea - motiv pentru care reacționa coleric atunci când era contestat. Dar mai ales era un personaj politic profund legat de URSS - or, românii tocmai de sovietici și
Năravuri româneşti. Texte de atitudine [Corola-publishinghouse/Journalistic/2083_a_3408]
-
de halo la nivel de reprezentanță publică). Poreclit „CIA-istul”, îi convine probabil această poreclă, întrucât îl opune „kaghebistului” (cum fusese poreclit, la rândul său) Ion Iliescu, vizând o cu totul altă axă politică decât cea preferată de primul președinte postcomunist al României. Traian Băsescu nu este Havel cel atât de râvnit de români prin 1990, dar nici nu vrea să fie așa ceva. Nu este nici un individ care să nu fi avut de-a face cu regimul comunist; nu a fost
Năravuri româneşti. Texte de atitudine [Corola-publishinghouse/Journalistic/2083_a_3408]
-
condamnări. Vorbe, vorbe, vorbe - sau, mai pe românește, palavre, palavre, palavre? Rămâne de văzut, în timp, cum vor sta lucrurile și dacă ele țin doar de retorica momentului. Mari rrromâni și mici români - straturile deconspirării - Între nașpa și cool, România postcomunistă din 2006 a excelat prin două spectacole: Mari Rrrromâni (scris cu trei r, ca să accentuez că este vorba despre românii cei mai votați, în topul boborului) și mici români (delatori de toate tipurile, colaboratori cu Securitatea). Tam-tamul legat de show
Năravuri româneşti. Texte de atitudine [Corola-publishinghouse/Journalistic/2083_a_3408]
-
pact scris cu Securitatea. Șantajați, aceștia deveneau în chip previzibil niște fantoșe manipulabile, dirijate în favoarea noii puteri pervertite la o formă camuflată de dictatură. Nelustrate, toate aceste persoane, oricât de deschise la procesul de europenizare și de democratizare al României postcomuniste, depindeau, prin șantaj, de scopurile și orientarea politică a păpușarilor lor. Or, este evident că lustrația devine necesară mai ales pentru a tranșa chestiunea acestui posibil șantaj și a corupției adiacente lui. Căci șantajabilii nu sunt, poate, foarte mulți nici
Năravuri româneşti. Texte de atitudine [Corola-publishinghouse/Journalistic/2083_a_3408]
-
providențial al secolului XX. Nu îl văd pe patriarhul Teoctist cerându-și scuze poporului român pentru trădările Bisericii Ortodoxe din timpul comunismului. Între cei doi există (cum altfel?) o uriașă diferență morală și charismatică. II. Din fauna și flora României postcomuniste - portrete de insectar - Licheaua Circulă prin vremurile noastre românești o veche figură: licheaua. Aproape mereu cu surâsul pe buze, slugarnică în fața celor puternici, tiranică, în schimb, cu cei de la care nu are nimic de câștigat, șantajând și amenințând în surdină
Năravuri româneşti. Texte de atitudine [Corola-publishinghouse/Journalistic/2083_a_3408]
-
în fața celor puternici, tiranică, în schimb, cu cei de la care nu are nimic de câștigat, șantajând și amenințând în surdină (sau fățiș) pe unde și la cine se poate, licheaua este - ideologic, social-politic și psihologic - o rămășiță specifică, în România postcomunistă, tocmai a vechiului regim comunist. Provenită din mediul rustic sau de la periferia marilor orașe, licheaua a dat mult din coate ca să ajungă într-un post de conducere. A avea pâinea și cuțitul, chiar dacă nu la un nivel ierarhic important, a
Năravuri româneşti. Texte de atitudine [Corola-publishinghouse/Journalistic/2083_a_3408]
-
care schelălăie și se gudură dezagreabil și lamentabil pe lângă omul-om. În zilele noastre - căci textul de față face parte dintr-o încercare de radiografie a fiziologiei românilor -, lingăul este destul de vizibil în spațiul public. Înrudit cu lingăul comunist, cel postcomunist nu mai are nici o reținere, nu se mai ferește: a-l linge pe cel puternic în dos sau pe obraz (sau a pupa, simbolic, mâinile stăpânului) poate fi un gest ritualic, un ceremonial acceptat. Televiziunile private, ziarele practică, și ele
Năravuri româneşti. Texte de atitudine [Corola-publishinghouse/Journalistic/2083_a_3408]
-
însă, de clipa decamuflării și a dării în vileag! Strivit în procesul demistificării la care este supus atunci când e descoperit, impostorul devine un deșeu. Iar deșeurile nu sunt, după cum bine se știe, întotdeauna reciclabile! Furunculul În fauna și flora României postcomuniste există încă un specimen demn de analizat: Furunculul sau omul-furuncul. Furunculul nu este foarte des întâlnit, nu e la fel de frecvent ca licheaua, lingăul sau impostorul. Dar există, totuși, într-o măsură vizibilă și chiar parțial definitorie pentru postcomunismul românesc (ce
Năravuri româneşti. Texte de atitudine [Corola-publishinghouse/Journalistic/2083_a_3408]