2,984 matches
-
a dialogului, un reporter uimitor al cotidianului și al picarescului... portretele făcute vagabonzilor, personajelor din lumea interlopă și patronilor cârciumelor se pot compara cu gravurile de mai târziu ale lui Hogarth" (Snyder și Morris 5). Ward pare a fi un practicant al jurnalismului literar narativ de tip modern. Referința hogarthiană dezvăluie interesul lui Ward față de condițiile sociale. De exemplu, Ward a făcut turul închisorii Bridewell, amintindu-și situația unui datornic pe care l-a găsit întemnițat acolo. Mergând de la camera de
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
a implicat fără scuze subiectivitatea. La scurt timp după ce Ward a încetat publicarea lui London Spy, îi găsim pe Joseph Addison și Richard Steele ocupând poziții oarecum anormale în relație cu jurnalismul literar narativ. Aceștia sunt uneori menționați ca fiind practicanți ai acestei forme de jurnalism.64 Este lesne de înțeles de ce, având în vedere influența pe care au avut-o asupra eseului personal. Dar Addison și Steele, în coloanele lor Tatler și Spectator, au un stil în mare parte discursiv
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
o predilecție pentru scrierea politicoasă" (398). Această chemare spre o scriere politicoasă era de fapt o chemare slab deghizată către un stil literar elitist. Dacă Addison și Steele au un loc în jurnalismul literar narativ, îl au mai mult ca practicanți ai acelui jurnalism literar discursiv cunoscut sub numele de "eseu". La rândul său, Daniel Defoe ocupă un loc ambiguu în evoluția jurnalismului literar narativ modern. Dar, spre deosebire de Addison și Steele, el este un narativist. Ambiguitatea sa provine din indiferența sa
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
a identificat reportajul "saturat" ca fiind o caracteristică a formei sale de jurnalism literar narativ, "noul jurnalism" numit astfel după volumul cu același nume. O recunoaștere a similarității dintre jurnaliștii literari a venit astfel din direcții diferite, cu Wolfe ca practicant, Sims al academiei de jurnalism și Dobrée al academiei engleze (a fost și unul din editorii generali ai distinsei serii Istoria Oxford a literaturii engleze, împreună cu F. P. Wilson). Chiar dacă Jurnal din anul ciumei nu este în totalitate jurnalism literar
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
atunci când asistă la biciuirea unui marinar iar drept consecință jură în Two Years Before the Mast "să aline durerea și suferințele acelei clase de oameni cu care neamul meu a trăit atâta timp" (108). La fel ca mulți alți jurnaliști practicanți ai formei narativ literare, el a fost politizat de experiența avută. În anul în care a absolvit Facultatea de Drept a Universității Harvard a publicat în American Jurist articolul "Cruzimea față de marinari". Doi ani mai târziu a publicat Prietenul Marinarului
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
în lumea interioară a mahalalelor - în propriul ei punct de vedere" (Experiments, 273, 271-72). Totuși, A Soourcebook of American Literary Journalism: Representative Writers in an Emerging Genre include articole critice despre ambii: Crane (Robertson, 69-80) și Riis (Good, 81-90) ca practicanți ai jurnalismului literar. Mai mult, editorul Sourcebook-ului, Thomas C. Connery citează analiza lui Trachtenberg asupra lui Crane în studiul său introductiv la antologie (5). Întrebarea este dacă Riis și Crane aparțin aceluiași grup, așa cum sugerează antologarea lor de către Connery? Sau
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
iminentului Front de Vest. Davis vede dincolo de ipocrizia unui asemenea manierism, el, omul care s-a oferit să fie un corespondent de război îndrăzneț (Ziff, 174, 180) și un apărător al valorilor idealiste în prima perioadă a carierei sale de practicant al jurnalismului literar de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Într-adevăr, mare parte din operele sale din acea perioadă au fost caracterizate drept "șovine și imperialiste" [Bradley, 56]). Spre sfârșitul vieții, Davis a trecut printr-o schimbare de stil și
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Într-adevăr, mare parte din operele sale din acea perioadă au fost caracterizate drept "șovine și imperialiste" [Bradley, 56]). Spre sfârșitul vieții, Davis a trecut printr-o schimbare de stil și asemeni multora dintre practicanții jurnalismului literar, a fost politizat de această experiență, lucru care se poate observa încă din titlul cărții - era "cu aliații" (With the Allies) - și pe care îl regăsim din nou în The Burning of Louvain (Incendierea orășelului Louvain, n. trad
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
prezența acelui funcționar fascist și meschin care îl șantajează. Asemeni întrebării socratice, suntem lăsați să ne întrebăm ce va aduce cu sine viitorul neconcludent, doar pe baza unui singur exemplu. Hemingway nu insistă asupra subiectivității în măsura în care o fac mulți alți practicanți ai jurnalismului literar; totuși, aceasta iese în evidență din cel puțin două motive. În primul rând, prin intermediul tropilor utilizați, de regulă asociați stilului romanesc, "scriitorul își face cunoscute prezența și propria conștiință modelată" (Weber, Some Sort, 20). Fără îndoială că
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
în ciuda autopromovării. Un exemplu este cartea lui Hickman Powell, Ninety Times Guilty (De nouăzeci de ori vinovat, n. trad.), publicată în 1939, despre legăturile dintre mafie și fenomenul prostituției (Kerrane and Yagoda, 97). Fie că își ascundeau sau nu ideologia, practicanții jurnalismului literar aveau un lucru în comun: recunoșteau cu toții în mod deschis importanța subiectivității în cadrul povestirii. La începutul anilor '30, încercarea de a micșora distanța dintre subiectivități se reflectă în comparația dintre jurnalismul literar și versiunile obiectivizate ale aceluiași eveniment
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
puțin pe plan imaginativ, individului ce până acum nu avea nici o putere, implicându-l activ prin răspunsurile personale pe care le suscită textul" (303). Aceasta era ambiția predominantă a jurnalismului literar din anii '30 ai secolului al XX-lea. Printre practicanții din acea perioadă se numără și Martha Gellhorn și Ernest Hemingway cu relatările lor despre Războiul Civil din Spania. După William Stott, provocările pe care le aducea un astfel de reportaj vieții sociale, culturale și economice de atunci erau asimilate
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
a literaturii anilor '30 și a începutului anilor '40 să apară drept o literatură factuală? ("Imagination", 490-91). Un alt exemplu ce iese în evidență înainte de asimilarea reevaluării naționale de către Stat și de federali îl reprezintă romancierul, poetul, istoricul, folcloristul și practicantul jurnalismului literar, Carl Carmer. Ultimele trei atribute justifică întrebarea lui Kazin. Originar din New York, Carmer a predat ca profesor de engleză la Universitatea din Alabama în anii '20 ai secolului al XX-lea. În 1934 a publicat Stars Fell on
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
kilometri este să vezi și să cunoști oamenii și activitățile lor... Dacă vizitezi diferite regiuni ale țării... vei afla poveștile locuitorilor săi în variante veșnic schimbătoare" (4). "Să vezi și să cunoști oamenii și activitățile lor" amintește de efortul unor practicanți mai vechi ai jurnalismului literar de a micșora distanța dintre subiectivitate și bruta obiectivizată. Mai mult, "variantele veșnic schimbătoare" ale lui Caldwell țin de o formă ce și-a propus o sarcină imposibilă: versiunile veșnic schimbătoare confirmă existența unei lumi
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
în Puzzled America: "De fiecare dată când rămâneam fără bani deveneam mai atent la ceilalți, mai conștient de prezența celorlalți". În prima descriere din culegerea sa, Anderson oferă ceva ce ar putea trece drept condiție sine qua non pentru ambiția practicantului jurnalismului literar: "Pentru a putea avea o revoluție în fapte, întâi este nevoie de o revoluție în sentiment" (11). Cu alte cuvinte, putem înțelege faptele doar dacă am înțeles și sentimentele sau subiectivitatea care determină ce fapte trebuie cercetate. Acest
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
ce au supraviețuit" (90). Hersey recunoaște limitările propriei sale subiectivități. Întrebarea principală nu este dacă Hersey obiectivizează experiența celor ce au supraviețuit bombardamentelor. Cu siguranță acest lucru este adevărat într-o oarecare măsură, la fel ca și în cazul altor practicanți ai jurnalismului literar. Un exemplu ar fi lipsa controversată a oricărei emoții evidente în reportajul de un stil arid al lui Hemingway, cum ar fi în lucrarea "Italia, 1927". În schimb, Hiroshima există undeva pe un spectru, între subiectivitatea reflexivă
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
anii '60 ai secolului al XX-lea, a treia perioadă importantă a jurnalismului literar conform clasificării lui Connery, nu era tocmai "nouă". Întrucât noul jurnalism este încă viu în memoria generației ce a crescut în acea perioadă și mulți dintre practicanții săi sunt încă în viață, ar fi probabil de preferat pentru orgoliul acelei generații să abordăm această formă ca pe una ce merită mai multă atenție și se distinge în mod clar de celelalte. Dar ar fi prea mult de
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
stiluri de viață alternative la sfârșitul anilor '60 și în anii '70 ai secolului al XX-lea. Richard Rhodes a scris despre Vestul Sălbatic în anii '60 ai secolului al XX-lea, iar Michael Herr este doar unul din numeroșii practicanți ai jurnalismului literar ce au scris despre viața pe frontul din sudul Vietnamului. Între timp, John McPhee, după ce a devenit cunoscut printr-o schiță biografică a renumitului jucător de baschet și aspirant politic Bill Bradley, a început să scrie despre
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
90 ai secolului al XIX-lea: jurnalismul dominant din acea perioadă, ce obiectiviza prin natura sa, nu a reușit să relateze și să interpreteze în mod adecvat transformările și crizele. Acest subiect a fost deseori abordat în acea perioadă de către practicanții jurnalismului literar, care încercau în mod frecvent să se distanțeze public de presa dominantă. Spre exemplu, când multe din povestirile sale din anii 1960 au fost adunate și publicate în volumul Fame and Obscurity (Faimă și obscuritate, n. trad.) în
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
Talese este "o formulare esențială a nevoii ce i-a determinat pe noii jurnaliști să renunțe la limitările jurnalismului tradițional. Individul contemporan nu avea nevoie de informații noi, cât de a înțelege informațiile pe care le deținea deja" (3). Printre practicanții jurnalismului literar ce au identificat această problemă se numără și Norman Mailer. Mailer a adoptat o atitudine sfidătoare la adresa presei dominante când a scris în Armatele nopții, " Acum putem renunța la [revista] Time pentru a afla ce s-a întâmplat
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
scrisori personale. Editorului i-a plăcut scrisoarea atât de mult, încât a publicat-o pe post de articol (Kandy-Kolored xi-xiii). De atunci, după cum afirma John Hellmann, "Tom Wolfe a devenit scriitorul cel mai des identificat cu noul jurnalism, atat ca practicant cât și ca reprezentant" (101). Probabil ce i-a atras mai tare pe cititori și a dus la crearea unei adevărate furori în jurul lui Wolfe este pirotehnia lui lingvistică ce părea să aducă un afront susținătorilor englezei standard. Într-o
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
subiectivități splendid afirmate, care alunecă în propria sa invenție, iar acest lucru va fi cu siguranță o problemă ce se va ivi și în continuare în mod repetat în jurnalismul literar. Cu toate acestea, firul comun ce îi leagă pe practicanții mai vechi de noii jurnaliști a rămas subiectivitatea scriitorilor și determinarea de a micșora distanța dintre subiect și obiect. Într-o măsură mai mică sau mai mare, aceștia preferau să acorde subiectivității un rol mai important în cadrul lucrărilor lor decât
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
după caz) este forțat să vadă o față a sa pe care numai un Celălalt marginalizat o poate oferi. Doar pentru că Thompson, Mailer și Didion și-au afirmat subiectivitatea cu atâta ușurință, nu ar trebui să ne imaginăm că alți practicanți ai jurnalismului literar nu și-au dezvăluit propriile lor subiectivități, chiar dacă au făcut-o într-un mod mai discret. Frus îl condamnă pe Capote pentru că nu a folosit persoana întâi în lucrarea Cu sânge rece. Dar, după cum afirma Talese, gradul
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
neobservată de majoritatea criticilor. De fapt Talese, Capote, Didion și alții aparțin unei tradiții îndelungate și respectate, ce poate fi trasată sub diferite forme cel puțin până în tradiția vestică a lui Platon. Scopul narațiunilor scrise de ei și de alți practicanți mai vechi ai jurnalismului literar din această perioadă era de a-l umaniza prin introducerea elementului ce ne face umani, eul, fie că este vorba despre eul ascuns al lui Capote sau de eul lui Mailer ce se expune în
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
împotriva distanței create de obiectivizarea știrilor din presa americană dominantă. Acel tip de obiectivizare reprezintă, asemenea hainelor invizibile ale împăratului, o imagine sau o idee ce solicită niște concluzii majore. Doar subiectivitatea poate elimina minciuna, iar pentru a o elimina, practicanții jurnalismului literar se abțin de la a trage niște concluzii importante. Aceasta deschide calea către o încercare de inițiere a unui schimb de subiectivități cu Celălalt. Dar, deși această carte justifică existența unei istorii a jurnalismului literar, ea nu poate explica
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
Newark, New Jersey, fiind al paisprezecelea copil al unui preot metodist. A murit la 28 de ani. 18 Joseph Lincoln Steffens (6 aprilie 1866 - 9 august 1936) a fost un jurnalist american și unul dintre cei mai faimoși și influenți practicanți ai stilului jurnalistic numit "scormonirea gunoiului". El mai este cunoscut și pentru declarația pe care a făcut-o în 1921 la întoarcerea sa din Uniunea Sovietică: "Am fost în viitor și funcționează" (Citatul este adeseori distorsionat: "Am văzut viitorul și
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]