2,032 matches
-
colțul dinspre ușă. Îi văd părul smolit răsfirându-se, lucios, peste umerii fragili. Tenul alb, extrem de alb. În jurul ochilor se adâncesc cearcăne : solzi albaștri, vineții. Mâinile prea lungi și subțiri, mijlocul strâns într-un cordon lat de piele albă. Picioarele prelungi și nervoase, zvâcnind mărunt... O privesc, mă privește. Nu ne vorbim. Nici cu doamna cu ochelari fumurii nu vorbise. O sărutase doar, se sărutaseră, atât. Fără vreun cuvânt. Un fel de cod, parcă... a nu se risipi între străini, în
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
ca un iaz verzui, în care plutesc cozile gogoșarilor, capete de castraveți, gogonele cu burțile sfârtecate. Capetele noastre se aliniază, retezate, în careu, pe masă, printre farfurii și furculițe. Dovleacul răscopt și rumen al Balaurului, cu polii aprinși, sângerii. Efigia prelungă a Regizorului, iarba îngălbenită a bărbii lui mătăsoase. Masca de carton mâncat de molii a Studentului, cu dantura cuneiformă. Marmora lustruită a capului farmacistului stă vizavi de profilul unui șoarece inteligent și neliniștit, privind fix în gura de broscoi care
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
dispărut măștile, farfuriile, paharele. Coama sârmoasă a părului ruginit, de aceeași culoare cu fața cărămizie. Ceafă viguroasă, rotită lent. Se vede lobul îndelung ornamentat al urechii. Nările mari. Din nou fruntea rugoasă. Lentilele, în spatele cărora răsare, treptat, chipul de altădată... Prelung și palid apare chipul ei tânăr, plutind într-o înserare umedă. Coroana părului strânge fâșii de lumină : încununarea așteptării liniștite, primitoare, încărcată de chemări. Fruntea netedă, ca albul și nemișcarea unei amiezi solare, tulpina gâtului se lărgește în auriul umerilor
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
neașteptat, atingerea, uneori din greșeală, a unui circuit secret declanșează asemenea apropieri. Cum pornesc adesea, provocate, și visele, viziunile de o fantastică exactitate și coerență, amplificându-și misterul, la adevărații artiști. Soarele lumina atunci, pe brațul canapelei roșii, o pată prelungă de praf și bărbatul zâmbise. — Dintr-o pată de praf, care e, ca acum, și o pată de soare, răsar capetele de demoni, lebede ninse, dinții roșii de sânge ai pruncilor, gâtul gingaș al vrăjitoarelor. Verdele umed și proaspăt al
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
cu nasul lui ridicat pentru mirosuri subtile și fruntea lată care exprima, după unii, naturalețe și bun-simț, fusese comparat cu un câine. Nasul turtit, de cerb al lui Socrate indica, se pare, porniri spre luxură. Iepurele ce ar însemna ? Chipul prelung și oval, cu nasul drept și aer sever, dar delicat al lui Iuliu Cezar semăna, se spunea, cu un cal. Marele Zeus al grecilor avea fruntea lată, sub o coamă puternică, luminată de orbite adânci, ca un leu : adică generos
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Aș vrea să-i pot urmări gesturile, să-i aud glasul, gros și fierbinte. „Un August Prostul în acest cotidian mlăștinos și rece a devenit orfanul dumitale, distinsă Doamnă... L-am văzut, da, i-am văzut, pentru o clipă, chipul prelung, fruntea, sprâncenele, buclele blonde, ochii mari, în care tremura lacrima.“ Aude, presupun, răpăitul frenetic al ploii. Nici un gest de surpriză sau consimțire, glacială nepăsare. Compartimentul se încarcă de o ciudată energie obscură, suspiciune și presentimente și neputința de eliberare. „Așa
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
de fereastră, identificând, stupefiat, persoana pietonului. Cum izbutise să-l definească atât de exact, fără să-l cunoască ? „După felul cum întoarce capul“, ar fi răspuns modestul Johann Caspar. După-amiaza senină și toridă aparținea, însă, altor vremuri. Tânărul cu chip prelung și bucle blonde nu se afla la Zürich, ci pe peronul gării Eforie. Copilul unui veac rupt, aglomerat și grăbit. Din trenul pe care îl aștepta, n-ar fi putut coborî vestitul fizionomist elvețian, cu atât mai puțin bătrânul Aristot
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Ortansa, merită privite ! Picioare încă subțiri și lungi, dintr-un trup plat, lat, neutru ; mâini încă fine, îngrijite, care merită privite, cu încheietura delicată, rotind un cadran mic, fosforescent. Săgețile aurii merită privite, legătura cu astrul nostru îngăduitor : iată, arătătoarele prelungi, ca și cum și-ar întinde mădularele, distilându-și veninul, puterile, subțiindu-le, pregătindu-le pentru aventurile unei noi zile. Primul venit : modestul domn Pasăre. Ochii micuți, gămălii negre. Chelia ca o farfurie. Aceiași pantaloni negri, lucioși. O găsește pe doamna Mitulescu
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
care era să te ia pe tine și pe Enkim, Îmi zise Vinas. Eh, o să dea apa nițel pe afară, dar n-o să intre decât În smârcurile de pe mal și În pădurea de sălcii... Sălciile erau copacii aceia cu plete prelungi și moi. - Înseamnă că am noroc, am spus. - E rămas de la Ceața Adâncă, ca ucigașii să fie norocoși, spuse Vinas. Ce vrei să faci? - Plec deîndată. E a doua oară când se pune ceva Între mine și cei ce mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Înfipse În fața noastră deși cei trei, văzusem cu ochii mei, nu făcuseră nici o mișcare. - Ne pândesc și alții, am strigat și m-am rostogolit precum bulumacul, Încercând să găsesc un ascunziș Îndărătul tufelor. Din spate se ridicară Însă chiote ascuțite, prelungi, și auzirăm tropot grăbit de pași. Știam ce Înseamnă asta și Enkim știa și el, căci ochii i se holbară, nările i se căscară și Începu să respire iute de tot. Ne privirăm doar cât să răsuflăm o dată și, atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
de câteva clipe nu se auziră decât strigătele din sat. Gâfâind, păzitorul Începu să mă izbească cu pumnii În țeastă. - Na, porc și șobolan, na și na! Hai Încoa’, măi Buze! În clipa aceea, de la intrare se ridică un horcăit prelung și gros. Am tresărit. - Buze! strigă cel de lângă mine și se ridică, nevenindu-i să-și creadă ochilor. Buze se zvârcolea În fața peșterii, În timp ce un izvor de sânge Îi țâșnea din beregata spintecată, șuierând. Ar fi vrut să strige dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
călcâiele... Dar, de ce mai Întrebi de el, că nu el e lăsat În legăminte, ci fiu-său? 30. Ne pregăteam să punem luntrele lui Logon pe Marea cea mare când, pândarii răspândiți de Barra pe creasta dealului dădură un fluierat prelung. - Oamenii lui Scept, Îmi zise Tek, care se și apucă să le strige vânătorilor să fie gata. L-am lăsat pe Logon să aibă grijă ca primele luntre să pornească spre Gemeni, iar eu și Tek am luat-o la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
orice alte luntre mai văzusem vreodată - să fi avut lungimea a cinci și Încă două staturi de om. Erau late cât să lase trei-patru oameni slăbuți să treacă ușor unul pe lângă celălalt. Pe undeva pe la mijlocul luntrei, se ridicau doi pari prelungi și tari ce aveau capetele de jos Înfipte În luntre, fiind totodată legate Între ele cu Înnăditură din scoarță de copac tânăr. Între cei doi pari erau Întinse mari bucăți de piele care prindeau vântul. Împreună, parii și pieile se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
În zimp ce pământul pe care Îl vedeam Într-atât de departe părea că se coboară din ce În ce mai mult sub noi, chit că avea ditamai muntele În mijlocul lui. Apoi, am prins a coborî la loc și, după o vreme, un tunet prelung a ajuns până la noi. Vishu a pus luntrele la loc pe drumul dinainte și s-a uitat cu Înțeles la Dyas. - Al cui neam e acolo? a Întrebat Dyas. - Sunt ăia blânzi ai lui Ausil, spuse Vishu, privind În bulumacii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Întâmplă În asemenea lupte, nu mai auzirăm nici unul nimic, iar timpul de care vorbea Gupal păru să se oprească În loc. Parcă eram alcătuit din văzduh deși țineam bâta strâns, cu amândouă mâinile. Zdup. Zdup. Zdup. Pașii mă azvârleau În salturi prelungi către Scept care, n-am cum să nu ți-o spun, se Îndreptă precum un stăpân ce era, mai plin de viață decât un urs tânăr. Ridică Încet sulița Într-o parte, ținând-o cu amândouă mâinile, de parcă nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
o pată de culoare aprinsă - o eșarfă roșie sau albastră, o pălărie nostimă - cu părul delicat răsfirat În vîntul molcom, cu ochii adînci și limpezi strălucind ca ochii pisicilor, plini de forță și vigoare, cu șoldurile delicate legănate În mersul prelung și sigur, cu sînii dansînd ritmic la fiecare pas, cu un zîmbet blînd și reținut ce-i Înflorește pe buze cînd trece. În alte locuri, bărbați și femei cu ochi Întunecați, cu fețe Întunecate, cu fețe cenușii, cu un aer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
s-a Înălțat deasupra mea ca un zbor rapid, iar apoi am auzit arpegiile ascuțite și iuți ce alcătuiau cîntecul păsărilor. Iar apoi s-au transformat În picături și bulgări de aur strălucitor, iar apoi Într-un dialog de sunete prelungi, vibrate, Înălțătoare și dulci. Iar apoi a Început să cînte copacul-pasăre umplînd aerul strălucitor de acorduri blînde; iar apoi s-au Înălțat ropotul aripilor de ciocîrlie și notele ei vibrate. Iar apoi s-a Înălțat cîntecul făpturilor mărunte cu triluri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
vibrate, Înălțătoare și dulci. Iar apoi a Început să cînte copacul-pasăre umplînd aerul strălucitor de acorduri blînde; iar apoi s-au Înălțat ropotul aripilor de ciocîrlie și notele ei vibrate. Iar apoi s-a Înălțat cîntecul făpturilor mărunte cu triluri prelungi de cascadă, cu ciripit gingaș, cu armonii șlefuite de o dulce puritate. Iar apoi am auzit glasul păsărilor obișnuite și apoi piuitul lor: unele cu glasuri subțiri, stridente, ca țîrÎitul ascuțit al greierilor, altele cu glasuri joase, lansînd chemări ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
îl înșfăcă de gât pe numitul Siegfried, îl masă scurt și nervos de sus în jos. Numitului i se umflară venele din zona capului și începu să plângă. Văzându-l așa smiorcăit și în pragul apoplexiei, palma cu degete osoase, prelungi, făcu un ocol de 180 de grade, acolo unde se afla fermoarul fustei negre, mulate. Fusta alunecă lent în josul coapselor nervoase. Așa se dovedi că, în seara aceea, Pepita se ascundea după o pereche de bikini albastru-deschis. Pe pieptul bikinilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
nu mai ajungea deloc la cunoștința celor două sute de oameni care veniseră până aici pentru asta. Minunatele idei ale voievodului Petru Rareș și ale mitropolitului Grigorie Roșca rezistaseră patru secole și jumătate pe pereții bisericii (și un tip cu figură prelungă și ochi mari albaștri se afla și atunci sus, pe o scară de lemn, În apropierea unei firide, pentru Încă o operație de conservare), dar Încă nu comunicau nimic deosebit celor care se aflau atunci În curte. Bănuiesc că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
e un prieten, așa că doar părțile bune le recunosc, deși acele diviziuni din fiecare om fac diferențele și se întrevăd de când suntem copii. Laur este un tânăr de statură medie, subțirel, cu trăsături plăcute, frunte înaltă și puțin teșită, fața prelungă, sprâncenele bogate vag unite cu câțiva perișori aurii ascund ochii albaștri tulburători, adânci și visători; nasul lung, ușor acvilin și buzele subțiri, demonstrează încăpățânare; bărbia e despicată de o linie, ușor perceptibilă, agil și sigur pe el; nu este un
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
și napolitana, simte că e de datoria lui să zică și el ceva la obiect: ─ Co-co-to no-si-po! Dar de sus din corcoduș, între ceas și barca de fier menită recreerii celor mici, goală acum și în repaos, dintr-o scorbură prelungă iese vânturându-și aripioarele un sticlete. ─ E bun adăpostul ăsta că-mi vine ca o mănușă, dar la primăvară tot fac schimb cu nea Pițigoi. Ce naiba! Uite că mi-am rupt iar trei pene! Cele trei pene cenușii-albastre plutesc lin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
toată suprafața corpului și cu coadă lungă ca de vită și coarne ca de țap, urlând și țipând și trântind obiectele ce se aflau în casă. Patul începea să scârțâie, casa trosnea din toate încheieturile, apoi se auzea un muget prelung și o voce răgușită din care se înțelegea: Asta-i casa mea! Ce căutați în ea? Ieșiți afară, afară de nu, vă prăpădesc! Au mers din nou la călugărul cel bătrân și l-au întrebat ce să mai facă. Călugărul i-
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
și Închide ușa după tine. În cameră, maiorul stătea Întins pe pat. Pinin rămase În picioare lângă patul de campanie. Maiorul stătea cu capul pe rucsacul pe care-l umpluse cu haine ca să fie ca o pernă. Își Întoarse fața prelungă, arsă și unsă cu alifie către Pinin. Își ținea mâinile deasupra păturilor. — Câți ani ai, nouășpe? — Da, signor maggiore. — Și ai fost Îndrăgostit vreodată? — Cum adică, signor maggiore? — Adică Îndrăgostit...știi, de o fată? — Am fost cu ceva fete. — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
bidoanele au fost umplute, Toaibă a raportat: Suntem gata, domn’ locotenent. Direcția trenul, înainte, marș! a fost comanda locotenentului, dată mai mult în glumă... Trenul lor a rămas pe „linia moartă” o bună bucată de vreme... În sfârșit, un fluierat prelung, urmat de altul scurt, a însemnat urnirea garniturii din loc. Toaibă s-a culcușit din nou pe locul lui... Nici vorbă de somn însă. Doar alt șir lung de gânduri îi defilau prin minte... „Uite ce înseamnă războiul. Nici nu
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]