1,955 matches
-
deoarece vocalele sale sunt anterioare. Unele sufixe au trei variante, a treia fiind cu vocală rotunjită, care permite armonizarea cu cuvintele a căror unică sau ultimă vocală este și ea rotunjită. Un exemplu este sufixul "-on/-en/-ön", cu sensul prepoziției românești „pe”: "a lábon „pe picior”, "a kézen „pe mână”, "a körön" „pe cerc”. Totuși, nu toate sufixele se supun regulii armoniei vocalice, având o singură variantă, de exemplu "-ig" „până la”: "a lábig „până la picior”, "a kézig „până la mână”, "a
Fonologia limbii maghiare () [Corola-website/Science/316227_a_317556]
-
Beteg lévén, nem tudott elmenni" „Fiind bolnav(ă), n-a putut pleca”. Postpozițiile sunt cuvinte funcționale care constituie unul din mijloacele de exprimare a părților de propoziție corespunzătoare complementelor indirecte și circumstanțiale din gramaticile limbii române. Ele corespund în general prepozițiilor și locuțiunilor prepoziționale din română. Majoritatea postpozițiilor se construiesc cu elementul nominal (substantiv, numeral, pronume) la nominativ, dar unele cer o anumită desinență cazuală. Principalele postpoziții sunt: Observații: Construcția prepoziție + pronume personal din limba română corespunde în limba maghiară cu
Cuvintele funcționale în limba maghiară () [Corola-website/Science/316259_a_317588]
-
și circumstanțiale din gramaticile limbii române. Ele corespund în general prepozițiilor și locuțiunilor prepoziționale din română. Majoritatea postpozițiilor se construiesc cu elementul nominal (substantiv, numeral, pronume) la nominativ, dar unele cer o anumită desinență cazuală. Principalele postpoziții sunt: Observații: Construcția prepoziție + pronume personal din limba română corespunde în limba maghiară cu mai multe construcții. Una dintre ele este cea cu desinențele cazuale (vezi Pronumele personale). Altele implică folosirea postpozițiilor, în mai multe moduri. Înainte de toate este de menționat că pronumele personale
Cuvintele funcționale în limba maghiară () [Corola-website/Science/316259_a_317588]
-
noi”. Aceste pronume pot fi întărite cu forma de nominativ a acestora, ca element prim de compunere: énvelem együtt", tehozzád képest", ővele szemben", mirajtunk keresztül". Majoritatea postpozițiilor care cer nominativul primesc sufixele posesive specifice obiectului posedat, ceea ce corespunde cu construcțiile prepoziție + pronume personal din română, altele decât cele prezentate anterior: "utánam „după mine”, "előtted „înaintea ta”, "alatta „sub el/ea”, "általunk „de către noi”, "ellenetek „împotriva voastră”, "feléjük „către ei/ele”. Și aceste forme pot fi întărite cu formele de nominativ: "énutánam
Cuvintele funcționale în limba maghiară () [Corola-website/Science/316259_a_317588]
-
város körüli síkság" „câmpia din jurul orașului”, "a ház mögötti kert" „grădina din spatele casei”. În limba maghiară, complementele verbului se exprimă mai totdeauna cu ajutorul desinențelor cazuale, altor sufixe formatoare de complemente și postpozițiilor. Există un singur cuvânt care poate fi considerat prepoziție, "mint" „ca, în calitate de”, folosit și ca conjuncție în contrucțiile comparative, cu sensul „ca, decât”. Complementul cu prepoziția "mint" este sinonimul sintactic al substantivului la cazul formativ: "Mint mérnök dolgozik" = "Mérnökként dolgozik" „Lucrează ca inginer”. Verbele maghiare sunt deseori prevăzute cu
Cuvintele funcționale în limba maghiară () [Corola-website/Science/316259_a_317588]
-
verbului se exprimă mai totdeauna cu ajutorul desinențelor cazuale, altor sufixe formatoare de complemente și postpozițiilor. Există un singur cuvânt care poate fi considerat prepoziție, "mint" „ca, în calitate de”, folosit și ca conjuncție în contrucțiile comparative, cu sensul „ca, decât”. Complementul cu prepoziția "mint" este sinonimul sintactic al substantivului la cazul formativ: "Mint mérnök dolgozik" = "Mérnökként dolgozik" „Lucrează ca inginer”. Verbele maghiare sunt deseori prevăzute cu prefixe având o natură deosebită de cea pe care o au în română. Pe de o parte
Cuvintele funcționale în limba maghiară () [Corola-website/Science/316259_a_317588]
-
nominală a verbului. Mijloace de exprimare: O subspecie a acestui complement este cel numit "eszközlő határozó", corespunzător complementului de agent din gramaticile limbii române.</ref> Acest complement poate avea ca regent: Acest complement corespunde complementului indirect în cazul dativ fără prepoziție și unor complemente în cazul acuzativ cu prepoziție din gramaticile românești. Întrebări: "kinek?" „cui?”, "minek?" „la ce?”, "kinek a részére/számára?" „pentru cine?” "minek a részére/számára?" „pentru ce?”. Termeni regenți: verb, formă verbală a verbului, adjectiv. Mijloace de exprimare
Propoziția în limba maghiară () [Corola-website/Science/316278_a_317607]
-
a acestui complement este cel numit "eszközlő határozó", corespunzător complementului de agent din gramaticile limbii române.</ref> Acest complement poate avea ca regent: Acest complement corespunde complementului indirect în cazul dativ fără prepoziție și unor complemente în cazul acuzativ cu prepoziție din gramaticile românești. Întrebări: "kinek?" „cui?”, "minek?" „la ce?”, "kinek a részére/számára?" „pentru cine?” "minek a részére/számára?" „pentru ce?”. Termeni regenți: verb, formă verbală a verbului, adjectiv. Mijloace de exprimare: Substantivul sau pronumele cu sufixul (desinența) "-nak/-nek
Propoziția în limba maghiară () [Corola-website/Science/316278_a_317607]
-
viitorului/ale condiționalului. Exemple: Infinitivul propriu-zis are desinențele "-a", "-e", "-ea", "-i" și "-î". Forma numită "infinitiv lung" are desinențele "-are", "-ére", "-ere", "-ire" și "-âre"), provenite din infinitivul latinesc: Infinitivul este marcat formal prin morfemul "a", fără funcția caracteristică prepozițiilor în general, care nu se omite când se folosește altă prepoziție. Morfemul "a" este totuși omis în unele cazuri: Redusa întrebuințare a construcției de tipul "a" + infinitiv lung (cf. "Îmi era a scăpare de dânsul") se explică fie prin asimilarea
Infinitiv () [Corola-website/Science/316318_a_317647]
-
-i" și "-î". Forma numită "infinitiv lung" are desinențele "-are", "-ére", "-ere", "-ire" și "-âre"), provenite din infinitivul latinesc: Infinitivul este marcat formal prin morfemul "a", fără funcția caracteristică prepozițiilor în general, care nu se omite când se folosește altă prepoziție. Morfemul "a" este totuși omis în unele cazuri: Redusa întrebuințare a construcției de tipul "a" + infinitiv lung (cf. "Îmi era a scăpare de dânsul") se explică fie prin asimilarea de către infinitivul lung cu valoare substantivală, când apărea în contexte identice
Infinitiv () [Corola-website/Science/316318_a_317647]
-
la nivel sintactic și/sau semantic cu unii determinanți ai verbului, ca și prin natura referentului. Natura substantivală a infinitivului îi permite acestuia să îndeplinească sintactic funcția unor părți de propoziție pe care le poate îndeplini substantivul, fiind folosit cu prepoziții în cazul unor complemente: Construcțiile cu prepozițiile "în" sau "la" + infinitivul sunt mai greoaie decât cele cu infinitivul lung al verbului, precedat de aceste prepoziții. După "înainte de" este recomandabilă folosirea infinitivului și nu a conjunctivului: "Înainte de sosirea trenului" (infinitiv lung
Infinitiv () [Corola-website/Science/316318_a_317647]
-
unii determinanți ai verbului, ca și prin natura referentului. Natura substantivală a infinitivului îi permite acestuia să îndeplinească sintactic funcția unor părți de propoziție pe care le poate îndeplini substantivul, fiind folosit cu prepoziții în cazul unor complemente: Construcțiile cu prepozițiile "în" sau "la" + infinitivul sunt mai greoaie decât cele cu infinitivul lung al verbului, precedat de aceste prepoziții. După "înainte de" este recomandabilă folosirea infinitivului și nu a conjunctivului: "Înainte de sosirea trenului" (infinitiv lung) sau "înainte de a sosi trenul" (infinitiv scurt
Infinitiv () [Corola-website/Science/316318_a_317647]
-
sintactic funcția unor părți de propoziție pe care le poate îndeplini substantivul, fiind folosit cu prepoziții în cazul unor complemente: Construcțiile cu prepozițiile "în" sau "la" + infinitivul sunt mai greoaie decât cele cu infinitivul lung al verbului, precedat de aceste prepoziții. După "înainte de" este recomandabilă folosirea infinitivului și nu a conjunctivului: "Înainte de sosirea trenului" (infinitiv lung) sau "înainte de a sosi trenul" (infinitiv scurt) și nu "înainte să sosească trenul" (conjunctiv). Din cauza cvasidispariției formelor și a construcțiilor verbale cu infinitivul lung, numeroase
Infinitiv () [Corola-website/Science/316318_a_317647]
-
de "Serviciul Poștal al Statelor Unite" (cunoscut ca USPS, de fapt ) din anul 1963. Termenul "ZIP", un acronim pentru Zone Improvement Plan, (Plan de îmbunătățire zonală), este folosit corect cu majuscule (întrucât toate cuvintele din titlurile în limba engleză, cu excepția articolelor, prepozițiilor scurte și conjucțiilor, se scriu cu majuscule) fiind ales pentru a sugera că folosirea codurilor poștale face ca obiectele poștale să circule mult mai eficient decât în absența acestora. Formatul inițial, de bază, consta din cinci cifre, acoperind practic toate
Cod ZIP () [Corola-website/Science/320296_a_321625]
-
cuvânt invariabil. Abia în anii 1960 au apărut preocupări în lingvistica rusă și în cea germană legate de acele cuvinte invariabile care nu sunt adverbe ce exprimă părți de propoziție, și nici nu îndeplinesc alte roluri sintactice, adică nu sunt prepoziții sau conjuncții. Înainte de aceste preocupări, astfel de cuvinte, nepotrivindu-se în sistemul tradițional al părților de vorbire, erau socotite dubioase din punct de vedere stilistic și nerecomandate. Cu toate acestea, odată cu o abordare tot mai pragmatică în lingvistică, aceste cuvinte
Particulă (gramatică) () [Corola-website/Science/316341_a_317670]
-
sunt numite particule elementele "-ci" și "-là" adăugate la pronumele demonstrative și la substantivele determinate de adjectivele demonstrative, care marchează în principiu apropierea, respectiv depărtarea: "celui-ci „acesta”, "ce garçon-là „băiatul acela”. Concepția că particule sunt toate cuvintele invariabile, adică adverbele, prepozițiile, conjuncțiile și interjecțiile, este veche și cea mai largă despre aceste cuvinte. În sensul cel mai restrâns, particule sunt numai cuvintele cu funcție modală care, considerate singure, nu răspund la nicio întrebare. Între aceste două concepții există diverse viziuni intermediare
Particulă (gramatică) () [Corola-website/Science/316341_a_317670]
-
și/sau pragmatică. Pe lângă particulele modale, ia în seamă și alte tipuri de particule care corespund acestui criteriu. Crystal 2008 numește particule cuvinte care nu intră în celelalte clase de cuvinte invariabile, dând ca exemple cuvântul englezesc "to" identic cu prepoziția "to", dar folosit ca marcă a infinitivului, cuvântul negativ "not" „nu”, cuvintele folosite cu așa-numitele „verbe frazale” ("come in „a intra”, "get up „a se scula”) și conectorii, pe care îi numește și particule pragmatice: "you know" „știi”, "I
Particulă (gramatică) () [Corola-website/Science/316341_a_317670]
-
Russell a condus la realizarea unor progrese în anumite ramuri ale matematicii. S-a pus problema dacă un sistem axiomatic precum cel al lui Zermelo-Fraenkel este supus contradicțiilor și dacă este suficient de tare pentru a demonstra sau confirma orice prepoziție. Ulterior s-a constatat că acest tip de probleme nu sunt de natură pur matematică, ci mai degrabă de limbaj și de structură a matematicii. Astfel se naște o disciplină logico-matematică, numită "metamatematică", acesta reprezentând cel mai mare progres din
Paradoxul lui Russell () [Corola-website/Science/324776_a_326105]
-
sigură, a dispariției din vorbire a art. hoț. enclitic "l" provine dintr-un document scris de Mihai Viteazul în Iulie 1600 la Albă Iulia : "Hotaru Ardealului". Eliziunea/elidarea este caz particular de acopocă. Constă în dispariția unei vocale finale înaintea prepoziției: Epiteza/paragoga (pară: "alături") este adăugarea unui sunet neetimologic la sfarsitul cuvântului. Epiteza lui "e" în latină populară: Ipoteza privind epenteza lui "e" în latină populară aparține lui Sextil Pușcariu. Epiteza lui "a" : Epiteza lui "u": Metateza este schimbarea ordinii
Schimbare fonetică () [Corola-website/Science/322592_a_323921]
-
Unicode ca "U+0040 @ commercial at", similar codului 64 care îi corespunde în codificarea ASCII, motiv pentru care în HTML el poate fi introdus prin secvența @. Semnul @ a fost folosit pentru prima dată de călugării medievali pentru a prescurta prepoziția latină „ad”, prin combinarea literei a și a vechii forme a literei „d”, ∂ . Din anul 1345, datează o altă veche formă cunoscută a acestui simbol, într-o traducere bulgărească a scrierii bizantine "Cronica lui Constantin Manasses", în care semnul era
@ () [Corola-website/Science/328014_a_329343]
-
grupului. Este deci accent de cuvânt numai dacă un singur cuvânt formează un grup ritmic. De regulă pot fi accentuate cuvintele cu sens lexical deplin. Cuvintele gramaticale în general nu pot fi accentuate. Astfel sunt articolele, adjectivele demonstrative, adjectivele posesive, prepozițiile, conjuncțiile, pronumele relative simple, unele pronume personale și unele adverbe. Accentul final poate totuși cădea pe unele pronume când acestea sunt plasate după verbul cu care sunt asociate, în general dacă vocală lor este alta decât /ə/. Cazuri frecvente: Principalele
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze () [Corola-website/Science/330116_a_331445]
-
-vă cărțile pe scaun”, accentul obișnuit care cade pe cuvântul "chaise" poate fi dublat de un accent de insistența, pentru a sugera, de exemplu, ca destinatarii comunicării să nu-și pună cărțile pe masă. Dar poate fi accentuată emfatic și prepoziția "sous" dacă se sugerează, de exemplu, să nu fie puse cărțile pe scaun. Intonația este componentă principala a melodiei frazei, pe lângă eventualele variații de înălțime ale vocalelor accentuate. Parametrii intonației sunt direcția variației de înălțime (urcătoare, coborâtoare), caracterul mai mult
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze () [Corola-website/Science/330116_a_331445]
-
părul”) sau CD: "Il s’est fait connaître par ses déclarations racistes" „S-a făcut cunoscut prin declarațiile sale rasiste”. În franceză se găsesc aceleași moduri ca în română, în afară de supin. Și acesta are corespondentul său în franceză, infinitivul cu prepoziția "à" în anumite construcții, dar nu se consideră mod aparte. Exemplu: "J’ai quelque chose à faire" „Am ceva de făcut”. În ceea ce privește timpurile verbale, acestea sunt mai numeroase decât în română. În mod tradițional, se disting timpuri simple și timpuri
Verbul în limba franceză () [Corola-website/Science/330196_a_331525]
-
opere literare, cărți de istorie, uneori în scrieri publicistice de nivel elevat. Acțiunea exprimată de perfectul simplu se deosebește totuși de cea a perfectului compus prin faptul că nu are nicio legătură cu prezentul. Formare: verbul "venir" la indicativ prezent + prepoziția "de" + infinitivul: Această perifrază verbală exprimă o acțiune trecută, dar relativ apropiată de momentul vorbirii: "Solange vient de rentrer" „Solange tocmai s-a întors acasă”, "L’écrivain vient de publier son troisième livre" „Scriitorul și-a publicat nu demult a
Verbul în limba franceză () [Corola-website/Science/330196_a_331525]
-
se acordă, alteori se acordă, ori cu subiectul, ori cu complementul direct. Regulile acordului sunt destul de complexe, dar privesc numai limba scrisă, în afară de participiile trecute cu sufix consonantic, care se aude la feminin. Principalele cazuri de acord și non-acord: Formare: prepoziția "en" + participiul prezent. La verbele reflexive se folosesc toate formele pronumelui reflexiv, fiind plasate după "en": "en me/te/se/nous/vous/se promenant" „plimbându-mă/te/se/ne/vă/se”. La fel se plasează și negația "ne": "en ne
Verbul în limba franceză () [Corola-website/Science/330196_a_331525]