5,828 matches
-
aceste date trebuie completate cu CPG III, nr. 5200-5210 (reproducerea întregului detaliu ar fi prea lungă). închinarea și cultul în duh și adevăr: PG 68, 133-1125. Glaphyra: PG 69, 9-678. Comentariu la Isaia: PG 70, 9-1449. Comentariu la cei doisprezece profeți: P.E. Pusey, Sancti Patris Nostri Cyrilli archiepiscopi Alexandrini in XII prophetas, 2 vol., Oxonii, 1868 (retip. Culture et civilisation, Bruxelles, 1965); trad. it.: Cirillo di Alessandria. Commento ai profeti minori: Zaccaria e Malachia, ediție îngrijită de A. Cataldo (Coll. di
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
dreptei credințe și să se opună atacurilor împotriva lui Cristos. în același mod justifica și comportamentul său la Efes; îl prezenta pe Ioan de Antiohia ca pe un calomniator și pe sine ca pe o persoană persecutată la fel ca profeții din Vechiul Testament și ca predecesorul său, Atanasie, în timpul controversei ariene; în sfîrșit, sublinia sprijinul pe care îl primise de la Roma. însă, chiar înainte de a pleca la Efes, Chiril fusese nevoit în mai multe rînduri să răspundă atacurilor teologilor de tendință
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de manuscrise exegetice s-au transmis numeroase fragmente din opera lui Ipatie. Există trei (din care două în latină) dedicate Psalmilor, insuficiente însă pentru a demonstra că Ipatie compusese un întreg comentariu al acestei cărți. Manuscrisele dintr-un catenar consacrat profeților minori conțin 95 de fragmente referitoare la acest grup de cărți (nu sînt reprezentați Agheu și Maleahi), distribuite în proporții diferite (de la un fragment pentru Avdie, la cîte 23 pentru Osea și Zaharia). Subiectele sînt introduse prin simpla formulă „al
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
el era convins că cei mai importanți creștini din vremea sa fuseseră tocmai arienii Aetius din Antiohia și Eunomiu din Cyzic și că Atanasie distrusese Biserica, iar adevărata ortodoxie era aceea a celor considerați eretici. Din nefericire, potrivit istoricului, acești profeți nu avuseseră parte decît de nerecunoștință și fuseseră persecutați, iar cerul pedepsise Biserica pentru această orbire și creștinii din vremea sa ajunseseră într-o situație de plîns. Așadar, avem în fața noastră o istorie a Bisericii văzută din perspectiva învinșilor și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în 1642, însă nu par să fie scrise de Hesychius, după cum nu este autentic un Comentariu la Psalmi redactat sub formă de scolii (Commentarius brevis), deoarece autorul textului e influențat de exegeza antiohiană. Hesychius a compus și comentarii ale cărților profeților: a comentat Isaia, Daniel, Iezechiel și cei doisprezece Profeți Minori. S-au păstrat Comentariul la Isaia și scolii la celelalte comentarii în manuscrisele catenare (mai numeroase sînt scoliile la Comentariul la Profeții Minori). Titlul prologului la întreaga operă exegetică a
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Hesychius, după cum nu este autentic un Comentariu la Psalmi redactat sub formă de scolii (Commentarius brevis), deoarece autorul textului e influențat de exegeza antiohiană. Hesychius a compus și comentarii ale cărților profeților: a comentat Isaia, Daniel, Iezechiel și cei doisprezece Profeți Minori. S-au păstrat Comentariul la Isaia și scolii la celelalte comentarii în manuscrisele catenare (mai numeroase sînt scoliile la Comentariul la Profeții Minori). Titlul prologului la întreaga operă exegetică a lui Hesychius dedicată profeților este interesant întrucît ne informează
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Daniel, Iezechiel și cei doisprezece Profeți Minori. S-au păstrat Comentariul la Isaia și scolii la celelalte comentarii în manuscrisele catenare (mai numeroase sînt scoliile la Comentariul la Profeții Minori). Titlul prologului la întreaga operă exegetică a lui Hesychius dedicată profeților este interesant întrucît ne informează în privința modului cum lucra autorul: împărțire în stihuri (Sticheròn) a celor doisprezece profeți, a lui Isaia și a lui Daniel, care are pe margini (en parenthesesi) explicarea celor mai dificile pasaje. Titlul pare oarecum neobișnuit
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în manuscrisele catenare (mai numeroase sînt scoliile la Comentariul la Profeții Minori). Titlul prologului la întreaga operă exegetică a lui Hesychius dedicată profeților este interesant întrucît ne informează în privința modului cum lucra autorul: împărțire în stihuri (Sticheròn) a celor doisprezece profeți, a lui Isaia și a lui Daniel, care are pe margini (en parenthesesi) explicarea celor mai dificile pasaje. Titlul pare oarecum neobișnuit (ca, de altfel, și metoda exegetică, pe care a explicat-o S. Leanza) și vrea să spună că
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
două cărți Paralipomena, care s-a pierdut aproape în întregime, cu excepția cîtorva citate și a unui extras din Chestiuni legate de cărțile Regilor și Paralipomena a lui Teodoret; - Despre Isaia sau, mai exact, o Epitomă a diferitelor exegeze propuse pentru profetul Isaia, destul de întinsă, care are însă în partea centrală lacune mari și însemnate. Ca structură, este analoagă celei despre Octateuh, pentru că nu conține numele autorilor diferitelor exegeze din care au fost luate pasajele compilate. Acest Catenar se bazează pe trei
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
ar fi scris un altul, la Cartea lui Ezdra, care s-a pierdut. Mai pot fi menționate: un Comentariu la Ieremia, care cuprinde și cartea lui Baruh și Plîngerile, păstrat în cea mai mare parte și într-un Catenar despre profetul Ieremia; structura originară a acestui comentariu consta în folosirea Septuagintei ca text de bază, pe margine fiind adăugate lecțiuni extrase din alte traduceri în grecește; fiecare capitol era precedat de un scurt rezumat și, de asemenea, erau inserate explicații cu
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Apoi, pe neașteptate, urmează o descriere a animalelor și a arborilor din India și din insula Taprobane (Ceylon), iar o a douăsprezecea carte are menirea de a arăta că mulți scriitori păgîni atestă vechimea operelor scrise de Moise și de Profeți. Aceste ultime două cărți sînt probabil un adaos redactat de altcineva mai tîrziu, însă amîndouă sînt alcătuite pe baza unor opere ale lui Cosma: cartea a unsprezecea a fost, poate, compusă din elemente preluate dintr-o „descriere a pămîntului” pe
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
ne trimite la opera analoagă a lui Teodoret al Cyrului (p. 000); din această scriere s-au păstrat cîteva fragmente tot cu un conținut antiorigenist, ce abordează probleme cu caracter eshatologic. Andrei ar fi și autorul unor Explicații la viziunile profetului Daniel. Bibliografie. Ediții: PG 106, 216-457; J. Schmid, Münchner Theol. Studien, München, 1995. Studii: Fr. Diekamp, „Das Zeitalter des Erzbischofs Andreas von Cäsarea”, în Hist. Jarbuch 18 (1897), pp. 1-36; O. Bardenhewer, op. cit., V, pp. 102-105. * în această lucrare, termenii
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
se explică, înainte de orice, prin caracterul fiecăreia dintre cele două ideologii, care se opun una alteia ca particularul față de universal. Vestitor al dominației celor puternici, fascistul învins nu mai lasă să se vadă decît crimele pe care le-a comis. Profet al emancipării oamenilor, comunistul beneficiază, pînă și în falimentul lui politic și moral, de pe urma blîndeții intențiilor sale". Aceste cuvinte i le adresa François Furet lui Ernst Nolte în septembrie 1996, într-una din scrisorile pe care istoricul francez și istoricul
Fascism și comunism by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17154_a_18479]
-
ne este atat de familiar? Am deschis ochii având această frumusețe rară drept model și ideal, si acum revăd abecedarul meu ce avea chiar pe coperta imaginea unor copii îmbrăcați în straie populare. Biblia ne-nvăța că “nimeni nu-i profet în țara lui”¦și IA noastră românească a redevenit din nou “la modă” după ce a cunoscut un succes răsunător în modă internațională, casele de modă cu renume folosind IA drept inspirație și model în nenumărate ținute foarte apreciate atât de
IA ROMÂNEASCĂ ÎN ZIUA DE SÂNZIENE, de MARA CIRCIU în ediţia nr. 1636 din 24 iunie 2015 [Corola-blog/BlogPost/381287_a_382616]
-
București, 1938, Magellan. Omul și faptă să, București, 1938, Obsedatul (Jucătorul de șah), București, 1945, Tămăduire prin spirit, București, 1945 (în colaborare), În lupta cu demonul, București, 1946 (în colaborare); Emil Ludwig, Conducătorii Europei, București, 1934, Fiul Omului. Istoria unui profet, București, 1935, Convorbiri cu Masaryk, filosof și bărbat de stat, București, 1935, Hindenburg (Legendă Republicii germane), București, 1936, Trei titani (Michelangelo, Rembrandt, Beethoven), București, 1937, Cleopatra. Istoria unei regine, București, 1938, Roosevelt. Studiu despre fericire și putere, București, 1938; Jacob
RELGIS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289169_a_290498]
-
de îngerii căzuți „care au părăsit înălțimile cerești, templul lăcașului veșnic și s‑au întinat prin împreunarea cu femeile”. A se vedea și Cartea Jubileelor în care se spune că îngerii căzuți se află la originea civilizației omenești. 3. tradiția profetului mincinos, existentă deja în Vechiul Testament (de exemplu, Deut. 13,1‑6; 18,18‑22) și analizată în context anticristologic, de W.A. Meeks; 4. tradiția tiranului eshatologic. Primul personaj stigmatizat ca tiran eshatologic, în Vechiul Testament (Is. 14,4‑21), este
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
între anii 70 și 175 d.Cr. (de la Evanghelia după Marcu, cap. 13, până la Iustin), răspunzând astfel primelor două întrebări problematice. Ca și Jenks, el identifică patru tradiții precreștine: 1. „apogeul răului”; starea de haos la nivel social și cosmic; 2. profetul mincinos/profeții mincinoși; 3. tiranul de la sfârșitul istoriei; 4. Beliar. Cu evidentă trimitere la teoria lui Harnack - despre constituirea sistemului teologic creștin în context „postapocaliptic” -, Peerbolte distinge două funcții îndeplinite de tradițiile referitoare la adversarul eshatologic: funcția existențială și cea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
sibiline. Pot fi inventariate șapte „motive principale”. Le prezentăm în ordinea frecvenței cu care apar: 1. apogeul răului (cel mai frecvent); 2. tiranul eshatologic; 3. războiul necredincioșilor/neamurilor împotriva poporului ales; 4. fiarele haosului; 5. Beliar; 6. Nero rediuiuus; 7. profetul mincinos. Comparând aceste „motive”, prezente în literatura intertestamentară, cu cele din literatura creștină, Peerbolte ajunge la următoarele două concluzii: în primul rând, motivul „războiului neamurilor împotriva poporului ales”, foarte bine reprezentat în literatura iudaică, nu apare în tradițiile creștine de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
primul rând, motivul „războiului neamurilor împotriva poporului ales”, foarte bine reprezentat în literatura iudaică, nu apare în tradițiile creștine de până la Hipolit. Creștinismul primar lasă deoparte componenta naționalistă, caracteristică iudaismului. În al doilea rând, se poate observa că motivul pseudoprofetului/profeților lipsește aproape cu desăvârșire din scrierile iudaice, deși este prezent în scrierile Vechiului Testament. În concepția lui Peerbolte, acest ultim motiv constituie nucleul viitorului mit al Anticristului. Așadar, se poate vorbi de continuitate, dar se poate vorbi și de inovație
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
este înlocuită de cea a unui personaj mai abstract, numit pur și simplu ¢ntike...menoj. Semnificația iudaică se impune în fața celei politice. Anticristul „paulin” nu mai este în mod esențial un asupritor eshatologic, ci un pseudo‑Mesia, adică un fals profet și un manipulator al spiritelor. Concluziile lui Bouset au fost reluate și sistematizate de R.H. Charles, care identifică de asemenea trei etape esențiale în constituirea mitului Anticristului. Într‑o primă etapă se încadrează trei tradiții paralele și autonome: tradiția Anticristului
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
autorii menționați o propun profeției veterotestamentare este una cristologică și eshatologică. Înainte de toate, ei accentuează caracterul profetic al Cărții lui Daniel, opunându‑se, prin aceasta, tradiției iudaice, al cărei canon o include în rândul „Scrierilor” (Ketubim) și nu în rândul „Profeților” (Nebiim). Septuaginta în schimb o include în cea de‑a doua categorie, așezând‑o imediat după Iezechiel. Totodată, ei consideră Cartea lui Daniel o mărturie aparte, chiar unică, asupra evenimentelor de la sfârșitul lumii, valorificând‑o în consecință. Capitolele cel mai
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și aurul și au ajuns ca pleava de pe arie vara și vântul le‑a ridicat și nu s‑a mai găsit locul lor; iar piatra care a sfărâmat statuia a crescut munte mare și a umplut tot pământul. În interpretarea profetului (vv. 37‑45), capul de aur este simbolul regelui babilonian, „rege al regilor, căruia Dumnezeul cerului i‑a dat un regat puternic, întărit și respectat”; „brațele și pieptul de argint” închipuie „un alt regat, mai mic” decât cel babilonian; iar
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ta cea sfântă ca să se împlinească păcatul și să se pecetluiască păcatele (ϑ≅¬ ΦΛ<ϑγ8γΦ2↑<∀4 :∀ Δϑ∴∀< 6∀ℜ ϑ≅¬ ΦνΔ∀(∴Φ∀4 :∀ Δϑ∴∀Η) și să se ispășească nelegiuirile și vină dreptatea cea veșnică, să se pecetluiască vedenia și profetul și să se ungă Sfântul Sfinților (ϑ≅¬ ΠΔ℘Φ∀4 (4≅< (∴Τ<). 25Să știi și să cunoști: de la ieșirea cuvântului de răspuns și de zidire a Ierusalimului și până la un conducător uns (♠ΤΗ ΠΔ4Φϑ≅¬ ≡(≅Λ:Ξ <≅Λ) [vor fi] șapte
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
anume ca un profanator al „templului”, care împiedică săvârșirea euharistiei și aduce „urâciunea pustiirii” (ϑ∈ ∃∗Ξ8Λ(:∀ ϑ↑Η ƒΔ0: φΦγΤΗ ) în mijlocul Bisericilor. Ca și Antiochos, el va stăpâni lumea pentru o săptămână de ani. Prima jumătate a acestei perioade aparține profeților eshatologici, iar ultima, lui Anticrist. Ultimele trei capitole ale Cărții lui Daniel formează un ansamblu literar unitar. Ele redau o a patra și ultimă vedenie a profetului legată de asemenea de destinul poporului Israel, în contextul unei confruntări universale, cosmice
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
stăpâni lumea pentru o săptămână de ani. Prima jumătate a acestei perioade aparține profeților eshatologici, iar ultima, lui Anticrist. Ultimele trei capitole ale Cărții lui Daniel formează un ansamblu literar unitar. Ele redau o a patra și ultimă vedenie a profetului legată de asemenea de destinul poporului Israel, în contextul unei confruntări universale, cosmice chiar. Două episoade semnificative în ceea ce privește mitul lui Anticrist fac obiectul analizei noastre: cel al confruntării dintre regele de la Miazăzi și regele de la Miazănoapte, altfel spus dintre Ptolemei
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]