2,031 matches
-
dialectologi. Suedeza standard este folosită de toți suedezii și de majoritatea vorbitorilor din Finlanda, având denumirile de "rikssvenska" sau "standardsvenska" în Suedia și de "högsvenska" („suedeza înaltă”) în Finlanda. În ciuda acestor fapte, limba standard poate varia ca și vocabular sau pronunție în funcție de regiune sau suprafață geografică. Deși această terminologie sau definiție a limbii standard a fost de mult stabilită de lingviști, majoritatea suedezilor nu sunt conștienți de distincție, confundând adesea varietățile regionale ale limbii standard cu „dialectele”. Conform unui sondaj din
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
calitate similară, dar vocala scurtă fiind puțin mai joasă și mai centralizată. În majoritatea dialectelor, vocala scurtă pronunțată sau s-a unit cu vocala scurtă (notată ⟨ɛ⟩ în tabel). Există 18 foneme consonantice, dintre care două, și , variază considerabil în pronunție depinzând de dialect și de statul social al vorbitorului. În multe dialecte, secvențe cu combinate cu o consoană dentală rezultă într-o consoană retroflexă. are o pronunție guturală asemănătoare cu R-ul din franceză, dar doar în dialectele sudice. Totuși
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
în tabel). Există 18 foneme consonantice, dintre care două, și , variază considerabil în pronunție depinzând de dialect și de statul social al vorbitorului. În multe dialecte, secvențe cu combinate cu o consoană dentală rezultă într-o consoană retroflexă. are o pronunție guturală asemănătoare cu R-ul din franceză, dar doar în dialectele sudice. Totuși, în aceste dialecte nu sunt prezente consoanele retroflexe. În silabele accentuate, există două tonuri, ceea ce conferă limbii suedeză sunetul său caracteristic. Prozodia este aspectul cel mai ușor
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
unele cuvinte străine împrumutate. Litera à este folosită pentru a face referire la o un cost unitar (împrumutat din franceză), echivalentul semnului a rond @ din română. Litera germană "ü" este câteodată tratată ca o variantă a literei "y" (având o pronunție similară), și de asemenea uneori importantă în suedeză odată cu cuvintele străine, cum ar fi "müsli". Tremele pot fi folosite în situații excepționale, cum de exemplu se observă în cuvântul „Aïda”. În limba germană există o convenție care spune că literele
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
scurt. </div> Sistemul consonantic al limbii italiane este foarte asemănătoare cu sistemul românesc. Cu toate acestea, există o distincție între consoane lungi și scurte. Consoanele duble se pronunță puternic. Exemple: „fatto” ("fapt"), „piazza” ("piață"). Înainte de vocalele anterioare (e și i), pronunția literelor c, g și sc se transformă din , , și în , , și , respectiv. Secvențele „ci-”, „gi-”, și „sci-” urmate de o altă vocală indică că consoanele sunt „moale” (). În astfel de cazuri, „i” este silențios dacă accentul nu este pus pe
Limba italiană () [Corola-website/Science/296678_a_298007]
-
(greacă Κρήτη, pronunție ) este cea mai sudică insulă greacă la Marea Egee, constituind una din provinciile Greciei. La rândul ei, provincia cuprinde următoarele 4 prefecturi: Chania, Heraklion, Lasithi și Rethimno. Cu o suprafață de 8.261 km², Creta este cea mai mare insulă din
Creta () [Corola-website/Science/296851_a_298180]
-
Guineea Ecuatorială (împreună cu limbile franceză și portugheză). În Oceania, spaniola este vorbită pe Insula Paștelui, o posesiune teritorială a Chile. Există câteva diferențe importante între dialectele limbii spaniole folosite atât în Spania cât și în America Latină. În Spania se consideră comună pronunția castiliană conform standardului național, iar folosirea "laísmo" (o tendință de a pune un pronume de complement direct "la" în locul celui de complement indirect "le") este dezaprobată. Spaniola are trei pronume de persoana a II-a la singular: "tú", "usted" și
Limba spaniolă () [Corola-website/Science/296859_a_298188]
-
totală față de orice influențe exterioare. Din cauza îndelungii izolări atît externe cît și interne (caracterul de arhipelag, numeroasele zone muntoase) limba japoneză are mai multe zeci de dialecte. Acestea diferă de obicei prin: accentul muzical, modul de inflexionare, vocabular, particule, și pronunție. Mai rar, unele dialecte pot diferi și prin inventarul de vocale și consoane. Regiuni aflate la distanțe mari pot avea dialecte care nu sînt inteligibile vorbitorilor japonezei standard, cum este cazul dialectelor Tsushima-ben și Tōhoku-ben ("-ben" înseamnă dialect regional). Dialectul
Limba japoneză () [Corola-website/Science/296903_a_298232]
-
jucat de semivocalele y și w. 3. Consoana nazală n poate forma singură o moră, făra aportul unei vocale. 4. O altă moră aparte este "stopul", care este o pauză de lungime egală cu o moră în care se pregătește pronunția consoanei următoare. 5. Între consoana și vocala unei more normale se poate intercala semivocala y. 6. Prin alungirea vocalei se poate obține o moră dublă. Fiecare moră pronunțată durează aproximativ același interval de timp, ceea ce a adus limbii japoneze epitetul
Limba japoneză () [Corola-website/Science/296903_a_298232]
-
din cîte există. Nu se poate verifica acest lucru, dar este sigur că pentru vorbitorii celor mai multe limbi de pe glob japoneza nu este o limbă ușoară. Stăpînirea limbii japoneze presupune acumularea unor cunoștințe, sprijinite prin exercițiu, în următoarele direcții: gramatica limbii, pronunție, scriere și citire, și vocabular. Pentru vorbitorul de limba română pronunția nu pune mari probleme, cele cîteva foneme japoneze care nu există în limba română fiind relativ ușor de asimilat. (Prin comparație vorbitorii nativi de limba engleză și chineză au
Limba japoneză () [Corola-website/Science/296903_a_298232]
-
sigur că pentru vorbitorii celor mai multe limbi de pe glob japoneza nu este o limbă ușoară. Stăpînirea limbii japoneze presupune acumularea unor cunoștințe, sprijinite prin exercițiu, în următoarele direcții: gramatica limbii, pronunție, scriere și citire, și vocabular. Pentru vorbitorul de limba română pronunția nu pune mari probleme, cele cîteva foneme japoneze care nu există în limba română fiind relativ ușor de asimilat. (Prin comparație vorbitorii nativi de limba engleză și chineză au de depus un efort relativ mare în această direcție.) Trebuie acordată
Limba japoneză () [Corola-website/Science/296903_a_298232]
-
marca nedeterminării în limba arabă) și pasivul intern sau vocalic. Un factor de diferențiere a [[dialect]]elor este influența limbilor vorbite înainte în zonă, care au asigurat un numar semnificativ de cuvinte noi, și care au influențat uneori chiar și pronunția sau topica; oricum, un factor mult mai semnificativ pentru majoritatea dialectelor este, așa cum se întâmplă în rândul [[limbi romanice|limbilor romanice]], păstrarea (sau schimbarea semnificației) diferitelor forme clasice. Așadar, cuvântul [[irak]]ian "aku", [[levant]]inul "fīh", și cuvâtul [[Africa|nord-african
Limba arabă () [Corola-website/Science/296905_a_298234]
-
(n. 2 ianuarie 1920 - d. 6 aprilie 1992; rusă: Исаак Азимов; pronunție în original în engleză conform AFI -- ) a fost un scriitor american, evreu născut în Rusia, biochimist, autor de mare succes și excepțional de prolific, cunoscut mai ales pentru lucrările sale științifico-fantastice și pentru cărțile de popularizare a științei. Cea mai
Isaac Asimov () [Corola-website/Science/297103_a_298432]
-
simbolul pentru cifra „0” cât și cuvântul care-l desemna, "śūnya". În sanscrită (limba savantă indiană) "śūnya" are semnificația de loc gol, neocupat, liber, vacant, lacună, vid, deșert, nimic, zero. În transcrierea arabă "śūnya" a devenit "as-sifr" sau "sifr" (cu pronunția aproximativă sifrone) și capătă, în afara semnificației originale din sanscrită (loc gol, vid, zero), și pe aceea de semn de numerație, de nume comun desemnând toate cele zece cifre, nu numai pe zero. Acest etimon arab "sifr" stă la originea cuvintelor
Cifră () [Corola-website/Science/297146_a_298475]
-
Pisano Fibonacci, care-l folosește în tratatul său editat în 1202 „Liber abaci”. În transcripția acestuia, "sifr" a generat "zefirum" care a devenit mai târziu "zephirus" (italienii pronunțau "sifr" ca "zephiro", iar cuvântul inventat de Fibonacci este foarte asemănător cu pronunția cuvântului arab). Mai târziu "zephirus" a trecut în italiana medievală unde a fost utilizat - sub această formă și cu semnificația de "zero" - până în sec. al XV-lea. După câteva modificări, acesta a devenit "zefiro", care a dat prin contracție (1491
Cifră () [Corola-website/Science/297146_a_298475]
-
Thudt precizează în schimb că numele de „"Untergesäss"” și „"Obergesäss"” nu indică implicit că locuitorii acestor localități se considerau saxoni. Cu mult timp după încheierea procesului de colonizare, s-a constatat că locuitorii au preluat numele de „sași” dintr-o pronunție nesaxonă „"Sachsen"”. Această proveniență a fost stabilită prin studierea foneticii dialectului săsesc, rezultând ideea că ar trebui să sune „"Sasse"” dar de fapt era pronunțat „"Sachse"”. Alte ipoteze ar fi că: Acest fapt susține ipoteza că în cancelaria maghiară se
Sași () [Corola-website/Science/297169_a_298498]
-
și unei nereide), probabil din cauza producției de miere din arhipelag; pe insulă trăiește o specie endemică de albine. Romanii au preluat denumirea adaptând-o ca "Melita", care poate fi considerată fie o latinizare din grecescul Μελίτη, fie o adaptare a pronunției dorice grecești a aceluiași cuvânt Μελίτα. O altă ipoteză sugerează că cuvântul "Malta" ar veni de la cuvântul fenician "Maleth," „sălaș” sau „port” cu referire la numeroasele golfuri ale Maltei. Alte câteva mențiuni etimologice apar în literatura clasică, termenul de "Malta
Malta () [Corola-website/Science/297134_a_298463]
-
() este o insulă în Marea Egee și o prefectură greacă, în periferia Grecia Centrală. Reședința sa este Chalkis. Alte denumiri: în greaca modernă Εύβοια, (pronunție aproximativă: evia), transliterația în caractere latine cf. ISO 843/97 Evvoia; în latină: Euboea; în română: , Eubea, Eubeea sau, mai rar ("în special în texte istorice"), Euboia; în engleză: Euboea; în franceză: Eubée. Cum se întâmplă cu mai toate insulele
Evia () [Corola-website/Science/297489_a_298818]
-
(n. 21 octombrie 1833, Stockholm - d. 10 decembrie 1896, San Remo, în Italia; pronunție ) a fost un chimist, inventator și om de afaceri suedez. Printre altele, el a inventat dinamita și a întemeiat fundația ce oferă anual faimoasele Premii Nobel. Immanuel Nobel, tatăl lui Alfred, inginer de profesie, s-a confruntat de multe ori
Alfred Nobel () [Corola-website/Science/297507_a_298836]
-
de dialecte medievale ebraice. Cel mai răspândit dintre ele a fost ebraica tiberiană sau masoretică, un dialect din Galileea, care a devenit standardizat în vocalizarea textelor scrise. Ebraica tiberiană reprezintă lucrarea de vocalizare a textelor biblice, pentru a păstra exact pronunția corectă a cuvintelor. Cărturarii care au promovat-o, „masoreții”, au adăugat semnele diacritice ("nekudot") pentru a folosi textele în cântările liturgice. Unicul text masoretic păstrat este "Codexul Aleppo", scris în secolul al X-lea e. n. În Secolul de Aur al
Limba ebraică () [Corola-website/Science/297509_a_298838]
-
special în domeniul comerțului. Limba ebraică a fost, împreună cu aramaica, o limbă a rugăciunilor și a studiilor religioase iudaice. Istoric, datorită diasporei, împrăștierii poporului evreu, legătura dintre diferitele comunități păstrându-se aproape exclusiv, în scris, au apărut deosebiri de pronunțare: Pronunția askenază este mai frecventă în rândurile credincioșilor așkenazi ortodocși. Pronunția sefardă este uzitată astăzi în Israel în ambele rituri : așkenaz și sefard. Unii evrei în Israel și în diaspora pot stăpâni liturghia în ambele graiuri (pronunțări). În epoca modernă, începând
Limba ebraică () [Corola-website/Science/297509_a_298838]
-
o limbă a rugăciunilor și a studiilor religioase iudaice. Istoric, datorită diasporei, împrăștierii poporului evreu, legătura dintre diferitele comunități păstrându-se aproape exclusiv, în scris, au apărut deosebiri de pronunțare: Pronunția askenază este mai frecventă în rândurile credincioșilor așkenazi ortodocși. Pronunția sefardă este uzitată astăzi în Israel în ambele rituri : așkenaz și sefard. Unii evrei în Israel și în diaspora pot stăpâni liturghia în ambele graiuri (pronunțări). În epoca modernă, începând cu secolul al XIX-lea, limba ebraică este supranumită „ebraica
Limba ebraică () [Corola-website/Science/297509_a_298838]
-
vocalizarea este omisă, dar se păstrează în mod obligatoriu în textele religioase,în cântece, în poezii, în manualele școlare și în cărțile pentru copii. Semnele de notare a vocalelor sunt folosite în texte pentru a completa textul consonantic cu vocale. Pronunția sunetelor "a, e, i, o, u" coincide în general cu cele din limba română. Vocalele în limba ebraică nu sunt palatalizate înaintea sunetelor i, e. Vocalele sunt scrise dedesubtul sau deasupra literei. Unele vocale neaccentuate pot fi notate cu ajutorul semnului
Limba ebraică () [Corola-website/Science/297509_a_298838]
-
șva" și semnele "segol", "kamaț" și "patah". Acest grup este numit hataf-vocale. Hataf - vocale : Faptul că unui sunet îi revine mai multe semne de notare este explicat tradițional prin diferențierea sunetelor lungi și scurte. În ebraica contemporană această diferență în pronunție nu mai există, dar s-a păstrat în scrierea și ortografierea cuvintelor.
Limba ebraică () [Corola-website/Science/297509_a_298838]
-
Austria la nord și la est, Italia (Lombardia și Trentino-Tirolul de Sud) la sud și sud-est, Cantonul Sfântul Gall și Cantonul Glarus la nord-vest, Cantonul Uri la vest și Cantonul Ticino la sud-vest. Capitala sa este Cuira (germană: Chur cu pronunție aproximativă hhur; italiană: Coira). Tot în se mai află stațiunile de renume mondial Davos și St. Moritz (prescurtare de la Sankt Moritz; în română: Sf. Mauriciu). Mare parte din teritoriul cantonului a făcut parte în antichitate din Provincia Romană Raetia, scris
Cantonul Grisunilor () [Corola-website/Science/297538_a_298867]