3,267 matches
-
estetică. Dumnezeu nu poate fi găsit într-un "cer" metafizic, ci într-unul al imaginației poetice. Cu gândirea populată cu mituri, psalmistul se pregătește pentru marea confruntare: "Singuri, acum, în marea ta poveste/ Rămân cu tine să mă mai măsor". Psalm ( Aș putea vecia cu tovărășie) Revoltat împotriva lui Dumnezeu care-a părăsit omul, poetul creează în felul lui, lumea, sfidează divinitatea, asociindu-și în încercarea sa temerară, vecia. Poetul se identifică, în planul artei, cu divinitatea, ar dori să moară
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
mari valențe estetice. Convins că de el ar depinde o nouă Geneză, dar și mântuirea lumii, psalmistul își descoperă calități soteriologice: "Port în mine, semnul, ca o chezășie/ Că am leacul mare-al morții tuturor". Dacă psalmistul biblic exprima în psalm rugă și cânt, psalmistul arghezian refuză umilința, asceza, sfidează porunca divină, își asumă libertatea, convins că "suferința cerului" e suferința păcătosului în fața lui Dumnezeu. Atât timp cât Dumnezeu lipsește, păcatul nu e interzis, iar în finalul psalmului, poetul renunță la divinitate, amintind
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
Dacă psalmistul biblic exprima în psalm rugă și cânt, psalmistul arghezian refuză umilința, asceza, sfidează porunca divină, își asumă libertatea, convins că "suferința cerului" e suferința păcătosului în fața lui Dumnezeu. Atât timp cât Dumnezeu lipsește, păcatul nu e interzis, iar în finalul psalmului, poetul renunță la divinitate, amintind, însă, comuniunea anterioară cu aceasta. Considerând că de Dumnezeu depind toate nenorocirile, psalmistul afirmă tăios, într-un moment de "exasperare antidivină" (N. Balotă): "Mă clatin din întregul arcuirii mele/ știind că fără vină Tu nu
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
culturii. Literaturii vechi îi acordă un spațiu mai redus, evidențiază pasajele cu farmecul lor arhaic, paginile de deservație morală, meditația, dragostea de țară a cronicarilor moldoveni, imaginația fabuloasă la Dimitrie Cantemir, gustul pentru supranatural, senzațional, aventură din Cărțile populare, fuziunea psalmului cu doina lui Dosoftei etc. (Al. Piru). Urmează o fază de tranziție marcată de "occidentalizare", de "clasici întârziați", istoricii Școlii Ardelene, reprezentanții poeziei culte (Văcăreștii, Budai-Deleanu, Conachi). Perioada romanticilor cuprinde atitudini din cele mai diverse: ei cântă ruinele, lamartinizează, unii
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
simbolismul, expresionismul, existențialismul. Simbolismul lui Bacovia își află izvoarele și în pesimismul metafizic eminescian, manifestarea violentă din Nopțile macedonskiene amintesc de Scrisorile lui Eminescu. Expresionismul lui L. Blaga și I. Barbu a fost anticipat de opera eminesciană. De asemeni în Psalmii arghezieni, în întrebările existențialiste sunt unele ecouri din opera lui Eminescu, iar peste ani identificăm rezonanțe eminesciene în opera lui N. Stănescu. De reținut că "Poezia lui Eminescu răspunde unei neliniști mereu mai actuale, pentru că este de natură metafizică" (Rosa
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
vijeliei./ Sunt un brad pe culmile tinereții/ Vreau să mă bată toate vânturile vieții”. A doua plachetă aduce o schimbare substanțială. Ambianța naturală devine din ce în ce mai întunecată, pulsul vieții pare să bată din ce în ce mai slab, se întrevede și o coordonată religioasă în Psalm sau Închinarea poemului, iar „vreau” devine „aș vrea”: „Mă-mbată vinul vremii, cu floare de pământ, / destin întors sub coasta de amurgite glorii,/ stelarul ceas de noapte, când mor prin văi cocorii, / și-aș vrea pentru toți orbii pământului să
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288767_a_290096]
-
surîsul / strigătele / urcă; cer / țevi / trei; la cer / face reverențe / trei-; ca pe / alpenstock; Parc / inel etc. etc. Întreaga poezie e plină de asemenea mărci autoreferențiale sau de motivare analogică a semnificantului. Încît finalul „Imn cristalizat În azbest, Început de psalm” numește nu doar la modul metaforic o „impresie” subiectivă relativă la peisaj (drumul pe care circulă pneul automobilistic), ci și rezultatul structurării textului ca poezie-imn. E, desigur, aici, numai un exemplu, ilustrativ pentru complexitatea construcției textuale, Într-un poem care
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
-n talgere de umbră genunchiu-și scrie mărul. Dacă e de găsit o unitate a poemului dincolo de explozia mozaical-caleidoscopică a imaginilor, ea s-ar afla mai degrabă la nivelul stării de spirit: frenezie a sentimentului erotic, amintind În parte de, bunăoară, Psalmul de taină arghezian („Femeie răspîndită-n mine / ca o mireazmă-ntr-o pădure”...): mă răscolești ca-n arie treci degetul prin creștet mă-mprejmuiești mă treieri mă-nchizi ca un hectar te-nalți precum o stivă În aerul prea veșted pe marginea făpturii
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
Moartea, însingurarea, prăbușirile interioare, absurdul, divorțul de lume și revoltele în van sunt motive subtextuale. V. aspiră la elaborarea unei „matematici a morții” și a unor formule lingvistice noi și concentrate pentru exprimarea problemelor existențiale grave. Uneori, ca în tulburătorul psalm De ce, Părinte?, neputința de a da divinității un sens îl duce de la inchietudine la ipostazele răzmeriței argheziene: „Citesc pe chipul milei Tale ciuda/Că-Ți sunt mai om decât mi-ești Dumnezeu”. Frecvent însă, angoasa, sentimentul părăsirii sau al finitudinii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290668_a_291997]
-
și Cuvântul întrupat al Tatălui. Marcată de această Revelație pascală, proclamația (kerygma) apostolică s-a agregat prin efortul de reconstituire a datelor existente despre faptele și cuvintele lui Iisus. Reconstituirea avea să țină cont de tot ceea ce Legea, Profeții și Psalmii anticipaseră, „în ghicitură”. Crucea și Învierea lui Hristos formează așadar prisma optică sau „lentilele de contact” prin care apostolii citesc în vechile Scripturi despre toate cele câte s-au întâmplat poporului Israel. Observând literele care lipsesc din Lege, apostolii anunță
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
imaginea recapitulării (anakephalaiosis) de către Hristos și ucenicii Săi teologi a „Legii și a profeților”1. Teologia creștină descoperă profunzimile și densitățile limpezi ale Scripturii vechi. Încă o dată, redactarea Noului Testament presupune deja o relație interpretativă cu textul Scripturii vechi - Legea, Psalmii și Profeții - tocmai din perspectiva împlinirii tuturor promisiunilor în Iisus Hristos. Firește, această mărturisire s-a făcut în Duhul primit de apostoli în ziua Cincizecimii, reînnoit în prezența Sa luminătoare, pentru fiecare creștin, la botez. De la Origen, trecând prin Părinții
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
hristocentrică adoptată de Biserică în interpretarea Scripturilor pare anacronică multor cititori de astăzi 2, așa cum lectura psihologizantă și sociologizantă a textelor sacre 3 li s-ar fi părut absurdă Părinților apostolici 1. Decizia creștinilor de a accepta Scripturile vechi (Legea, Psalmii și Profeții) împreună cu Hristos, a antrenat cu sine obligația lecturii duhovnicești 2, singura care, prin inspirația Duhului, putea conferi unitate, coerență și semnificație corpului altminteri foarte divers (din punct de vedere istoric sau literar) al Bibliei 3. Totuși, nu o
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
În ce sens? În fața grabnicului lui sfârșit, Iisus nu ironizează fin (ca Socrate), nici nu blestemă smintitor (precum Irod), ci se roagă. Sub ploaia de sfidări și insulte a soldaților romani, a fariseilor și a trecătorilor rătăciți, Fiul rostea un psalm regal, atribuit lui David (Ps. 21, LXX). Cuvântul îl lăuda pe Dumnezeu în timp ce vocile morții defăimau creația. În fața deriziunii motivate de ură, apare lumina pascală a iubirii, capabilă să dea și ultima iertare. Psalmul începe dramatic cu o întrebare („de ce
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
a trecătorilor rătăciți, Fiul rostea un psalm regal, atribuit lui David (Ps. 21, LXX). Cuvântul îl lăuda pe Dumnezeu în timp ce vocile morții defăimau creația. În fața deriziunii motivate de ură, apare lumina pascală a iubirii, capabilă să dea și ultima iertare. Psalmul începe dramatic cu o întrebare („de ce m-ai părăsit”), continuă cu recunoașterea filială („din pântecele maicii mele Dumnezeul meu ești Tu”), se prelungește printr-un denunț al răutății („m-au înconjurat câini mulți, adunarea celor vicleni m-a împresurat”) și
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
țintindu-și privirea către cer, peste norii acoperiți de sudalmă („întuneric s-a făcut peste tot pământul până la ceasul al nouălea”). Lipsit de apărare, surghiunit în afara capitalei, Iisus tace pătimind și pătimește în tăcere. Interpretând în nume personal profețiile din Psalmi, Daniel și Zaharia, Iisus n-a ezitat să folosească un limbaj politic ambiguu. Apostolii l-au recunoscut primii drept Mashiah („Cel Uns”, în grecește, Christos), iar cuvântările sale abundau în referințe sau aluzii la „împărăție”, puterea limitată și pacea strâmbă
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
sentimentului atrăgeau atenția auditoriului<footnote Bonifacio Borghini, Introduzione, în vol. S. Giovanni Crisostomo. Invito a penitenza, Edizioni Paoline, 1975, pp. 14-15. footnote>. Cele mai multe omilii sunt exegetice, ele interpretând textul Sfintei Scripturi : Geneza, unele capitole din Cărțile Regilor, un număr de Psalmi (58), ceva din Iov, ceva despre profeți, la puține capitole din opera unora, de exemplu Isaia, etc., apoi omiliile devenite clasice la Noul Testament : la Matei (90), puține la Luca (16), la Ioan (88), la Faptele Apostolilor (55), la toate scrisorile
Sfântul Ioan Gură de Aur († 407) – Mare dascăl al lumii şi Ierarh. Studii academice comemorative by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/171_a_156]
-
studii. Atras și de filosofie, profesorul nu a apucat să-și publice lucrările, care s-au păstrat în manuscris. Indecis între nevrozele și nălucirile simboliste și estetismul parnasian, cu tenta lui de exotism, I. scrie o poezie livrescă - sonet, rondel, psalm, elegie -, într-o formulă căutată, pretențioasă și abstractizantă (Poteci în lăuntrul meu, 1932, Meandre, 1938). Stările de teamă și neliniște (în fața unui „rău tentacular”), tristețe și îndoială, singurătate și zbucium (când se clatină „cumpăna-ntre lut și Dumnezeu”) ar fi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287572_a_288901]
-
cuvenită, preoții au înșfăcat racla, dar fără să o poată urni din loc. Era semn că sfântul cerea rugăciuni stăruitoare pentru a face o minune. S-au aruncat cu toții în genunchi și au început a citi molifte și a cânta psalmi. La scurt timp, miracolul s-a înfăptuit, chiar atunci când grosul hoardei trecea râul din apropierea orașului. Din senin s-au ivit nori negri care, scăpărând și trăsnind, au revărsat o ploaie grea. Apele râului s-au învolburat și, umflându-se, s-
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
S. th., I, q. 84, a. 5, co.). Într-adevăr, lumina intelectuală, care este în noi, nu este altceva decât o anumita asemănare care participă la lumină necreată în care sunt conținute rațiunile eterne. De aceea se și spune în Psalmul IV: „Mulți zic: cine ne va arăta nouă cele bune?“ Întrebare la care psalmistul răspunde, zicând: „S-a însemnat peste noi lumină fetei tale, Doamne!“ Ca si cum ar spune: prin această marca a luminii divine din noi, toate ni se revelează
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
poetul retrăiește spaimele existențiale intensificate de boală și cultivă un blagianism à rebours, într-o încercare de dialog cu absolutul. E o lirică invocând mila Tatălui ceresc și iertarea. Ciclul care dă titlul volumului este un recviem, o suită de psalmi pentru „fiul Victoriei cel mare”, care se pregătește pentru lungul drum al despărțirii de cei apropiați: „Să vă-mbrăcați în alb și în albastru. Să nu vă irosiți lacrimile”. Cartea mai conține o selecție severă din versurile publicate între 1966
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289608_a_290937]
-
în volumul Oboi scufundat, fie în Erato și Apòllion: Ceruri adâncite, Viața tainica, Fir tot mai scurt, Dă-mi ziua mea, Rugăciune ploii au fost publicate în anul 1931, Metamorfoza în urnă unui sfânt, Anelid hermafrodit, Dorm codri, Oboi scufundat, Psalm pentru îngerul infernal, Cariere de piatră în 1932, Naufragiat în a ta lumină în 1933, iar Adesea un țărm în 1934. În aceeași perioadă Quasimodo a fost menționat frecvent în rubrică Cronică poeziei, îngrijita de prietenul său Salvatore Pugliatti (de
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Man’s Land). Desigur, se află în Plângeri destule neîmpliniri expresive, o alcătuire zgrunțuroasă a metaforei, o oarecare discursivitate, alteori se regăsesc ecouri, tonalități din Radu Gyr (Tentație are ceva din pretextul baladelor acestuia), Dan Botta, Tudor Arghezi (cel din psalmi) sau Nichifor Crainic. Autenticitatea trăirii dă însă acestei poezii ce se crispează sub bătaia de aripă a neantului o vibrație aparte. SCRIERI: Plângeri, 1967; Scrieri din diaspora. Mircea Vulcănescu, Ioan Cușa, Mircea Eliade, îngr. și pref. Nicolae Cușa, Constanța, 1991
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286608_a_287937]
-
Steuerman-Rodion, autor al volumului de versuri Spini, din care e reprodusă poezia Mai sus de cer!. Se publică versuri de Nichifor Crainic, Ștefan I. Nenițescu și B. Lăzăreanu, iar L. Algazi semnează împreună cu Șt. I. Nenițescu o traducere din ebraică, Psalmii lui David. I. C. Vissarion și V. Demetrius sunt autorii unor scurte povestiri. În ultimul număr A. L. Zissu adresează o Scrisoare deschisă d-lui Tudor Arghezi, cu supratitlul În chestiunea evreiască, unde încearcă să polemizeze pe tema iudaismului ca directivă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289828_a_291157]
-
sentimentului atrăgeau atenția auditoriului<footnote Bonifacio Borghini, Introduzione, în vol. S. Giovanni Crisostomo. Invito a penitenza, Edizioni Paoline, 1975, pp. 14-15. footnote>. Cele mai multe omilii sunt exegetice, ele interpretând textul Sfintei Scripturi : Geneza, unele capitole din Cărțile Regilor, un număr de Psalmi (58), ceva din Iov, ceva despre profeți, la puține capitole din opera unora, de exemplu Isaia, etc., apoi omiliile devenite clasice la Noul Testament : la Matei (90), puține la Luca (16), la Ioan (88), la Faptele Apostolilor (55), la toate scrisorile
Sfântul Ioan Gură de Aur († 407) – Mare dascăl al lumii şi Ierarh. Studii academice comemorative by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/171_a_157]
-
o armată națională de 130 000 de oameni, formată din țărani suedezi viguroși, supuși unei discipline severe și plătiți în mod permanent. Această armată luptă nu din spirit mercenar, ci în numele unui ideal religios și național. Intrînd în luptă cîntînd psalmi, îi alungă pe polonezi din Livonia (1621), apoi cucerește Prusia orientală și preia controlul asupra Niemenului și Vistulei. Regatul Suediei se întinde acum pînă la teritoriile germanice. Gustav-Adolf este conștient de pericolul pe care îl reprezintă pentru Scandinavia recucerirea catolică
by ADRIAN NICOLESCU [Corola-publishinghouse/Science/963_a_2471]