2,464 matches
-
dormi de sunt pe cale, Zăresc chipul Dumitale: O icoană zugrăvită Cu mulți nuri închipuită. {EminescuOpIV 235} EA-ȘI URMA CĂRAREA-N CODRU Ea-și urma cărarea-n codru. Eu mă iau pe a ei urmă, Când ajung cu ea alături Răsuflarea-mi mi se curmă. Mai răsuflu înc-odată, Zic o vorbă, ea tresare Și se uită-n altă parte Și răspuns de loc nu are. Dar mereu de ea m-apropiu Și vorbesc și îi dau sfaturi; Ea se apără c-o
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
15Dar o trag mereu spre mine, Mai aproape, mai aproape. Mai nu vrea și mai se lasă. Capul ei mi-l pun pe umăr, Pun pe ochi-nchiși, pe gură, Sărutări fără de număr. Și la piept o strâng mai tare. Răsuflarea-mi se sfârșește; O întreb de ce-i mâhnită, O întreb de mă iubește. {EminescuOpIV 236} Iar ea ochii și-i deschide Mari, puternici, plutitori: "Îmi ești drag din cale-afară, "Dar obraznic uneori ". {EminescuOpIV 237} DE CE MĂ-NDREPT Ș-ACUM De ce
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cerul sus se-ndoae și stelele-și așterne, O boltă răsărită din negure eterne, Și de cât toată lumea de două ori mai mare În propria lui umbră Zamolxe redispare. "Priviți-l cum stă mândru și alb pe naltu-i jeț! "El îmflă răsuflarea vulcanului măreț, " Dacă deschide-n evi-i el buza cu mânie Și stelele se spulber ca frunzele de vie; El mână în uitare a veacurilor turmă "Și sorii îi negrește de pier fără de urmă. Dacă se uită-n mare, ea
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
nour. Un an?... E un vis rău, Și-un vis poate pătrunde chiar un suflet de zeu; Dar noaptea trece iute și orele-albe vin, Și mai senin, mai splendid e sufletul divin. Eu stelele le spulber ca frunze-ngălbenite, Eu îmflu răsuflarea vulcanului măreț, Înmormântez sisteme în spații nesfârșite, Eu munții îi cutremur și mările le-ngheț, Astup cu a pustiei nisipuri mări cumplite Și-ngrop țări înflorite sub oceanul creț - Desmint secol de secol, sdrobesc eră de eră, Fac din a
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
n-a putut să scoată măcar o vorbă și a rămas cu ochii înfipți într-ai bărbatului... Haiducul o privea șerpește, gata parcă s-o înșface... Pieptul hangiței a început să tresalte de parcă sub ie se zbăteau doi hulubi, iar răsuflarea dădea năvală ca și cum ar fi urcat un deal în fugă... În cele din urmă, haiducul i-a cerut să-i aducă o ulcică cu vin... din cel bun. Hangița s-a desprins din loc cu mare greu și îndată s-
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
drept la prăpastie, pentru că-l face atuncea făr' de cuviință, un dobitoc, o fiară cu patru picioare sau, să zic mai bine, făr' de picioare și făr' de cap. Gura lui afumată și răsuflă vorbe păgânești și neînfrînate, ocărând toată lumea; răsuflările lui - râgâituri, hazurile lui - borâturi, dragostele - lovituri de pumni, căutătura - nebunească și încredințările - urâte și grețoase. Gândind la toate aceste necuviințe, mă plec a lăuda oprirea care Mehmet au făcut pentru băutul vinului la toți acei ce ar primi legea
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
îl urma în toate ideile trăsnite supunând-o la încercări suplimentare și inutile; acum alerga după el ațâțată de vâltoarea întrecerii, fericită că îl urmează la doi pași vrând să-i demonstreze că-i egala lui. Urcau și îi simții răsuflarea aproape în ceafă, o lăsă să se apropie mai mult iar când îl prinse de mână pricepu că n-o poate refuza la nesfârșit; își potoli ardoarea fugind mai încet și trăgând-o după el. Hormonii dansau neîntrerupt, transpirația și
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
întrebă amabil. Ea alunecă fără un cuvânt și mai mult spre el... destinsă, se sprijini moale prin pătură. Respirația îl pătrunse până la pântec și se înfioră. Femeia îl simți cum emite unde de întrebare și își apăsă tot mai mult răsuflarea fierbinte prin cuvertură. Când mâna lui îi atinsese fața, degetele nepricepute nimeriră mai întâi în lob și intrară în ureche, zgâriindu-i cartilajele, dar nu protestă... atunci și-a dat seama că îi poate cere orice, e dispusă să-i
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
de-o clipă și-acum, amândoi, se împlineau în vraja zorilor, a vremurilor indecise și zdrențuite. Mașina torcea înghițind kilometri. El stătea încrezător pe scaunul din dreapta, privind drumul drept, mărginit de stejarii înalți. Nu se priveau, însă instinctiv își conectau răsuflările într-o îngemănare. Mai era mult până la asfințit; nici o sincopă, nici o ezitare... viitorul se refugiase într-unul nepătruns, enigmatic. Doreau ca drumul să nu se sfârșească niciodată. Amânarea finalului constituia singura speranță din tărâmul perceput pentru ei. Alunecau fericiți împreună
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
deci un băiat invulnerabil. Astfel a pătruns în studențimea din București. Pe bănci mai sunt două umbre întruna, însă departe, străjeri care își fac datoria în tăcere. În iarba întunecată și înaltă, la umbra ireală a unui arbust îi simte răsuflarea ca a vânturilor deșertice ... Începe liniștit să-i descheie nasturii și printre două respirații ea șușotește, - Nebunule! Însa el nu se oprește iar ea îl lasă supusă să-i arunce hainele într-o învălmășeală perfectă. Nu mai ține cont de
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
ușa, după ce, oripilați de imaginea mochetei, care inițial purta mândră broderie cu inițialele companiei, acum năclăită de boritură și pișat (am reușit să mă țin, de aia lipsea căcatul din meniu), s-au retras câțiva metri să-și revină cu răsuflarea, apoi au chemat serviciile de pază care, privindu-ne pe amândoi, l-au luat pe sus pe el săracul, pe care nici nu știu măcar cum îl chema, raportând prin stațiile pe care mânuiau țanțoși că e unul care s-
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
primul rând singurătatea. Umblam prin parcuri, prin berării, îl vizitam acasă, unde avea o vitrină acoperită cu poeme generaționiste, discutam, firește, despre poezie, dar mai ales căscam gura la discursul lui parodic, inimitabil, care mă făcea uneori să-mi pierd răsuflarea de râs. Sânt singurul, de altfel, din careul nostru "Luft mit Diamanten" {"von Cărtărescu zu Coșovei, von Iaru zu Stratan ...") care n-are umor. Cel puțin nu unul spontan. "Bătaia peștelui", "păpica", "bănuțul", "Cancio-Canciov", "Foma Fomici" și o mulțime de
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
autorii dintotdeauna, să primească din public mereu și mereu, de zeci, de sute de ori, până la saturație, până la greață, aceleași trei întrebări: despre disidență, despre cenzură, despre poliția politică? Ai făcut imagini și metafore cu care ai sperat să tai răsuflarea celor din sală, ai dezvoltat simboluri universale, ai descris gesturi unice, semnificative, emoționante, mergând serios și pasionat pe urmele lui Kafka și Musil, și Pynchon, și Sabato, pentru ca aceleași trei întrebări să te aștepte în final. înțelegi în cele din
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
coliba lui, le strigă celorlalți să se culce. Oamenii erau triști. Fiecare se duse în coliba sa, culcîndu-se apoi pe împletiturile de ierburi și acoperindu-și trupul cu pânza groasă. În scurt timp, cei mai mulți adormiră. Se auzea prin noapte numai răsuflarea grea a vitelor din țarcul înalt și uneori urletele depărtate de șacali. Dimineața era încă destul de departe, când tot satul fu trezit de strigătul omului de strajă. Începură să iasă din colibe, înfrigurați, și întîia lor privire se îndreptă spre
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
în cortul clătinat, pe care-l ținură cu trupurile lor, culcîndu-se peste colțurile pânzei și așa nărăvită să se smulgă de sub ei. Vântul amestecat cu nisip pătrundea peste tot. Abia mai puteau să respire. Vântul de flacără și nisip era răsuflarea morții, care le lovea cu cruzime pielea și nările, intrîndu-le aspră în plămâni și stomac. De câteva ori Iahuben crezu că moare. Dar nu muri. După vreo trei ceasuri de vânt sălbatic, cerul se lumină în câteva clipe și plămânii
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
valuri de lumină albăstruie. I se strânse inima. Se uită în jur, apoi în sus: văzu un tavan ca dintr-un fel de fildeș albăstrui din care se răspândea lumina. Auzi un susur ușor și simți că i se îngreunează răsuflarea. Trase aer în piept, însă în zadar. Tâmplele i se zbătură grăbit. Acum, aerul era tot așa de sărac ca și pe crestele celor mai înalți munți, poate chiar mai neîndestulător. Străinul îl privi cu luare aminte, iar Auta zâmbi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
până dincolo de zare, străluceau aurind câmpia. Robii erau de cincizeci de ori mai puțini. Auta văzu cum deodată, din fruntea armatei de robi, se desprinde un om. Îl privi cu mai multă luare aminte și simți că i se taie răsuflarea. Nu putea să-l audă ce strigă, dar se vedea bine că omul striga. Omul era Iahuben. Făcu un semn cu scutul și mulțimile de robi se năpustiră înainte. Auta începu să se frământe. - Coborîți-mă! strigă el. Eu trebuie să
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
că poetul lor iubit îi va desfăta azi cu o poveste nouă. Când se strânse lume destulă, Adapă începu să cânte o istorie nouă: despre călătoria lui Etana în cerul lui Anu, pe aripile unui vultur uriaș. Oamenii ascultau cu răsuflarea tăiată. Adapă cînta: - Prietene, vulturul zise Alungă tristețea de pe chipul tău. Vreau să te duc În cerul lui Anu. Să se odihnească pieptul tău Pe pieptul meu, Pune-ți brațele tale Pe aripile mele întinse, Lipește-ți șoldurile tale De
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
textul fragmentat al haiku-ului. Se spune că Întreruperea textului ar fi o pauză de respirație. Este Însă puțin credibil că un text atît de scurt ar cere să-ți Întrerupi respirația pentru că n-ar putea fi rostit dintr-o răsuflare. Întreruperea respirației este, În cazul juxtapunerii a două imagini (sensuri, idei) diferite, una evident strategică. Ea subliniază concomitent, printr-o tăcere semnificativă, atît divergența acestora cît mai ales convergența lor subtilă pe care autorul o propune cititorului ca dezlegare a
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
atunci desigur ai colindat de unul singur, ore În șir, de-a lungul țărmului doar pentru a iscodi felul În care taina mării se mărturisește ca ceva de neînțeles. Și poate ți s-a părut că valurile nu sînt decît răsuflarea mării, mărturisind osteneala ei care, Într-un anume fel misterios, ajunge totuși chiar acum (și necontenit) la liman. O răsuflare Întețită care Își găsește mereu răgazul unei expirații ușurate. Din tot freamătul se desprinde acel susur final al răsfirării ca
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
care taina mării se mărturisește ca ceva de neînțeles. Și poate ți s-a părut că valurile nu sînt decît răsuflarea mării, mărturisind osteneala ei care, Într-un anume fel misterios, ajunge totuși chiar acum (și necontenit) la liman. O răsuflare Întețită care Își găsește mereu răgazul unei expirații ușurate. Din tot freamătul se desprinde acel susur final al răsfirării ca o scurtă bucurie a Împlinirii. În toate astea pătrunde și o sumă de intuiții mitice ancestrale legate de stihia acvatică
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
regrete, de Împliniri și de eșecuri, de izbîndiri și de păcate ce trec prin mintea celei care manevrează evantaiul. Alternanța și succesiunea lor o Îngînă pe aceea a umbrelor și luminilor verii tîrzii, iar mișcarea evantaiului urmează precipitarea delicată a răsuflării. Poemul trece sub tăcere cele expuse mai sus prozaic. El vrea să dea doar două repere senzoriale, sub forma a două alternanțe pe care oricine le-a surprins de nenumărate ori În viața lui și care sînt Încărcate de felurite
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
cine-i stăpânul, boierule?! La întrebarea neașteptată a bătrânului, moșierul în blană de lup, rămase o clipă descumpănit; și, amintindu-și de strămoșul nostru, al dacilor, zeul-lup, răspunse fără șovăire... -Zalmoxis, măi Fanachi... Zalmoxis!.. din moși-strămoși! Exclamă boierul dintr-o răsuflare. Cuvântul Zalmoxis se revărsă peste ei, umplând văzduhul, ca și cum cerul, pădurea... totul l-ar fi rostit ca pe o sentință, atât era de grav și de sonor, trist și puternic totodată... Amândoi simțindu-se pătrunși de puterea lui. Deodată, ochii
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
cii făr‟ di grijî...!“ Era foarte sigură pe știința și experiența ei.Totuși, fără să arate, bătrâna era îngrijorată... ea știa bine la ce se mai poate aștepta. Dar Anton era încontinuu, cu ochii ațintiți pe biata femeie, urmărindu-i răsuflarea, parcă, i-ar fi numărat-o, dar și către fereastră, așteptand zorile ca pe o ușurare, zicându-și: „De s-ar lumina, odată, de ziuă..!“ Pădurea sub razele lunii pline, cu aer aspru, pătrunzător, părea înseninată, sub horbota sclipitoare a
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
pădure... Puterea dragostei ei pentru el a învins durerea trupească. În timp ce pădurarul își frământă mintea, ce să facă, ce să facă, s-o ducă cu sania la Fălciu, ori la Bârlad. - Îi târziu, Antoane, îi prea târziu! scânci femeia, cu răsuflarea grea. El tresări, la răspunsul ei gândului său, cum l-a călcat pe gând. - Îi târziu, repetă ea... nu mai am vreme... vorbi femeia cu răsuflarea grea. Lasă-mă, să-ți spun acum, înainte de a mă înfățișa dinaintea lui Dumnezeu
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]