2,944 matches
-
în speță idealiștii, adepții liberalismului în relațiile internaționale), oamenii au o structură psihică rațională, fiind capabili să evalueze costurile și beneficiile asociate acțiunilor lor. E adevărat, în condiții particulare, precum incertitudinea și insecuritatea din relațiile internaționale, emoționalitatea poate interfera cu raționalitatea, însă idealiștii apreciază că natura umană este perfectibilă prin educație, de unde și posibilitatea stăpânirii emoțiilor. Consecutiv, viziunea idealiștilor asupra istoriei umane este evolutivă, de progres continuu al oamenilor și istoriei lor, susținut prin rațiune și educație. Pentru pesimiști (sau sceptici
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
de secol, grupul de idealiști ce apelează la tiparul gândirii liberale ale secolului nouăsprezece. Într-o formulare elegantă, formalizarea relațiilor internaționale ca disciplină autonomă este într-adevăr dominată de structura mentală a paradigmei liberale de secol nouăsprezece, accentuând credința în raționalitate, egalitate, libertate, proprietate și mai ales, încrederea în posibilitatea progresului uman (Knutsen). Mai mult, spre deosebire de etapele ulterioare în care disciplina se află sub dominația metodologiilor „științifice” ale științelor sociale, debutul relațiilor internaționale este marcat de influența investigației istorice și a
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
datorită existenței unei autorități supreme însărcinate cu implementarea legislației, în vreme ce persistența politicii de putere caracteristice sferei internaționale se datorează absenței unei autorități suverane la scară globală: astfel, în domeniul relațiilor internaționale, pacea derivă nu atât din exploatarea principiilor internaționalismului liberal (raționalitate, justiție/drept, organizații internaționale și securitate colectivă), cât din respectarea principiilor perene ale balanței de putere (Ashworth, 2002, p. 37). Împotriva acestei poziții, avocații principiilor liberale se opun separării necesare între regulile și normele interacțiunii din sfera politicii interne și
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
clare vizează dinstincția dintre raționalism ca teorie a relațiilor internaționale, specifică spațiului academic al Commonwealth-ului, sinonim cu Școala engleză a relațiilor internaționale, și „raționalism” ca denumire-etichetă dată de autori contemporani unui grup de teorii care pleacă de la câteva ipoteze comune: raționalitatea actorilor internaționali, utilitatea metodelor pozitiviste pentru explicarea fenomenelor internaționale, posibilitatea unor teorii obiective, verificabile empiric și generalizabile, referitoare la realitatea internațională. Aceste teorii înrudite sunt denumite, de alte surse de specialitate, cu termenul de „pozitivism”, pe care îl recomand, tocmai
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
agresor) nu va lua în calcul motivele, ci exclusiv capacitățile acestuia. Ea se poate realiza prin eforturi interne (sporirea propriilor capacități) sau externe (crearea de alianțe). Alegerea de către stat a comportamentului de contrabalansare nu are nevoie de nici o asumpție de raționalitate a statului - el este „prescris” de la nivelul structurii, prin intermediul mecanismului de socializare. Waltz pornește de la premisa că orice teorie trebuie să treacă proba falsificabilității, însă recunoaște că, deoarece se prezice doar o vag definită și inconstantă condiție de echilibru, e
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
pe o serie de asumpții ale realismului structural care suferă, însă, unele modificări: statele sunt principalii actori în politica mondială, însă organizațiile interguvernamentale și actorii nestatali joacă roluri mai importante decât sunt dispuși să accepte realiștii; actorii sunt caracterizați de raționalitate, în sensul că tind să se comporte în așa fel încât să-și maximizeze beneficiile pe ansamblul unei game de obiective, ordonate consistent din punct de vedere logic; raționalitatea actorului nu presupune că el dispune de informație perfectă, că ia
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
importante decât sunt dispuși să accepte realiștii; actorii sunt caracterizați de raționalitate, în sensul că tind să se comporte în așa fel încât să-și maximizeze beneficiile pe ansamblul unei game de obiective, ordonate consistent din punct de vedere logic; raționalitatea actorului nu presupune că el dispune de informație perfectă, că ia în considerare toate alternativele posibile sau că preferințele sale rămân neschimbate; puterea și influența rămân centrale în definirea intereselor statelor, însă de aici nu decurge că statele caută întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
Nordului” despre iraționalitatea, primitivismul, dependența, neajutorarea, lipsa de civilizație și caracterul „natural”, atavic, al popoarelor din „Sud” (în special popoarele africane), în mod similar cu percepțiile imaginarului colectiv, de-a lungul secolelor și până astăzi, despre femei, prin opoziție cu raționalitatea, civilizația, spiritualitatea și caracterul independent, autonom, al bărbatului. Feminismul teoriei critice este o altă teorie importantă în studiile feministe contemporane ale relațiilor internaționale care poate fi încadrată etapei genului ca element constitutiv. Fiind un curent mai recent (anii 1990), se
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
gândirea realistă. Și pentru unii, și pentru ceilalți, statul este unitatea fundamentală de analiză, iar puterea actorilor este un element luat în calcul, chiar dacă i se acordă o importanță diferită în cele două abordări. O altă asemănare constă în presupunerea raționalității actorilor, considerându-se că fiecare participant la sistemul internațional anarhic își adecvează mijloacele la scopuri, primul obiectiv al oricărui stat fiind asigurarea propriei securități, în înțelesul tradițional al acesteia. Ambele paradigme vor postula astfel că statele sunt practic obligate să
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
tradițional al acesteia. Ambele paradigme vor postula astfel că statele sunt practic obligate să identifice mijloacele cele mai potrivite pentru a putea supraviețui. În ceea ce privește asigurarea securității internaționale, se poate spune că disputa dintre liberali și realiști a început de la problema raționalității mijloacelor de care dispune politicul. Apărută în urma primei conflagrații mondiale, la care s-a ajuns prin logica balanței de putere, securitatea colectivă a fost văzută ca soluție a reglementării amenințărilor internaționale. Pentru cei abia ieșiți din „Marele Război”, enormele pierderi
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
să îmbunătățească securitatea fiecărui actor. Motivațiile de participare ale fiecărui stat sunt egoiste, dar mijloacele implicate pentru atingerea obiectivului comun presupun o mare doză de cooperare cu celelalte părți. Logica pe care se construiesc regimurile implică o mare doză de raționalitate presupusă a actorilor - se caută cele mai simple și corecte soluții la depășirea unor probleme evidente, cum sunt cele legate de proiectarea propriei supraviețuiri. În principiu, cele mai grave amenințări la adresa securității vin din partea unui alt stat / grup de state
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
sigură cale pentru atingerea și păstrarea stabilității internaționale era balanța strategică în domeniul forței nucleare (Jervis, 1982, pp. 371-378). Dinamica regimurilor de securitate Din punct de vedere teoretic, cei care studiază regimurile au acordat cea mai mare atenție conceptului de „raționalitate a actorului”, definindu-l cel mai precis, în comparație cu cercetătorii celorlalte instituții ale securității internaționale. Pentru construirea unei balanțe de putere, actorii trebuie să estimeze puterea și interesele potențialilor adversari, iar pe baza acestor calcule aproximative, să-și stabilească, pe termen
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
unei potențiale victime, oriunde și oricând. În ceea ce privește comunitatea de securitate, după cum se va arăta în capitolul următor, doar pentru simpla existență are nevoie de o serie de condiții speciale, între care cea mai importantă este încrederea reciprocă. Provocarea reprezentată de raționalitatea actorului nu putea scăpa atenției celor mai importante teorii preocupate de acest aspect - neorealismul și neoliberalismul -, ea fiind pusă mai cu seamă în termenii problemei câștigurilor relative și absolute, discutată într-un capitol anterior. Privite prin prisma scepticismului realist, regimurile
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
în care sunt priviți și interpretați partenerii din comunitate atât în discursul public al elitelor, cât și de către oamenii obișnuiți. Comunitatea de securitate în raport cu celelalte instituții Dintre toate instituțiile securității internaționale, comunitatea de securitate face cel mai puțin apel la raționalitatea actorilor. În fiecare dintre cele două abordări ale acestei instituții prezentate mai sus, explicația fundamentală pentru constituirea sa nu stă în modul în care un stat își identifică interesele și le negociază cu alte entități politice, ci într-un sentiment
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
la „scurtcircuite” euristice sau cognitive în loc să urmeze regulile raționale de luare a deciziilor; și acestea, la rândul lor, pot genera diferențe substanțiale între percepțiile persoanei și „lumea reală” (Ibidem, pp. 17-18). Drept urmare, în literatura de specialitate se folosește termenul de „raționalitate limitată” (introdus de Simon, 1976, pp. 64-82), ca opusul tipului ideal de raționalitate în baza căreia se presupune că sunt luate decizii de politică externă. Perspective teoretice privind variațiile „comportamentului” extern al statelor bazat pe opțiunile liderilor politici se concentrează
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
și acestea, la rândul lor, pot genera diferențe substanțiale între percepțiile persoanei și „lumea reală” (Ibidem, pp. 17-18). Drept urmare, în literatura de specialitate se folosește termenul de „raționalitate limitată” (introdus de Simon, 1976, pp. 64-82), ca opusul tipului ideal de raționalitate în baza căreia se presupune că sunt luate decizii de politică externă. Perspective teoretice privind variațiile „comportamentului” extern al statelor bazat pe opțiunile liderilor politici se concentrează pe explicarea proceselor psihologice care generează percepții distorsionate și pe consecințele acestora asupra
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
acel moment: s-a creat arma care putea produce, direct și efectiv, anihilarea umană; ea putea, practic, să șteargă un stat și populația lui de pe fața pământului - arma absolută cum o numea Bernard Brodie. Acest lucru a condus la anihilarea raționalității războiului (în sensul statuat de Carl von Clausewitz), fie că este vorba despre un conflict între un stat ce posedă arma nucleară și un stat care nu o posedă, fie că este vorba de un conflict între două puteri nucleare
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
suferit din această pricina alte interese". După anii '70 ai secolului trecut, a apărut o multitudine de demersuri ce au vizat identificarea cauzelor naționalismului. Ernest Gellner 3 consideră că, pentru a ajunge la sursele naționalismului, este necesară o analiză a raționalității societății industriale sau a modernității. Pornind de la celebrul eseu al lui Max Weber, Etică protestanta și spiritul capitalismului, el identifica două trăsături esențiale ale raționalității societății moderne: ordinea și eficiența. Dar, acestea se bazează pe ceva mai profund: "o măsură
[Corola-publishinghouse/Science/84980_a_85765]
-
Gellner 3 consideră că, pentru a ajunge la sursele naționalismului, este necesară o analiză a raționalității societății industriale sau a modernității. Pornind de la celebrul eseu al lui Max Weber, Etică protestanta și spiritul capitalismului, el identifica două trăsături esențiale ale raționalității societății moderne: ordinea și eficiența. Dar, acestea se bazează pe ceva mai profund: "o măsură comună, o monedă conceptuală, universală pentru caracterizarea generală a lucrurilor și acel esprit d'analyse, clamat și definit de Descartes". Raționalitatea societății industriale presupune toate
[Corola-publishinghouse/Science/84980_a_85765]
-
două trăsături esențiale ale raționalității societății moderne: ordinea și eficiența. Dar, acestea se bazează pe ceva mai profund: "o măsură comună, o monedă conceptuală, universală pentru caracterizarea generală a lucrurilor și acel esprit d'analyse, clamat și definit de Descartes". Raționalitatea societății industriale presupune toate aceste elemente. Prin moneda conceptuală comună sau unică Gellner înțelege că "toate faptele sunt localizate în interiorul unui singur spațiu logic continuu, că afirmațiile asupra lor pot fi reunite și puse, între ele, în legătură, așa încât în
[Corola-publishinghouse/Science/84980_a_85765]
-
profunde și inevitabile reglări a relației dintre organizarea statală și cultură"5. Este evident faptul că, la Gellner, termenii "capitalism", "societate industrială" și "modernitate" sunt interșanjabili, ca ei exprimă aceeași realitate. Este vorba, în fond, de un anumit tip de raționalitate ale cărei trăsături esențiale sunt calculul, eficiența și, în consecință, înscrierea oricărui segment de realitate într-o lege a progresului. După cu remarcă și Eric Hobsbawm 6, problemă națională se plasează undeva "la intersecția politicului cu tehnologia și transformarea socială
[Corola-publishinghouse/Science/84980_a_85765]
-
o vom putea proteja în viitor". 14 Richard Rorty, Contingenta, ironie și solidaritate, pp. 110-111, Horkheimer și Adorno "...au subliniat în mod corect, cred eu, că forțele eliberate de către luminism au subminat propriile convingeri ale luminismului . Ceea ce ei au numit "raționalitatea dizolvanta" a Luminismului a subminat, în ultimele două secole de triumf al ideilor Luminismului, ideile de "raționalitate" și de "natura umana" pe care secolul al optsprezecelea le-a luat drept bune. Ei au tras concluzia că liberalismul este acum fălit
[Corola-publishinghouse/Science/84980_a_85765]
-
Adorno "...au subliniat în mod corect, cred eu, că forțele eliberate de către luminism au subminat propriile convingeri ale luminismului . Ceea ce ei au numit "raționalitatea dizolvanta" a Luminismului a subminat, în ultimele două secole de triumf al ideilor Luminismului, ideile de "raționalitate" și de "natura umana" pe care secolul al optsprezecelea le-a luat drept bune. Ei au tras concluzia că liberalismul este acum fălit din punct de vedere intelectual, privat de fundamente filosofice și că societatea liberală este falita din punct
[Corola-publishinghouse/Science/84980_a_85765]
-
avem o imagine mai bună asupra nucleului materialist al dialecticii non hegeliene și negative, al hedonismului utopic al Școlii critice. Teza subiectivității moderne este reconstruită pe baza modelului lui Ulise, care, pentru a supraviețui sacrifica vraja naturii exterioare pe altarul raționalității instrumentale, devenind astfel "protoimaginea individului burghez". Deci rațiunea eliberează de constrîngerile naturii, iar acest proces "se metamorfozează cum arată Andrei Corbea în prefața la Minima moralia, Editura Art, București, 2007, p.8 într-o tot mai restrictivă extensie a dominației
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
crize ca cele actuale. "De la economie financiară la finanțe sociale scria el este un pas mic pentru avocați, dar un pas uriaș pentru omenire." Nu comentez propunerea, dar cred că Marx ar fi mîndru de ea. Nu spunea el că raționalitatea microeconomică duce la cele mai proaste rezultate macroeconomice? Este adevărat că acest sistem financiar global, fluctuant și dependent ne-a adus criza, prin intermediul celebrelor "baloane financiare", care susțineau cererea de consum și piețele fi-nanciare internaționale și care acum s-au
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]