3,311 matches
-
seriozitatea. — Mă descurc, mulțumesc. E doar un început de guturai care-mi dă amețeli. — Am înțeles. Deci, mergem pe jos? E probabil mai bine având în vedere - se opri, prinzând privirea lui Stevie - începutul tău de guturai. Fran se simți recunoscătoare pentru vântul rece de seară și avu grijă să se țină departe de Jack și de ochii lui pătrunzători. Își dădu seama că nu mâncase nimic la prânz, nici măcar un sendviș. Nu era de mirare că se simțea ciudat. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
dădu dovadă de prezența de spirit care îl făcuse să ajungă în fruntea echipei de la Express. Înșfăcă poșeta lui Fran, răsturnă tot ce era în ea pe podea, fără nici un fel de fasoane, și i-o ținu dinainte. Fran, prea recunoscătoare pentru a mai observa altceva în afară de faptul că apăruse o soluție la problema ei, o folosi cum se cuvenea și apoi, imediat, își pierdu cunoștința Jack opri mașina lângă bordură și aruncă poșeta pe bancheta din spate. Apoi se uită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
în curând femeile n-or să mai aibă nevoie nici de una, nici de cealaltă. Jack se refugie în spatele unui exemplar din Woodbury Express. Era clar că războiul dintre sexe luase o nouă întorsătură neplăcută. De data asta, se simți recunoscător că trecuse de prima tinerețe. Poate că asta explica de ce Fran avea o părere atât de proastă despre el, dar avea sentimentul că era ceva mai mult la mijloc. Poate că o să-i ceară sfatul lui Stevie despre cum să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
Cel puțin ne-a lăsat castronul cu spaghete. — Asta numai pentru că n-aveau parmezan, se încruntă Jack, cu un aer amenințător. Deși se simțea puțin vinovată de viteza cu care păreau să sară peste rând, Fran îi era totodată profund recunoscătoare lui Laurence pentru că obținuse atât de prompt un control pentru tatăl ei. Se ținuse de cuvânt și le făcuse rost de o programare la spitalul din Woodbury, pentru săptămâna următoare. — Ce rost are, o liniștise Laurence, zâmbind, să lucrez cinsprezece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
să spun, e o tragedie la fel de mare oricui i s-ar întâmpla. — Sigur că este. Dar e cu atât mai mult o tragedie când i se întâmplă unui om ca Ralph, pentru că oamenii ca el sunt rari. Fran îi zâmbi recunoscătoare, simțindu-se mai puțin deznădăjduită. Jack o înțelegea. Asta nu schimba câtuși de puțin starea tatălui ei, dar faptul că i se recunoștea dreptul de-a fi al dracului de furioasă din cauza asta o ajuta într-un fel să înfrunte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
părinților ei și anume să dea lovitura în stil mare cu Fair Exchange. Atunci nu se va mai pune niciodată problema să vândă ziarul care fusese pasiunea și mândria tatălui ei. În săptămânile agitate care urmară, Fran se simți mai recunoscătoare ca oricând că o avea pe Stevie alături. Nu numai că Stevie putea să preia conducerea activităților de zi cu zi de la Citizen, dar în nopțile lungi în care Fran era nevoită să lucreze, Stevie își trântea trupul greoi, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
purta minunat - era plin de înțelegere și sincer preocupat. Cum putuse Fran să-și închipuie vreodată că ar face comentarii deplasate sau că le-ar spune prietenilor lui despre aventura de-o noapte a tatălui lui? Ți-aș fi sincer recunoscătoare. Ne vedem acolo. În cele din urmă, Phyllis insistă să vină și ea, purtând încă șorțul înflorat. Nu se zărea nici urmă de Ben, dar Fran observă o mulțime gălăgioasă pe malul lacului unde erau rațele și, Dumnezeule, chiar la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
o modalitate să-l scoatem de acolo. El n-ar vrea să stăm să bocim într-un colț ca babele. Nu ți se pare că-l auzi? „Haide, companie, trebuie să scoatem un ziar!“ Într-un fel, Fran se simțea recunoscătoare că n-avea nici măcar o clipă răgaz să se gândească la altceva în afară de faptul că Fair Exchange trebuia să ajungă la fiecare distribuitor de presă în mai puțin de o lună. Își impuse să nu se gândească la ce avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
Salutare, drăguță, ai vreun pont pentru noi?“. Era trecut de șase când Fran ajunse în sfârșit acasă la Jack să vadă ce face Ralph. — E în bucătărie, anunță Ben, pregătește ceaiul. — Pentru Dumnezeu, ai grijă, se panică Fran, simțindu-se recunoscătoare că lui Ralph i se acorda atâta libertate, dar temându-se că ar putea da foc la casă. — Crezi că n-ar fi trebuit să-l las să facă o tigaie cu cartofi prăjiți atunci? întrebă Ben. — Oh Doamne, Ben
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
pe firimiturile de pâine aruncate acestor rațe bine hrănite. În plus, iubindu-l pe Jack îl înșela pe Laurence, iar Laurence era un om bun, care merita mai mult. Ar trebui să se resemneze cu ceea ce are și să fie recunoscătoare că i-a venit mintea la cap la timp. Un cuplu la vreo patruzeci de ani trecu pe lângă ea ținându-se de mână, fără a ieși în evidență prin nimic în afara luminii care părea să-l înconjoare și care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
habar n-au de asta. Mai ales Emma. Am urmărit-o pe cînd era În preajma Lindei, am simțit tensiunea dintre ele și m-a Întristat faptul că Emmei nici prin cap nu-i trecea că ar fi trebuit să fie recunoscătoare că avea o mamă, ca să nu mai spun o mamă ca a ei. Dacă aș fi În locul Emmei, iar Linda ar fi mama mea, aș fi mîndră de asta și foarte recunoscătoare. Mi-aș petrece timpul cu ea și aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
-i trecea că ar fi trebuit să fie recunoscătoare că avea o mamă, ca să nu mai spun o mamă ca a ei. Dacă aș fi În locul Emmei, iar Linda ar fi mama mea, aș fi mîndră de asta și foarte recunoscătoare. Mi-aș petrece timpul cu ea și aș lua-o cu mine În escapade la cumpărături. Am lua prînzul Împreună, am bîrfi și i-aș povesti despre necazurile mele cu bărbații și dilemele legate de prieteni. Linda e genul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
Emmei și evident că nu am avut ocazia, dar acum pot face asta pentru tine. — Știu. Mi-am Înăbușit un sentiment dureros de vină. În fond, nu Încerca decît să fie drăguță și oare n-ar trebui să fiu mai recunoscătoare că era atît de Încîntată? — Înțeleg foarte bine. Dan e chiar aici, vorbește cu el, am zis și i-am Întins receptorul lui Dan, rămînÎnd prin apropiere pînă ce Își luă rămas-bun. — Dan, am spus Încet, imediat ce Închise, părinții tăi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
dar, În fond, ei achitau nota de plată. — Lasă-mă să discut cu Dan, am zis. Nu ne-am logodit decît de un minut și mă simt deja copleșită. Dar Îți mulțumesc că te-ai oferit. Îți sînt teribil de recunoscătoare și știu că o să faci o treabă minunată. O să te anunț ce-am hotărît, OK? Desigur, răspunde Sally. Scuze, nu am vrut să insist. Știu și eu că e o experiență copleșitoare. Deci, zice ea, aplecîndu-se spre mine vădit interesată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
a se fi risipit cu totul. Și, mai mult decît atît, vreau să-i dăruiesc ceva Lindei, vreau să-i mulțumesc pentru ceea ce a făcut și să găsesc o cale de a mă scuza pentru că nu am fost atît de recunoscătoare pe cît aș fi putut să fiu. Dacă nu ai decît băieți, răspunde ea, sorbind din cafea și făcîndu-mi cu ochiul, atunci procedezi ca mine: te oferi să plătești pentru tot. — Mamă, exclamă Dan, dînd din cap. Chiar n-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
acesta ar avea șanse de supraviețuire, nu mai visez decît să merg la cumpărături și să aleg toate lucrurile așezate În prezent claie peste grămadă pe masa de grădină din fața mea. Deci, da, știu că ar trebui să le fiu recunoscătoare și, da, sînt conștientă că ar trebui să fiu entuziasmată că bebelușul meu are niște bunici atît de iubitori și de generoși, dar simt că sînt pe cale să izbucnesc În lacrimi. În clipa asta, sentimentul care mă copleșește este acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
pateurile și baghetele, din care Dan a insistat ca eu și Trish să ne Înfruptăm copios, par a mai fi absorbit ceva din alcool. — Tată, zice Dan, uitîndu-se la Michael, care stă la celălalt capăt al mesei, ți-aș fi recunoscător dacă nu le-ai face pe fete pulbere În fiecare seară. Socrul meu rîde și-i spune: — O, linștește-te. Ești În vacanță. Nu ți-ar strica să Încerci și tu. Dan se uită la maică-sa. — Ăsta e chiar tata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
drăguță. Foarte sinceră și cu picioarele pe pămînt. Nu e ceea ce pare. — O curvă, vrei să zici? Încearcă Linda să glumească. — Linda! exclam eu, enervată de-a binelea. E una din cele mai bune prietene ale mele. Ți-aș fi recunoscătoare dacă n-ai vorbi așa despre prietenii mei. Ai dreptate, spune ea pe un ton spășit. Îmi pare rău, nu am vrut. Iar ea chiar pare Încîntătoare. Urmează o pauză, timp În care Linda ia un pahar și se concentrează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
acord cu mine. — Draga mea, nu spune că e second-hand. Nimeni nu mai vorbește așa. Spune că e retro. — Retro, murmur eu. Are dreptate, chiar că sună mai bine. Dar e foarte frumoasă, iar tu arăți superb, spune Lisa. ZÎmbesc, recunoscătoare pentru complimentul pe care mi l-a făcut și, de fapt, pentru orice compliment, avînd În vedere că Dan și cu mine Încă nu ne vorbim. Ei bine, treaba lui. Eu sînt hotărîtă să mă distrez În seara asta. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
Ellie, mă salută ea pe un ton foarte rece. Cu ce te pot ajuta? Ei bine, la ce m-aș fi putut aștepta? Să izbucnească În plîns și să-mi spună ce dor i-a fost de mine? CÎt de recunoscătoare Îmi e că i-am Întins În sfîrșit ramura de măslin? Păi, la drept vorbind, la asta mă așteptam și sînt șocată să Îi aud vocea rece și reținută. În ciuda faptului că am refuzat să vorbesc cu ea timp de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
am gîndit că vom vorbi despre cine a avut de suferit și despre cît de mult ne-a durut, despre sentimentele noastre de atunci și despre cum ne simțim acum. Mă pregătisem sufletește pentru un conflict emoțional puternic și sînt recunoscătoare că nu a fost nevoie de așa ceva, că Linda nu dorește să-mi pun sufletul pe tavă. După cum nu vrea nici să facă o listă cu toate plîngerile pe care le-a acumulat la adresa mea. Am găsit o cale de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
Galilei, mi-a replicat ea. Privește în tine. De fapt, asta e ce te chinuie. Duci cu tine, în sufletul tău, o rană care nu se cicatrizează." IV ― Și cam asta pățesc în fiecare noapte. Dar, în fiecare dimineață, sunt recunoscător că exist. Chiar bătrân, cum sunt, cu ochii slăbiți, îmi place să văd cum se luminează cerul dimineața și cum strălucește roua pe chiparoși când răsare soarele. E ceva sfâșietor de frumos în felul cum încep diminețile pe aceste coline
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
de adevăr? Privește mai atent aceste pietre, rămase dintr-o mănăstire părăsită, peste care se ridică iarba. În fața lor, eu am un sentiment "eretic", deoarece nu pot urî iarba care le îngroapă. ― Iubirea ta e, mai degrabă, recunoștință. ― Da, sunt recunoscător că exist și disperat că va veni o vară în care nu voi mai putea să urmăresc cum înnegrește lumina chiparoșii la amiază, nu e firesc la vârsta mea? Mă doare tot ce iubesc acum, pentru că presimt în orice frumusețe
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
să văd cerul, chiparoșii, iarba însorită, și simt în mine o pasiune amară. Tot ce nu voi atinge acum, voi fi pierdut pentru totdeauna. Singurele paradisuri reale sunt cele pe care le-am cutreierat, unde am iubit și am fost recunoscători, iată la ce mă gândesc în fiecare dimineață când lumina curge pe coaja chiparoșilor. ― Crezi că ajunge să întinzi mâna spre fericire, Galilei? Și că ea va fi acolo unde mâna ta se va întinde s-o atingă? ― Dar va
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
nici oboseala, nici bătrânețea. Și totul se întîmplă de la sine, fără nici o constrângere. E o liniște care depinde numai de mine și pe care aș dori-o prelungită la nesfârșit. ― N-ai putea trăi permanent astfel. ― Știu. Și totuși sunt recunoscător fiecărui ceas care nu-mi amintește asta. ― Acolo, la marginea pădurii de pini, e numai jumătate din tine. Cea mai egoistă, care nu vrea să știe nimic despre ceilalți, în numele ideii că fericirea e o problemă strict personală. Există însă
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]