3,846 matches
-
ia un băiat de paisprezece ani, se Înfurie: „Dar ce-i batjocura asta? Un copil? Mi se face părul măciucă!“. Julián, care era conștient de Însemnătatea publică a personajului, dar care nu se simțea intimidat de el sub nici un chip, replică: „Domnule Aldaya, să vi se facă dumneavoastră părul măciucă nu prea e de unde, fiindcă creștetul ăsta parcă-i o arenă de coride și, dacă nu vă facem repejor un set de pălării, lumea o să vă confunde capul cu harta stradală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Îi zîmbi deschis, citind nesiguranță, teamă și vid sub acea carapace de pompă și formalitate. — E adevărat că n-ai citit nici una din cărțilea astea? — Cărțile sînt plictisitoare. — Cărțile sînt oglinzi: vezi În ele numai ceea ce ai deja În tine, replică Julián. Don Ricardo Aldaya rîse din nou. — Bine, vă las singuri să vă cunoașteți. Julián, ai să vezi că Jorge, dincolo de mutrișoara aceea de copil alintat și fudul, nu-i atît de prost pe cît pare. Are ceva din taică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
i se putea distinge privirea oțelită, de aceeași nuanță cu rasa pe care o purta. Ținea În mînă un cub din lemn care fumega și emana o putoare de nedescris. — Ave-Maria-Preacurată-Cea-Fără-De-Păcat-Zămislită, spuse Fermín fără poticnire și cu entuziasm. — Dar sicriul? replică glasul din Înalt, grav și reticent. — Sicriul? Întrebarăm Fermín și cu mine la unison. — Nu sînteți de la pompe funebre? Întrebă călugărița cu voce obosită. M-am Întrebat dacă era un cometariu asupra Înfățișării noastre sau o Întrebare veritabilă. Lui Fermín
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
bizon deghizat În Madame de Recamier. Poarta era străjuită de doi oameni de serviciu. Aceștia nu părură prea impresionați de vizitatori. Doña Yvonne anunță că fiul ei, don Francisco Javier Fumero de Sotoceballos, Își făcea intrarea. Cei doi servitori Îi replicară, În zeflemea, că acest nume nu le spunea nimic. Înfuriată, Însă menținîndu-și atitudinea de mare doamnă, Yvonne Își somă fiul să arate invitația. Din nerorocire, cînd cu dresul veșmintelor, cartonașul cu prinica rămăsese pe masa de cusut a doñei Yvonne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Yvonne. Franciso Javier Încercă să explice situația, dar se bîlbîia, iar rîsetele celor doi servitori nu ajutau la lămurirea neînțelegerii. Fură trimiși la plimbare. Doña Yvonne, aprinsă de mînie, Îi anunță că nu știau cu cine se jucau. Servitorii Îi replicară că postul de spălătoreasă la bucătărie era ocupat. De la fereastra camerei sale, Jacinta văzu cum Francisco Javier se Îndepărta deja cînd, dintr-o dată, se opri. Băiatul se Întoarse și, dincolo de spectacolul maică-sii care Își spărgea bojocii În zbierete cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
mai știe ce mi-ai zis mie? Mai multă lume decît pare. Poliția mă urmărește de ceva vreme. — Fumero? Am Încuviințat. Mi se păru că Îi tremură mîinile. — Nu-ți dai seama ce-ai făcut, Daniel. — Spuneți-mi dumneavoastră, am replicat eu cu o duritate de care nu-mi părea rău. — Tu crezi că, dacă ai dat peste o carte, ai dreptul să intri În viața unor oameni pe care nu-i cunoști, În lucruri pe care nu le poți Înțelege
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
clipă că vorbea serios. A bîiguit că el doar Încerca să respecte regulamentul, că nimeni nu știa cine era omul acela și că, prin urmare, Încă nu putea fi Îngropat. „Omul ăsta este cine spun eu că este“, i-a replicat polițistul. Apoi a luat fișa de Înregistrare și a semnat-o, Închizînd cazul. Don Manuel zice că nu va uita niciodată semnătura aceea, fiindcă În anii războiului, și mult timp după aceea, avea s-o reîntîlnească pe zeci de fișe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
crezut că privirea Îi Îmbătrînește cu zece ani. — Barceló mi-a zis că are să-mi caute o pilă ca să fiu transferat la Comandament În Barcelona, după Încartiruire. Voi putea chiar să vin să dorm acasă, am Încercat eu. Tata Îmi replică Încuviințînd anemic. Îmi veni greu să-i susțin privirea și m-am ridicat să strîng masa. Tata rămase așezat, cu privirea rătăcită și mîinile Împreunate sub bărbie. Tocmai mă pregăteam să spăl farfuriile, cînd am auzit pași pe scară. Pași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
cu oricine. Presupun că te simți liber și de consecințe. Insinuezi că sînt răspunzător de moartea femeii ăsteia? — Femeia asta, cum Îi spui tu, avea un nume și un prenume, și o cunoșteai. — Nu-i nevoie să-mi amintești, am replicat eu cu lacrimi În ochi. Tata mă contemplă cu tristețe, clătinînd din cap. — Doamne sfinte, nici nu vreau să mă gîndesc ce-o fi simțind bietul Isaac, murmură tata ca pentru sine. — Eu nu sînt vinovat că a murit, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
În viață, ar fi fost mai bine să se grăbească. S-a dovedit că Julián continuase să-și viziteze și el tatăl, fără știrea mea. De departe, la amurg, din capătul opus al vreunei piețe, văzîndu-l cum Îmbătrînea. Julián a replicat că prefera ca bătrînul să rămînă cu amintirea fiului pe care și-l făurise În mintea lui În toți acei ani, și nu cu realitatea În care se preschimbase. Pe asta o păstrezi pentru mine, i-am zis eu, căindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
ar fi văzut În astfel de postură? „He, he”, surâse el cu amărăciune, făcând haz de necaz, „iată-te și pe post de prunc sfânt...” „Pruncul de cincizeci de ani care duce biberonul de Alexandrion la gură”, i-ar fi replicat lui Bikinski dacă ar fi fost de față. Și poate l-ar fi pictat șezând cu sticla la gură pe icoana ce trepida sub el. Bikinski Însă nu era de față, el hălăduia acum pe alte meleaguri, pașii săi, târându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
ținea cu orice preț să-i cumpere câteva icoane. Pictorul era Însă reticent. „Atâta timp cât o să purtați numele ăsta, n-am să vă vând nimic...” zise el. „Îmi sugerați să-mi schimb numele?” Întrebă inginerul. „Mai degrabă v-ați schimba năravul”, replică Bikinski... „La ce anume vă referiți?” Întrebă cu naivitate inginerul, mișcându-și În sus și În jos bărbia proeminentă. „Știți dumneavoastră la ce”, zise Bikinski. Dialogul dintre cei doi continuă, Învârtindu-se În jurul aceluiași punct mort. Și acest punct mort
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Între cei doi comeseni ai săi. Satanovski Îi făcu Însă semn să nu se precipite. De altfel, inginerul părea destul de binedispus. Nici un semn de nervozitate nu se putea citi pe chipul lui masiv, cioplit parcă din stâncă... „Mă și mir”, replică el, adresându-se pictorului, „că, venind vorba de mine, ați pomenit de suflet...” Bikinski rămase Înmărmurit pe moment. „Mărturisesc”, continuă inginerul, profitând de momentul de slăbiciune al pictorului, „că am rămas În sinea mea profund mirat de faptul că, atunci când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
cu mujicul legat de șine, care moșmodește mișcând niște fiare pe traverse și ridicându-și mereu spre Anna fața năclăită de sudoare. „Un vis premonitoriu”, conchise Satanovski, coborându-și glasul. „N-ați visat niciodată ceva similar?” „Eu nu sunt Anna”, replică Noimann... „Dar dumneavoastră n-ați Încercat?” „La drept vorbind”, răspunse În șoaptă inginerul, „visul acesta mă obsedează. Îl visez pe mujic destul de des...” „Asta din pricina naturii dumneavoastre abisale”, Îl luă peste picior Noimann. „Eu cred că l-ați visat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
că nu trebuie să ne facem datoria... Legitimațiile de călătorie la control, vă rog”, i se adresă el atât lui Noimann, cât și celorlalți pasageri aflați În preajma sa. Mulțimea de călători postată În spatele lui Noimann izbucni În râs. Câțiva chiar replicară: „Poftim, iată, aveți și legitimațiile noastre de călătorie...” Și deasupra lui Noimann zbură un nor de frunze, pe care curentul stârnit de mișcarea trenului Îl Împrăștie pe coridor. Arătându-l cu degetul și izbucnind Într-un râs dement, piciorul Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
să te văd și să te cunosc mai întâi. Uitându-se la Mandricardo, Roland a observat cu mirare că nu avea sabie la brâu. Și ce armă îți convine, zise el, dacă vei pierde lancea? Nu te îngriji de asta, replică Mandricardo, așa cum mă vezi am bătut până astăzi o sumedenie de cavaleri. Află că am jurat să nu mă slujesc de vreo spadă până nu voi fi redobândit faimoasa Durindana ce se află la paladinul Roland. Sabia aceasta aparține armurii
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
dar nu prea putea să refuze, din moment ce recunoscuse deja că era liberă. —Ăă, normal. Sună mișto. O să discutăm ce și cum săptămâna asta. Și, bineînțeles, dacă Îți „amintești“ brusc orice legat de noaptea trecută, accept și asta. —Răutate, i-am replicat. Ea râse doar. —Să te distrezi cu viitorii tăi socri, m-ai auzit? Să fii foarte atentă când Îți spun exact câți nepoți vor, grupați pe sexe și culoarea ochilor. Până la urmă, ai și tu anumite obligații de-acuma... M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
facultate și Îi spusese să n-o ia personal că tatăl ei se culca cu secretara, pentru că În mod evident asta nu afecta dragostea lui pentru ea. Penelope fusese atât de șocată Încât Întrebase doar: „De unde știi?“, iar Abby Îi replicase pe un ton Îngâmfat: „Glumești? Dar cine nu știe?“ — Ai văzut-o pe târâtura aia și nu mi-ai spus? Ce ți-a zis? —Ca de obicei. Te vei bucura să auzi că acum e la apogeul lumii media. Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
Îndoială În regulă, am explicat, Întrebându-mă dacă merita să urc treisprezece etaje pe scări decât să aștept liftul și să-i Îndur conversația. —Ei bine, hai să spunem doar că am eu o senzație că va fi mai bine, replică el, cu ceea ce era, fără doar și poate, un semn complice cu ochiul. —Mmm, serios? am spus, uitându-mă cu disperare la ușile liftului și dorindu-mi să se deschidă. Ar fi drăguț. —Mda, de la mine ai aflat pentru prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
seamă discuția destul de aprinsă a jandarului cu hangița. „Am întrebat-o când se întoarce bărbatul ei, fiindcă v-ar prii o litrădouă de Grasă de Cotnari. Vi le aduc eu”. „Nici chiar așa. Om mai trece noi pe aici” - a replicat arendașul, adresându-i un zâmbet ademenitor hangiței. Nici ea nu a rămas datoare... ― Cred că din acea clipă vizitele la han nu mai erau în doi, ci doar câte unul singur - a vorbit același guraliv dintre concentrați. ― Asta nu ți-
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
aștepta dacă - cine știe - într-o zi ar da nas în nas cu vreunul din noi... - a presupus caporalul. ― Nu s-ar întâmpla nimic deosebit. S-ar saluta ca două vechi cunoștințe și ar sta la cislă multă vreme - a replicat Dumitru. ― Să nu crezi că nu ai dreptate. Și asta v-o spun fiindcă mi s-a întâmplat chiar mie. După ani buni trecuți de când terminasem armata de drept, m-am întâlnit în tren cu sergentul care era ajutor de
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
sună din nou. Fără nici un salut, doar: Nu i-am spus lui Mickey, pentru că nu meriți ca vreun om să fie executat în camera de gazare pentru tine. El îi propuse să servească un pahar romantic undeva. Audrey Anders îi replică: — Să te fut. Faptul că aluneca liber la vale pe traseul celei mai mari tâmpenii din viața lui îl făcu să se simtă mare, în ciuda avertismentului implicit al lui Dineen: banii mei sau rotulele genunchilor tăi. Buzz se gândi la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
tot ce primesc pentru cinșpe parai și un show? Javier zise: — Orice bărbat din Heights îi urăște pe lăbarii ăia. Numai întreabă! Tricou Curat zise și el: — Am putea inventa niște căcaturi și ne-ai plăti pentru ele. Buzz le replică: — Încercați să n-o mierliți. Apoi urcă în mașină și o porni spre Strada 4, colț cu Evergreen. *** Peluza era un altar. Statuete reprezentându-l pe Iisus erau aliniate cu fața spre stradă. În spatele lor mai exista și un staul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
copac bătrân și foarte înalt și se uită în jos, la un flăcău înalt, cu o drujbă-n mână. Iar tu ai mai mult curaj decât minte. Era cel mai drăguț lucru pe care i-l putea spune cineva. Mal replică: — Mai comandă o felie de plăcintă, flăcău. Fac eu cinste. PAGINĂ NOUĂ CAPITOLUL DOUĂZECI ȘI CINCI Fereastra de pe hol scârțâi. Trei pași ușori pe podeaua dormitorului. Buzz se foi, se rostogoli de lângă Audrey, băgă mâna sub pernă și apucă pistolul, camuflându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
stau la etaj, într-un bloc din buricul Parisului. — Aș putea să aduc o prietenă cu mine? am întrebat-o cu sfială, temându-mă în acea clipă să dau ochii cu ea de una singură. — Vino cu cine vrei, a replicat cu aceeași însuflețire. E loc destul, nu ne deranjăm, fiecare e liberă să-și facă pro gramul cum dorește. Ne vedem seara. Am pus jos receptorul, cu gura până la urechi. Glasul Ioanei sunase atât de apropiat, aveam ciudata senzație că
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]