521,664 matches
-
text - a „creațiilor” ideologice ale vremii. Una din melodiile mobilizatoare începea, în varianta Buduca-Groșan-Morar-Țeposu, în felul următor: „Eu sunt bolnav de schizofreniiieeee/ Țară frumoasă, dragă-mi ești miiieeee...” Nemuritor-sinistrele „versuri” mi-au venit în minte urmărind recenta beștelire a diplomaților români de către Ion Iliescu și, în aceeași (i)logică de idei, numirea lui Joița Tănase drept consul general al României la Strasbourg. Cu ochelarii pe nas, într-o postură indignată ce mi-a evocat niscaiva personaje de bandă desenată din revista
Schizofrenia militans by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13521_a_14846]
-
iată cea mai nimerită caracterizare. Din punct de vedere moral, ca și din punct de vedere literar, o catastrofă! Cînd te gîndești la Churchill, la De Gaulle sau la Mitterrand, îți dai seama ce departe de Europa se află politicienii români și sub raport intelectual. l Și cît de departe se află liderii de un simplu membru al unui oarecare partid, tot din epoca de tranziție, vedem citind Schițele pentru un autoportret, din numărul pe iunie-iulie al Vieții Românești. Calități morale
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13520_a_14845]
-
Ramuri”, semnat de dl Alexandru George (numai întîmplarea face să ne ocupăm a doua oară de d-sa), în care autorul îi refuza lui Marin Preda cunoașterea satului românesc interbelic. l În Izvoare, publicație a Asociației scriitorilor israelieni de limbă română, numărul 33-34-35, 2003, dnei Mariana Juster îi este preluat din “Caietul cultural” dedicat memoriei lui Z. Ornea un emoționant Kadish lui Zigu. Dna Juster, vară primară cu neuitatul nostru colaborator și prieten, își amintește de copilăria lor comună de la Frumușica
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13520_a_14845]
-
aparțin unei limbi asiatice, denumesc cu adevărat procedee de arte marțiale sau sunt, pur și simplu, inventate de autor. De altfel aproape că nici nu are importanță. Chiar dacă termenii ar fi riguros exacți - ceea ce nu cred - , puțini ar fi cititorii români capabili să-și poată proiecteze în minte, ca la cinematograf, etapele concrete ale acestei lupte. Aproape fiecare crimă a lui Abăza este precedată de o discuție a asasinului cu viitoarea sa victimă. Or, toate victimele fac parte din medii complet
Ucigaș fără simbrie by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13506_a_14831]
-
degradare a conștiinței cetățenești, secondînd contraperformanțele economice păgubos minate de un soi de mit (post)modern: Investitorii străini. Drept urmare, oriunde ai merge în România prezentă, gunoaiele și dejecțiile - la propriu și la figurat - tind alarmant să sufoce vitalitatea acestui „popor român”, supraviețuind miraculos vicisitudinilor abătute val după val, de milenii, în spațiul „carpato-danubiano-pontic”. Tot mai mulți tineri, încurajați din răsputeri adeseori de propriile familii, se orientează în zilele noastre către emigrare după școlarizarea temeinică efectuată în țară. Depre aceste fenomene îngrijorătoare
Dreptul de a asculta greierii by Mihai Floarea () [Corola-journal/Journalistic/13522_a_14847]
-
fonetic, fiind identice cu cele ale altor verbe cu același tipar formal, fără sufixul -ez, ca a mînia: (să) mînii, (să) mînie. Ezitarea între tiparul de conjugare cu -ez și cel fără sufix e o trăsătură specifică a dinamicii limbii române; despre care s-a scris deja foarte mult. Oscilațiile în timp au condus la interpretări și previziuni diferite, dar presupun cîteva date certe: tipul în -ez este perfect regulat, nu produce alternanțe și fixează neechivoc accentul; reprezintă deci tiparul normalității
Vechi și nou by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13514_a_14839]
-
accentul; reprezintă deci tiparul normalității analogice, dar e mai modern și - din punct de vedere stilistic - mai „tehnic”; celalălt tip are mai multe conotații populare, arhaice, poetice sau regionale. Unele variații au produs chiar specializări semantice. Iorgu Iordan, în Limba română actuală (ediția a II-a, 1948), credea (pe baza unor exemple precum indignă, să invente, să se prostitue) că neologismele vor fi încadrate mai ales fără sufixul -ez, că limba modernă va prefera formele nesufixate iar cele sufixate vor fi
Vechi și nou by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13514_a_14839]
-
sufixate vor fi percepute ca „arhaisme”. O asemenea evoluție nu s-a confirmat; Al. Graur scria, ceva mai tîrziu, că „tendința limbii noastre rămîne în cotinuare aceea de a forma prezentul cu -ez..., pentru a regulariza flexiunea” (în Tendințele limbii române, 1968). S-a atras atenția asupra variațiilor istorice (G. Pană Dindelegan) și regionale (V. Guțu Romalo) în folosirea formelor cu sau fără sufix. În orice caz, situația actuală pare a confirma întru totul interpretarea dată fenomenului, acum 30 de ani
Vechi și nou by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13514_a_14839]
-
-ez (accesez, formatez, printez), în vreme ce la împrumuturile mai vechi oscilația persistă și se înregistrează chiar tendințe de impunere a formelor (mai „elegante”) fără -ez. Aceste tendințe sînt ilustrate și de două studii recente, publicate în volumul Aspecte ale dinamicii limbii române actuale (2002): unul în care Blanca Croitor supune unei anchete lingvistice variantele verbale literare libere de tipul a anticipa (anticipă / anticipează), a evapora (evaporă / evaporează), altul în care Anca Florea descrie formarea unor verbe neologice.
Vechi și nou by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13514_a_14839]
-
fie și la nivelul unei simple note) care să-i indice cititorului inocent că se află în fața unei ironii sau, pur și simplu a unui bluff. Excelente sunt considerațiile Magdei Cârneci despre poetica optzecistă, despre mutația fundamentală produsă în literatura română de acești primi scriitori postmoderni și de rolul jucat de ei în pregătirea mentală a românilor pentru evenimentele din decembrie 1989. În ianuarie 1990 scriitoarea a ținut la Paris o superbă conferință cu nuanțe confesive, reprodusă în volum cu titlul
Pionierii postmodernismului românesc by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13525_a_14850]
-
a contribuit la erodarea sistemului comunist: „Aparțin unei generații literare acum bine cunoscute în România, numită «generația ’80» după deceniul în care a debutat și care tocmai s-a încheiat. Această generație s-a străduit să reintroducă masiv în literatura română realitatea cotidiană, alungată de irealitatea utopică, ideologică, să asume elementul autobiografic în locul abstracției generale, limbajul străzii și jargoanele tinerești în locul limbajului oficial stereotip, fenomenele culturale de tip kitsch legate de industrializarea forțată, clișeele comunicării în masă și noile efecte contradictorii
Pionierii postmodernismului românesc by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13525_a_14850]
-
Constantin Țoiu Al Cazaban, nonagenarul în formă, povestește mai departe: Zece lei mi-a dat Caragiale pentru prima mea schiță apărută în Moftul român - era un onorariu respectabil. Cum aveam bani, alergam la Gambrinus. Când se întâmpla să mă vadă printre clienții lui din berărie, Caragiale venea la mine și îmi strângea mâna. Atunci îmi aruncam ochii în dreapta și-n stânga, mândru, să văd
Fără șase 1OO (II) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13530_a_14855]
-
îndrept spre masă cu respect - dar Gherea mă și ia în primire: „Nu te supăra, domnule, - zice - nu ți-am cumpărat eu un iepure?” „Ba da” a răspuns fudulul vânător din mine. Atunci pe Caragiale, care mă știa de la Moftul român, l-a apucat râsul parcă-l aud: „Cum, mă, Cazaban - râdea- tu vinzi iepuri și mai scrii literatură?” Cuvintele acestea, Caragiale nu le-a scris niciodată, dar mie mi-au răms în minte - limpezi - rar, unul după altul, cum le-
Fără șase 1OO (II) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13530_a_14855]
-
vinele gâtului se umflară apoplectic...” (Tiranul năbușit). Viitorul deputat de Roman (în perioada 1928-1932) își dublează pamfletele ad-personam cu pamflete ad-rem, demascând fără rezerve, în tușe îngroșate până la refuz, confuzia și vacarmul zilelor parlamentare sau atmosfera tenebroasă a tripoului scriitorilor români. Când spunem că articolele lui Ion Vinea pe teme literare din perioada menționată sunt mai puțin numeroase, nu trebuie să pierdem din calcul faptul că nici intervalul cuprins nu este unul dintre cele mai generoase din literatura noastră. Suntem imediat
Publicistul Vinea by Adina-Ștefania Ciurea () [Corola-journal/Journalistic/13524_a_14849]
-
teatrale, limitându-se la rezumat și la aprecierea jocului actoricesc. Deplânge precaritatea instrumentelor criticii românești, promovând un singur nume, al lui N. Davidescu, uitând parcă de Lovinescu. Mai interesante sunt opiniile lui din articolele-eseu în care analizează literatura și cultura română ca fenomen, terenul preferat fiind cel al mișcării moderniste. Ironizează deopotrivă detractorii și epigonii perseverenți ai dadaismului, condamnă excesele literaturii de idei căzută în ariditatea abstracției, promovează arta lui Marcel Iancu, a lui Victor Brauner sau a lui H. Maxy
Publicistul Vinea by Adina-Ștefania Ciurea () [Corola-journal/Journalistic/13524_a_14849]
-
de prințipuri (și carele va zică zică, nu le are!) mi l-a furnizat Cornel Nistorescu. E inutil să repet ceea ce-am spus și scris de multe ori despre directorul „Evenimentului zilei”: că îl consider cel mai seducător reporter român al ultimei jumătăți de veac și unul dintre cei mai importanți publiciști de azi. Că îi citesc cu multă plăcere editorialele etc. etc. Cele mai bune articole ale lui Cornel Nistorescu sunt cele scrise cu un fel de detașare sobră
Dublu Dinescu și simplu Nistorescu by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13540_a_14865]
-
Dacă mi s-ar cere mie o explicație pentru această situație, ți-aș răspunde prin recursul la o opinie a deja citatului Don de Lillo: un scriitor trebuie să fie un terorist.” La obiect: „Or, de la Eminescu încoace, în literatura română s-a instaurat tradiția deplângerii soartei scriitorului în cadrul societății lui inadecvate și deplângerea soartei proprii, a poporului și a țării de către scriitori nevolnici.” Am citit, pe gânduri am căzut, lovindu-mă destul de tare, într-un târziu m-am ridicat, pentru
Scriitorul terorist by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13541_a_14866]
-
vaită. În loc să dea autografe celor răpiți, pe punctul de a plăti sume în euro, spre a li se îndepărta pistolul de la tâmple, ei se tocmesc cu o autoritate care-și păstrează dulciurile pentru propriii nepoți. Atunci, să-i fie scriitorului român de bine! Altfel, pe variate meridiane, exceptând cei doi poli inospitalieri, terorismul puiază pe mișcătoare nisipuri cu palmieri ce nu se ofilesc în hârdaie, în metropole și chiar în pitorești orășele ațipite unde nu e de împușcat decât postașul sau
Scriitorul terorist by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13541_a_14866]
-
funest anevrisme, deschide pervers ulcere, porni interminabile migrene, îndura ficatul, usca rinichii, obtura o periferică vinișoară a creierului - și orice s-ar petrece în întunecatul nostru eu să afișăm seninătate: nu suntem singuri, rulăm la un loc cu întreaga literatură română. Solidari, monolitici. Până la urmă, ea e de vină. Cât îl privește pe A. P., să deplângem cu măsură prăbușirea poetului - riscul de a mai scrie în restul vieții o singură poezie bună - fie și din noi și noi chinuri amoroase - e
Scriitorul terorist by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13541_a_14866]
-
este un „roman mozaicat” care merită citit, chiar dacă Slobozia nu este Dublin și nici Nicolae Stan nu este James Joyce. Lăsînd gluma la o parte, se poate spune fără riscul de a greși că Nicolae Stan este unul dintre prozatorii români de azi cu o cotă literară situată deocamdată sub valoarea reală a operei sale. Nicolae Stan, Evelyn, Editura Global Lex, București, 176 pag.
Oameni din Slobozia by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13544_a_14869]
-
Rodica Zafiu Aminteam săptămâna trecută, în legătură cu saluturile noi, de formula „hai pa”, la modă în limbajul actual al tinerilor. Formula este înregistrată de Marica Pietreanu, în monografia sa Salutul în limba română (1984), cu o particularitate de punctuație, corespunzînd probabil unei intonații diferite de cea care ni se pare azi dominantă: cu cele două elemente despărțite prin virgulă. Explicația pragmatică dată salutului corespunde acestei intonații: autoarea consideră că elemente precum apoi, păi
„Hai pa” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13531_a_14856]
-
faptul că noua formulă apare ca o rescriere a salutului prin excelență neutru - bună ziua. Reprezentantul oficializat al unui număr mare de saluturi aproximativ echivalente de circulație populară și regională (bună vremea, sănătate bună etc.; vezi Marica Pietreanu, Salutul în limba română, 1984), bună ziua are deja o pereche caracterizată printr-o permutare expresivă în formula ziua bună: folosită și în prezent, cu intenție stilistică arhaizantă și neoșistă („Ziua bună la România 1!”). O zi bună poate deveni așadar o simplă variație internă
Saluturi noi by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13550_a_14875]
-
Pisica sălbatică și tigrul și Câinele și cățelul de Grigore Alexandrescu. De aceea, mă puteți admonesta precum Samson pe Samurache: „Noi, frații tăi, potaie!” Între congenerii menționați, ați confirmat aspirația și vocația de a ne oferi „Istoria critică a literaturii române”, într-o similară viziune și amplitudine călinesciană, vol. I, apărut la Editura Minerva, în 1990. ș...ț E bine că vă consacrați decisiv continuării și finalizării acestui proiect important. Nu cred, totuși, că editorialul dv. din „România literară” ar fi
Scrisori catre editorialist () [Corola-journal/Journalistic/13539_a_14864]
-
iluștrii dv. predecesori Eugen Lovinescu și G. Călinescu, au fost mai prompți în realizarea „comediilor” lor de istorie literară. Știm că teoreticianul modern al sincronismului, al teoriei imitației și al mutației valorilor estetice a definitivat și a editat „Istoria literaturii române contemporane”, în cinci volume, între 1926-1929, la vârsta de 45-48 de ani, iar G. Călinescu izbutea, primul, la 42 de ani, în 1941, să editeze „Istoria literaturii române de la origini până în prezent”. Ca autor al volumului I de „Istorie critică
Scrisori catre editorialist () [Corola-journal/Journalistic/13539_a_14864]
-
și al mutației valorilor estetice a definitivat și a editat „Istoria literaturii române contemporane”, în cinci volume, între 1926-1929, la vârsta de 45-48 de ani, iar G. Călinescu izbutea, primul, la 42 de ani, în 1941, să editeze „Istoria literaturii române de la origini până în prezent”. Ca autor al volumului I de „Istorie critică a literaturii române”, dv. ați... debutat ceva mai târziu, la 51 de ani, în 1990. Probabil, e timpul, după 13 ani, să demarați și, în următoarele trei volume
Scrisori catre editorialist () [Corola-journal/Journalistic/13539_a_14864]