3,443 matches
-
vâjâit spiralat, un vârtej marin, un vuiet stins și îndepărtat, ca atunci când închizându-ți ochii îți lași urechea sărutată de gura sidefată și netedă a unei cochilii. Zlota își dădu duhul abia când capul i se desprinse de trupul butoiului, rostogolindu-se în colb. Jandarmii cărară și deșertară în patru vânturi putreziciunea cu duhoare pestilențială, la un capăt de țarină care numai rodi nimic niciodată. Călcâiul de aur și capul cu gura căscată fură zdrobite într-o piuă și aruncate într-
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
care într-o noapte șade pe pajiștea din fața casei, îmbrăcat în pijama și halat de casă, și privește luna plină. O pisică albă, plictisită, aparținând, clar, gospodăriei și, aproape sigur, un fost pion important al casei, vine lângă el, se rostogolește pe spate, și omul o lasă să-i muște mâna stângă, în timp ce el contemplă luna. Acest din urmă poem, de fapt, poate să prezinte un plus de interes pentru cititorul meu obișnuit, din două motive speciale, pe care aș dori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
rurali, se joacă în fața treptelor sau a fațadei unui bloc. Arunci mingea într-o ornamentație arhitectonică din granit - un amestec popular manhattanez de coloane grecești ionice și romano-corintice -de la fațada casei noastre, cam la înălțimea taliei. Dacă mingea se rostogolește pe stradă sau pe trotuarul de vizavi fără să fie prinsă din zbor de un membru al echipei adverse, se câștigă un punct, ca la baseball; dacă e prinsă -ceea ce se întâmpla aproape întotdeauna -, atunci cel care a aruncat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
poziția ca s-o prindă. Da, da, insist al naibii de mult pe povestea asta, dar, după aproape treizeci de ani, mi se pare irezistibilă.) Era la fel de dat dracului și la jocul cu bile pe trotuar. În acest joc, primul jucător își rostogolește sau își aruncă bila lui, adică țintașul lui, la o distanță de șapte-opt metri pe marginea trotuarului unei străzi dosnice, pe care nu sunt parcate mașini, ținând-o foarte aproape de bordură. Cel de-al doilea jucător încearcă apoi să i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
de gândurile ce-i frământau conștiința. În fond, suspiciunea sa nu se baza pe ceva concret, ci era doar rodul fanteziei prea bogate, al nopților petrecute În singurătate și al zilelor lipsite de griji, dar și de bucurii ce se rostogoleau una după alta, ritmic, monoton. Gândindu-se la viața ei, Mașa o asemăna cu un sac peticit, umplut cu cartofi, pe care cineva (ea Însăși?) Încerca să-l ducă În beci. Și, pe măsură ce cobora, cartofii curgea prin gaură, sacul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Se oprea din timp În timp să se-odihnească. În urma ei, făcând mereu câte-un ocol, se puneau și alte căpițe În mișcare. Când ajungeau aproape de fâșie, căpițele se desfăcea În snopi. La rândul lor, snopii o luau la vale, rostogolindu-se peste fâșia arată. Ajungând dincolo, se descompuneau din nou În două. Unul rămânea pe loc, iar altul se Întorcea lângă ceilalți. Făcând de câteva ori această mișcare de dus-Întors, babulea lăsa dincolo de fâșia arată o mulțime de pachete, pline
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
nu se lăsau nici ei mai prejos, astfel că, În scurt timp, granița se umplea de coșuri de saci și de pachete. Era de ajuns apoi să sune o dată clopotul cel mare, pentru ca dinspre satul vecin să Înceapă să se rostogolească, luând-o peste câmp, grămezi de mărăcini, care după ce săltau pachetele În cârcă, mânați parcă de un vânt năprasnic, refăceau, rostogolindu-se de-a dura, drumul Îndărăt. Babulea revenea acasă abia spre dimineață, Împiedicându-se În cele douăsprezece fuste, mânjite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
pachete. Era de ajuns apoi să sune o dată clopotul cel mare, pentru ca dinspre satul vecin să Înceapă să se rostogolească, luând-o peste câmp, grămezi de mărăcini, care după ce săltau pachetele În cârcă, mânați parcă de un vânt năprasnic, refăceau, rostogolindu-se de-a dura, drumul Îndărăt. Babulea revenea acasă abia spre dimineață, Împiedicându-se În cele douăsprezece fuste, mânjite de iarbă și de rouă, cu fața radiind de fericire că reușise să-i ajute pe ai ei. Din doi În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
ceva mai bine, iar sub privirea sa cercetătoare trăsăturile Evlampiei continuau să se transforme. Încetul cu Încetul, botul său ascuțit se rotunji, căpătând o expresie umanoidă. Mașa scoase un strigăt de uimire. Dar sunetul, În loc să se propage În aer, se rostogoli asemenea unei pietre În interiorul său. În locul gurii de pe fața sa, se umflă acum un balon, destul de caraghios, gata-gata să plesnească. Mașa vru să-și facă semnul crucii, dar nici limba, nici mâinile n-o ascultau. De spaimă, trupul nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
gând semnul crucii. Mai Înainte Îl văzuse și pe Ippolit Subotin cum stătea Îmbrăcat În halatul său alb, cu părul uns cu unt, frumos pieptănat pe spate, cu un bețigaș ridicat deasupra celor două capete ale Evlampiei din care se rostogoliră pe podea trupurile a doisprezece șobolănași Înveșmântați În haine de apostol. Sobolănașii se Înghesuiră pe genunchii Mașei, căutând care mai de care să ajungă cât mai aproape de sânii ei. Toată această viziune nu dură decât o clipită, topindu-se-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
mesei, Ippolit se Împiedică de-o scară. Părea că un vânt năprasnic ar fi bătut prin Încăpere și ar fi făcut vraiște tot ce a Întâlnit În cale. Inclusiv ar fi mișcat pereții sau, adunându-i ghemotoc, i-ar fi rostogolit În neant. În sfârșit, tot bâjbâind cu mâna, Ippolit dădu peste comutator. Era atât de bucuros, Încât scoase un sunet pe care probabil că l-a scos Cristofor Columb atunci când a descoperit America! Exagerez, desigur, dar aceasta a fost totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
ne-a fost Învoiala?!“, spuse ea, aplecându-și coronița spre fruntea lui. Ippolit nu-și aducea aminte să fi făcut vreo Învoială cu această creatură care, iată, Începea să-l terorizeze. De spaimă, brigadierul scăpă geanta jos, din care se rostogoliră o mulțime de acte, câteva conserve și o bucată neîncepută de salam. „Gheișa“ Îi Împinse În mână câteva bancnote, după care, tot dezumflându-se și scăzând În proporții, culese salamul de pe pardoseală și se retrase Într-o altă gaură, apărută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Însă, pe mine să nu contați... În ce mă privește, nu cunosc apsolut nimic din regulile acestui joc de noroc”. Pe când era copil și mai târziu adolescent, adesea ori asistase la un asemenea joc de noroc, În care zarurile se rostogoleau aruncate cu furie de participanți - Însă el - niciodată n’a Înțeles nimic. Ba mai mult: uneori fusese martor și la unele dispute destul de neplăcute. Ocazia era unică...! Carla pe moment o să se supere, dar, În cele din urmă va găsi
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
Vă rog...Îndată, voi aduce Încă ceva de băut...” Cu o ceremonie deosebită, Gică picior de lemn dădu la iveală o pereche de zaruri - noi, nouțe - pe care le cercetă Îndelung. Făcu o probă și, mulțumit de felul cum se rostogoleau, ridică ochii către nevastă-sa. „Ai promis ceva de băut...” Femeia, aruncă un zâmbet de ansamblu tuturor, ochii ei frumoși insistând În privirea lui Tony Pavone, o fracțiune de timp mai mult decât se cuvenea! Acesta la rândul lui, se
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
zarurilor, voința sa. Dar, nu mică Îi fu dezamăgirea când Doctorul constată. „5 : 2...” Aceeași situație, indecisă... Pentru Început, zarurile nu asculta de nimeni, efectiv, nu dorea un câștigător! Uneori, tensiunea nervoasă era catapultată la maximum, atunci când un zar se rostogolea și se așeza Într’o poziție de echilibru pe una din muchii, ca după această exchibiție, să se fixeze pe latura care indica - joc neutru. Încremenit În colțul camerii unde se așezase, Tony Pavone visa cu ochii deschiși; un vis
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
nu-l puteai afla În comerț - după care Își aprinse o țigară, savurând plăcerea de-a fuma Într’o meditație desăvârșită. Acest individ terminând de fumat, se apucă să ronțăie alune. A ronțăi e impropiu zis: alunele mai mult se rostogoleau prin cavitatea bucală drept urmare a danturei prost Îngrijite În care măselele se aflau În stare de putrefacție, În timp ce restul danturei era conservată cu rămășițe de mâncare de la dejunul precedent, Îngâlbenită de fumatul excesiv. În ce privește Îmbrăcămintea? Arăta jalnic...! Haina mototolită, atârna
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
o la fugă. Deodată rachetele luminoase brăzdară cerul În timp ce grănicerii români trăgeau În noi salve de pistoale automate. Imediat, eu m’am aruncat la pământ, Însă prietenul meu n’a mai avut timp. Un glonț l-a nimerit În stomac, rostogolindu-se Într-o baltă de sânge. Abea la piket la-u omorât În momentul când am fost bătuți până ce eu am leșinat. De atunci, nu mai știu nimic de el...!” “Totuși, nu a-ți trecut frontiera...?” “Desigur, Însă pe cea improvizată
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
respinsese sinuciderea prin comă alcolică...!” „Incredibil...!” „Mai curios. Celălalt bețivan, dincolo de stație, pe semne căutase umbra, ca un păianjen se agățase de jedera bine Înfiptă În zidul Vamei Poștei, de o așa manieră Încât te minunai cum de nu se rostogolește jos, În aceeași baltă de vomitătură și miros ucigător...!!” „Frumoasa mea laboranta,eu i-am avertizat...!” Aproape uitase cele povestite de laboranta fabricei de vermuth din Str. Epicol, când Într-o dimineață cam la trei săptămâni Tony Pavone Îi Întâlni
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
ajunse la platforma intermediară, se pomeni cu un individ cocoțat În spinarea lui, În timp ce alții Îi puseră piedică, doborându-l...!! Simțind mâinile hoților Încercând să-l buzunărească, Tony Pavone se făcu covrig și cu ultim disperat efort de voință, se rostogoli cu asediatorii izbindu-se de grilajul de oțel ce marca linia de departajare a spațiului și unde se afla o ușă de metal rotativă. Tony Pavone avu o clipă de luciditate. Se simțea ușor, mai ușor decât un fulg de
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
mai ușor decât un fulg de pasăre plutind către Înaltul cerului, străpungând În viteză imensitatea norilor ce păreau ciudat de luminoși, către o țintă necunoscută dar, pe care o dorea...!” Mai făcu o tentativă de a se ridica, nereușită Însă, rostogolindu-se Într-o baltă de sânge cu beregata tăiată...! Nefericitul avea pumnul strâns În care se putea vedea rămășița hârtiei de zece dollary pe care asediatorii nu reușiseră să i’o smulgă, plătind cu viața imprudența comisă...!! Deslipindu-și cu greu
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
fracțiuni de secunde am Încetat să mai exist și Întradevăr mă avântam În spațiul infinit al cerului și numai acțiunea fulgerătoare a instinctului meu de apărare, m-a forțat să răsucesc capul, agresorul pierzând presiunea asupra jugularei-salvându-mi viața. M-am rostogolit pe trepte În jos cu agresorii mei până ce ne-am lovit de grilajul metalic ce marchează intrarea pe platforma metroului În timp ce eu, mă Încolăcisem precum câinele În timpul iernei, agresorii - În număr de doi ori trei - nu au reușit să pătrundă
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
era Înrudit cu Grunerii. Verișoara Angela Îl luase odată pe Sammler la o expoziție de Rouault. Minunat Îmbrăcată, parfumată, subtil machiată, Îl condusese pe Sammler din sală În sală până când Începuse să i se pară că ea era un cerc rostogolit de aur fermecat și nestemate colorate și că el, În urma ei, era un băț vechi de la care ea avea nevoie doar de o atingere ocazională. Dar apoi, oprindu-se Împreună În fața unui portret de Rouault, amândoi făcuseră aceeași asociere: Walter
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
ce efect ar putea avea teroarea asupra psihicului unei tinere fete. Elya avea dreptate. Și Ussher. Margotte era un suflet bun. Nu persista mecanic În ceea ce făcea când i se dădea semnal. Cum făceau alții, aruncându-se În propriile rutine. Rostogolindu-se În propriile făgașe. Din baie se auzea apa țâșnind șuvoi de apă. Făcea duș, semnul obișnuit că se pregătește să iasă. Dacă avea trei ocazii de ieșit din casă, făcea trei dușuri Într-o zi. O auzi apoi mergând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
când m-am dus de-a berbeleacul. Era decembrie și gheața era cenușie. Zăpada era albă. Apa era neagră. Mă agățasem de gheață, făcut pe mine de frică, și Îmi simțeam sufletul ca o bilă de sticlă care se tot rostogolea departe de mine. Un puști mai mare a venit și m-a salvat. Și el chiulea și s-a târât pe gheață cu o creangă. M-am agățat de ea și m-a tras afară. Apoi ne-am dus În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
cap speriată. N-ar fi trebuit să fie așa deschisă și drăguță cu el, și-a zis. Acum, va trebui să se retragă. Spre sfârșitul primei jumătăți de oră, Kilbane și Connolly au început să se bată în joacă - se rostogoleau pe podea în timp ce restul elevilor de la HC țipau încurajări. Nici unul n-a răspuns atunci când ea s-a ridicat de la catedră și le-a ordonat tare să se oprească. Până la urmă a amenințat că trimite după domnul Mawson dacă nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]